Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Egiptul "trebuie să revină la procesul democratic"

Comunitatea internaţională a reacţionat cu îngrijorare, la situaţia creată în Egipt, după înlăturarea de la putere, de către Armată, a preşedintelui Mohamed Morsi.

Egiptul "trebuie să revină la procesul democratic"
Egiptenii din Piaţa Tahrir au făcut un joc de lasere cu mesaje antiguvernamentale. Foto: captură youtube.com

Articol de Alexandra Coşlea, 04 Iulie 2013, 07:30

Comunitatea internaţională a reacţionat cu îngrijorare, la situaţia creată în Egipt, după înlăturarea de la putere, de către Armată, a preşedintelui Mohamed Morsi.

Potrivit France-Presse, Statele Unite au cerut numirea rapidă a unui guvern civil, în timp ce UE a pledat pentru întoarcerea la un proces democratic de organizare a alegerilor prezidenţiale.

Marea Britanie a făcut apel la calm şi a avitat să vorbească despre o lovitură de stat în Egipt, deşi s-a pronunţat împotriva intervenţiei armate, pentru schimbarea regimului.

Organizaţia Amnesty Internaţional le-a cerut militarilor să facă tot posibilul, pentru a apăra drepturile omului şi securitatea fiecărui egiptean, indiferent de viziunile politice.

Mohamed Morsi face apel la rezistenţă paşnică

În Egipt, Armata l-a înlăturat de la putere pe şeful statului, Mohamed Morsi, confruntat, de peste o săptămână, cu o largă mişcare de contestare populară.

Şeful Curţii Constituţionale, Adli Mansour, va prelua, tranzitoriu, Preşedinţia ţării, până la organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare.

Totodată, va fi format un comitet de reconciliere naţională şi o comisie de revizuire a Constituţiei, din care vor face parte reprezentanţii tuturor forţelor politice din Egipt.

Potrivit France-Presse, într-o primă reacţie, fostul preşedinte, Mohamed Morsi, a denunţat o lovitură de stat militară şi a făcut apel la o rezistenţă paşnică, din partea tuturor egiptenilor.

Printre factorii care au dus la îndepărtarea lui Mohamed Morsi de la putere, s-au numărat atitudinea sa autoritară şi degradarea stării economiei, ambele, denunţate de opoziţie.

Sârmă ghimpată, focuri de armă şi bariere

Armata egipteană a ridicat, miercuri, sârbă ghimpată şi bariere în jurul unei clădiri, în care se afla perşedintele Mohamed Morsi, şi a desfăşurat - potrivit martorilor - vehicule blindate şi trupe, pentru a preîntâmpina un miting al susţinătorilor acestuia.

În zona unde se află moscheea Rabaa Adwaya, zeci de mii de susţinători ai preşedintelui egiptean şi ai Frăţiei Musulmane au luat parte la un miting, pentru a-şi arăta, la rândul lor, susţinerea faţă de preşedintele ales în mod democratic - cum spun ei - precum şi de ceea ce ei numesc, legitimitate constituţională.

Militarii egipteni au emis, miercuri, o declaraţie oficială, care să susţină, că în zona în care se află preşedintele Morsi a fost instalată o barieră de securitate şi neagă informaţiile, conform cărora, trupele îl atacă şi îi atacă pe susţinătorii liderului islamist, precizând că "armata egiptenă aparţine tuturor egiptenilor", potrivit lui Dragoş Ciocîrlan, corespondentul Radio România Actualităţi, în regiune.

Miercuri s-au auzit focuri de armă, trase în aer, în Piaţa Tahrir, din Cairo, cu puţin timp înaintea expirării ultimatumului, dat preşedintelui Mohamed Morsi, de către Armată.

Cotidianul "Al-Ahram', considerat cel mai influent din Egipt, anticipa, miercuri dimineaţă, că Mohamed Morsi îşi va pierde calitatea de preşedinte, în cursul zilei.

Mulţimea a scandat fără întrerupere, cerând plecarea lui Morsi

Se pare că multe decenii de activităţi în ilegalitate sau la marginea legii nu i-au pregătit pe islamiştii radicali din organizaţia "Fraţii Musulmani" să preia puterea şi să fie responsabili de soarta Egiptului.

Sunt milioane şi milioane de egipteni, pe străzile din Cairo, într-o atmosferă patriotică, scandându-se şi lozinci care ar putea fi definite naţionaliste, neonaseriste şi, în niciun caz, islamice.

Secretarul american al apărării, Chuck Hagel, a discutat telefonic cu şeful Armatei egiptene, generalul Abdel Fattah al-Sisi, însă purtătorul de cuvânt al Pentagonului nu a oferit detalii.

Armata a emis un ordin, interzicând ieşirea din ţară a liderilor organizaţiei "Fraţii Musulmani". Înainte, a fost semnalat un ordin similar, pentru preşedintele Mohamed Morsi.

El se afla, miercuri după-amiază, la o reşedinţă, dintr-o suburbie a capitalei Cairo.

Forţe ale Armatei egiptene au fost amplasate în estul oraşului.

Essam El-Haddad, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui egiptean, susţine că ar fi o lovitură de stat militară, în curs de desfăşurare, după expirarea termenului dat de armată lui Mohamed Morsi, pentru a răspunde cerinţelor manifestanţilor din stradă.

El a avertizat asupra unei vărsări de sânge, considerabilă. Sute de soldaţi cu vehicule blindate au patrulat spre Palatul Prezidenţial.

Opoziţia a chemat oamenii în stradă

Revoluţia din 2011 a condus la plecarea de la putere a lui Hosni Mubarak, în urma unor enorme demonstraţii.

Doi ani şi jumătate mai târziu, străzile s-au umplut din nou, de protestatari care au cerut demisia lui Morsi, succesorul lui Mubarak.

Forţe speciale ale Armatei au fost trimise pentru a securiza clădirea televiziunii de stat, înainte de difuzarea unui mesaj special, după ce conducerea armatei a discutat după-amiază cu unii lideri ai opoziţiei şi lideri religioşi.

Opoziţia a chemat populaţia să iasă în stradă, cerând arestarea preşedintelui Morsi.

Două scenarii au fost avute în vedere: demisia lui Morsi şi, respectiv, respingerea de către acesta a planului propus de militari.

Presa de la Cairo a relatat că se are în vedere suspendarea sau abrogarea controversatei Constituţii, introdusă de Morsi, şi alcătuirea unui grup de experţi care să redacteze o nouă Constituţie, ce va fi supusă unui referendum.

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
În lume 29 Martie 2024, 08:32

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei

Mai multe explozii s-au auzit vineri dimineaţă, 29 martie, în regiunea vest-ucraineană Ivano-Frankivsk. Congorm...

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
În lume 29 Martie 2024, 07:44

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american

Programul de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 60 de miliarde de dolari, este blocat în Congresul SUA încă de anul trecut.

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
În lume 28 Martie 2024, 19:32

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui

Papa Francisc oficiază liturghia într-o închisoare de femei din Roma.

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
În lume 28 Martie 2024, 17:28

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană

Potrivit datelor Eurostat, ţara noastră este pe locul al doilea, dupa Bulgaria, în timp ce în alte state europene costul...

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
În lume 28 Martie 2024, 16:22

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean

Planul guvernelor Ucrainei şi Poloniei, de deblocare a graniţei este pus în aplicare, deşi "nu atât de repede pe cât ne-am...

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
În lume 28 Martie 2024, 12:33

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că avioanele de luptă F-16, furnizate de aliaţii din afara ţării,...

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul

Negocierile dintre Israel şi Hamas privind o încetare a focului sunt afectate şi de faptul că atât în cadrul guvernului...

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia

Motivul expulzării diplomatului rus este legat de ceea ce autoritățile letonă au numit o "comunicare publică inacceptabilă și...

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia