Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Obiectiv, România Miercuri, 03 Martie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Nicu Popescu

4 Noiembrie 2020
Vizualizari: 226
Comentează add

Euroatlantica - Ediția din 4 iunie 2020

nicu-popescu

              

 RADIO ROM NIA ACTUALITĂŢI (4 iunie, ora 21:05) - Realizator: Nicu Popescu - Doamnelor și domnilor, bună seara! La microfon Nicu Popescu. Dacă ne uităm pe hărțile anului 1914, spre exemplu, vom constata că apar nume de state, imperii, patru la număr, care peste doar câțiva ani vor fi intrat în istorie. Ele nu au mai existat. Primul Război Mondial le-a şters de pe hartă. De facto, situația a fost clară la momentul încheierii "Marelui război", cum se numea în perioada interbelică, adică pe 11 noiembrie 1918. De jure, au fost negocierile de pace, semnate rând pe rând de puterile aliate cu Germania, cu Austria, cu Bulgaria, cu Turcia și pe 4 iunie 1920, semnat cel cu Ungaria, la Trianon. Privim cu o retrospectivă geopolitică asupra acestui secol, care au urmat după momentul Trianon, cu invitații noștri din această seară. Domnul senator Titus Corlățean, vicepreședintele Senatului României. Bună seara, domnule senator!

Titus Corlăţean: Bună seara, mulţumesc pentru invitaţie.
Realizator: Şi dl Dorin Matei, redactor șef, revista "Magazin Istoric". Bună seara, domnule Matei!
Dorin Matei: Bună seara!
Realizator: Domnilor, mergem spre zona geopolitică și ce a urmat în acest secol. Domnule Corlățean, dacă țin eu minte, aţi lucrat o vreme și poate chiar v-aţi început cariera externă ca diplomat la Strasbourg, nu departe de locul în care s-a încheiat Primul Război Mondial. Așa e?
Titus Corlăţean: Aproape aşa e, pentru că mai întâi mi-am făcut ucenicia în centrala MAE, ca tânăr diplomat, în direcția considerată cu  o anumită greutate strategică, dacă doriți. Se numea Direcția Juridică și Tratate Internaționale, direcția care unea diplomații negociatori ai României - și am avut șansa acolo să lucrez cu diplomați cu experiență extraordinară, chiar în momentul negocierii unor faimoase tratate bilaterale de bază cu o serie de țări și abia după ucenicie, după vreo trei ani, mi-am făcut, într-adevăr, acea misiune la Strasbourg, în capitala Europei, care este un simbol al reconcilierii franco-germane.
Realizator: Şi nu numai, dacă ne gândim, în decursul acestui secol, pe care îl evocăm astăzi.
Titus Corlăţean: Absolut. Absolut, absolut. 
Realizator: Dle Dorin Matei, în "Magazin Istoric" se publică des imagini, în fiecare număr, de altfel și nu de ieri, de astăzi, cu ce se întâmpla acum 50 de ani. Sigur, noi zicem 'acum un secol'. Ce aţi publica, dacă ați avea această rubrică, la 100 de ani după încheierea de jure și a ultimului document care finaliza Primul Război Mondial?
Dorin Matei: Avem, într-adevăr, de mai mulţi ani o rublică care se intitulează "În București, acum 50 de ani" și am început, tot în urmă cu o vreme o rubrică care se intitulează "România, acum 100 de ani". Din păcate, pandemia aceasta a închis Biblioteca Academiei, a închis posibilitatea de a mai consulta ziarele și de două numere nu mai avem rubrica "România, acum 100 de ani". Dacă însă ar fi fost deschisă Biblioteca Academiei, sigur că am fi inclus în numărul acesta o prezentare a anului 1920, "România, acum 100 de ani" şi bineînţeles că am fi abordat şi problema Trianonului. Am fi înfățișat imaginea pe care o aveau românii de atunci despre ce se întâmpla la Paris, de fapt, la Versailles, unde se negocia acest tratat de pace cu Ungaria şi sigur că opinia publică din România era foarte interesată de ceea ce se discuta acolo.
Realizator: Dle senator, aţi fost inițiatorul unei legi, care a fost aprobată de Parlament, foarte de curând, votul decisiv, în 13 iunie, dacă ține eu bine minte - în 13 mai, mă scuzați - prin care, practic, să intre în categoria sărbătorilor naționale de la noi din țară și această marcare a Tratatului de la Trianon. De ce credeți că... Sau ce v-a împins pe dumneavoastră ca să aveți această idee?
Titus Corlăţean: Întrebarea pe care aţi pus-o nu i-aţi adresat-o în realitate, în primul rând, unui om politic, ci cuiva care este înainte de orice diplomat de carieră, care alături de, spuneam, diplomați cu mare experienţă ai României, ai învățat în termeni extrem de concreţi, nu doar teoretici, ci în practică, în negocieri, în confruntări mai puțin vizibile, ce înseamnă promovarea, protejarea sau apărarea interesului național al României./dsirbu/ Şi atunci ar fi foarte multe considerente care ar trebui menționate. Unele sunt de natură internă, altele sunt de natură externă, care m-au determinat, nu anul acesta, ci în urmă cu șapte ani, acesta este adevărul, să redactez, să promovez acest proiect de lege cu două încercări, una nereușită, în 2013-2014, din clasicele  considerente ale noastre de echilibre interne politice în parlament - și când constați că într-un anumit context politic nu poţi să obţii o majoritatea parlamentară pentru a trece proiectul de lege, mai bine renunți decât să vezi rușine românească asumată de alţii, care ar fi dorit eventual să nu creeze neplăceri unor alţi actori politici din România de altă etnie şi atunci mai bine îţi retragi proiectul de lege. A fost un gust amar pentru mine atunci. Am reluat proiecul de lege anul trecut și, aş spune eu, ca un creștin român foarte în regulă, cu ajutorul lui Dumnezeu, anul acesta, pe 13 mai, efectiv am reușit să obțin votul finalul imens majoritar al Camerei Deputaţilor, Camera decizională pe acest proiect de lege. Era necesar ca statul român să aibă o lege şi vreau să o spun de la bun început, au fost voci care au pus întrebări de ce, alţii au contestat, în principal lideri politici care reprezintă minoritatea maghiară din România. Explicațiile sunt multiple. În primul rând, noi - că noi, ca stat, aveam datoria - şi spun, datorie constituțională și o datorie morală - să marcăm acest moment istoric extraordinar pentru devenirea naţiunii și a statului modern și ulterior contemporan român, pentru că actul istoric extraordinar de la 1 Decembrie 1918, care a fost rezultatul voinţei românilor majoritari în Transilvania de a se uni cu țara mamă, cu România, avea nevoie - și o spune cineva care lucrează în relațiile externe de 26 de ani și jumătate pentru statul român - avea nevoie de recunoaștere internațională, altfel acel gest extraordinar ar fi rămas doar între noi, românii, cel mai probabil. Recunoaşterea internaţională era absolut necesară. Acest lucru s-a obţinut prin eroismul Armatei române și jertfa soldaților români în Primul Război Mondial, dar şi în faimoasa incursiune militară din 1919, iulie-august, în Ungaria și cu ocuparea Budapestei, pentru a respinge acel risc care decurgea dintr-un regim de tip bolșevic, condus de Béla Kun, risc și pentru Ungaria, nou stat, dar şi pentru statele din regiune, inclusiv pentru România şi acest eroism, în primul rând, a fost cel care a permis crearea condițiilor ca la 1 Decembrie 1918 și ulterior, în Conferinţa de Pace de la Versailles, în 1920, să fie recunoscută internaţional această voinţă a românilor. Doi la mână, acest moment a fost posibil, evident, şi datorită demersurilor politico-diplomatice ale unor oameni de stat ai României de la moment, Ion I. C. Brătianu, care a condus delegația ca preşedinte al Consiliului de Miniştri şi care a avut faimoasa pledoarie la 1 februarie 1919, doctorul Cantacuzino și Nicolae Titulescu, ultimii doi fiind semnatari ai tratatului din partea României. Şi nu în ultimul rând, datorită faptului că acel moment istoric a permis materializarea uneia din cele 14 principii, puncte ale faimosului plan prezentat de președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson, pentru reconstrucția de după război a Europei, mă refer aici la punctul zece, la autodeterminarea naţionalităţilor, lucru cu care a fost benefic şi pentru Cehoslovacia, cehi şi slovaci, şi pentru sârbi, şi pentru croaţi, şi pentru sloveni, dar şi pentru românii din Transilvania. Ori acest moment istoric, începând cu onorarea memoriei celor care şi-au dat viaţa pe câmpul de bătălie, era o obligație pentru statul român şi era o obligație inclusiv din perspectiva transferării către generațiile tinere, mult mai puțin sensibile față de simbolistica naţională, dacă este să vorbim cu sinceritate. Ei, lucrurile astea trebuiau facute și ăsta e motivul intern pentru care această lege trebuia să existe și iată că așa a fost să fie, a fost adoptată de Parlamentul României în deplina sa demnitate şi suveranitate chiar în anul în care se marchează Centenarul, cu doar câteva zile înainte de 4 iunie, pentru că astăzi, da, marcăm Centenarul și ştiţi cum se spune, Centenarul se marchează o singură dată, nu mâine, nu peste un an, ci astăzi, 4 iunie 2020. Evident că sunt şi raţiuni externe pentru care am promovat această lege, dar putem discuta. 
Realizator: Domnule Dorin Matei, uitându-ne, așa, pe hartă și evoluția hărții în Europa, cum apreciați că s-au mișcat apele atunci, geopolitic vorbind?/mnecula/dsirbu
Dorin Matei: Eu v-aş propune să ieşim puţin din schema asta Trianon, o chestiune între România şi Ungaria ...
Realizator: Tocmai de aceea am zis.
Dorin Matei: Semnificaţia lui e mult mai amplă. Sistemul de tratate de la Versailles încerca şi a reuşit în bună măsură să rezolve o problemă creată de Primul Război Mondial. Aminteaţi la începutul emisiunii de prăbuşirea celor patru imperii. Unul dintre ele, cel austro-ungar, lăsa pentru oamenii politici un mare guvern în inima Europei. Există o spaimă mai ales la nivelul marilor puteri atunci când se prăbuşeşte un stat, chiar dacă nu e neapărat cel mai democratic, pentru că pe ruinele lui se pot sica nenumătate conflicte. Prin Tratatul de la Trianon se încerca rezolvarea unei astfel de probleme, pentru că Trianonul nu priveşte numai România. Priveşte şi popoarele slave precum slovacii, slovenii, sârbii, croaţii, cehii şi aşa mai departe, şi Polonia, într-un fel. Prin acest tratat, practic, aplicându-se principiile lui Eysan, o serie de popoare care trăiseră până atunci în Regatul Ungariei şi în Imperiul Austro-Ungar căpătau dreptul la liberă exprimare. Construcţia care a pornit la Trianon şi care a fost continuată în perioada interbelică - trebuie să spunem de la început, fără să fie în final una reuşită - are totuşi astăzi două elemente care îi dovedesc trăinicia. Există două ţări - România şi Polonia - care au rămas neschimbate sau aproape neschimbate, aşa cum a fost stabilit atunci, la sistemul de pace de la Paris. Asta dovedeşte că şi România, şi polonia au fost două creaţii viabile. În ceea ce priveşte România, aş ţine să remarc un lucru. Sigur c a contat foarte mult aspiraţia noastră pentru unitate naţională, a contat foarte mult lupta politicienilor români - am avut o generaţie de aur atunci - dar, dacă-mi permiteţi, v-aş fixa câteva repere în timp care să vă arate cât de importantă e totuşi recunoaşterea internaţională şi cu permisiunea dumneavoastră aş aminti că, în 1848, în programul Revoluţiei s-a pus problema unirii românilor şi îna cel moment ministrul de externe britanic îi răspundea consulului britanic la Bucureşti, spunându-i că nu vede un stat independent aici, în preajma Imperiului Otoman şi a celui rus. Acest stat român constituit devenea viabil în momentul Războiului Crimeii, pentru că atunci, pentru Europa Occidentală se punea problema creării unei bariere în calea expansiunii ruseşti. E adevărat însă că în 1855, atunci când cu prea mult entuziasm un francez vorbea despre unirea şi a Transilvaniei cu Princpatele Unite, alţi doi francezi îl temperau: ''Nu e momenmtul". Germania avea să-şi schimbe şi ea optica. Dacă Bismarck scria la început că gurile Dunării au prea puţin interes pentru Germania şi de zece mii de ori mai mult interes prezintă Adriatica şi stăpânirea engleză asupra Insulelor Ionice şi Moreei, atunci când Carol I îl consulta dacă să accepte să se urce pe tronul României, spunea că da, trebuie să te duci acolo, pentru că Germania are interes în partea aceea, iar Carol I nota mai târziu că România a ajuns un membru, şi nu cel mai neînsemnat, în lanţul care opreşte pe tulburătorii păcii de la Răsărit şi /.../ relelor intenţii. Ţara ce stă de-a curmezişul gurilor Dunării, care sunt marile /noduri/ europene ale tuturor căilor Rusiei spre Peninsula Balcanică şi pe de altă parte spre inima Germaniei. Şi în 1918 vedem realizarea statului român, tocmai ca un pilon, alături de Polonia, în ceea ce se dorea acel cordon sanitar care să operască propaganda bolşevică, deci iată că atunci când aspiraţiile noastre s-au întâlnit şi cu interesele marilor puteri şi când crearea unui stat român unitar a devenit un obiectiv european, acest lucru s-a realizat.
Realizator: Domnule senator Titus Corlăţean, plecând de la ce spunea mai devreme domnul Dorin Matei, nu putem să nu observăm că şi astăzi, când se vorbeşte de România şi Polonia, ele prin mărime, prin populaţie sunt considerate cele două ţări pilonii estici, fie că vorbim de NATO, fie că vorbim de Uniunea Europeană. Aşa-i?
Titus Corlăţean: Categoric. Sunt foarte multe argumente şi politica externă românească a folosit aceste argumente atunci când a promovat cele două obiective strategice, cele două proiecte - cel european şi euroatlantic - unul dintre argumente fiind poziţia geostrategică, capacitatea României şi inteligenţa României de a gestiona dosare în perioada de pace sau gestiune în perioade de conflict./aionescu/ Şi acesta a fost şi un argument al acelei decizii politice care a spus pe scurt, Polonia şi România pot să încheie un parteneriat strategic, ceea ce am şi făcut, pentru că vocea Poloniei şi României în comun poate avea o greutate speciale şi în contextul Uniunii Europene şi în Alianţa Nord-Atlantică. Noi am folosit doar paţial, ca să fiu extrem de onest, în toţi aceşti ani. Au fost perioade de vârf şi perioade de acalmie în folosirea acestui potenţial extaordinar în contextul, nu trebuie să fim naivi, inclusiv al unor interese care pot fi concurenţiale şi sunt concurenţiale şi în interiorul Uniunii Europene şi în interiorul alianţei, atunci când vorbim de teme de natură economică, teme strategice, teme de relaţionare externă cu unii sau alţii dintre parteneri sau non-parteneri. Deci aici este loc de mai bine. 
Realizator: Domnule Dorin Matei, Trianonul are şi o altă importanţă. Am mai amintit într-un fel, dar poate punctaţi ca un om care a studiat mult mai mult decât mulţi dintre noi. Practic Trianonul a consfinţit ordinea de fapt printr-o ordine de drept în 1920.
Dorin Matei: Da, el venea să consfinţească ce spunea şi domnul ministru Corlăţean mai devreme. Fusese adunarea de la Alba Iulia, se realizase unirea, dar ea trebuia şi recunoscută internaţional şi a venit, este recunoaşterea internaţională a voinţei şi a românilor şi a celorlalte popoare din fosta monarhie austro-ungară, care au dorit să-şi constituie state naţionale. Şi, culmea, prin Trianon şi Ungaria a căpătat un stat naţional, pentru că până atunci fusese un stat multietnic. 
Realizator: Mergem mai departe şi să spunem că şi după al Doilea Război Mondial, prin tratatul de pace, frontiera de vest a României este cea stabilită la Trianon. Domnule Corlăţean!
Titus Corlăţean: Aşa este, chiar dacă practic din prima secundă a semnării Tratatului de la Trianon, mai direct sau mai indirect, mai vizibil sau mai puţin vizibil, mai agresiv sau mai sofisticat, Tratatul de la Trianon din punctul de vedere al Ungariei a fost subiect de contestare, şi acest lucru s-a văzut: această atitudine revanşardă s-a văzut cel mai bine şi cel mai dureros pentru noi, românii, după Dictatul de la Viena şi odată cu luarea într-o manieră absolut nelegitimă şi criminală, s-a văzut ulterior, de către Ungaria hortistă a Ardealului de Nod-Vest. Slavă Domnului că finalul celui de-al Doilea Război Mondial a aşezat în bună măsură în matca lor corectă, stabilită prin Tratatul de pace de la Trianon, din 1920 şi practic frontierele europene consfinţite şi prin Tratatul de pace de la Paris, din 1947, au menţinut acea configuraţie stabilită la 4 iunie 1920, ceea ce nu înseamnă că fenomenul de contestare şi acestă atitudine revizionistă şi eu nu ezit să o menţionez aşa, de o manieră explicită, inclusiv în anii ăştia de perioadă de democraţie şi de apartenenţă şi pentru România şi pentru Ungaria la familia europeană şi respectiv euroatlantică, aceste atitudini revizioniste au încetat. Nu, provocări au fost, şi în ultimii ani am văzut provocări constante. Au fost încălcări flagrante ale Tratatului de bază bilateral dintre România şi Ungaria încheiat în 1996 şi ale Parteneriatului strategic cu conţinut european, pe care noi, românii, le-am promovat cu foarte mare deschidere şi bună credinţă, apropo de spiritul reconcilierii pe model franco-german. Lucrurile astea s-au întâmplat, acţiuni, activităţi, proiecte, finanţări generoase, declaraţii politice ofensatoare chiar pe teritoriul României. Noi trebuie să fim conştienţi de aceste lucruri şi de asta statul român nu trebuie să uite un lucru, şi spunea cineva cu înţelepciune: un tratat de pace trebuie apărat, începând din momentul semnării sale. Ăsta este motivul pentru care, văzând ce s-a înâmplat, inclusiv faptul că Ungaria a adoptat în 2010, deci la 90 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, două legi foarte provocatoare şi nu doar pentru România: legea privind comemorarea "Dictatului de la Trianon şi dramei, marii drame a naţiunii ungare", stabilindu-şi ca obiectiv printr-o lege - atenţie! - votată de Parlamentul Ungariei, Fidesz, aflat la guvernământ în acel moment cu Viktor Orbán şi cu Jobbik, partid xenofob, extremist din Ungaria, o lege care își fixa ca obiectiv reunificarea națiunii ungare în bazinul Carpatic./ovidiu/ Şi a doua lege, de acordare accelerată, pe criterii etnice, nu pe criteriile europene acceptate, a cetăţeniei ungare. Aceste lucruri au dovedit o acţiune exrateritorială, o ofensivă politică, care exprimă, de fapt, atitudini revizioniste şi ăsta este motivul extern, de relație externă pe care doar l-am menţionat într-o intervenție anterioară, care făcea necesar acest gest al statului român prin actul de demnitate al Parlamentului român de a adopta o lege care să fixeze ziua de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon în România cu o simbolistică istorică esențială pentru noi. Eu încă aștept și am fost extrem de dezamăgit. Suntem la 16 zile de când legea a fost transmisă președintelui României, care nu şi-a găsit timpul și demnitatea românească de a semna promulgarea acestei legi, pentru ca  legea să fii intrat în vigoare înainte de 4 iunie, pentru că această lege stabilea nişte obligații foarte clare oficiale: arborarea drapelului de stat astăzi, 4 iunie, de oficialități centrale și locale, depunerea de coroane de flori la Monumentul Soldatului Român care a luptat în război, în Primul Război Mondial, şi a căzut pe front acolo şi satele româneşti din sudul ţării, din Muntenia şi din Moldova, în special, pentru că Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-ungar, sunt pline de astfel de monumente pe care sunt trecute numele fiilor satului care au căzut în război. Lucrurile astea trebuiau omagiate în memoria soldatului român sau organizarea unor dezbateri, manifestări ştiinţifice. Nu a existat astăzi, din păcate, 4 iunie, datorită refuzului preşedintelui României de a promulga în timp util, subliniez - domnia sa mai are încă patru zile, teoretic - dar legea trebuia promulgată în timp util, pentru ca legea să fie operaţională. Slavă Domnului că Parlamentul a demonstrat suveranitate şi demnitate votând această lege şi au fost, astăzi, vă asigur, foarte mulţi români care simt şi trăiesc româneşte, se manifestă. Au fost cadre militare, au fost biserici ortodoxe şi  au fost alte culte, au fost oameni politici, au fost istorici care au făcut lucruri extraordinare şi, de asemenea, unele canale mass-media, nu toate, din păcate, care au onorat cum se cuvine şi mulţumesc pe această cale şi Radio România, pentru ceea ce a făcut astăzi.  
Realizator: Domnule Dorin Matei, continuând într-un fel ce spunea domnul vicepreședinte al Senatului, Corlățean, mai devreme, cum s-ar putea elimina în viitor patimile care de multe ori aprind discuțiile legate de Tratatul de la Trianon?
Dorin Matei: Grea întrebare şi greu răspuns. Aici, într-un fel, trebuie să mă distanţez puţin de domnul ministru, pentru că cred că un mare rol în /.../ îl au politicienii, din păcate. Există în Washington Post de astăzi, doamna Heather Conley, care este vicepreşedintă pentru Europa, Eurasia şi zona Arctică a Centrului pentru Studii Internaţionale şi Strategii din Washington, are un foarte interesant comentariu despre Trianon şi politica lui Viktor Orbán, foarte lămuritor, de altfel. Ea spune că Viktor Orbán foloseşte Trianonul în mod oportunist. Încearcă prin umflarea acestei probleme să-şi atragă comunităţile etnice ungureşti de dincolo de graniţele Ungariei, pentru că are mare nevoie de voturile lor, întrucât pe plan intern, partidul lui şi politica lui e din ce în ce mai puţin apreciată. În acest sens sprijină foarte mult cu bani comunităţile ungureşti din ţările din jur, care ajung, până la urmă, să se bazeze pe aceşti bani şi pe sprijinul media şi cultural venit din Ungaria, decupându-se de ţările în care trăiesc şi face lucruri pur şi simplu dintr-un interes electoral şi se întreabă doamna Conley dacă  domnul Viktor Orbán îşi dă seama că prin această politică nu face decât să inflameze naţionalismul destructiv care a dus la Primul Război Mondial şi la pierderea ulterioară a privilegiilor Ungariei imperiale. Cred că ar trebui să ne concentrăm noi, românii, mai mult pe ce avem noi de făcut mai mult decât pe ceea ce face Budapesta. Cred că politica noastră de propagandă în Occident e foarte slabă. A fost aşa şi perioada interbelică. Se pare că e o trăsătură a noastră. Nu ştim să ne facem propagandă. Poziţia noastră, punctele noastre de vedere sunt mult prea puţin cunoscute în cancelariile europene, din păcate, în vreme ce Budapesta publică cărţi în limbi de circulaţie, lansează cărţile la centrele culturale, face o propagandă foarte intensă. Noi nu suntem în stare să facem faţă acestei propagande. Cred că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe efortul de a explica în marile cancelarii ale lumii dorinţa noastră de a ajunge la o înţelegere cu Ungaria şi trebuie să recunoaştem că lucrurile s-au înrăutăţit după venirea lui Viktor Orbán la conducere, pentru că altfel, se făcuseră o serie de paşi înainte de instalarea lui la Budapesta. Ar trebui să solicităm sprijinul şi ajutorul marilor puteri pentru a ne ajuta să ajungem la o înţelegere şi la o politică de conciliere cu Budapesta. Ar trebui să ne concentrăm mai puţin prin a replica la fiecare... şi a ieşi din logica asta, din care, până la urmă, ei stabilesc cadenţa. Ei fac un lucru, noi ne apucăm să le replicăm. Ar trebui, repet, ar trebui să avem un proiect coerent, la care clasa politică românească în întregime să adere, pentru că asta nu e o politică a unui partid sau a altuia, e o politică a României, să avem acest proiect coerent, să ştim exact ce vrem să facem, ce urmărim să facem şi indiferent de guvernul care vine la conducere, acest proiect să fie dus la capăt.
Realizator: Iată o provocare, domnule Dorin Matei. Eu aș încheia emisiunea. Pentru noi toți, indiferent de limba maternă, de religie, de partide, etc, etc, finalul Primului Război Mondial a determinat și faptul că astăzi este 4 iunie, pentru că din necesități de unificare a calendarului, în 1919, deci după ce Transilvania s-a reunificat cu România, s-a adoptat calendarul nou. Domnule senator Titus Corlățean, domnule de redactor-șef, vă mulțumesc foarte mult pentru participarea la emisiunea din această seară, doamnelor și domnilor, și dumneavoastră, pentru atenția cu care sper că ne-aţi urmărit. Tuturor, numai de bine!
 

Etichete EuroatlanticaPrimul Război MondialNicu Popescu

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live