Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: M3 - MUZICA DE LA 3 Marţi, 28 Septembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radiojurnal

2 August 2021
Vizualizari: 284
Comentează add

Instituţiile statului au declanşat deja o serie de anchete pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs acest tragic eveniment.

Doi muncitori morți în accidentul de muncă de pe un șantier din București

radiojurnal

Operațiune de salvare pe un șantier din zona Bibliotecii Nationale din București.

Doi muncitori au murit şi trei au fost duşi la spital după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei, pe un şantier din apropierea Bibliotecii Naţionale din Bucureşti unde lucrau.

Reporterul RRA Alex Buzică a precizat că cei doi oameni care și-au pierdut viața au fost acoperiţi integral de malul de pământ și au fost descoperiţi fără suflare. Căutările au durat peste 6 ore de la producerea accidentului.


Alexandru Buzică: Accidentul s-a produs astăzi în jurul prânzului, iar pompierii salvatori de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit la scurt timp. La faţa locului au găsit doi muncitori în stare bună, dar care au fost transportaţi la Spitalele Floreasca şi Universitar din capitală. Un al treilea bărbat a fost descoperit îngropat în pământ doar până la şold; era conştient şi a fost stabilizat de salvatori. Din păcate, ceilalţi doi muncitori care au fost acoperiţi integral de malul de pământ au fost descoperiţi fără suflare.

Poliţia Capitalei a demarat o anchetă pentru a descoperi cine se face vinovat pentru acest accident tragic. Constantin Bujor, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti a declarat că o posibilă cauză a accidentului ar fi fost asigurarea necorespunzătoare a malului de pământ care s-a surpat. Instituţiile statului au declanşat deja o serie de anchete pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs acest accident.


Etichete accident de muncăbiblioteca naționalăbucurești2 decese

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live