Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Elita şahului mondial, la Mediaş

Şase jucători din elita mondială inclusiv numărul doi mondial, Magnus Carlson vor participa la Turneul Regilor ce se va desfăşura începând de sâmbătă la Mediaş.

Elita şahului mondial, la Mediaş
Jucătorii profesionişti de şah Viswanathan Anand (stânga) şi Magnus Carlsen (dreapta). Foto: EPA.

Articol de Ştefan Baciu, 10 Iunie 2011, 15:24

Cel mai important eveniment şahist al anului, organizat în România şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai puternice turnee organizate în lume se va desfăşura, începând de sâmbătă la Mediaş.

Informaţii detaliate despre desfăşurarea turneului veţi găsi zilnic pe siteul româniaactualităţi.ro.

Accesaţi aici rezultatele fiecărei zile

Şase jucători din elita mondială vor participa la cea de a 5-a ediţie a Turneului Regilor. Va juca norvegianul Magnus Carlsen, numărul 2 mondial în clasamentul ELO cu un rating de 2815 puncte, după actualul campion mondial, indianul Vishvanathan Anand.

Carlsen, care, în septembrie, va împlini 21 de ani, a câştigat detaşat ediţia de anul trecut a Turneului Regilor.

După o evoluţie ştearsă la Olimpiada de şah pe echipe de la Khanty Mansisk (Rusia), din toamna anului trecut, Carlsen a câştigat un puternic turneu la Nanjing, în China. Apoi s-a clasat pe locul 1-3, alături de Anand şi englezul Luke McShane la ediţia 2010 a turneului London Chess Classic.

Vassily Ivanchuk (Ucraina) şi Sergey Karjakin (Rusia) sunt ocupanţii locurilor 5 şi 6 în topul mondial având acelaşi ELO, 2776 puncte.

Ivanchuk a câştigat cea de a 3-a ediţie a Turneului Regilor, iar la începutul acestui an a câştigat un open foarte puternic în Anglia. Este campion olimpic cu echipa Ucrainei, după un rezultat senzaţional, de 8 puncte din 10 posibile. În urmă cu o lună, Vassily Ivanchuk a câştigat a 46-a ediţie a Memorialului Capablanca de la Havana, Cuba.

În vârstă de 21 de ani, Sergey Karjakin face parte, alături de Carlsen, din noul val al şahului mondial şi a avut o ascensiune fantastică. De naţionalitate ucraineană, Karjakin a decis, în urmă cu doi ani, să joace sub steagul Rusiei, echipă cu care a câştigat argintul la Olimpiada de anul trecut.

Americanul de origine niponă Hikaru Nakamura, este numărul 8 mondial, cu un ELO de 2774 de puncte. Este jucătorul numărul 1 al Statelor Unite şi a avut un progres remarcabil. La începutul acestui an a câştigat turneul principal de la Wijk aan Zee, din Olanda, devansându-i pe campionul mondial Anand şi pe norvegianul Carlsen, adică pe primii doi jucători ai lumii.

Azerul Teimour Radjabov, nr 13 mondial cu un ELO de 2744 puncte, joacă pentru a treia oară consecutiv Turneul Regilor. Anul trecut s-a clasat pe poziţia secundă, iar în 2009 pe locul 3. În urmă cu o lună a pierdut dramatic, la partidele de blitz, meciul împotriva rusului Vladimir Kramnik din primul tur al Turneului candidaţilor la titlul mondial, disputat la Kazan, în Rusia.

În fine, cel de-al 6-lea combatant la Turneul Regilor de la Mediaş este Liviu-Dieter Nisipeanu, locul 81 mondial, cu un coeficient ELO de 2662. A câştigat mai multe turnee importante, însă cele mai notabile performanţe sunt calificarea în semifinalele Campionatului Mondial ediţia 1999, Las Vegas, şi titlul de campion european obţinut la Varşovia, în 2005.

La Turneul Regilor de la Mediaş se vor disputa 10 runde, partide tur-retur. Ritmul de joc este de 2 ore pentru primele 40 de mutări, apoi încă o oră pentru următoarele 20 de mutări iar după aceea jucătorii vor primi câte un sfert de oră plus 30 de secunde pentru fiecare mutare efectuată începând cu mutarea 61.

Partidele încep la ora 15.30 şi vor fi transmise în direct pe internet. Vor fi şi două zile de pauză, ultima rundă fiind programată miercuri, 22 iunie.

Mihai Şubă, campion european de şah la seniori
Sport 15 Aprilie 2011, 11:05

Mihai Şubă, campion european de şah la seniori

Marele Maestru de şah Mihai Şubă a reuşit să strângă 7,5 puncte la cea de-a unsprezecea ediţie a Campionatului European de...

Mihai Şubă, campion european de şah la seniori
Barca feminină de 8+1, bronz la Varese
Sport 15 Aprilie 2024, 13:48

Barca feminină de 8+1, bronz la Varese

S-a desfășurat la Varese, în Italia, Cupa Mondială I la canotaj, o competiție la care România a participat doar cu două...

Barca feminină de 8+1, bronz la Varese
Pilotul român Simone Tempestini a câștigat Raliului Ungariei
Sport 15 Aprilie 2024, 13:40

Pilotul român Simone Tempestini a câștigat Raliului Ungariei

Echipajul alcătuit din Simone Tempestini / Sergiu Itu s-a impus în etapa inaugurală a sezonului din Campionatul European de...

Pilotul român Simone Tempestini a câștigat Raliului Ungariei
S-au încheiat turneele preolimpice la handbal feminin
Sport 14 Aprilie 2024, 21:21

S-au încheiat turneele preolimpice la handbal feminin

S-au stabilit și ultimele 6 echipe feminine de handbal care s-au calificat la Jocurile Olimpice din vară de la Paris.

S-au încheiat turneele preolimpice la handbal feminin
O medalie de aur la box la Europenele de tineret
Sport 14 Aprilie 2024, 21:01

O medalie de aur la box la Europenele de tineret

La Campionatele Europene de box pentru tineret de la Porec (Croaţia), Amalia Niţă a obținut medalia de aur la categoria 75 kg.

O medalie de aur la box la Europenele de tineret
România pierde amicalul de handbal cu Franța
Sport 14 Aprilie 2024, 20:57

România pierde amicalul de handbal cu Franța

Campioana olimpică la handbal feminin, Franța, s-a impus cu 30-28 în amicalul disputat în compania naționalei României.

România pierde amicalul de handbal cu Franța
Billie Jean King Cup: România se califică la turneul final
Sport 14 Aprilie 2024, 01:38

Billie Jean King Cup: România se califică la turneul final

Echipa României de Billie Jean King a câștigat cele trei partide din ziua a doua a întâlnirii cu Ucraina și s-a calificat la...

Billie Jean King Cup: România se califică la turneul final
Billie Jean King Cup: Ucraina - România 2-0
Sport 13 Aprilie 2024, 00:18

Billie Jean King Cup: Ucraina - România 2-0

România este condusă de Ucraina cu 2-0, după prima zi a întâlnirii din Florida, Statele Unite ale Americii. Câștigătoarea...

Billie Jean King Cup: Ucraina - România 2-0