Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dialog cu greviştii

Emil Boc este de acord să semneze o grilă de salarizare propusă de sindicate doar dacă se încadrează în limitele macroeconomice ale României.

Dialog cu greviştii
Foto: Mediafax

Articol de Ionuţ Dragu, 05 Octombrie 2009, 11:19

După discuţiile cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale, începute de ministrul interimar al muncii, Gheorghe Pogea, premierul Emil Boc a ţinut să precizeze că cele 10 zile de concediu forţat nu vor afecta drepturile la pensie şi vechimea în muncă pentru ieşirea la pensie. Totodată premierul a declarat că lipsa unui dialog poate pune în pericol plăţile asumate şi că deja au fost alocaţi 2850 de milioane de lei pentru cheltuielile sistemului sanitar.

Emil Boc a subliniat că legea salarizării unice nu poate să mulţumească pe toată lumea, iar dacă partenerii sociali cad de acord asupra unei grile de salarizare, "pe care o semnează toată lumea" şi se încadrează în limitele macroeconomice ale României, el o va semna.

Iniţiatorul discuţiilor, ministrul interimar al muncii, Gheorghe Pogea a declarat că propunerea pe care a făcut-o reprezentanţilor sindicali este dialogul social real dar şi intensificarea dialogului la nivelul ministerelor pentru că multe probleme pot fi rezolvate la nivelul acestora. Gheorghe Pogea a subliniat că dialogul trebuie să ţină cont de realitatea economică, cea care a afectat sectorul privat şi care asigură veniturile statului.

Între timp greva generală a afectat într-o formă sau alta majoritatea unităţilor bugetare

Peste 90% din profesorii din judeţul Sibiu protestează, luni, doar prin grevă japoneză. Corespondentul Radio România, Carmen Vulcan transmite că decizia a fost luată prin referendum de majoritatea celor peste 5000 de membri ai filialei sibiene a Federatiei Educaţiei Naţionale, potrivit liderului sindical Teodor Fârţonea. Doar cei aproximativ 400 de profesori sibieni care aparţin Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au anunţat că vor face grevă şi nu-şi vor ţine orele. Şi cadrele medicale din filiala sibiană Sanitas au ales să facă luni grevă generală, urmând să asigure doar urgenţele, susţine liderul Sanitas Sibiu, Dan Pirnoiu. Aproape toţi angajaţii Consiliului Judeţean Sibiu, adica 100 de persoane, au decis să se alăture grevei generale şi să nu desfăşoare nicio activitate în cursul zilei de luni. Pe de altă parte, funcţionarii de la Primăria Sibiu nu vor participa la grevă.

Din judeţul Suceava corespondentul Radio România Mihaela Buculei transmite că liderii celor mai importante sindicate din învăţământul sucevean au confirmat că decizia de a întrerupe luni activitatea este irevocabilă, drept urmare mii de cadre didactice sucevene se vor prezenta la şcolile unde predau, dar nu vor ţine cursuri. Membrii sindicatului SANITAS protestează cu banderolă pe braţ dar nu opresc activitatea. Angajaţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava sunt solidari cu greva bugetarilor, astfel că luni se vor prezenta la serviciu, dar nu vor presta activităţile zilnice obişnuite. La Casa de Pensii din Suceava activitatea se desfăşoară normal.

La Braşov functionarii publici sunt împărţiţi în ceea ce priveşte participarea la greva de la nivel naţional. De la corespondentul Radio România Mariana Sebeni am aflat că dascălii şi personalul auxiliar din învăţământ, afiliaţi la sindicatul Diaconu Coresi, care numără aproximativ 8000 de membri vor fi în grevă, însă sindicaliştii braşoveni din învăţământ afiliaţi la FEN nu vor face grevă. Ceea ce înseamnă că peste 1000 de dascăli şi angajaţi din şcoli, licee şi grădiniţe nu vor protesta. În ceea ce priveşte angajaţii din sănătate, cei de la spitalele municipal din Săcele, Spitalul Judeţean din Braşov şi cel de Pneumoftiziologie (TBC) din Braşov nu se vor alătura grevei generale, după ce au fost informaţi că pe perioada grevei nu vor fi plătiţi.

La Cluj, dascălii nu vor intra la clase. Potrivit Luciei Cojocaru, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar clujean, excepţie fac trei unităţi şcolare. În sectorul medical din cluj va fi grevă numai două ore. Corespondetul Radio România la Cluj, Ciprian Iancu, transmite că vor fi asigurate urgenţele medicale, chiar dacă este grevă. De la ora 11,00 până la ora 13,00 e rândul funcţionarilor publici să îşi manifeste nemulţumirea. Aceştia vor picheta prefectura timp de două ore.

În şcolile din Timiş nu se predă luni, iar elevii care au venit totuşi la şcoală, deşi au fost anunţaţi în prealabil despre greva dascălilor, sunt doar supravegheaţi, spun sindicaliştii din educaţie. Manuela Stănescu, corespondent Radio România spune că la Primaria Timişoara se lucrează în regim normal, iar toate ghişeele sunt deschise. Unităţile medicale, în schimb, asigură doar serviciul de urgenţă întrucât personalul din sistemul sanitar se află în grevă. Conform liderilor sindicali, în poliţie şi penitenciare, personalul din ordine şi pază, circulaţie, ordine publică lucrează cu o banderolă pe braţ.

La Craiova angajaţii sistemului medical protestează cu banderole albe la mână, dar la Spitalul de urgenţă va fi o zi obişnuită de lucru. Conform declaratiilor liderilor sindicali locali medicii, asistenţii şi tot personalul auxiliar nu vor tria cazurile pentru a se ocupa numai de urgenţe. Funcţionarii publici ai Primăriei Craiova nu participă astăzi la greva din sistemul bugetar. Purtătorul de Cuvânt al Primăriei Craiova, Carmen Licu, a menţionat că activitatea angajaţilor municipalităţii se va desfăşura în condiţii normale fiind asigurat pe durata întregii zile programul biroului de relaţii cu publicul, aşa cum ne-a transmis din judeţul Dolj, corespondentul Radio România Gabriel Schirger.

În judeţul Constanţa trei sferturi din cadrele didactice sunt în grevă, ne spune corespondentul Radio România Mona Constantinescu. Există unităţi şcolare în care elevii nu s-au prezentat la cursuri, aici fiind prezente doar pichetele de grevă. În unităţile şcolare în care elevii s-au prezentat la cursuri, sunt profesori care îi supraveghează fără însă a le preda sau a-i evalua din punct de vedere al cunoştinţelor. Spitalele asigură asistenţa medicală în proporţie de o treime, serviciile de urgenţă şi cel de ambulanţă, funcţionând la capacitate normală. La poliţia de frontieră, ofiţerii şi agenţii lucrează ca într-o zi normală de lucru, fără a purta nici măcar banderole. Serviciul de finanţe şi Casa de Pensii au ghişeele închise, însă personalul este prezent la serviciu dar nu lucrează cu populaţia.

Traian Băsescu, apel anti-grevă
Politică 17 Septembrie 2009, 16:42

Traian Băsescu, apel anti-grevă

Într-un interviu la România Actualităţi, preşedintele a declarat că guvernul nu trebuie să cedeze în faţa sindicatelor (audio).

Traian Băsescu, apel anti-grevă
Poşta Română a lansat un portal imobiliar pentru închirierea proprietăților sale nefolosite
România 25 Aprilie 2024, 09:32

Poşta Română a lansat un portal imobiliar pentru închirierea proprietăților sale nefolosite

Anul trecut compania a câştigat peste un milion de lei lunar din închirierea acestor spaţii.

Poşta Română a lansat un portal imobiliar pentru închirierea proprietăților sale nefolosite
Praful saharian poate inflama mucoasa respiratorie, atenționează medicul pneumolog Beatrice Mahler
România 25 Aprilie 2024, 09:22

Praful saharian poate inflama mucoasa respiratorie, atenționează medicul pneumolog Beatrice Mahler

Invitat: Beatrice Mahler, medic primar pneumolog, manager al Institutului de Pneunoftiziologie "Marius Nasta" din București....

Praful saharian poate inflama mucoasa respiratorie, atenționează medicul pneumolog Beatrice Mahler
Fostul premier Petre Roman a ajuns la Parchetul General
România 25 Aprilie 2024, 09:14

Fostul premier Petre Roman a ajuns la Parchetul General

Luna aceasta, preşedintele Klaus Iohannis şi-a dat avizul pentru punerea sub acuzare a lui Petre Roman şi Gelu Voican...

Fostul premier Petre Roman a ajuns la Parchetul General
APEL MATINAL – În direct cu.Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București
România 25 Aprilie 2024, 08:35

APEL MATINAL – În direct cu.Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București

Tema discuției: efectele valurilor de praf saharian asupra sănătății și cum ne protejăm.

APEL MATINAL – În direct cu.Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București
Cinci pasaje pietonale subterane vor fi construite la Popeşti-Leordeni, Jilava şi Bragadiru
România 25 Aprilie 2024, 08:33

Cinci pasaje pietonale subterane vor fi construite la Popeşti-Leordeni, Jilava şi Bragadiru

Proiectele pasajelor sunt în etapa licitaţiei pentru proiectare.

Cinci pasaje pietonale subterane vor fi construite la Popeşti-Leordeni, Jilava şi Bragadiru
Aproximativ 80.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Paşte
România 25 Aprilie 2024, 08:09

Aproximativ 80.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Paşte

Aproximativ 80.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Paşte. Peste 600 de...

Aproximativ 80.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Paşte
Actrița Manuela Hărăbor, între Prietenii de la radio
România 25 Aprilie 2024, 07:16

Actrița Manuela Hărăbor, între Prietenii de la radio

Ce provocări are actrița în această primăvară - vom afla după ora 11:30, când Manuela Hărăbor va ajunge în studioul Radio...

Actrița Manuela Hărăbor, între Prietenii de la radio