Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Matinal (Continuare) Joi, 26 Noiembrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Luminiţa Voinea

13 Aprilie 2020
Vizualizari: 574
Comentează add

Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, a vorbit la "Românii de pretutindeni", despre proiectele de ajutorare a românilor aflați în suferință.

Emi Hurezeanu: Este o perioadă de solidaritate

luminita-voinea

Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania. Sursa: facebook.com/ambasadaromanieiingermania

Ambasada României în Germania, în colaborare cu  biserica şi organizaţiile de români, înființează un grup de sprijin în regim de voluntariat pentru românii aflaţi în dificultate, în această perioadă de criză.

Despre solidaritate în vreme de criză i-a vorbit ambasadorul României în Germania, domnul Emil Hurezeanu, colegei Alla Stâncaru-Luncă.

Reporter: Domnule ambasador Emil Hurezeanu, vă mulțumim pentru că ați acceptat să ne acordați acest interviu în perioada dificilă pe care o traversăm. Este o presiune mare pe corpul nostru diplomatic în această perioadă....

Emil Hurezeanu: Este o situaţie neobişnuită pentru noi toţi, în ţările noastre, în Europa, în întreaga lume. Problema acută este a celor infectaţi, a celor bolnavi, a familiilor acestora, a celor care stau în prima linie a frontului antiepidemic, doctorii, asistenţii, personalul medical. Este o mare încercare pentru toţi politicienii naţionali, care trebuie să se confrunte cu politici noi, neaşteptate pentru ei, poate mai puţin de contagiune, dar avem o problemă economică suplimentară pentru atâtea persoane, sute de mii, iată, care se adaugă celor deja reveniţi în ţară, din toate ţările occidentale afectate.

Reporter: La ultima noastră întâlnire mi-aţi spus că mergeţi şi vă întâlniţi şi cu muncitorii, şi cu măcelarii, şi cu studenţii. Şi, chiar, studenţii, ce fac?

Emil Hurezeanu: E mai complicat acum, nu ne mai întâlnim faţă către faţă, în mod normal, pentru că şi aici funcţionează o dispoziţie legală care se aplică cu stricteţe, alternativa este să plăteşti amenzi chiar până la 25.000 de euro. Deci, nu se pot vedea mai mult de două persoane, nici pe stradă, ca să nu mai vorbim de întruniri publice. Erau întruniri publice întâlnirile mele cu aceste categorii profesionale, cu care stabilisem contacte şi de la om la om, în mod normal, dar şi în funcţie de interesele profesionale, de breaslă, comunitare specifice, pentru că într-adevăr sunt zeci de mii de români care lucrează în nordul Germaniei în industria cărnii, sunt zeci de mii de studenţi la marile universităţi, sunt oameni de ştiinţă. Românii alcătuiesc cel mai mare număr al doctorilor. Iată, ce important este acum acest lucru acum, al doctorilor străini din Germania, mii de doctor români din toate colţurile ţării care s-au stabilit în Germania în ultimii ani şi care sunt foarte apreciaţi şi acum foarte necesari. Cu cât mai mulţi doctori români aici, ca să nu vorbesc de personal medical, asistente ş.a.m.d., cu atât mai puţini în România. Dar nu e momentul acum să ne comparăm în ceea ce avem sau nu avem unii şi ceilalţi. E acum o perioadă de solidaritate, cu păstrarea acestor distanţe, pe care nu le-aş numi, nu îmi place deloc formula asta de distanţare socială, pentru că e vorba de fapt de o solidaritate socială care funcţionează, e o distanţare fizică, este a fi împreună separat o perioadă, în numele izbăvirii, ca să zic aşa, a tuturor. Am luat o iniţiativă chiar la începutul pandemiei, împreună cu Mitropolia Ortodoxă din Germania şi din Europa de Nord, cu mitropolitul Serafim, şi cu mai multe organizaţii comunitare din reţelele profesionale, medici, studenţi, grupări academice şi alţii, sunt 110 parohii ortodoxe numai în Germania, să alcătuim un fel de conglomerat, un fel de grup mare, arhipelag, conectat în aşa fel încât să avem grijă, în regim de voluntariat, bineînţeles, de cei în suferinţă, în aşa fel încât preoţii fiind o structură de rezistenţă a diasporei pretutindeni, s-a văzut şi în Italia şi în Spania, mă gândesc la parohiile ortodoxe care, iată, în Germania sunt 110, în Italia sunt sute, ei, aceşti oameni sunt cu parohiile lor centre de coagulare, de alinare a suferinţei şi în timpurile bune, cu atât mai mult sunt acum. Am vrut să fim şi noi parte în acest parteneriat, noi l-am propus, Mitropolia de aici din Germania, ortodoxă, l-a acceptat şi ne ocupăm de asta, ăsta este unul din locurile în care ne întâlnim acum şi una din platformele de comunicare.

Interviu difuzat în emisiunea Românii de pretutindeni și transcris de Agenția de presă RADOR.

Audio: Românii de pretutindeni, ediția din 11 aprilie 2020.


Etichete Emil HurezeanuGermaniagrup de sprijindiasporaAmbasada RomânieiMAEcoronavirus,m COVID-19

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live