Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Directiva Omnibus: Produse "ca afară" şi pe piaţa românească

"Apel matinal" - Interviu cu ministrul economiei, Florin Spătaru.

Directiva Omnibus: Produse "ca afară" şi pe piaţa românească
Ministrul economiei, Florin Spătaru. FOTO: https://www.facebook.com/SpataruFlorinMarian

Articol de Cătălin Cîrnu, 02 Mai 2022, 11:02

Rubrica: "Apel matinal" - Realizator: Cătălin Cîrnu - Dacă vă număraţi printre cei care găsesc diferențe de calitate între produsele din România și cele din vestul Europei, atunci trebuie să știți că, acum, consumatorii români se aliniază cu cei europeni în ceea ce privește drepturile și metodele de protecție pe care le asigură statul. Directiva Omnibus, adoptată prin ordonanță de urgență, introduce clarificări privind practicile incorecte, înșelătoare sau agresive cu care ne-am confruntat adesea mulți dintre noi. Reprezentanții Ministerului Economiei împreună cu cei ai asociațiilor profesionale și ai ANPC au avut discuții, astfel încât măsurile adoptate să asigure o protecție a consumatorilor la standardele europene pe un cadru legislativ ce permite acum operatorilor economici să își desfășoare activitatea corect și într-un mod concurențial. Este doar una dintre afirmațiile ministrului economiei, Florin Spătaru, invitatul de astăzi al "Apelului matinal". Domnule ministru, înainte de toate, unde se va putea simți această diferență pentru fiecare dintre noi?
Florin Spătaru: Această ordonanță de urgență va reglementa modul în care comercianţii vor promova și vor oferi produsele cumpărătorilor și diferența se va regăsi cu siguranță în fiecare produs pe care îl vom cumpăra. Fie că el va avea un conținut digital sau nu, practic tot ceea ce înseamnă comportament incorect, înşelător sau agresiv va fi sancționat prin această directivă Omnibus, care aduce cetățeanul român la aceleași standarde şi la același nivel cu orice cetățean european. Implementarea acestei directive practic ne poziționează în rândul cetățenilor europeni și practic românii vor avea parte de același produse, cu același standard, promovate corespunzător, astfel încât calitatea acestor produse să fie aceeași în România și în orice altă țară din Uniunea Europeană.

Realizator: Altfel spus, piața românească va putea scăpa de mărfurile slab calitative, să nu spun proaste, și uneori chiar periculoase?
Florin Spătaru: Da, cu siguranță sau, dacă aceste produse slab calitative vor fi oferite, ele vor fi marcate corespunzător, astfel încât consumatorii să știe ce vor cumpăra. Nu vor fi produse care să fie vândute sub o altă etichetă, sub un alt standard, înşelător şi bineînțeles la prețuri mult mai mari.

Realizator: Mă gândesc că vor fi și controale mai multe, aminteam de ANPC, dar sunt reglementate și eventualele sancțiuni pentru un operator economic străin care activează în România?
Florin Spătaru: Da. Aceste sancțiuni, practic, sunt aplicabile pentru orice operator, pentru orice companie care vinde produse pe piața românească. În situația, însă, în care un operator economic are un astfel de comportament în mai multe țări din Uniunea Europeană, atunci sancțiunile pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri. Doar în aceste situații excepționale vorbim de o astfel de amendă. Pentru celelalte situații avem sume care ajung până la 2 milioane de euro.

Realizator: În mod normal, sancțiunile cele mai severe cred că ar trebui să le aplice fiecare dintre noi, în calitate de consumator. Instituțiile statului vor interveni rapid, în mod real?
Florin Spătaru: Da, siguranță! Cred că noi, consumatorii, suntem cei care putem amenda cel mai rapid acești operatori, refuzând să cumpărăm produse sub standard, dar în situația în care avem un astfel de produs cumpărat, ne putem adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Şi, după cum știți, de fiecare dată am răspuns prompt și intervenim pentru reglementarea acestei situații şi, de ce nu, pentru sancționarea acestor operatori. Cred că trebuie să spunem și următorul lucru - nu vorbim doar de acest dublu standard, vorbim și de comportamentul agresiv, acel marketing agresiv al vânzătorilor care, câteodată, ne duce în situaţia de a refuza orice interacțiune cu alți producători sau cu alți vânzători care au un comportament normal.

Realizator: Da, e bine să știm de fiecare dată care ne sunt drepturile. Domnule ministru, traversăm o perioadă de criză acută, mai ales privind la întâmplările din Ucraina. În acest moment, care este situația în economia românească și poate întrebarea ar fi: România poate deveni un jucător economic important pe piața europeană, poate chiar și pe cea mondială?
Florin Spătaru: Da, cu siguranţă, am mai spus acest lucru. Această criză din Ucraina duce la o situație dificilă privind lanțurile de aprovizionare, atât pentru companiile europene, cât și pentru companiile care își desfășoară activitatea în România. O bună parte din aceste companii care lucrau și în Ucraina au relocat o parte din personal și a putut suplini, limitat bineînțeles, au putut suplini acest deficit, dar România are această oportunitate dacă vom fi activi și dacă vom avea o strategie corespunzătoare de atragere a investițiilor străine. Vreau să vă spun că România are câteva avantaje competitive nete, având o independență energetică, având resurse de care alte țări europene nu dispun și, de asemenea, având un sector industrial care este important. Există această tradiție industrială și asta ne poate asigura o dezvoltare ulterioară.

Realizator: Ce industrii credeți că ar putea fi revigorate?
Florin Spătaru: Păi, dacă e să discutăm un pic de sectoare industriale care ar putea aduce un aport substanțial economiei europene, atunci vorbim de industria extractivă. Ştiți că avem un plan de acțiune în acest sens, vorbim pe minerit și de prelucrarea materiilor rare, dar de asemenea vorbim și de sectoare industriale, cum e sectorul automotiv sau vorbim și de industria bateriilor sau industria chimică de asemenea, pentru că vedem că o bună parte din produsele de bază în acest moment sunt destul de dificil de aprovizionat.

Realizator: Apropo de minerit, Valea Jiului mai are o șansă? Ştim bine ce se întâmplă cu producția de petrol și cu gazele naturale importate.
Florin Spătaru: Ştiu, dar Ministerul Economiei se ocupă de mineritul neenergetic. În ceea ce privește mineritul energetic, acolo colegul meu de...

Realizator: Mutăm ministerul.
Florin Spătaru: Da, mutăm ministerul la Ministerul Energiei şi vă poate da mai multe detalii, dar în ceea ce privește mineritul neenergetic, vă pot spune că România dispune de materii prime care sunt esențiale pentru dezvoltarea economică ulterioară și atunci, prin programul geologic național, prin strategia pe resurse minerale vom reuși să reîncepem exploatarea și procesarea acestor...

Realizator: Da, este un paradox pe care îl trăim cu toții în aceste vremuri tulburi. Am citit mai multe declarații ale unor lideri politici - ne înarmăm pentru a asigura pacea și apropo de vremurile pe care le trăim cu un război aflat la granița noastră, România, de exemplu, își poate revigora producția de armament? Vrem, nu vrem ne gândim și la acest amănunt.
Florin Spătaru: Da, săptămâna trecută am participat la testele pentru omologarea unei noi muniții și de asemenea, din discuțiile pe care le-am avut atât cu cei care se ocupă de cercetare în acest domeniu de la Ministerul Apărării Naționale și industria de apărare, avem alte proiecte care vor căpăta contur, vor putea fi finalizate în perioada următoare. Industria de apărare românească este o industrie strategică. Tocmai de aceea, investiții corecte și asigurarea unui cadru legislativ corespunzător plus contracte vor duce industria românească la un nivel corespunzător atât în piața românească, cât și în piața europeană.

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă
România 19 Aprilie 2024, 10:17

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă, atrage atenția președintele Alianței Pacienților Cronici din...

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă
”România este țara cu 43% dintre copii în situație de risc, și este un risc continuu și permanent”
România 19 Aprilie 2024, 09:33

”România este țara cu 43% dintre copii în situație de risc, și este un risc continuu și permanent”

"Apel matinal" - Invitat: directorul executiv al Fundației World Vision România, Mihaela Nabăr.

”România este țara cu 43% dintre copii în situație de risc, și este un risc continuu și permanent”
Un avion care a plecat din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara
România 19 Aprilie 2024, 09:25

Un avion care a plecat din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara

Un avion care efectua un zbor din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă noaptea trecută pe Aeroportul Internaţional...

Un avion care a plecat din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara
Informaţii din trafic
România 19 Aprilie 2024, 08:53

Informaţii din trafic

Un nou punct de trecere a frontierei între România şi Ungaria ar urma să fie deschis la Beba Veche, în judeţul Timiş.

Informaţii din trafic
Riscurile și consecințele consumului de droguri
România 19 Aprilie 2024, 08:10

Riscurile și consecințele consumului de droguri

Riscurile și consecințele consumului de droguri constituie tema unei campanii organizate de postul Radio România Actualități...

Riscurile și consecințele consumului de droguri
Primul centru de consiliere și informare antidrog destinat adolescenților
România 19 Aprilie 2024, 08:07

Primul centru de consiliere și informare antidrog destinat adolescenților

Primul centru de consiliere și informare antidrog destinat adolescenților funcționează în mall-ul Grand Arena din București.

Primul centru de consiliere și informare antidrog destinat adolescenților
Spitalele din Timişoara se confruntă cu grave probleme financiare
România 19 Aprilie 2024, 07:48

Spitalele din Timişoara se confruntă cu grave probleme financiare

Marile spitale din Timişoara se confruntă cu grave probleme financiare, iar soluţiile se lasă aşteptate.

Spitalele din Timişoara se confruntă cu grave probleme financiare
Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic național, informează executivul
România 19 Aprilie 2024, 07:45

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic național, informează executivul

Admiterea României în Programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic național, iar țara noastră este tot mai aproape...

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic național, informează executivul