Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ARENA NAŢIONALĂ (Continuare) Duminică, 15 Septembrie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Zenaida Luca-Hac

17 Aprilie 2019
Vizualizari: 526
Comentează add

Aprilie – luna înfloririi

Etimologii VI – Aprilie – Luna Florei (II)

zenaida-luca-hac

Flora Foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Flora_MAN_Napoli_Inv8834.jpg

Aprilie – luna zeiţelor

Aprilie era a doua lună în vechiul calendar roman, folosit de romani până în anul 44 î. Hr. când Iulius Caesar a așezat în capul anului ultimele două luni: ianuarie, numită după zeul Ianus, zeul începuturilor, şi februarie, numită după zeul Februus, zeul purificărilor.

Dacă Martie era luna lui Marte, atunci Aprilie era luna Venerei şi a zeiţelor mai vechi sau mai noi, italice sau împrumutate de la alte popoare, zeiţe ale primăverii, rodniciei, feminităţii sau maternităţii, ale nubilității feminine, ale iubirii în floare sau abia înmugurite, ale iubirii fără griji, pasionale, sau ale grânelor, florilor, naturii, turmelor în perioada împerecherii. Toate, de fapt, ipostaze, amintiri ale Marii Zeiţe, Născătoarea prin excelenţă.

În Aprilie, romanii le sărbătoreau pe Magna Mater sau Marea Mamă a Muntelui Ida (al cărei cult a apărut în Anatolia, Turcia de azi, în jurul Muntelui Ida, lângă Troia), pe Tellus (Glia) sau pe Ceres (Mama cerealelor, a creşterii (grâului) şi a creaţiei/ rodirii) şi, desigur pe Flora, zeiţa înfloririi.

Numele Florei

Numele-i vine din flos, floris, floare. Iar flos vine din rădăcina indo-europeană *bhle- = a înflori, a îmboboci, a prospera, care, la rându-i, s-a născut din rădăcina *bhel- (3) = a-i merge bine, a-i prii, a înflori, a creşte, a prospera... a fi binecuvântat de divinitate... şi nu întâmplător din *bhel- provine şi englezescul bless, a binecuvânta şi binecuvântare.

Flora era o străveche Zeiță italică a Primăverii, a Florilor și a Înfloririi. Era ocrotitoarea pomilor înfloriți (o ipostază a Gliei roditoare, tinere și pline de seve) și a tinereții abia înmugurite. Și ea, ca și Marte, îi ocrotea de brumă și rugină.

O zeiță a tinereții nubile, înfloritoare, a speranței celei bune a fetelor, a dulceții și voluptății... inocente a copilelor și femeilor.

Sărbătoarea ei ținea, la Roma, 6 zile, din 28 aprilie până în 3 mai, și se numea Floralia, adică Sărbătoarea Florilor.

Flora Mater
(Mama Primăverii și Născătoarea vegetației) era chemată/invocată ca să aducă primăvara. Era îmbunată cu jertfe și cu jocuri vesele, cu petreceri și cu mese bogate, împodobite cu flori, trandafiri - spune Ovidiu - ca să ocrotească mugurii pomilor și ai florilor de pe câmp și din grădini, de întoarcerea iernii. Oamenii purtau cununi, atârnau cununi de flori la uși și femeile se îmbrăcau în cât mai multe culori puteau.

Când vorbea, spune tot Ovidiu, din gură-i ieșeau trandafiri de primăvară (dum loquitur, uernas efflat ab ore rosas, Fasti, V, 194).

În basmele noastre Flora a ajuns... Zâna florilor ! Poate tot de la Ovidiu: Stăpâna florilor fii, zeiță, îi zise soțu-i, Zefirul...(Arbitrium tu, dea, floris habe... Fasti, V, 212)...

... pentru că, soțul ei era Zefirul, adică Vântul de Vest, fiul Aurorei.

Floralia, un carnaval am putea spune, de fapt, ce s-a mai păstrat din obiceiurile străvechiului An Nou de primăvară, s-a transformat, în Dacia romanizată și creștinată, în… Florii.

 

Flora, sec. I î. Hr., Villa di Arianna, Stabiae, lângă Pompeii;  Museo Archeologico Nazionale di Napoli, Italia
Flora Foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Flora_MAN_Napoli_Inv8834.jpg

De la Floralia la Florii

O singură legătură se mai vede între cele două sărbători: crengile de salcie sau „stâlpările” care se sfințesc la biserică, în Duminica Floriilor. De ce salcie? Evangheliile după Matei și Marcu ne spun că mulțimea venise să-L întâmpine pe Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim, așternându-i la picioare haine și „crengi din copaci”, iar cea după Ioan specifică: „ramuri de finic”, adică de palmier.

Românii au ales salcia pentru că, și la noi, ca și în alte părți, din Europa până în Extremul Orient, salcia mereu verde este Copacul Vieții și un simbol al morții și al învierii, al renașterii și al nemuririi.

Iar Floriile creștine înseamnă tocmai învierea din morți a lui Lazăr, așa cum o spune Ioan: „Deci mulțime mare de iudei… a venit în Ierusalim nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți”.

Cât despre ramurile verzi, ele erau, în vechiul Israel, un semn al triumfului și al izbânzii.

Cu ramuri verzi era întâmpinat și onorat, de obicei, un învingător sau un rege.

De ce au păstrat românii numele de Floralia? S-au gândit la biruință. La biruința din fiecare an asupra iernii și la întoarcerea primăverii și la biruința promisă de Iisus Hristos asupra morții și la întoarcerea la viață… la viața fără de moarte.
 


Etichete Florarodireprimăvarămitologie romanăcalendarFloraliaFloriizeițăfertilitateRomaromani

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live