Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dosare penale pentru patroni de saloane de evenimente

Dosare penale pentru patroni de saloane de evenimente
Foto: Poliția Română.

Articol de Maria Măndiţă, Galaţi, 19 Octombrie 2020, 18:48

Patronii a două saloane de evenimnete din comunele gălățene Valea Mărului și Pechea s-au ales cu dosar penal pentru pentru săvârșirea infracțiunii de „Zădărnicirea combaterii bolilor”, după ce polițiștii au descoperit că aceștia au organizat unul, o nuntă și celălalt un botez.

La petrecerea de încreștinare a copilului au participat 40 de invitatți, iar la nuntă, 70, și toți petrecăreții au fost legitimați de polițiști pentru a se verifica dacă nu cumva vreo persoană a încălcat interdicția de a părăsi locuința, în cazul în care ar fi bolnav. Deși nici unul din invitați nu a figurat ca fiind bolnav de covid, patronii celor două saloane au fost amendați cu 12.000 de lei și li s-au întocmit dosar penal, întrucât pe raza județului Galați au fost interzise petrecerile de nuntă sau botez.

De altfel, în weekend-ul care a trecut la nivelul judeţului Galaţi peste 600 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, jandarmi și polițiști locali au verificat respectarea, de către populaţie, a măsurilor de protecţie împotriva coronaviruslui. În total, au fost aplicate 320 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 56 400 lei, toate, pentru nepurtarea măștii de protecție.

Întrucât o parte a comeni gălăţene Iveşti se află în carantină, autorităţile locale le recomandă şoferilor să ocolească zona, aleagând rutele ocolitoare: D.J. 255 Izvoarele - Slobozia Conachi – Pechea - ieșire D.J. 251 - Costache Negri – Cudalbi – ieșire D.J. 254 - Grivița; sau D.J. 253 Umbrărești intersecție cu D.J. 254 B – Grivița.

(PH)

CSAT a decis digitalizarea urgentă a serviciilor fiscale
România 01 Iulie 2025, 07:36

CSAT a decis digitalizarea urgentă a serviciilor fiscale

Un alt subiect discutat de CSAT a vizat evoluțiile războiului din Ucraina, iar România susține încetarea conflictului și va...

CSAT a decis digitalizarea urgentă a serviciilor fiscale
Plafonarea preţului la energia electrică este eliminată, iar facturile vor fi mai mari
România 01 Iulie 2025, 04:15

Plafonarea preţului la energia electrică este eliminată, iar facturile vor fi mai mari

Aproape 4.000.000 de gospodării vor primi vouchere de 50lei/lună până în martie 2o25.

Plafonarea preţului la energia electrică este eliminată, iar facturile vor fi mai mari
Incendiu la periferia oraşului Drobeta-Turnu Severin
România 30 Iunie 2025, 23:41

Incendiu la periferia oraşului Drobeta-Turnu Severin

Câteva mii de metri pătraţi de culturi agricole au fost afectate.

Incendiu la periferia oraşului Drobeta-Turnu Severin
Dragoș Pîslaru anunță un pre-acord cu CE pentru absorbția fondurilor din PNRR
România 30 Iunie 2025, 22:17

Dragoș Pîslaru anunță un pre-acord cu CE pentru absorbția fondurilor din PNRR

România va putea absorbi integral banii nerambursabili din PNRR, după ce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Dragoș Pîslaru anunță un pre-acord cu CE pentru absorbția fondurilor din PNRR
Plafonarea prețului la energie electrică, eliminată de la 1 iulie
România 30 Iunie 2025, 22:13

Plafonarea prețului la energie electrică, eliminată de la 1 iulie

Tot de la 1 iulie încetează și plafonarea tarifelor RCA.

Plafonarea prețului la energie electrică, eliminată de la 1 iulie
Sporul acordat bugetarilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, limitat de guvern
România 30 Iunie 2025, 22:09

Sporul acordat bugetarilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, limitat de guvern

Reducerea se aplică până la 31 decembrie 2026.

Sporul acordat bugetarilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, limitat de guvern
Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF își va păstra organizarea actuală
România 30 Iunie 2025, 21:18

Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF își va păstra organizarea actuală

Actul normativ abrogă prevederile potrivit cărora de la 1 iulie ar fi trebuit să fie înființate și structuri județene ale...

Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF își va păstra organizarea actuală
România: Fraudă cu fonduri europene de 100 de milioane de euro: trei persoane trimise în judecată
România 30 Iunie 2025, 20:20

România: Fraudă cu fonduri europene de 100 de milioane de euro: trei persoane trimise în judecată

Grupul infracțional condus de un cetățean italian a operat în România între 2019 și 2024.

România: Fraudă cu fonduri europene de 100 de milioane de euro: trei persoane trimise în judecată