Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Din Petroșani pe Transalpina

Doar 35 de kilometri despart Valea Jiului de cel mai înalt drum național din România.

Din Petroșani pe Transalpina
Transalpina (foto: Ilie Pintea)

Articol de Ilie Pintea, 31 August 2012, 16:37

Există drumuri care merită străbătute nu numai pentru destinația spre care te poartă, ci și pentru locurile prin care trec. Unul dintre acestea e și Transalpina, cel mai înalt drum național din România, și pentru că e la o aruncătură de băț de Petroșani l-am străbătut și eu, chiar în dimineața asta. Am plecat în căutare de peisaje și de povești, așa că mi-am pus în rucsac aparatul de fotografiat și reportofonul și am pornit la drum.

Șoseaua impecabilă, căreia îi mai lipsesc doar parapeții, marcajele și indicatoarele, n-a fost tot timpul așa. Drumul a fost construit de romani, pe vremea când au cucerit Dacia, apoi l-au folosit trupele germane în primul război mondial, dar Transalpina se leagă cel mai mult de numele regelui Carol al II-lea, care a reconstruit-o în perioada interbelică.

Printre mașini de toate mărcile și din toate județele țării e imposibil să nu vă întâlniți și cu măgarii ciobanilor, parcă anume învățați să pozeze cu nonșalanță turiștilor. Ei sunt, până la urmă, cei mai vechi călători pe drumul acesta plin de istorie, care trece prin locuri atât de frumoase, încât e imposibil să nu remarci, dacă nu știai până acum, că avem o țară cu adevărat frumoasă.

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor
Obiectiv, România 20 Octombrie 2021, 16:44

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor

Peste 2500 de oameni, nedoriți nici de către societate și instituțiile ei de protecție, nici de către familie sau...

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor
Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității
Obiectiv, România 27 Septembrie 2021, 18:26

Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității

Familiile de la Ocnele Mari, județul Vâlcea, trăiesc în incertitudine, de mai bine de 10 ani de la alunecările de teren care...

Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității
Epopeea Porții turcești din Galați
Obiectiv, România 17 Septembrie 2021, 14:50

Epopeea Porții turcești din Galați

Mini-ancheta de astăzi aduce în atenție “Poarta turcească” – un monument istoric din Galați, care zace ne-restaurat pe un...

Epopeea Porții turcești din Galați
 De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 01 Decembrie 2020, 13:54

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu

SAVA NEGREAN BRUDAȘCU- "La mulți ani, România mea! Să fim uniți la greu și multă sănătate, dragi români!"

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 01 Decembrie 2020, 11:20

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu

SAVA NEGREAN BRUDAȘCU- "La mulți ani, România mea! Să fim uniți la greu și multă sănătate, dragi români!"

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 02 Decembrie 2019, 10:14

Brexit pe şantier: Reportaj cu românii aflaţi la muncă în Marea Britanie

În Londra aproape că nu există șantier pe care să nu întâlnești muncitori români. Nu există o statistică oficială, dar se...

Brexit pe şantier: Reportaj cu românii aflaţi la muncă în Marea Britanie
Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău
Obiectiv, România 12 Noiembrie 2019, 20:19

Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău

Vernisajul a avut loc chiar de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, la biserica ridicată de veterani în curtea Diviziei...

Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău
Obiectiv, România 06 Iunie 2019, 19:19

Ziua Eroilor: Afganistan

De Ziua Eroilor, vorbim despre eroii neștiuți din teatrul de operații Afganistan.

Ziua Eroilor: Afganistan