Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Discuţii cauzate de ordonanţa 50 a guvernului

FMI-ul ar face presiuni "pentru a proteja băncile". La plecarea din Bucureşti, delegaţia Fondului susţine o conferinţă de presă transmisă LIVE TEXT pe siteul nostru începând cu ora 11.30.

Discuţii cauzate de ordonanţa 50 a guvernului
Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks. Foto: Reuters.

Articol de Constanţa Comănici, 01 Noiembrie 2010, 08:03

Reprezentanţii departamentului de Afaceri Europene, ai Consiliului Concurenţei şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului vor merge săptămâna aceasta la Comisia Europeană pentru a clarifica modul de aplicare al ordonanţei 50.

Aceasta, în contextul în care cei de la ANPC reclamă faptul că FMI-ul ar face presiuni pentru a proteja băncile, în dauna milioanelor de posesori de credite.

Autorităţile de la Bucureşti vor transmite Comisiei Europene că aplicarea prevederilor directivei europene pentru creditele aflate în derulare reprezintă o opţiune naţională, fără a avea legătură cu transpunerea reglementărilor forului comunitar.

Vicepreşedintele ANPC, Samuel Calotă, a declarat că la Bruxelles nu vor fi probleme în privinţa aplicării ordonanţei în forma ei actuală.

"În memorandumul care a fost încheiat cu Fondul Monetar Internaţional nu s-a făcut referire la acea aplicare retroactivă a prevederilor din directivă la contractele în derulare, s-a făcut doar o precizare ca să se transpună corect directiva în legislaţia naţională", a spus Samuel Calotă.

Printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ sunt eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent.

Totuşi, ANPC a extins prevederile directivei europene, astfel încât noile reglementări să se aplice şi contractelor de creditare aflate în vigoare, ceea ce a obligat băncile să modifice un număr foarte mare de contracte încheiate cu clienţii.

Ordonanţa 50, votată de Senat, în forma aprobată de guvern, se află în prezent la Camera Deputaţilor, for decizional.

Comisioanele bancare, discutate de autorităţi cu FMI
Economie 26 Octombrie 2010, 19:56

Comisioanele bancare, discutate de autorităţi cu FMI

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că Fondul este îngrijorat de aplicarea retroactivă a ordonanţei...

Comisioanele bancare, discutate de autorităţi cu FMI
Deficitul bugetar a ajuns, după primele două luni ale anului, la aproape 29 de miliarde de lei
Economie 27 Martie 2024, 07:20

Deficitul bugetar a ajuns, după primele două luni ale anului, la aproape 29 de miliarde de lei

Este aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate ieri de Ministerul de Finanţe.

Deficitul bugetar a ajuns, după primele două luni ale anului, la aproape 29 de miliarde de lei
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor
Economie 26 Martie 2024, 11:19

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor

Scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor de la 500.000 la 100.000 euro ar conduce la aplicarea cotei...

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor
Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 960 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat
Economie 25 Martie 2024, 16:32

Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 960 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat

În cadrul unei licitații suplimentare, statul vrea să atragă marți încă 75 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 960 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat
Importurile de cereale, mai mici cu peste 25% anul trecut față de 2022
Economie 24 Martie 2024, 17:19

Importurile de cereale, mai mici cu peste 25% anul trecut față de 2022

Și exporturile româneşti de cereale au scăzut în 2023 faţă de anul precedent, arată datele INS.

Importurile de cereale, mai mici cu peste 25% anul trecut față de 2022
Mielul sacrificat „s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul”
Economie 24 Martie 2024, 08:54

Mielul sacrificat „s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul”

Estimările au în vedere scumpirea hranei pentru animale, dar și lipsa forței de muncă.

Mielul sacrificat „s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul”
Banca Naţională a Elveţiei a redus dobânda de politică monetară
Economie 22 Martie 2024, 07:57

Banca Naţională a Elveţiei a redus dobânda de politică monetară

Banca Naţională a Elveţiei a redus ieri dobânda de politică monetară la 1,5%, pentru prima dată în ultimii doi ani, preluând...

Banca Naţională a Elveţiei a redus dobânda de politică monetară
500 de milioane de euro pentru Spitalul Fundeni
Economie 21 Martie 2024, 13:40

500 de milioane de euro pentru Spitalul Fundeni

Guvernul intenționează să aprobe, în şedinţa de astăzi, o investiție importantă pentru construirea unui ansamblu medical nou...

500 de milioane de euro pentru Spitalul Fundeni