Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Emisiunea Jurnal Militar din 21.10.2017

Interviu cu Seful Directiei de Informare si Relatii Publice, colonelul Constantin Spanu si o invitatie la actiunile desfasurate in preajma Zilei Armatei Romaniei.

Emisiunea Jurnal Militar din 21.10.2017
Aspecte din timpul conferintei cu specialistii in relatii publice din armata.

Articol de Cristian Dumitraşcu, 23 Octombrie 2017, 11:32

Bună dimineaţa! Vă propun o ediţie specială a "Jurnalului militar", care pe lângă retrospectiva de actualitate militară a săptămânii, vă va aduce momente în care se va vorbi despre Armată şi din alte perspective în afara celei obişnuite, de combat şi asta, pentru că săptămâna viitoare, miercuri, 25 octombrie, va fi Ziua Armatei, aşa cum a anunţat mai devreme Adi Soare, pe care îl contrasalut şi de aceea am pregătit două reportaje în care nu vom vorbi despre misiuni de luptă şi aplicaţii comune cu aliaţii din NATO, ci vom afla despre oamenii care fac astăzi relaţii publice în Armată, adică despre cei care se ocupă de imagine şi de comunicare, pentru că de acum şi până în 25 octombrie vor fi acţiuni de promovare a Armatei, iar aceste acţiuni se fac cu oameni foarte dedicaţi, care vă spun cum este Armata astăzi, nu neapărat din intenţia de a cosmetiza lucruri, dar chiar sunt lucruri care sunt în deplină concordanţă cu ceea ce se hotărăşte în plan internaţional şi, de asemenea, aceşti oameni din relaţii publice vă mai aduc aminte aşa despre ce s-a întâmplat în istorie, pentru că istoria României s-a făcut împreună cu Armata, dacă aş putea să spun aşa, dacă nu cumva în mod direct cu Armata.

Emisiunea Jurnal Militar din 21.10.2017
*


Realizator: Intrăm în subiectele de actualitate militară. Braşovenii din Batalionul 228 artilerie Anti-aeriană, care fac parte din detaşamentul dislocat în Polonia, se află de două săptămâni în flancul estic al Alianţei. Cum este misiunea lor ne spune ofiţerul de legătură al detaşamentului, locotenentul Bogdan Andrieş.


Bogdan Andrieş: Persoana structurii noastre s-a familiarizat cu regiunea în care acţionează. Executăm misiuni de recunoaştere a raioanelor, s-a antrenat şi a întreţinut tehnica de luptă, a executat trageri cu armamentul de infanterie, a luat parte la expoziţii statice împreună cu partenerul american, s-a relaţionat cu structuri militare poloneze, croate, britanice şi americane, cu care desfăşoară activităţi în comun şi a executat exerciţii tactice în teren.


Realizator:
Mai multe amănunte despre această misiune în ediţiile din săptămânile următoare, pentru că militarii noştri încă sunt la lucrurile de început de misiune şi atunci trebuie să îi lăsăm să intre în pâine acolo. Săptămâna aceasta a fost etapa finală a Ministerului Apărării Naţionale a Campionatului Militar de Orientare, care a avut loc în Ploieşti şi Plopeni. Un reportaj pe care l-a realizat colega noastră de la Observatorul Militar, Alina Crişan.


*


Ilie Alin: Sunt student caporal Ilie Alin şi studiez la Academia Tehnică Militară şi am participat la Campionatul de Orientare Militară din anul 2017, obţinând locul I la masculin. E ceva special, e şi dificil şi te antrenează şi psihic, şi fizic.
Pringiu Marinela Elena: Mă numesc Pringiu Marinela Elena, sunt din Batalionul 20 Infanterie Scorpionii Negri din Brigada Multinaţională, am reprezentat Statul Major al Forţelor Terestre, unde am reuşit să ocup locul I. Orientarea este prima mea dragoste, să zic aşa, încă din clasa a IX- a şi probabil că o să fac până la adânci bătrâneţi. E un sport care îţi pune mintea la contribuţie, trebuie să gândeşti foarte rapid şi să şi alergi în acelaşi timp. Trebuie să fii tot timpul concentrat.


Muţiu Ovidiu: Mă numesc Muţiu Ovidiu, fac parte din Batalionul Z2267 Bistriţa din lotul SMFT-ului, am obţinut locul unu la individual masculin pe unităţi de instrucţie.


Reporter: De ce are nevoie un sportiv ca să fie bun pe partea de orientare?


Muţiu Ovidiu: Are nevoie de fizicul unui atlet şi gândirea unui şahist.


Giurescu Anreea: Sunt student caporal Giurescu Andreea, de la Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă, Braşov, am participat la concursul militar de orientare, etapa finală şi am obţinut locul întâi, am făcut şi Liceul Militar la Breaza şi am avut oportunitatea de a participa la acest concurs încă din clasa a IX-a.


Reporter: Cum a fost competiţia de anul ăsta?


Giurescu Andreea: A fost o provocare, mereu fiecare competiţie e o provocare, dar s-a sfârşit cu bine. Cea mai grea parte a fost în ultima parte a traseului, unde este poiană şi te orientezi mult mai greu. Să fii tu pe teren singur cu harta şi busola şi atunci ăsta e antrenamentul, altfel nu se poate.


*


Realizator: Interesant ce s-a întâmplat la Ploieşti - sport şi sănătate - iată, acum, cu câteva zile înainte de sărbătorile armatei de miercuri, 25 octombrie. Înainte de a trece la subiectul pe care l-am pregătit, subiectul următor, vă spun că veştile sunt bune din Afganistan. Am luat legătura cu militari noştri de acolo şi, de asemenea, aveţi un loc unde puteţi afla mai multe despre ceea ce fac militarii în Afganistan, pe site-ul www.presamil.ro. Este postul de radio online al armatei; de asemenea, o pagină de Facebook, Ora Armatei şi Interviurile Ora Armatei - acolo sunt postate mai des, sigur, zilnic, nu doar săptămânal, cum se întâmplă aici, la radioul public. Sunt postate interviuri şi corespondenţe din Afganistan. Actualitatea militară mai departe: marţi a avut loc Ziua distinşilor vizitatori la exerciţiul multinaţional de nivel strategic "Cetatea 2017". Am mai vorbit noi săptămâna trecută despre acest exerciţiu. Cu această ocazie a Zilei vizitatorilor, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a prezentat unele concluzii, dar a şi oferit câteva informaţii legate de programele de înzestrare ale armatei, într-un interviu realizat în direct la "Vocea Armatei" de colegul meu Bogdan Silviu Răducanu.


*


Mihai Fifor: Dacă aş spune doar impresionat, ar fi probabil prea puţin lucru. Eu cred că este un pas uriaş înainte pe care colegii noştri îl realizează în parteneriat cu colegii noştri italieni, dar şi cu reprezenanţi ai multor altor ţări. Este un exerciţiu care, iată, capătă o dimensiune internaţională şi pentru asta vreau să îi felicit pe cei care au planificat şi executat acest exerciţiu. Din spusele celor care coordonează exerciţiul, atât colegii români, cât şi cei italieni, misiunea este un succes. S-au atins obiectivele pentru care a fost planificat acest exerciţiu, dar, repet, nu aveam nici un fel de dubiu că lucrul acesta va fi realizat, pentru că nu facem altceva decât să punem în comun experienţa forţelor NATO, experienţa Armatei române, în parteneriat cu experienţa celorlalţi colegi din alte forţe. Îmi doresc ca fiecare exerciţiu pe care îl realizează Armata română să aibă aceeaşi rată de succes şi vreau să vă spun că îi felicit şi îi încurajez pe toţi cei care s-au implicat. E un lucru minunat, merge mai departe.


Reporter: Comunicaţiile şi informatica sunt o armă eminamente tehnică. O armată modernă are nevoie să aibă o tehnică şi un armament foarte moderne.Vreau să vă întreb cum stă armata României din acest punct de vedere, al înzestrării?


Mihai Fifor: Suntem într-un plin proces de modernizare şi de înzestrare a Armatei române şi când spun asta, mă gândesc la faptul că poate pentru prima dată după foarte mulţi ani, iată, Guvernul României alocă 2% din PIB pentru programele Armatei române. Din acest 2%, probabil 40% se alocă înzestrării Armatei române, în cadrul a opt programe de înzestrare aprobate de CSAT şi de Parlamentul României, programe pe care le avem deja în desfăşurare. Vreau să spun că anul acesta deja achiziţionăm un prim sistem patriot, achiziţionăm primele transportoare blindate 8x8 Piranha, împreună cu grupul General Dynamics, care are un acord de colaborare industrială cu UM Bucureşti. Practic, suntem în filosofia în care ne dorim nu doar să cumpărăm, ci să producem în industria de apărare românească lucruri pe care zic eu că le-am început cu succes. Revenind la ce înseamnă pregătirea Armatei române pentru un anume tip de luptă şi pentru un anume tip de apărare, vreau să vă spun că suntem preocupaţi să înzestrăm Armata română cu tot ce este nevoie, atât pe partea resurselor tehnice, cât şi pe partea resurselor umane, pentru că este aici o îmbinare, zic eu, pe care nu o putem scăpa din vedere atunci când discuţi despre modul în care pregăteşti resursa umană, încadrarea cu specialişti. Este o zonă extrem de interesantă şi extrem de sensibilă în care românii, iată, arată din nou că excelează. Ştim cu toţii, poate a doua limbă vorbită la nivel internaţional în zona aceasta a IT este limba română şi asta datorită minţilor brici pe care le avem în România, din care, cred eu, partea cea mai bună, iată, se regăseşte şi în unităţile Armatei române, pentru că nu cred că un un secret pentru cineva: nu poţi duce un război atât de complicat cum este cel din zona de cyberdefense sau din zona aceasta de război hibrid fără să încerci să atragi lângă tine specialişti în acest domeniu. E o lume a lor, o lume fascinantă, o lume pe care de obicei o vedem în filme, dar îi asigur pe cei care ne ascultă că lumea aceasta e reală, cât se poate de reală şi provocările sunt în egală măsură reale şi noi trebuie să fim foarte bine pregătiţi pentru a le contracara.
(...)


Realizator:
"O mie de mile", ne-am gandit la acest cântec pentru că săptămâna viitoare, miercuri, echipa "Ora armatei" ar putea fi la Carei şi la Păuliş şi dacă socotim dus-întors, cam 1.000 de mile vor fi în ziua aceea de miercuri în care se aniversează Armata României. Avem şi reportajul promis la început, s-a încheiat ieri un curs de pregătire a profesioniştilor de relaţii publice din armată, veţi afla, sunt oameni tineri, oameni care-şi fac meseria cu pasiune pentru ca mesajul casre vine dinspre armată către dvs să fie unul adevărat şi foarte bine conceput. Ascultăm reportajul pe care l-am realizaat ieri la Direcţia de informare şi relaţii publice.


*


Locotenent colonel Monica Slavic, Direcţia informare şi relaţii publice: Este prima serie pe care am coordonat-o direct. Am avut sprijnul colegilor din Direcţia informare şi relaţii publice. Sunt foarte mulţumită pentru că m făcut foarte multe activităţi practice. Cel mai important pentru cursanţii noştri este ca ceea ce achiziţionează din punct de vedere teoretic să fie completat cu activităţi practice. Am simulat conferinţe de presă, am simulat interviul de televiziune, la Radio România am făcut interviu de radio, comunicate de presă, am vizitat Televiziunea Română, unde s-au întâlnit cu Adelin Petrişor, după cum se ştie, unul dintre cei mai apropiaţi şi cei mai galonaţi jurnalişti specializaţi în probleme de apărare şi securitate, am vizitat şi Trustul de presă al Armatei, au văzut la faţa locului cum lucrează jurnaliştii militari.
Georgiana Lupu, responsabil relaţii publice la Liceul Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc: Îmi place foarte mult, este un domeniu foarte interesant şi foarte multe informaţii noi, foarte multe noi detalii, multe lucruri noi de învăţat, inclusiv discursul, reportajul, tot, tot.


Elena Andrei: Elena Andrei, din cadrul Biroului de relaţii publice al Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu.


Reporter: Cum au fost astea două?


Elena Andrei: Au fost două săptămâni extrem de interesante, intense, în care am combinat partea practică cu partea teoretică. Am întâlnit oameni profesionişti, foarte buni, cu care am creat o legătură. Relaţiile publice reprezintă o provocare, dar lucrul în comun este foarte frumos şi dacă-ţi place ceea ce faci, cred că poţi să reuşeşti orice.
Cristina Toma: Sunt Cristina Toma, din cadrul Biroului de informare şi relaţii publice al Diviziei 4 Infanterie "Gemina", Cluj Napoca. Două săptămâni extrem de interesante şi, spun eu, utile, folositoare, care ne vor ajuta să ne desfăşurăm activitate de acum înainte şi mai bine şi, sperăm noi, cu rezultate cât mai vizibile în cadrul comunităţii, în mediul online, în cadrul public, astfel încât să reuşim să ducem imaginea armatei cât mai aproape de oameni.
/Roland Chentă/: Sunt plutonier major /Roland Chentă/, subofiţerul cu informarea şi relaţiile publice din cadrul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere "Decebal". Acest curs ne-a fost foarte folositor. Cunoşteam unele probleme, iar acum, după acest curs, am acumulat foarte multe cunoştinţe şi ne ajută în meserie.


Rodica Filpov:
Sunt locotenent major Rodica Filipov, ofiţer relaţii publice din Republica Moldova. Activez în cadrul unităţii militare din Cahul, cu denumirea "Dacia". La final de curs, pot spune că într-adevăr munca de ofiţer relaţii publice este aceeaşi atât în Republica Moldova, cât şi în România. Pot spune cu certitudine că mergem la baştină cu lecţiile învăţate. Cursul a fost unul de bun augur, de perspectivă, urmează toate cele studiate şi învăţate, atât teorie cât şi practică, să le aplicăm în activitatea noastră cotidiană, de zi cu zi, fiecare în unităţile în care activează. Pentru toţi militarii care activează în Armata Română, vreau să urez sănătate, perseverenţă, dăruire de sine, curaj, pentru că toate acestea înglobează nobila noastră profesie de militar, de la care populaţia aşteaptă multe. Militarii activează în condiţii dificile, dar comunitatea aşteaptă să fie pace.


*


Realizator: Aşa este, comunitatea aşteaptă să fie pace - un salut optimist la acest final de reportaj al fraţilor de peste Prut, nu doar celor din Armata Republicii Moldova. Iată, sunt colaborări interesante şi importante cu militarii de dincolo de Prut. Încheiem emisiunea cu invitaţia care va fi făcută de şeful Direcţiei de Informare şi relaţii publice, colonelul Costi Spânu, pentru a vă duce şi a vedea ces e întâmplă de astăzi şi până miercuri, de Ziua Armatei, pentru că, chiar acum, peste două ore, în Bucureşti este o acţiune foarte interesantă într-un centru comercial de aici. Îl ascultăm pe colonelul Costi Spânu.


*


Costi Spânu: Este întotdeauna un prilej pentru noi. Fiecare curs pe care îl facem, trebuie să ştiţi că ne întâlnim de două ori pe an atât cu ofiţerii de relaţii publice nou numiţi în funcţie, cât şi cu comandaţii de mari unităţi. Este expertiza pe care noi credem că trebuie să o asigură pentru colegii din sistemul de informare şi relaţii publice, dar şi pentru colegii care comandă marile unităţi ale Armatei României. Este prilejul şi pentru noi de a ne reactualiza cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice, pentru că a transmite cunoştinţe nu este acelaşi lucru cu a şi practica meseria. Este întotdeauna un prilej foarte bun să vedem cum stăm. Colegii noştri din această serie au fost o echipă extraordinară, au dezvoltat relaţii de cooperare între ei şi exerciţiile practice au arătat că sunt foarte bine pregătiţi atât teoretic, cât şi practic. Este ceea ce putem noi să asigurăm pentru generaţiile care vin după noi în materie de informare şi relaţii publice. Le spuneam la ceremonia de închidere, activitatea noastră derivă din dreptul fundamental al cetăţeanului de a fi informat, este un drept constituţional, dar acest drept este pentru noi o oportunitate de a arăta poporului pe care am jurat să-l apărăm că ne îndeplinim misiunile în fiecare moment. Se apropie Ziua Armatei. Înţeleg că astăzi este o acţiune în Bucureşti de promovare a imaginii Armatei. Este prima din seria de acţiuni. Am dorit să ieşim din cazărmi şi anul acesta, Ziua Armatei României înseamnă un prilej de a sărbători împreună cu cetăţenii. Ne vom afla astăzi într-un centru comercial din Bucureşti, din zona Cotroceni, unde vom desfăşura o acţiune care se numeşte "Armata României la mall". Cetăţenii care vor veni la cumpărături vor avea ocazia să ne cunoască aşa cum suntem, cu expoziţii de tehnică, ateliere interactive, standuri de prezentare a tehnicii. Vedetele evenimentului vor fi militarii din forţele pentru operaţii speciale, colegii de la brigada de gardă, dar şi celelalte categorii: Forţele Aeriene, Forţele Terestre, Forţele Navale, care au adus ceea ce este mai interesant şi mai frumos, pentru a se prezenta în faţa cetăţenilor. Mâine, duminică, vă aşteptăm în parcurile bucureştene pentru concerte ale muzicilor militare. Vom anunţa din timp graficul, pentru a şti în care parcuri puteţi să audiaţi concertele. Miercuri va fi ziua cea mai importantă. În toată ţara, la ora 10:00, vor fi ceremonii de depuneri de coroane de flori în garnizoane şi la monumentele eroilor, dar şi în Bucureşti, la ora 15:00, în Parcul Carol, cei mai tineri ostaşi ai ţării, elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ vor depune jurământul militar şi vom avea o serie de ceremonii, la fel, ateliere interactive, standuri de prezentare, expoziţii de tehnică. Va fi o zi pe care nu ar trebui să o rataţi, chiar dacă este o zi lucrătoare.


Realizator:
Punct final al ediţiei din această dimineaţă a lui 21 octombrie 2017. Sunt Cristian Dumitraşcu, vă salut regulamentar! La mulţi ani, tuturor oamenilor Armatei!

Jurnal Militar 24 Martie 2020, 16:47

Angajari temporare in sistemul medico-militar

Ministerul Apararii Nationale face angajari temporare in sistemul medico-militar

Angajari temporare in sistemul medico-militar
Jurnal militar 1 Februarie
Jurnal Militar 02 Februarie 2020, 15:30

Jurnal militar 1 Februarie

O nouă producție marca "Ora Armatei", în al 80-lea an de emisiune la radioul public. Ediţia include un interviu realizat în...

Jurnal militar 1 Februarie
Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020
Jurnal Militar 20 Ianuarie 2020, 12:38

Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020

Editie cu invitate in studio: locotenent Alexandra Vîrlan si locotenent Mirela Vâță

Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020
"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie
Jurnal Militar 21 Decembrie 2019, 15:21

"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie

Ediție specială dedicată împlinirii a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, invitat în studio istoricul Florian...

"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie
"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra
Jurnal Militar 07 Decembrie 2019, 17:27

"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra

"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra
Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017
Jurnal Militar 22 Ianuarie 2018, 14:39

Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017

Secvente dintr-un interviu realizat de Alexandru Leaua cu Majestatea Sa, Regele Mihai I, la Palatul Elisabeta din Bucuresti,...

Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017
Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017
Jurnal Militar 20 Ianuarie 2018, 14:32

Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017

In memoria Majestatii Sale, Regele Mihai I; In memoria generalului Constantin Didulescu.

Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017
Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017
Jurnal Militar 29 Decembrie 2017, 17:55

Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017

Ziua Naţională, la parada militară din Bucureşti; expoziţia de fotografie, realizată de colegul Ilie Pintea în Kandahar, în...

Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017