Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dosarul nuclear iranian

Problematica dezoltarii bazelor nucleare din Iran.

Dosarul nuclear iranian

15 Noiembrie 2013, 00:22

Ediţia din 14.11.2013 poate fi ascultată și descărcată din secţiunea Podcast.

Pagina oficială de facebook a emisiunii: www.facebook.com/euroatlantica.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 noiembrie, ora 21:05) - Realizator: Radu Dobriţoiu - Ediţie dedicată dosarului nuclear iranian, temă de actualitate pe agenda internaţională. Într-o săptămână în care s-au făcut eforturi pentru a ajunge la un consens în privinţa acestei teme sensibile - programul nuclear iranian. Ieri, preşedinţii SUA şi Franţei, Barack Obama şi François Hollande, au reiterat sprijinul deplin faţă de textul convenit pe 9 noiembrie, la Geneva, de ţările din Grupul 5+1 - SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China plus Germania, care negociază cu Iranul de cinci ani forma de implementare a controalelor asupra programului său nuclear. Ieri, secretarul american de stat John Kerry a declarat că în situaţia în care nu se va ajunge la o înţelegere cu Iranul, "dacă nu o să meargă, ne rezervăm dreptul să înăsprim sancţiunile şi avem în continuare la dispoziţie opţiunea militară".

Invitat în Studioul 31 RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, expert în securitate internaţională Claudiu Degeratu. Bună seara!

Claudiu Degeratu: Bună seara!

Realizator: Un subiect fierbinte, care se află în atenţia agenţiilor internaţionale de presă, dosarul nuclear iranian. În ce stadiu ne aflăm, după aproape cinci ani de negocieri cu autorităţile de la Teheran?

Claudiu Degeratu: /.../ suntem într-un stadiu constructiv, în care ambele părţi au obiective ambiţioase, acela de a relua negocierile şi a stabili un calendar pe termen scurt, dar şi cu finalitate pe un orizont de timp mai lung, pentru că, aşa cum aminteaţi, partea americană, cel puţin şi comentatorii de politică internaţională scoteau în evidenţă faptul că această negociere se încearcă să se desfăşoare în două etape. O primă etapă, de deschidere, de sporire a încrederii între părţi, după nişte relaţii foarte reci în ultimii ani şi o a doua etapă, care să vizeze stadiul final, stabilirea unui program civil nuclear iranian, care să nu aibe nici o urmă de îndoială în ceea ce priveşte folosirea în scopuri militare.

Realizator: Foarte multă lume cunoaşte motivul acestor discuţii la nivel înalt. Să explicăm însă care sunt raţiunile acestor presiuni asupra Iranului şi ce reprezintă, ca şi pericol, în arena internaţională geopolitică, geostrategică internaţională şi regională acest program nuclear dezvoltat de Iran. Să înţeleagă foarte clar ascultătorii care este pericolul pe care vor să îl controleze, să îl stopeze Grupul celor 5+1 - reamintesc: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China plus Germania.

Claudiu Degeratu: Ca orice program nou iniţiat, să zicem, nou - el, sigur, este nou, în perspectiva, să zicem, ţărilor clasice nucleare cunoscute - acest program are nevoie de un sistem de verificare şi control internaţional, pentru că această capacitate nucleară are un potenţial de ameninţare destul de mare, dacă ea nu se face la un standard care este internaţional folosit sau agreat.

Realizator: Şi pot fi upgradate aceste tehnologii şi cunoştinţe în armament nuclear, ţinând cont şi de faptul că Iranul deţine deja rachetele ce pot susţine, rachete purtătoare pentru ogive nucleare.

Claudiu Degeratu: Problema cu acest program şi nu numai, şi în cazul Coreei de Nord, este acela de lipsă de transparenţă. Nimeni nu încearcă să blocheze dreptul de a-ţi dezvolta o putere civilă nucleară, o capacitate naţională în acest sens, ci doar să respecte nişte norme internaţionale de siguranţă. Dualitatea - în momentul în care un stat nu vrea să dea toate informaţiile, nu doreşte să ofere toate informaţiile pentru acele puncte din ciclul tehnologic unde ar putea să devină dual, adică, şi de folosire militară, această capacitate...

Realizator: Să fie îmbogăţit şi pentru folosirea în ogive de rachetă.

Claudiu Degeratu: Da. În cazul Iranului, este vorba de decizia de a folosi, sau de a îmbunătăţi uraniul până la nivelul de 20% procent. În sfera civilă, de obicei, folosim uraniul îmbogăţit până la 5%. Actual, după ultimul raport, din august anul acesta, Iranul se pare că are în jur de vreo 300 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20%, ceea ce este foarte mult, pentru că asta înseamnă destul de multe capete nucleare.

Realizator: Sigur, şi mai există o întrebare pe care analiştii, atât cei militari cât şi cei economici, şi-au pus-o în dese rânduri în ultima decadă: de ce Iranul doreşte dezvoltarea acestor instalaţii, capacităţi energetice nucleare, în condiţiile în care dispune de foarte multe resurse energetice? Este vorba de petrol şi nu în ultimul rând de gaze, pe care le exportă. Adică Iranul nu duce lipsă de resurse energetice. De ce mai avea nevoie şi de ce are această ambiţie, pentru a investi foarte mulţi bani într-un program ce costă şi care poate fi upgradat, poate fi dezvoltat la un moment dat, iată, într-o armă?

Claudiu Degeratu: Sunt două elemente de suspiciune sau de prudenţă din partea analiştilor care se ocupă de acest domeniu. Discutăm de aproape, oficial, 19 locaţii în care Iranul dezvoltă tehnologie nucleară sau sunt integrate în Programul naţional nuclear iranian, aşa cum este denumit el oficial. Deci sunt 19 locaţii şi, conform ultimelor evoluţii, mai există proiectate cred că vreo 16 locaţii pentru alte viitoare rectoare nucleare. În plus, un alt element de preocupare este cel legat de dezvoltarea tehnologiei pentru apa grea, deci dezvoltarea de reactoare cu apă grea, care în mod normal, odată cu combustibilul consumat, el poate fi reprocesat şi transformat în plutoniu, care iar este un element folosit în tehnologia militară pentru capete nucleare. Şi, nu în ultimul rând, pentru faptul că Iranul are o strategie militară bazată pe războiul asimetric şi acest lucru este un factor în plus care dezvoltă o altă abordare prudentă din partea ţărilor comunităţii internaţionale, pentru că Iranul din punct de vedere convenţional sigur nu ajunge la nivelul Turciei sau al Israelului - să fim foarte deschişi în a spune că balanţa militară convenţională nu este în favoarea Iranului, dar este o putere nucleară, vrea să devină o putere nucleară şi să aplice o strategie militară asimetrică.

Realizator: Sigur, şi tot timpul a insistat Iranul şi pe balanţa cu Israelul, cu armamentul israelian, şi să dezvolte în paralel un armament sau capacităţi de armament similare. Ne aducem aminte chiar de anumite mesaje transmise în trecut de liderii de la Teheran, inclusiv acela cu raderea de pe faţa Pământului a Israelului, transmis foarte clar. Se pare că acest discurs diplomatic al Teheranului s-a încălzit în relaţia cu Israelul în perioada recentă. Vom reveni asupra acestui subiect, însă foarte interesant este să urmărim atitudinea unui actor extrem de important pe arena internaţională. Este vorba de Rusia. Sunt cinci mari actori implicaţi în dialogul cu Iranul: Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, Germania. Un joc interesant îl face Federaţia Rusă. În ultimele două decenii, Moscova dezvolta cu Teheranul o relaţie economică al cărei simbol este prima centrală atomo-electrică iraniană. Iranul va lansa în 2014 - aceasta este chiar o ştire de astăzi - cu ajutorul Rusiei construcţia celei de-a doua centrale nucleare - a anunţat vicepreşedintele iranian Ali Akbar Salehi, care este şi directorul Organizaţiei iraniene entru energia atomică. Alexandr Beleavski transmite de la Moscova o analiză complexă a relaţiei dintre Rusia şi Iran, cu implicări inclusiv la nivel regional.

Alexandr Beleavski: Rusia susţine dreptul Iranului la energia nucleară paşnică, nu însă şi la arma nucleară, susţine rezolvarea dosarului nuclear iranian pe cale exclusiv politică şi se opune sancţiunilor neaprobate de ONU, ca şi izolării internaţionale a Teheranului. În ultimele două decenii, Moscova a dezvotlat cu Iranul o relaţie economică stabilă, al cărei simbol este prima centrală nucleară iraniană. Teheranul, după cum se ştie, este şi un important cumpărător de arme ruseşti. Cu toate acestea, relaţiile dintre Rusia şi Iran rămân ambivalente. În plan geopolitic, Iranul reprezintă pentru Rusia un factor de contrabalansare a influenţei americane în zona Orientului Mijlociu extins, iar de aici în Caucaz şi în Asia Centrală. În contextul dezvoltării scutului american anti-rachetă, Rusia a încheiat cu Iranul un cotroversat contract vizând vânzarea de baterii antirachetă S-300, posibilitate readusă în discuţie în acest an, după ce fostul preşedinte Dmitri Medvedev a anulat contractul iniţial ca efect al sancţiunilor ONU impuse Teheranului. În plan regional, Iranul este pentru Rusia o contrapondere a ambiţiilor de lider regional ale Turciei, ca şi la tandemul aliat Turcia-Azerbaidjan ...

Reporter: În plan regional, Iranul este pentru Rusia o contrapondere la ambiţiile de lider regional ale Turciei, ca şi la tandemul aliat Turcia-Azerbaidjan, dar şi la apropierea dintre Baku şi Washington. Iranul vede în Azerbaidjan un potenţial cap de pod al unui atac american, ca şi şi o sursă de încurajare a separatismului din provincia omonimă iraniană, cu o populaţie azeră mai mare decât cea a Azerbaidjanului propriu-zis. În replică, Teheranul a dezvoltat relaţii bune cu Armenia, singurul aliat militar al Rusiei în caucazul de Sud, ţară care se află în conflict cu Azerbaidjanul din cauza enclavei Nagorno-Karabach. Izolată geografic de Rusia, Armenia are spatele asigurat de Iran, care în plus îi furnizează gaze şi energie electrică. În plan geoenergetic, izolarea Iranului a permis Moscovei să blocheze proiectele gazoductele din Turkmenistanspre Europa, via Iran şi Marea Caspică, ceea ce a determinat şi eşecul proiectului Nabucco. Însă ridicarea sancţiunilor i-ar crea un concurent atât în domeniul exportului de hidrocarburi, cât şi a traseelor de de transport. În fine, dar nu în ultimul rând, relaţiile amicale cu Teheranul previn extinderea influenţei acesteia asupra unei părţi a Daghestanului, republică etnică din Caucazul de Nord al Rusiei, unde există musulmani şiiţi şi radicalizarea acestei regiuni după modelul Libanului de Sud. Interesele Rusiei şi Iranului coincid şi în contrabalansarea influenţei Arabiei Saudite în lumea islamică, Regatul Saudit, alături de Qatar, fiind principalii sponsori ai jihadiştilor sunniţi din Caucazul de Nord, dar şi din Siria, unde Iranul şi Rusia susţin regimul Assad. Este şi unul din motivele pentru care Rusia insistă ca Iranul să participe la conferinţa Geneva-2 privind reglementarea crizei siriene.

*

Realizator: O analiză complexă şi extrem de interesantă transmisă de la Moscova de colegul meu Alexandr Beleavski. Iată, o adevărată tablă de şah cu interese, pioni, regine şi nebuni - şahul, ştim foarte bine că este un joc persan, un joc ce îşi are originea pe teritoriul Iranului - o adevărată tablă de şah unde Iranul şi Rusia mută în diverse pătrăţele şi cu diferite implicaţii chiar la nivelul unor state din regiune, inclusiv, să aducem aminte şi de Siria. Cum putem caracteriza pe scurt acest joc în care Moscova este implicată atât cu Teheranul, cât şi cu ceilalţi parteneri de dialog pe tema dosarului nuclear iranian?

Claudiu Degeratu: Cred că Rusia a reuşit să-şi clarifice în ultimii ani această prioritate de a menţine o minimă alianţă în Orientul Mijlociu, de a avea măcar doi, trei piloni importanţi. Sigur, rămânea Siria, dar Siria intră, să zicem, într-un proces de tranziţie din care totuşi Rusia a reuşit să fructifice, cel puţin în planul prestigiului internaţional, vom vedea care vor fi aranjamentele politice, să zicem, ulterioare unei rezolvări a acestei crize. Cred că Rusia ştie că Iranul are cel puţin două axe de interes. Este această axă spre Caucaz în care Iranul este interesat, dar mai este şi cealaltă legată de Golful Persic, legată de Marea Oman şi de Strâmtoarea Ormuz. Această a doua direcţie pune presiune atât pe prezenţa ameriacnă din această zonă, şi asta este de interes pentru Rusia pentru a echilibra cele două...

Realizator: Să aducem aminte, Strâmtoarea Ormoz este acea zonă de o importanţă strategică ce poate gâtui accesul navelor la porturile Basra şi tot ce înseamnă Kuweit şi acea zonă de unde se pot aduce importante resurse petroliere pe calea maritimă.

Claudiu Degeratu: Da, pentru că acest sprijin rusesc pentru o stabilitate pe o axă înspre Caucaz, o axă strategică a Iranului înspre Caucaz reuşeşte să potenţeze politica Iranului spre sud, spre această zonă de interes, unde bineînţeles trebuie să negocieze politic şi militar cu SUA prezenţa şi cu ţările din Golf. Deci, până la urmă, Rusia reuşeşte să facă ceea ce de obicei face, aceea de a potenţa un aliat din regiune. Şi Iranul cred că îşi dă seama acum că ar putea să facă ceva mai mult, vom vedea însă dacă această solidaritate cu Moscova va rămâne până la capăt în continuarea acestui proces de negociere nucleară, pentru că, sigur, vor fi pe masa negocierilor nu numai subiecte nucleare dar şi politice. Analiştii americani se şi întrebau de fapt, dacă Teheranul renunţă la această vocaţie nucleară militară dacă ar putea să primească la schimb un rol ridicat regional, ca putere regională.

Realizator: Am ajuns acolo, la acel subiect de care a amintit şi colegul meu Saşa Beleavschi, este vorba de dorinţa Iranului de a se impune în plan regional, poate chiar şi în detrimentul Turciei, care, ştim foarte bine, de la căderea Califatului, tot continuă să aibă un punct de vedere foarte clar în privinţa forţei regionale şi a diplomaţiei. Pe de altă parte, Rusia, care de la testamentul lui Petru cel Mare, ne aducem aminte, cu Bosfor şi Dardanele, care acum se află la Turcia... Şi Turcia, stat NATO, pe de o parte, şi Iranul, care nu este un stat NATO, care poate reprezenta însă o contrapondere în favoarea Rusiei în războiul politico-diplomatic cu Statele Unite în regiune. Iată cât de complicată şi de complexă este această poveste geostrategică de acolo.

Claudiu Degeratu: Da, şi Turcia realizează acum cât de importantă a fost "istoria romanţată" a relaţiei cu Israelul, pierderea sau declinul acestei relaţii şi perspectiva de a încerca să tempereze Teheranul în vocaţia regională. Deci Turcia a avut întotdeauna un deficit de, să zicem, alianţe subregionale în această zonă. Ştim foarte bine că relaţia cu Rusia nu este decât bazată pe un pragmatism al negocierilor, dar nu discutăm de aceeaşi calitate a relaţiei cu Israelul sau cu ce se prefigura în relaţia în această, să zicem, mică alianţa turco-israeliană. Cele două ţări au împreună bugete de peste 12 miliarde de dolari. De exemplu, în 2012, Israelul avea 14 miliarde cheltuieli militare, Rusia avea 18 miliarde, iar Iranul avea doar 6 miliarde în 2012. Deci o diferenţă foarte mare.

Realizator: Negocierile cu Iranul se dovedesc în continuare complicate şi în acest adevărat joc de şah Teheranul implică şi Siria ca monedă diplomatică. Într-o sinteză realizată pentru Euroatlantica, colega mea Carmen Gavrilă vorbeşte de o nouă abordare diplomatică a Teheranului.

Reporter: Iranul a arătat în ultimele luni un nou preşedinte, de data aceasta moderat, care exprimă schimbarea dorită de populaţie mai ales în domeniul relaţiilor internaţionale şi o nouă faţă a politicii externe, în persoana unui ministru cu bune relaţii în comunitatea internaţională. Cu aceste două figuri în prim-plan şi cu un mandat susţinut de însuşi liderul suprem, ayatollahul Khamenei, cei doi au pornit o adevărată campanie publică diplomatică. Scopul pe termen mediu este evitarea unor noi sancţiuni economice şi ridicarea unei părţi din cele actuale, în condiţiile în care presiunea tot mai mare asupra economiei Iranului şi-a spus deja cuvântul, determinând populaţia să ceară mai multă flexibilitate. Dar, deşi noul cuvânt de ordine este flexibilitate, există limite impuse nu doar de voinţa regimului de a nu renunţa la programul nuclear, ci şi de popularitatea acestuia în rândul populaţiei. Linia iraniană este clară, lasă loc pentru scăderea gradului de îmbogăţire a uraniului atât cât să se poată obţină combustibil nuclear pentru centrale electrice, dar nu acceptă ideea de a renunţa cu totul şi de a importa combustibil, aşa cum i s-a mai propus în trecut. Totuşi, partea iraniană, ca şi partenerii de negocieri, s-a arătat mulţumită de felul în care merg discuţiile, chiar dacă, deocamdată, nu s-a ajuns la o înţelegere. Ca să demonstreze bunăvoinţă, oficialii iranieni, după discuţii săptămâna aceasta cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Yukiya Amano, au permis accesul inspectorilor agenţiei la două locaţii în care Iranul face cercetări nucleare. Negocierile cu Iranul, în general, sunt complicate şi de faptul că nimeni nu uită că Teheranul poate avea un rol important în rezolvarea crizei din Siria, cu al cărei regim Iranul are o lungă şi solidă alianţă. Deja ministrul iranian de externe a declarat că Iranul este gata să ceară retragerea luptătorilor străini din Siria, în condiţiile în care se ştie că regimul de la Teheran are o influenţă uriaşă asupra luptătorilor din Hezbollah-ul libanez, care îl susţin armat pe preşedintele sirian Bashar Al-Assad.

Realizator: Aşa cum anticipam, domnule Claudiu Degeratu, iată, Iranul joacă şi această carte, a Siriei, în dialogul diplomatic cu cele cinci puteri implicate în dosarul nuclear. Ce şanse credeţi că există pentru ca această carte, a Siriei, să dea câştig Iranului într-o oarecare măsură?

Claudiu Degeratu: Cred că este un test major pentru Teheran şi în acelaşi timp un exemplu pentru actuala conducere iraniană. Faptul că Siria a reuşit să intre într-un proces de negociere, verificare şi control a armelor chimice...

Realizator: A arsenalului chimic...

Claudiu Degeratu: Cu, să zicem, sponsorizarea Moscovei, dar şi a Teheranului, pentru că probabil, negocierile au presupus un fel de, să zicem, reducere a acţiunilor militare, pentru că acest calendar de verificare trebuie să se facă în condiţii paşnice, este foarte greu să faci verificarea altfel. Este un exemplu pentru ce ar trebui să fie calendarul de negociere iranian nuclear. Şi atunci, cumva, testează şi interesul american şi seriozitatea partenerilor, să zicem, din Europa de Vest, din zona euroatlantică, în privinţa, sau pe teritoriul Siriei, pentru viitoarea...

Realizator: Pentru respectarea unui eventual acord, Iranul dorind, cum aducea aminte Carmen Gavrilă, reducerea sancţiunilor impuse pe plan internaţional. Nu puteam să discutăm despre dosarul nuclear iranian fără să amintim de poziţia SUA. Am lăsat la sfârşit această problematică, tocmai pentru că ne apropiem de concluzia temei noastre de astăzi. Secretarul american de stat John Kerry a cerut ieri din nou Congresului de la Washington să nu ia vreo decizie în direcţia înăspririi sancţiunilor impuse Iranului şi să dea o şansă negocierilor privind programul nuclear al acestei ţări, care, potrivit Casei Albe, trebuie acum să se pronunţe asupra proiectului de acord elaborat de Grupul 5+1, transmit agenţiile FRANCE PRESSE şi REUTERS. De asemenea, amintesc ce declara Kerry: "Dacă nu o să meargă, ne rezervăm dreptul să înăsprim sancţiunile şi avem în continuare la dispoziţie opţiunea militară". Preşedinţii Franţei, François Hollande şi al SUA, Barack Obama, şi-au exprimat ieri hotărârea ca Iranul să renunţe definitiv la programul său nuclear militar. Secretarul american de stat John Kerry a declarat astăzi că înţelege îngrijorările Israelului privind programul nuclear iranian şi atât Washingtonul, cât şi Ierusalimul împărtăşesc aceleaşi ţeluri, cu toate că abordează problema cu tactici diferite. John Kerry a vorbit cu premierul israelian astăzi, a vorbit cu Benjamin Netanyahu. Cu mai multe informaţii despre poziţia SUA, în corespondenţa transmisă de la Washington pentru "Euroatlantica" de Ani Sandu:

Reporter - Ani Sandu: La nivel diplomatic, SUA continuă discuţiile menite să ducă la un acord cu Iranul. Secretarul de stat John Kerry a vorbit astăzi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi l-a asigurat că negocierile sunt menite să împiedice Iranul să dezvolte o armă nucleară. Într-o intervenţie la televiziunea MSNBC, Kerry a spus că respectă îngrijorările Israelului, dar că acordul care este negociat cu Teheranul va garanta că Iranul nu va avea arme nucleare. Subiectul a fost discutat săptămâna aceasta şi de preşedintele Barack Obama cu premierul britanic David Cameron şi cu preşedintele francez François Hollande. Potrivit Casei Albe, Obama şi Hollande sunt perfect de acord în ceea ce priveşte înţelegerea care i-a fost prezentată Iranului la Geneva. Pe de altă parte, Administraţia Obama se confruntă şi cu nemulţumiri ale mai multor congresmeni legate de un eventual acord cu Teheranul. Atât congresmeni democraţi, cât şi republicani militează pentru impunerea unor noi sancţiuni către Iran, iar secretarul de stat John Kerry a încercat ieri să îi convingă că acest lucru ar fi o greşeală. Kerry spune că înăsprirea sancţiunilor existente ar pune în pericol negocierile care au loc în această perioadă şi că ar transmite un mesaj negativ partenerilor de negociere. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki:

Jen Psaki: Nu ar fi vorba de un vot pentru sau împotriva sancţiunilor pe care Kerry le-a susţinut în trecut. Este de fapt un vot în favoarea sau împotriva diplomaţiei. Poporul american preferă o soluţie paşnică pentru a preveni dezvoltarea unei arme nucleare de către Iran, iar acest acord, dacă va fi parafat, poate să obţină asta.

Reporter: Şi vicepreşedintele Joe Biden a fost ieri la Capitoliu, pentru a-i convinge pe congresmeni să nu voteze în favoarea sancţiunilor. Oficialităţile americane spun că negociatorii cu Iranul ar mai avea nevoie de câteva săptămâni pentru a vedea dacă pot ajunge la un acord.

Realizator: Se pare, dle Claudiu Degeratu, din ce reiese din corespondenţa transmisă de Ani Sandu de la Washington, că SUA şi, iată, din nou împreună cu Franţa, vor avea un cuvânt important de spus în dosarul nuclear iranian.

Claudiu Degeratu: Da, eu cred că 20 noiembrie, la următoarea reuniune de la Geneva, vom avea probabil şanse mult mai mari, de peste 50%, să se anunţe o înţelegere interimară, în trei-patru luni să se stabilească un plan de negociere şi să discutăm în 2014 despre o soluţie, să zicem, de interes comun pentru toate părţile în privinţa programului iranian.

Realizator: "Euroatlantica" la final. Ediţie dedicată dosarului nuclear iranian. Invitat în studio a fost Claudiu Degeratu, expert în securitate internaţională. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul "Euroatlantica" şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru atenţie. La revedere.

Euroatlantica - Ediția din 10 februarie 2022
Euroatlantica 11 Februarie 2022, 21:28

Euroatlantica - Ediția din 10 februarie 2022

Securitatea Europei, între baletul diplomatic și zâmbetele autocrate

Euroatlantica - Ediția din 10 februarie 2022
Euroatlantica - Ediția din 20 ianuarie 2022
Euroatlantica 21 Ianuarie 2022, 10:20

Euroatlantica - Ediția din 20 ianuarie 2022

"Euroatlantica" - "Est-Vest, dialog sau confruntare"

Euroatlantica - Ediția din 20 ianuarie 2022
Euroatlantica - Ediția din 6 ianuarie 2022
Euroatlantica 07 Ianuarie 2022, 11:53

Euroatlantica - Ediția din 6 ianuarie 2022

Euroatlantica - Ediția din 6 ianuarie 2022

Euroatlantica - Ediția din 6 ianuarie 2022
Euroatlantica - Securitatea internațională 2021, deteriorată spre critică
Euroatlantica 03 Ianuarie 2022, 13:09

Euroatlantica - Securitatea internațională 2021, deteriorată spre critică

Euroatlantica - Ediția din 30 decembrie 2021.

Euroatlantica - Securitatea internațională 2021, deteriorată spre critică
Euroatlantica -  Ediția din 16 decembrie 2021
Euroatlantica 17 Decembrie 2021, 16:35

Euroatlantica - Ediția din 16 decembrie 2021

Euroatlantica - Ediția din 16 decembrie 2021
Euroatlantica - "Pericolul vine de la Răsărit!"
Euroatlantica 03 Decembrie 2021, 13:57

Euroatlantica - "Pericolul vine de la Răsărit!"

Euroatlantica- Ediția din 2 decembrie 2021.

Euroatlantica - "Pericolul vine de la Răsărit!"
"Euroatlantica" - Securitatea naţională
Euroatlantica 26 Noiembrie 2021, 07:09

"Euroatlantica" - Securitatea naţională

Euroatlantica- Ediția din 25 noiembrie 2021.

"Euroatlantica" - Securitatea naţională
Euroatlantica - Belarus, pericolul de la frontiera NATO și a UE
Euroatlantica 20 Noiembrie 2021, 09:25

Euroatlantica - Belarus, pericolul de la frontiera NATO și a UE

Euroatlantica - Ediția din 18 noiembrie 2021.

Euroatlantica - Belarus, pericolul de la frontiera NATO și a UE