Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: PRIETENII DE LA 10 - continuare Luni, 22 Iulie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Răzvan Stancu

20 Ianuarie 2019
Vizualizari: 1352
Comentează add

Eclipsa totală de Lună vizibilă în România se produce în noaptea de 20 spre 21 ianuarie.

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România

razvan-stancu

Foto: NASA  

Eclipsa totală de Lună vizibilă în România se produce în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi va avea faza maximă la 07 h 12 m dimineaţa, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Fenomenul va putea fi observat pe jumătate, până în jurul orei 8.00, Luna apunând când încă este eclipsată.

Este a doua eclipsă din acest an, după o eclipsă de soare ce avut loc pe 6 ianuarie.

FOTO: Eclipsa totală de Lună vizibilă în România, 21 ianuarie 2019. Sursa foto: www.astro-urseanu.ro.

eclipsa luna tot

Eclipsa de Lună începe la 04 h 36 m, când Luna intră în penumbra Pământului, însă vom putea observa schimbări pe discul astrului din momentul când începe să intre în umbră, începând cu 05 h 34 m. Atunci Luna se va afla înspre vest, nu foarte sus, la doar 20 de grade faţă de orizont.

Partea cea mai spectaculoasă a fenomenului este faza de totalitate, când Luna se află în umbră, discul acesteia fiind mai întunecat decât de obicei. Totalitatea începe la 06 h 41 m şi are faza maximă la 07 h 12 m, terminându-se la 07 h 43 m. Toate aceste faze sunt vizibile din România cu luna poziţionată foarte aproape de orizont.

Pentru ţara noastră Luna apune în jurul orei 8.00, mai devreme în estul ţării şi mai târziu în vest, dar vom putea vedea cum începe discul Lunii să iasă din umbra Pământului. La ieşirea din umbră, la 08 h 51 m, Luna se va afla sub orizont, la fel şi la sfârşitul eclipsei, la 09 h 48 m, potrivit sursei citate.

Eclipsa totală va fi vizibilă din Europa, din Asia, din Africa, din nordul Americii, din America de Sud, din Oceanul Pacific, din Oceanul Atlantic, din Oceanul Indian şi din zona Antarcticii.

Mecanismul eclipselor de Lună se explică prin faptul că Pământul, fiind un corp opac luminat de Soare, proiectează în urma sa un con de umbră, precum şi unul de penumbră. Luna, la rândul său, neavând lumină proprie, de fiecare dată când pătrunde în umbra Pământului, nu mai este luminată. După modul cum Luna intersectează, parţial sau total, fie conul de umbră, sau doar pe cel de penumbră, va avea loc o eclipsă de Lună, parţială sau totală, prin umbră sau prin penumbră. Când Luna dispare aproape de tot, fiind vizibilă doar ca un disc de culoare roşie închisă, avem o "eclipsă totală de Lună".

Eclipse de Lună au loc de cel puţin două ori pe an şi se produc întotdeauna la faza de Lună Plină (LP), atunci când Soarele este în opoziţie cu Luna.

A doua eclipsă de Lună din acest an va fi parţială, se va produce pe 17 iulie şi va fi vizibilă din ţara noastră.


Etichete Eclipsa totală de Lunăvizibilă în România

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live