Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dezbatere în Parlamentul European privind situaţia din România

Reprezentanţii principalelor grupuri politice din Parlamentul European au apreciat diferit situaţia politică din România.

Parlamentul European. Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Iolanda Bădiliţă, 12 Septembrie 2012, 19:52

Grupurile politice şi-au exprimat poziţiile inclusiv asupra referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisar pentru justiţie, Viviane Reding, a declarat că situaţia din România rămâne fragilă şi şi-a exprimat speranţa că toţi actorii politici români vor respecta în mod ireversibil statul de drept şi independenţa justiţiei.

Liderul Grupului liberal din Parlamentul European, Graham Watson, a afirmat că în România nu a fost vorba de o lovitură de stat, aşa cum s-a susţinut, şi că un parlament ales de o majoritate a ales să suspende un preşedinte care "a abuzat de putere".

Graham Watson a mai spus că cel mai bun lucru pentru România ar fi organizarea de noi alegeri, atât parlamentare, cât şi prezidenţiale.

Preşedinţia Uniunii Europene este conştientă de preocupările exprimate de mai mulţi eurodeputaţi în legătură cu evoluţiile politice din România - a spus miercuri după-amiază la Strasbourg ministrul cipriot, Andreas Mavroianis, care a precizat însă că în Consiliul European această chestiune nu a fost discutată.

Andreas Mavroianis a făcut referire la accesul României în spaţiul Schengen, precizând că legislaţia trebuie să fie respectată şi pusă în aplicare, iar "în România trebuie să funcţineze un sistem de justiţie independent pentru ca aceasta să poată fi admisă în spaţiul Schengen".

Asupra independenţei justiţiei a insistat şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding.

Comisarul pentru justiţie şi drepturi fundamentale a prezentat o radiografie a derulării evenimentelor din perioada iulie-septembrie 2012 în ceea ce a numit "o combinaţie de acţiuni care au pus sub semnul întrebării statul de drept, echilibrul democratic şi independenţa justiţiei".

"Situaţia din România rămâne una fragilă şi e nevoie de atenţia şi susţinerea noastră. Comisia va monitoriza îndeaproape situaţia din România. În următoarele zile ne vom întâlni cu preşedintele Băsescu, cu premierul Ponta şi vom întocmi un raport şi vom evalua în ce măsură încrederea pierdută pe durata verii a fost recâştigată", a declarat Viviane Reding.

"Atunci când sistemul judiciar devine actor politic, cum putem reveni la situaţia normală când acest sistem nu face aşa ceva?", a întrebat însă eurodeputatul PSD Ioan Mircea Paşcu.

Deputatul german Manfred Weber a spus că "un ombudsman independent a fost înlocuit, au fost adoptate două ordonanţe de urgenţă care încercau să limiteze posibilitatea de acţiune a Curţii Constituţionale".

"Nu vorbim despre o republică bananieră, ci despre un stat membru al Uniunii Europene", a intervenit în numele Grupului Partidului Popular European deputatul german Manfred Weber.

Atât socialiştii în numele cărora a vorbit liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Hannes Svoboda, cât şi liberalii reprezentaţi de eurodeputatul britanic Graham Watson, au reproşat popularilor că nu au fost la fel de vocali când la Budapesta, la iniţiativa premierului popular Viktor Orban au fost adoptate legi anticonstituţionale.

"O poziţie ca a dumneavoastră vizavi de Ungaria nu am auzit niciodată. Aţi luat partea preşedintelui Băsescu fără să ţineţi seama de opinia poporului român - a reproşat Comisiei Europene Hannes Swoboda", a spus Hannes Swoboda.

Situaţia din România arată dificultatea tranziţiei de la comunism - a punctat şi liberalul Graham Watson care a negat cu vehemenţă ideea loviturii de stat.

În ce-i priveşte pe acei membri ai Parlamentului European ale căror familii politice nu au reprezentanţi în România, cum ar fi verzii, de pildă, sau stânga unită, aceştia nu au făcut decât să regrete că o astfel de dispută internă a fost adusă la nivel european.

Audio: Dezbatere la Radio România Actualităţi despre discuţiile din Parlamentul European privind situaţia politică din România.

Realizator: Victor Caraculacu

Doina Ișfănoni, între Prietenii de la radio
România 26 Aprilie 2024, 07:51

Doina Ișfănoni, între Prietenii de la radio

Doina Ișfănoni, etnolog, istoric de artă și cercetător la Muzeul Satului Dimitrie Gusti din București ne vorbește despre cele...

Doina Ișfănoni, între Prietenii de la radio
UPDATES: Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului
România 26 Aprilie 2024, 06:54

UPDATES: Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului

Despre tradiții seculare și vremuri moderne, despre șezătorile înainte de Paști, dar și despre viața socială a lăpușenilor, o...

UPDATES: Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului
Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
România 25 Aprilie 2024, 22:05

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi, spune ministrul familiei, Natalia...

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
România 25 Aprilie 2024, 21:43

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a precizat pentru Radio România Actualități că "deocamdată nu există indicii...

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
România 25 Aprilie 2024, 21:05

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro

Procurorii din România ai Parchetului European investighează o posibilă fraudă de peste o jumătate de milion de euro, cu care...

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
România 25 Aprilie 2024, 20:58

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara

A fost asigurată suma totală de 9,3 miliarde de lei pentru plata în avans, respectiv la începutul lunii mai, a pensiilor şi a...

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
România 25 Aprilie 2024, 20:44

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a reunit în această după-amiază pentru a analiza situaţia de la...

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
România 25 Aprilie 2024, 20:39

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie

Ministerul Energiei a lansat două programe de finanţare a proiectelor pentru surse regenerabile de energie şi modalităţi de...

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie