Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: CA PE ROATE - continuare Sâmbătă, 20 Aprilie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Pompilius Onofrei

18 Iulie 2009
Vizualizari: 3773
Comentează add

"Bucureştiul este un oraş construit eminamente prin iniţiativă privată".

Dorin Ştefan despre arhitectura din Bucureşti

pompilius-onofrei

"Bucureştiul este un oraş construit eminamente prin iniţiatiă privată". Aşa susţine arhitectul Dorin Ştefan, una dintre personalităţile recunoscute în domeniu, în al cărui portofoliu au intrat, printre altele, clădiri din capitală precum "Opera Center", sediul BCR din Ghencea, clubul "Twice" sau "Cascade Office Building".

În 1990, la aproape 40 de ani, şi-a deschis un birou de arhitectură cu o cifră de afaceri, în vremurile bune de dinainte de criză, de un milion de euro anual. Acum el spune că este momentul ca tranziţia, cu bune şi rele, să se încheie, iar interesul public să înceapă să contrabalanseze "neîncrederea românilor în proiect".

RRA: "Cartea Neagră a patrimoniului" a fost lansată săptămâna trecută. E cumva o carte despre cei 20 de ani de nepăsare de după 1989?

Dorin Ştefan: Nu, sunt efectiv semnele tranzitiei. Tranziţia nu este un cuvant lipsit de fond şi de conţinut. Este un adevăr cat se poate de puternic. Este legat de necunoaştere, de ambiguitate, de complexe, de răbufniri, de frustrări. A fost o schimbare fundamentală. 50 de ani de regim comunist au făcut scurtcircuite foarte mari in cultura şi în modul de a te raporta la lume, la oraş, la mediu, la orice vrei. Cred ca ceea ce vedem în această "Carte neagra" este dosarul tranziţiei, despre care eu cred că s-a incheiat.

RRA: Am un exemplu cât se poate de concret, este vorba despre acel bloc, foarte înalt, acel turn lipit de Catedrala Sf Iosif, de pe strada General Berthelot. Episcopia catolică vorbeşte în continuare de ilegalitaţi legate de constructia acestui turn, deşi există o sentinţă definitivă prin care s-a dat undă verde la construcţia clădirii.

Dorin Ştefan: Da, eu cred ca nu este vorba de ilegalităţi, este vorba de un lanţ de legi incomplete care au facut posibile la un moment dat apariţia unor disfuncţii, unor neînţelegeri. Aceste disfuncţii cred că trebuie să le privim nu catastrofic, nu trebuie să le privim fără a crede că putem să le evităm. Nu cred că am fi putut să le evitam atunci. Cred că de acum încolo am putea să le evităm, dar sunt marturiile vii ale faptului că un oraş, o societate s-a schimbat cu bune si cu rele. Sigur că deocamdată vedem doar parţile rele pentru că o societate schimbată prin revoluţie nu a putut să aducă numai lucrurile bune.

RRA: Şi există posibilitatea, să spunem, ca un proiect de asemenea anvergură care s-ar dovedi a fi până la urma greşit, să se dărâme?

Dorin Ştefan: Eu nu cred că ar trebui să dărâmăm nimic, nici lucruri vechi nici lucruri noi, pentru că în momentul de faţă avem atât de multe ruine  în jurul nostru şi avem atât de multe găuri negre în Bucureşti, încât noi ar trebui să ne concentrăm pe finalizarea unor lucruri începute şi în momentul în care lucrurile se vor linişti, în momentul în care oraşul va intra în matca lui echilibrată, atunci am putea să ne gândim ce am putea să mai dăm jos, pentru că avem prea multe lucruri date jos astăzi. Eu cred că inclusiv acel bloc ar trebui terminat pentru ca el stă în şantier de cel putin 5 ani. Peste tot pe unde merg în oraş văd ruine vechi sau ruine noi.

RRA: "Cartea neagră" a distrugerii patrimoniului arhitectural din România este în special axată pe Bucureşti, însă cred că ea ar trebui citită, împreună cu o altă carte care a aparut recent, cartea lui Neil Lich, un arhitect şi un scriitor gânditor englez, care se numeşte "Camuflaj". Ar trebui citite împreună pentru că în introducere există un pasaj foarte interesant, care se leagă de discuţia ridicată de "Cartea Neagră". Iată: "Omul contemporan este omul mutant. Pare să fie acum cel care a renunţat definitiv la vechile valori: stabilitate, constanţă, certitudine, fidelitate, ataşament, încredere în locuri şi în celălalt. Acum totul trebuie sa devină fluid, schimbător, ambiguu, deschis, să se mişte şi să alunece mereu pe noi linii de fugă."

Dorin Ştefan: Ceea ce vedem în special la "Cartea neagră" sunt exemple legate mai mult de o agresare prin lipsă de calitate, decât de o agresare prin mărime, prin volum, prin nepăsare sau prin neînţelegere. Presiunea imobiliară la care am fost supuşi în urmă cu 10 ani s-a diminuat acum foarte tare. Şi atunci şi răspunsul nostru, al arhitecţilor ar putea fi un răspuns mult mai în temă, decăt ceea ce vedem în "Cartea neagră" şi în momentul în care societatea civilă, primăria, adiministratia locală ar fi alături de tine şi cu toţii am fi interesaţi în calitate, atunci cred că accentul ar vira de la "Cartea neagră" a arhitecturii înspre această carte a lui Neil Leach care vorbeşte de filosofia atitudinii şi de faptul că paradigmele schimbării la care suntem supuşi nu sunt atât de tranşante.

Ele sunt mediate de calitatea spaţiului, care indiferent dacă e mare, mic, strâmt sau lat, îţi va da un sentiment de calitate a vietii. E foarte interesant aici cazul lui Nelson Mandela. După ce a ieşit din închisoare, unde a stat zeci de ani, Nelson Mandela a vorbit de adaptarea la acel mediu. În libertate, el nu a mai putut să traiască decât intr-un bungalow care din punct de vedere al calităţilor arhitecturale aducea foarte mult cu spaţiul din închisoare. Deci omul are o flexibilitate şi o putere de adaptare extraordinară la mediu.

Şi atunci eu cred că problema nu trebuie să o punem în termeni cantitativi ci trebuie să o punem în termeni calitativi. În momentul în care noi am oferi un spaţiu nou, un spaţiu de calitate, atunci mediul ar deveni un mediu de calitate iar noi am putea să trăim într-un astfel de spaţiu calitativ, nu cantitativ, într-un mediu care să ne ajute să trăim cu bucurie de viată. De fapt bucuria de viată este ceea ce căutăm cu toţii, indiferent că apărăm valorile vechi sau valorile noi.

Sigur că valorile vechi sunt mai uşor de apărat, sunt valori cu care te-ai obişnuit, iar din istoria arhitecturii pot să iţi dau exemple de lucruri care au şocat la vremea respectivă, inclusiv Bd. Magheru, cu care astăzi ne mândrim, Palatul Telefoanelor care a devenit între timp monument, dar care a fost element de discordie, element de respingere din partea societăţii. Sigur că valorile pe care le-am cunoscut, valorile cu care ne-am obişnuit, valorile pe care ni le-am insuşit sunt valori la care ţinem foarte mult. În acelaşi timp putem să venim lângă ele şi cu valori noi. Marea problemă este ca aceste valori noi să fie valori de calitate.

RRA: Am putea include aici şi blocul imens de 30 de etaje din zona Dorobanţi?

Dorin Ştefan: Corect. Blocul este proiectat de arhitecta Zara Hadit, care a primit premiul Blitzker. Premiul Blitzker este echivalentul premiului Nobel in arhitectură. Această arhitectă, in urma unei comenzi din partea unui investitor, a executat un design, un proiect, pentru un imobil de 30 de etaje, exact intre strazile Mihai Eminescu, General Broşteanu si Dorobanţi, undeva în spatele British Council.

Un bloc imens din punct de vedere al prezenţei, înalt de aproape 200 de metri, într-o zonă protejată, într-o zonă istorică, cea mai valoroasă a oraşului. Acesta a fost răspunsul ei. Sigur că nu poţi să spui că este numai un răspuns estetic, pentru că analizând locul, în acel răspuns era inglobat şi ţesutul urban existent. Nu era un imobil arătat fără context. Un astfel de arhitect nu poate să primească acest premiu numai pentru calităţi estetice, trebuie să îl primească şi pentru alte calităţi. Arhitectura este formată şi din etic şi din estetic. Nu poate fi formată numai din estetic.

Oraşul trebuie analizat şi din punct de vedere etic, iar răspunsul ei a fost cel cunoscut. Acuma eu stau să ma întreb oare de ce? Pentru că oraşul nostru este atât de neimportant şi suntem atât de departe de ceea ce lumea occidentală are în vedere despre oraşul occidental sau a fost pe undeva şi o mică neinţelegere? Dar în acelaşi timp îţi mai dau şi alt exemplu: Peter Greenway. În urmă cu câţiva ani, discutând despre clasamente, Peter Greenway a spus că voi nici nu contaţi pe harta culturală a Europei.

Oameni de inaltă valoare culturală, oameni care au produs valori culturale, ne-au găsit foarte marginali, foarte periferici. Probabil că nici noi nu ştim să ne aşezăm în lume şi poate suntem şi complexaţi de faptul că suntem o cultură mică, că suntem o ţară relativ mică. Dacă un arhitect care nu crede în arhitectură şi nu se duce să se bage cu capul înainte în noroi, mocirlă, dacă nu se duce acolo sa încerce să rezolve mai bine decât ar face-o un arhitect care vine din afară, care nu este deloc interesat în contextul nostru cultural, atunci nu putem să ne plângem tot timpul.

RRA: La un moment dat un prieten de al meu a declarat că problema în România este că nu există cuvântul păsător. Există numai cuvântul "nepăsător".

Dorin Ştefan: Există foarte multe circumstanţe atenuante. Una din ele ar fi faptul că poporul român, prin felul în care s-a plămădit în această zonă foarte complicată, l-a făcut să nu creadă în proiect. Neîncrederea în proiect nu este o formă de nepăsare. Oraşul Bucureşti este un oraş construit eminamente prin iniţiativă privată. De aceea el nici nu are spaţii publice.

Bucureştiul are enorm de puţine spaţii publice. Nu e un oraş plecat de la proiect şi plecat de la interese publice. Interesul privat a venit şi a încercat să dea nişte răspunsuri spaţiului public. Cea mai mare piaţă astăzi în ţesutul oraşului este piaţa regală. Piaţa regală este răspunsul lui Carol al II-lea, sau tributul plătit de Carol al II-lea, romanizării.

El a avut nevoie de un spaţiu de defilare, exact in faţa Palatului, a avut nevoie de paradă, a avut nevoie de uniformă. Purta uniformele, se suia pe cal, toate elementele care ţin de românismul nostru, au fost preluate, au fost mai puternice decât sângele unchiului său şi a făcut să apară acest hibrid de piată regală. A dărâmat în stânga şi dreapta fundaţiilor regale dar nu a avut "tărie" să dărâme şi fundaţiile unchiului şi atunci acea piaţă a rămas nedefinită. Celelalte pieţe sunt de fapt intersecţii mai mari, sunt nişte rezultate ale nevoilor funcţionale. Dar nu sunt implantări şi implementări de gandire publică prin proiect.

RRA: Şi înţeleg că şi în ultimii 20 de ani ne-am lovit de aceeaşi "absenţă".

Dorin Ştefan: Din punct de vedere al gândirii urbanistice există tot ceea ce înseamnă şi gândire urbanistică occidentală la zi, în sensul că avem planuri urbanistice generale de dezvoltare a oraşului, planuri urbanistice zonale. Marea problemă a noastră este implementarea acestor planuri şi marea problemă a noastră este această ţară a noastră a neîncrederii în proiect. Chiar dacă aceste proiecte există, ele nu sunt aplicate pentru ca prea puţini cred in ele.

RRA: Vorbeaţi de Piata Regală si mi-a fugit gândul în jos pe Calea Victoriei. Şi mă gândeam că după scoaterea statuii lui Carol I, de acolo din faţa Palatului Regal, pe Calea Victoriei nu a rămas nici o statuie a vreunui conducător român, însă mai nou, de câţiva ani, există statuia generalului Attaturk, în faţa teatrului Odeon.

Dorin Ştefan: Statuia lui Carol I o să fie reasezată undeva in Piata Regală, probabil că nu exact în locul ei istoric, ci adusă undeva mai spre Palat. Dar pentru că tot aţi amintit de Calea Victoriei. Astăzi ea nu este nici cal, nici măgar, nu este nici piaţă nici stradă, pentru că un corso ar trebui să aibă o mare continuitate de interes, de trotuare foarte bătătorite, de vaduri. Ca să fie corso trebuie să fie vad. Ea este ruptă, are o mulţime de disfuncţii. Eu aici aş deveni partizanul sută la sută al unei reinvestiri istorice în Calea Victoriei, pentru că această reinvestire ar însemna să refacem lanţul de interes, de magazine unul lângă altul, aşa încât Calea Victoriei să redevină un corso.

RRA: Rămânem la carţi şi vorbim în continuare de o lucrare extraordinar de interesantă, de fapt de viaţa intreagă a lui Dorin Ştefan. Se numeşte "Cartea de bucate de arhitectură", este o carte pe care n-aveţi cum să n-o recunoasteţi dacă o vedeţi.

Dorin Ştefan: În primul rând că este albă.

RRA: E o carte albă, da, e o carte netăiată, e aşa cum vine la tipografie până să aibă taieturile de pe margine care să ateste produsul finit. E o carte care are o varză românească în mijloc, decorată cu nervuri aurii, e o carte care în momentul în care o deschizi, să n-aveţi surpriza şi să spuneţi că au fost foarte neglijenţi tipografii, cartea are paginile netăiate, este o carte neterminată. Vorbeam mai devreme de oraşul neterminat.

Dorin Ştefan: Şi despre faptul că noi nu credem în proiect şi eu nu o spuneam la modul peiorativ ci dimpotrivă, o spuneam pentru că mi-am insuşit această constantă, că e un fel de constantă a noastră, am apucat şi eu această semiîncredere în proiect. Această semiîncredere în proiect nu vine ca o îndoială din partea mea, ci vine ca o îndoială văzând felul în care proiectele se transformă din proiect în arhitectură.

Pentru că adesea ele sunt modificate de diferite influenţe, în special de către beneficiari, de către client. Şi atunci îmi place ca proiectul să fie relativ deschis, în aşa fel încât, dacă şantierul a început, dacă este mai avansat, să poţi să intervii în proiect, o dată pentru că proiectul iţi permite şi a  doua oară pentru că cineva iţi cere. Apropo de varza de pe copertă. E o metaforă, avem o realitate varză, cam tot ce ne înconjoară e varză, dar nu trebuie să o luăm ca pe ceva peiorativ. Haideţi să vedem, nu găsim ceva interesant şi în varză? De fapt, acesta e mesajul de bază al cărţii: tentativa de a pozitiva neterminarea, varza, o serie întreagă de elemente peiorative.


Etichete dorin stefanarhitecturabucuresti

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live