Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: REPORTERII ACTUALITATII (CONTINUARE) Miercuri, 08 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Zenaida Luca-Hac

30 Martie 2020
Vizualizari: 755
Comentează add

Lumea este lumină !

ETIMOLOGII XIII - LUMEA SAU LOCUL CEL LUMINAT

zenaida-luca-hac

1. Lumină = lume

Lumină și lume... În româna veche au fost sinonime. Amândouă vin din lumen, luminis care, în latină însemna: lumina soarelui, lumina zilei, zi și lampă.

Mai precis, lumină vine din lumina, pluralul lui lumen: lumini.

Iar lumen provine din radicalul indo-european *leuk-  = lumină, strălucire; strălucitor, luminos; a străluci, a radia, dar și a vedea.

Din nou trebuie să spunem că numai în română lumen a devenit lume. În nici o altă limbă romanică.


E limpede că, pentru inițiații noștri, lumina era…  esența adevărată a lumii, materia din care e făcută și din care suntem făcuți și noi. Adică exact ce spun azi fizicienii care au descoperit că toți suntem alcătuiți din particule de lumină, fotoni…
… și că „viața se petrece sub forma unor izbucniri mici și scurte de lumină, numite cuante” (Gregg Braden, Matricea divină).

Dar mai e ceva. Din totdeauna lumina a fost pentru oameni semnul vieții și al reînnoirii ei, adică al învierii după moarte…
… iar soarele, esența cea mai luminoasă pe care o cunoșteau, a apărut ca o întrupare a divinității dătătoare de viață în, probabil, toate culturile lumii.

Spuneam că, în străromână, lume a însemnat lumină. Mai târziu a început să însemne: tot ce se află sub soare, adică… sub lumină.

Nu întâmplător strămoșii noștri numeau țara morților „lumea cealaltă” care nu este atât tărâmul celălalt, ci… lumina cealaltă.
Nu i-au spus nici infern, adică țara de jos/de sub pământ, nici tărâmul umbrelor sau al spiritelor, ca romanii și grecii, ci simplu: lumea cealaltă.

Se gândeau la… lumina cealaltă, cea care avea să le dea o altă viață, cea fără de moarte.
Nu întâmplător există sărbători și ceremonii ale luminii în care se aprind lumânări, făclii, torțe, candele, sărbători pe care lumea noastră le-a moștenit de la cea veche…

… mai precis de la misteriile lumii vechi, care nu făceau altceva decât să promită nemurirea.

Iarăși, nu întâmplător, creștinii își petrec morții cu lumânări aprinse și le aprind lumânări și candele la morminte: este rămășița unor străvechi obiceiuri/rituri șamanice ale reînnoirii vieții la Anul Nou (la solstițiul de iarnă, când Soarele însuși învie și, odată cu el, lumea toată, sau, după dezvoltarea agriculturii, la echinocțiul de primăvară, în martie, când Glia învie și odată cu ea toți cei îngropați în sânul ei matern).

De pildă, Anul Nou din iarnă era așteptat toată noaptea cu focul care trebuia să rămână nestins în vatră și cu opaițe aprinse, iar Anul Nou de primăvară, peste care s-a așezat Paștele, era întâmpinat cu o sărbătoare a luminilor.

Iată, pe scurt, familia de cuvinte a lui lumen, în latină, pe care o putem recunoaște ușor și în română:

luminare, luminaris = astru, luminător. La plural, luminaria, luminătoarele, de unde, în română... lumânări !
luminator = care strălucește
lumino, luminare = a străluci, a lumina... și luminatus = luminat
luminosus = luminos, strălucitor

O precizare: dubletul lumină-lume există și în limbile slave și în maghiară.

În slava veche, svĕtu (*světъ) însemna deopotrivă: lumină și lume, ca în maghiară unde világ înseamnă, deasemnea, lumină și lume (probabil după modelul slav).

 

 

2. Lumina - epifania/teofania lui Iisus Hristos

De ce aprinde Iisus Hristos, în fiecare an, în Sâmbăta Mare, o lumină pe mormântul Lui de la Ierusalim, în Biserica... Sfântului Mormânt ?  Pentru că lumina este cea mai pură formă a Sa, dublul Său fotomorf, adică în formă de lumină, sau, altfel spus, semnul prezenței Sale, epifania/ teofania sau arătarea Sa în lume, ca Dumnezeu.

Ioan, misteriosul evanghelist-teolog, spune la începutul Evangheliei sale (nu îndeajuns cercetate), că Iisus este Cuvânt/ Logos și… Lumină. Iată așa-numitul prolog sau imn închinat Logos-ului – Iisus:

Ioan 1,1-18: La început era Cuvântul/Logos-ul și Cuvântul/Logos-ul era lângă Dumnezeu și Cuvântul/Logos-ul era Dumnezeu. Acesta era (de) la început lângă Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din (tot) ce a făcut (Dumnezeu). În El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina în întunecime strălucește și întunecimea n-a cuprins-o. A fost un om trimis de Dumnezeu, pe numele lui Ioan. El a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci (a venit) să mărturisească despre lumină. (Cuvântul)  era lumina cea adevărată, cea care luminează tot omul ce vine în lume. (Cuvântul) era în lume și lumea prin El s-a făcut și lumea nu L-a cunoscut. La ale Sale a venit și ai Lui nu L-au primit. Dar cei care L-au primit, lor le-a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu, lor, celor care au crezut în numele Lui: ei sunt cei care s-au născut nu din sânge, nici din voia trupului, nici din voia bărbatului, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a venit să locuiască printre noi și i-am privit slava, iar slava Lui era asemenea aceleia pe care o are numai singurul Fiu de la Tatăl Său. El, cel plin de har și de adevăr. Ioan a mărturisit despre El și a strigat zicând: Acesta era despre care am zis: cel care a venit după mine a ajuns să fie înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har pentru har. Pentru că, Legea s-a dat prin Moise, dar harul și adevărul s-au făcut prin Iisus Hristos. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar singurul (Său) Fiu, cel care este la sânul Tatălui, El (ni) L-a explicat pe Dumnezeu. (Traducerea: Zenaida Luca-Hac)

 

 
Cupola Bisericii Sfântului Mormânt, Ierusalim. Arhiva autoarei



3. Mundus – lumea ca un loc curat și încântător. Universul – lumea ca un tot

Dar, să vedem cum se spune lume în limbile romanice.

În spaniolă și portugheză: mundo, în catalană: món, în occitană: mon, în italiană: mondo și în franceză: monde.

Toate acestea vin din latinescul mundus: lumea, universul, cosmosul, cerul, firmamentul, lumea locuită, oamenii, pământul, globul pământesc, dar și: podoabă, bijuterie sau obiectele de toaletă ale femeilor.

Iar mundus vine din radicalul indo-european *meu-/*mu-= ud, umed, jilav, noroi, murdar, pătat, infectat, a înmuia, a spăla, a curăța. Și se pare că a învins sensul de a curăța. De unde și adjectivul latinesc mundus: curat, pur/purificat, elegant, rafinat, sofisticat, împodobit, frumos, încântător. Și opusul lui, immundus: murdar, impur, necurat, spurcat, dezgustător, imund.

Și să mai spunem că din radicalul *meu-/*mu- s-au format, în sanscrită, adjectivul mudrá = vesel, amuzant, bucuros și, în latină, adjectivul mustus = tânăr, proaspăt, nou, de unde mustum (care l-a dat pe must în română).

Am spune că pentru latini și pentru hinduși lumea era un loc încântător, vesel și curat.

Mundus este un echivalent al lui cosmos, κόσμος din elină: ordine, organizare, rânduială, guvernare, lumea cea bine alcătuită, cea bine întocmită, dar și: podoabă, ornament.

Și să mai adăugăm că, în latină, mundus avea un sinonim: universum sau universa (un plural), adică: univers, toate lucrurile care există, toți oamenii, întreaga lume. Sau locul unde toate devin una. Pentru că universum s-a format din unus (unul) și verto (= a se întoarce spre, a se roti, a se învârti, a deveni, a se transforma, a se schimba în... ).

Din universum/universa s-a format universitas, universitatea: totalitate a lucrurilor, universalitate, univers care, în latina medievală a scolasticilor, a căpătat sensul de comunitate academică, dar și de comunitate religioasă, politică, socială sau profesională (monahii dintr-o mănăstire, locuitorii unui oraș, comunitatea unei bresle de meșteșugari sau negustori).

În Franța anului 1215, de pildă, universitas magistrorum et scholarium era deja... universitatea, adică comunitatea profesorilor/magiștrilor și a studenților/discipolilor.

În concluzie, putem spune că lumea este, așa cum o arată această scurtă analiză etimologică, un loc luminat, curat și încântător, un loc al bucuriei și al comuniunii, unde toate sunt una și... toate sunt una cu Creatorul. Sau, cel puțin așa ar trebui să fie.

Oricum, de noi depinde să n-o cuprindă întunericul.


 

 
Poartă tradițională din Maramureș, parte a muzeului în aer liber din Sighetu Marmației. Wikipedia. Photo free to share – to copy, distribute and transmit the work. This file is licensed under the Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 International license.

 


Etichete lumeluminăIisus Hristosromânălimbăsoareetimologiemunduscosmosuniversuniversitate

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live