Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: BUNA DIMINEATA, ROMANIA! - continuare Miercuri, 24 Octombrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radu Dobriţoiu

3 Octombrie 2018
Vizualizari: 1311
Comentează add

Dezbatere RRA 3 octombrie: "Referendum pentru revizuirea Constituţiei: 6 şi 7 octombrie 2018".

Dezbatere RRA - Referendum pentru revizuirea Constituţiei Dezbatere RRA - Referendum pentru revizuirea Constituţiei - Conține audio

radu-dobritoiu

AUDIO: 

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 octombrie, ora 13:20) - Realizator: Ianna Ioniţă - Bun găsit, stimaţi ascultători. Sâmbătă şi duminică suntem chemaţi la referendum. Vorbim despre asta cu invitaţii noştri de astăzi: domnul Daniel Breaz, senator PSD, bine aţi venit la Radio; Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL; Emanuel Ungureanu, deputat USR, şi domnul Petru Movilă, deputat PMP. UDMR, ALDE şi minorităţile naţionale au declinat participarea la această dezbatere. Îi întreb pe invitaţii noştri care e de fapt miza acestui referendum. Cine doreşte să înceapă?
Daniel Breaz: Aş dori să încep eu. Nu vreau să comentez de ce acele grupuri parlamentare au poziţia pe care o adoptă în momentul de faţă , fiecare decide ceea ce doreşte să facă. Până la urmă, a fost un referendum care a fost generat de peste 3 milioane de locuitori ai României, au strâns semnături şi trebuie să respectăm dorinţa lor, trebuie să punem în aplicare, trebuie să avem referendumul şi rezultatul referendumului cu siguranţă trebuie pus în aplicare.
Realizator: Aceasta este miza referendumului. Care e miza referendumului, domnule Ionel Dancă?
Ionel Dancă: La modul oficial, miza referendumului este aplicarea, respectarea unei iniţiative cetăţeneşti. La modul neoficial, miza referendumului este ca noi să vorbim astăzi despre cu totul altceva decât ceea ce s-a ntâmplat în Parlamentul European, unde România a avut parte astăzi de o dezbatere foarte dură cu privire la respectarea statului de drept, a principiilor statului de drept şi propaganda pesedistă se foloseşte de această iniţiativă legitimă, cetăţenească, pentru a distrage atenţia de la alte probleme.
Realizator: Mulţumesc. Vreţi să răspundeţi?
-: Da, aş vrea. Eu spun că pentru prima dată un premier al României s-a dus şi a avut o poziţie şi a arătat că noi suntem parteneri egali în UE în acest moment, nu am mai mers cu capul plecaţi, am mers acolo, am avut un punct de vedere corect şi acest punct de vedere ne va fi respectat.
Realizator: Revenind şi la ceilalţi invitaţi. Domnul Emanuel Ungureanu, miza referendumului.
Emanuel Ungureanu: Eu mă gândesc că la o prietenă care este medic urolog este singură şi a adoptat un copil dintr-o familie tradiţională, care şi l-a abandonat. Mă gândesc că domnul Dragnea este necăsătorit şi mă gândesc la domnul Tăriceanu este la a cincea căsătorie, şi mă gândesc la miile de copii abandonaţi din România şi la discuţiile care nu există despre drepturile lor, despre adopţiile care se fac cu atâta dificultate şi, iată, tot atâtea teme care nu există despre familie, care sunt reale, şi se aruncă pe piaţă pentru a-l scăpa de Dragnea de un alt subiect, cel al gazării unor familii cu copii, inclusiv eu am fost în 10 august gazat, deci temele acestea, aşa cum spunea şi domnul Dancă, nu există, familia este definită clar în Codul civil astăzi, nu există nevoie de o redefinire atâta timp cât o mamă, repet, care a adoptat un copil şi devine mamă adoptivă, din punctul meu de vedere reprezintă o familie.
Realizator: Miza referendumului, Petru Movilă?
Petru Movilă: Miza referendumului este familia românească tradiţională. Clar că românii, fie că vorbim de Biserică sau de ONG-uri, au început să aibă această reacţie după ce în anii 2013-2014 au fost depuse proiecte de lege privind modificarea Codului civil în sensul instituirii în România a parteneriatului civil. Sunt ţări în UE care au definit foarte clar în Constituţie ce înseamnă căsătoria între un bărbat şi o femeie şi asta, România, probabil prin vot, va adopta acest lucru. De asemenea, foarte important de spus că această modificare a Constituţiei nu schimbă cu nimic drepturile niciunui cetăţean român, care există până acum, în legislaţia românească. Trebuie spus foarte clar acest lucru. Iar prin familie tradiţională românească, da, sunt familii formate din soţ şi soţie, dar şi situaţiile care pot rezulta: ca urmare a decesului unui soţ, ca urmare a decesului ambilor părinţi, dar nu exclude nimeni familia monoparentală, nu exclude nimeni că copiii din care unul din fraţi este major nu pot forma împreună o familie românească - nu sunt excluse aceste lucruri.
Realizator: Să vedem dacă, de fapt, acest referendum va rezolva de fapt problemele cu adevărat ale familiilor din România, dacă nu cumva faptul că sunt familii monoparentale şi care din cauza mesajului comunicat în puţină vreme sau defectuos se simt lezate.
-: Nici nu şi-a propus acest lucru acest referendum. Asta, din păcate, trebuie să o afirm, face parte dintr-o propagandă nocivă la adresa acestei iniţiative./avladucu
Realizator: De ce n-aţi contracarat-o atunci?

R2018(2) RRA: "Referendum pentru revizuirea Constituţiei: 6 şi 7 octombrie 2018. Dezbatere" - 2+3+4+5

Ionel Dancă: Nici nu şi-a propus acest lucru acest referendum. Din păcate, trebuie să o afirm, face parte dintr-o propagandă nocivă la adresa acestei iniţiative.
Realizator: De ce nu aţi contracarat-o atunci?
Ionel Dancă: Acum îmi permiteţi să am ocazia să răspund. Pentru că una este iniţiativa, repet, legitimă, a unor milioane de români care au propus modificarea definiţiei căsătoriei în Constituţie ca uniune între bărbat şi femeie, fără a afecta drepturile existente actuale, şi asta este Decizia Curţii Constituţionale 580 din 2016, care spune explicit că nu afectează în acest moment niciun drept această modificare a definiţiei căsătoriei, de altfel, ea fiind stipulată inclusiv în Codul Civil. Sigur, şi aici sunt de acord cu cei care spun că poate, şi aici eu sunt convins de acest lucru, altele sunt priorităţile în acest moment, altele sunt problemele familiilor din România. De acord, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să răspundem la o întrebare la care suntem chemaţi să răspundem la iniţiativa a trei milioane de români. Lucrurile trebuie clarificate. Să nu amestecăm lucrurile, pentru că copiii care nu au ce mânca seara, nu au ce pune seara pe masă nu sunt din cauza acestui referendum, sunt din cauza nenumăratelor guvernări care au făcut ca în România patru milioane de familii să fie destrămate şi care s-au dus în străinătate să îşi găsească un loc de muncă, iar copiii în ţară suferă de dorul părinţilor.
Realizator: Şi referendumul îi va uni?
Ionel Dancă: Referendumul nu răspunde la această problemă.
Daniel Breaz: Acest lucru, vreau o intervenţie scurtă, pe două paliere. În primul rând, acest referendum va clarifica clar ceea ce înseamnă căsătorie. Şi, în al doilea rând, spunea colegul deputat...
Realizator: De ce am avea nevoie să clarificăm foarte exact ce înseamnă căsătoria?
Daniel Breaz: Riscăm pe urmă să generăm alte discuţii, pe alte direcţii, pe alte proiecte legislative, şi nu vreau să intru în detaliu. În al doilea rând, vreau să spun că un cod de procedură civilă, spunea corect colegul de la USR, acolo este definită clar căsătoria, dar să nu uităm că aceste coduri pot fi modificate printr-o ordonanţă de urgenţă, şi am avut exemple în guvernarea Cioloş, în ultima zi de guvernare, peste 100 de articole în Codul Civil, în Codul de procedură, a uitat toată lumea ce s-a întâmplat atunci, iar Constituţia nu poţi să o modifici printr-o ordonanţă de urgenţă, trebuie să definim clar anumite aspecte. Se discută de căsătorie între un bărbat şi o femeie, nimic mai mult.
Realizator: Domnul Emanuel Ungureanu, de la USR, dorea să intervină.
Emanuel Ungureanu: Este o confuzie generală. Noi vorbim în referendum despre definirea familiei şi colegul meu vorbea acum despre definirea căsătoriei. Deci, este o confuzie generală. Eu m-am uitat în catalogul clasei a IX-a, încă sunt dascăl şi la începutul anului mă uit la sfârşitul catalogului, la sfârşitul catalogului se vede locul de muncă al părinţilor copiilor de care mă ocup eu. La clasa a IX-a absolut toţi copiii din clasa mea aveau cel puţin un părinte în afara ţării. Asta înseamnă că problemele reale ale României sunt copiii, nu doar cei abandonaţi, şi suntem pe primul loc la instituţionalizare, suntem pe ultimele locuri la adopţie. Familiile creştine nu adoptă copii şi noi vorbim despre alte...
-: Fals! Domnule Ungureanu, vă rog frumos!
Emanuel Ungureanu: Ascultaţi-mă, eu ştiu procedurile de adopţie, pentru că o prietenă de-a mea...
Daniel Breaz: Să spuneţi că familiile creştine nu adoptă copii este total /ideologizat/.
Realizator: Nu putem vorbi simultan.
Emanuel Ungureanu: Ascultaţi-mă, avem o dificultate majoră aici, birocratic, avem o dificultate majoră. Vă spun că m-au sunat oameni să mă roage să intervin şi nu putut să o fac,pentru că nu este legal, la judecători care stau cu procedura extrem de greoaie. Avem copii care sunt abandonaţi în ţară de părinţi nevoiţi să plece în afara graniţelor, iar noi definim acum familia vorbind despre o societate care are 98,6 creştini, familii întemeiate, iată că noi cei de la masa asta suntem căsătoriţi, suntem cu copii, sunt teme false, iar cei care au pus pe masă aceste teme, liderii celor două partide, repet, nu sunt repere de moralitate. Noi trebuie să vorbim despre familie fiind noi înşine familişti. De asta USR va boicota acest referendum şi îndeamnă la boicot, pentru că pune o temă falsă,care nu există în societate, ca să ne uităm, să ne luăm privirea de la alte teme.
Realizator: Este o temă falsă în societate, creează emoţie mai mult decât ar trebui, domnule Petru Movilă?
Petru Movilă: Nu este o temă falsă.În ultimii ani am văzut nenumărate dezbateri publice.
Realizator: Este lucrul care le trebuia românilor în acest moment?
Petru Movilă: Dacă românii au hotărât, trei milioane de români, încă o dată, noi trebuie să discutăm această problemă în primul rând tehnic. Cele trei milioane de români, şi cu bisericile toate, inclusiv bisericile minorităţilor, că avem minorităţi care nu sunt creştini...
Emanuel Ungureanu: Biserica Evanchelică, îmi cer scuze, doar o scurtă întrerupere, se opune clar acestui referendum, considerându-l imoral, nu toate bisericile.
Petru Movilă: Nu am văzut poziţia Bisericii Evanghelice. Uitaţi, din câteva culte legal recunoscute, este unul, să presupunem, nu am văzut. Însă vreau să vă spun un lucru...
Emanuel Ungureanu: O precizare, lăsând la opţiunea fiecăruia alegerea de a participa sau nu la referendum.
Daniel Breaz: Sigur, sigur că da.
Petru Movilă: Vreau să ne întoarcem, pentru că nu vreau să politizăm această temă. Nu este nici ideea PSD, nici ALDE, nici a unui partid, este ideea românilor din Coaliţia pentru Familie, şi susţinuţi de bisericile creştine, şi nu numai, pe această temă. Diferenţe din punct de vedere tehnic, legislativ. O lege cum este Codul Civil poate fi modificată prin votul a 300 de parlamentari, jumătate plus unu, dintr-o Cameră decizională, Camera Deputaţilor, pe când Constituţia poate fi modificată prin referendum. Un alt lucru important de specificat: cred că Articolul 248, care face referire la familia care se întemeiază pe căsătoria între soţi, este preluat motamo din Constituţie. Cred că Articolul 48 din Constituţie este identic cu acesta din Codul Civil. Vreau să vă mai spun un lucru: nu este o temă care să vină să rezolve problemele familiilor şi copiilor din România, pentru că în acest moment copiii din România instituţionalizaţi merg în plasament, şi aici statul trebuie să intervină să aloce sume mai mari pentru familiile care preiau. Sunt familii care trăiesc, copii care trăiesc în centre sociale. Procedura de adopţie este un pic mai greoaie, dar există şi funcţionează.
Daniel Breaz: Exact.
Petru Movilă: De asemenea, vreau să spun foarte clar că nu suntem singura ţară din UE care vom avea în Constituţie această prevedere, dacă la la referendum vor vota românii "Da"! Deci, noi nu trebuie să inducem teme false, că rezolvăm problema nivelului de trai, educaţiei copiilor şi familiilor din România, nu trebuie să inducem tema falsă că este referendum PSD sau ALDE. E greşit, şi este ruşinos pentru politicienii care îşi fac campanie, videoclipuri, cu această temă. Este o temă de normalitate pentru români. Indiferent că acceptăm sau nu, familia în Ţările Române, începând de la formare, a fost baza de format comunităţi, mai târziu şi pentru dezvoltare.
Realizator: Domnule Petru Movilă, vă mulţumesc. Vreau să revin la domnul Daniel Breaz de la PSD. Dacă stampilăm "Nu" la referendum nu înseamnă poate şi faptul că nu sunt de acord, în general, cu modificarea Constituţiei în acest moment?
Daniel Breaz: Depinde. În primul rând, referendumul ca să fie valid avem nevoie de peste 5 milioane de persoane care să participe, iar ca să aplicăm şi să transformăm în Constituţie, şi să fiu foarte clar ce se transformă în Constituţie: căsătoria între doi soţi va deveni sau se va transforma în căsătoria între un bărbat şi o femeie, asta este singura modificare care va fi adusă Constituţiei, dacă se va vota "Da" vom avea nevoie de 90% din voturile celor cinci milioane şi ceva de persoane care ar trebui să participe la vot pentru a putea fi valid referendumul respectiv. Eu sper că dorinţa acestor peste trei milioane de persoane care au semnat pentru acest referendum noi am pus-o în aplicare. Ca şi Parlament, aveam această obligaţie, să punem în aplicare dorinţa celor peste trei milioane de cetăţeni. Din punctul meu de vedere, personal, sper că referendumul va aduce această modificare în Constituţia României. Dar, încă o dată spun, este punctul meu de vedere, personal, fără a încerca să fac campanie electorală sau să vorbesc în numele partidului.
Realizator: A fost domnul Daniel Breaz de la PSD. Domnule Dancă, acel "Nu", acel "Da", ce înseamnă de fapt?
Ionel Dancă: Partidul Naţional Liberal a lăsat la opţiunea fiecărui membru să aleagă modul în care va vota la acest referendum, însă încurajăm participarea românilor la acest referendum, pentru că este o iniţiativă cetăţenească şi pentru că acest drept la iniţiativă cetăţenească, aşa cum există şi alte iniţiative, trebuie respectat şi pus în aplicare.
Realizator: Poate crea un precedent periculos această iniţiativă cetăţenească, în sensul în care pot apărea, şi cum va fi definit apoi acest drept fundamental?
Ionel Dancă: Este vorba de un referendum de revizuire a Constituţiei. Cu alte cuvinte, a doua zi după validarea rezultatului acestui referendum, Constituţia va fi automat modificată, în sensul definirii căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie. Partidul Naţional Liberal a lăsat opţiunea pentru fiecare să voteze conform conştiinţei proprii. Personal, eu voi merge la referendum şi voi vota "Da", pentru că sunt un creştin practicant şi cred în uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, însă, atenţie, pentru că sunt convins că acest referendum nu este împotriva altor persoane, nu este împotriva Uniunii Europene sau împotriva unor minorităţi, merg să votez pentru a-mi afirma o opţiune, nu merg să votez împotriva cuiva./rduinu/atataru/ Acesta este punctul de vedere, acesta este argumentul pentru care eu personal merg să votez la acest referendum. Şi pentru că am solicitat o precizare cu referire la una dintre afirmaţiile făcute aici în studio, cred că este o jignire nepermisă la adresa familiilor creştine să se spună că familiile creştine nu adoptă copii şi cred că cere cel puţin o nuanţare, dacă nu chiar scuze publice.
Emanuel Ungureanu: Ce face PNL în aceste zile, alături de PSD, se numeşte o campanie deşănţată, care nu are nicio legătură cu interesul familiilor din România de a avea securitate în ceea ce priveşte ziua de mâine: copii cu alocaţii mai mari, copii care să nu mai fie abandonaţi de părinţi în ţară de nevoie - pentru că avem o dramă uriaşă a copiilor care rămân singuri, pentru că nu reuşesc guvernele care s-au succedat la putere să creeze o stare materială şi un climat de siguranţă în sănătate. Este revoltător când colegul meu Dancă spune că are nevoie de nuanţări când spun că familiile creştine adoptă cu mare dificultate copii, pentru că procedurile sunt extrem de sofisticate...
Ionel Dancă: Asta e cu totul altceva. Asta deja e o nuanţă!
Emanuel Ungureanu: ... şi am specificat foarte clar în propoziţie acest lucru. Este revoltător să-mi spună mie acest lucru, când eu am în grijă doi copii abandonaţi de peste 15 ani, copii abandonaţi de familii care s-au considerat tradiţionale.
Ionel Dancă: Nu trebuie să generalizăm, domnule Ungureanu.
Emanuel Ungureanu: Din punctul de vedere al lui Dumitru, din punctul de vedere al Paulei, de care am eu grijă, eu sunt familia lor, chiar dacă nici măcar nu i-am adoptat în acte. Deci, tot ce se întâmplă în aceste zile este o propagandă deşănţată a unor partide care se folosesc de o sensibilitate colectivă pe o temă care nu există!
Realizator: Haideţi să vedem până la ce punct poate fi legiferată în coduri morala creştină.
Petru Movilă: Noi nu legiferăm morala creştină acum, să fie foarte clar. Morala creştină o legiferează Biblia, perceptele, psalmii... Nu legiferăm acest lucru. Însă trebuie să remarc încă o dată comportamentul PSD-ALDE pe acest referendum, pe această temă. E o temă la care se uită atent tot românul, şi nu numai. Ar fi fost important dacă în această zi de referendum am mai fi avut şi alte întrebări. Ca, dacă tot consultăm populaţia, să-i întrebăm ce s-a întâmplat cu referendumul "300 de parlamentari", cu "alegerea primarilor în două tururi", cu "fără penali în funcţii publice".
Realizator: Din partea PSD, doreşte să vă răspundă domnul senator Daniel Breaz.
Petru Movilă: Imediat. Deci, din acest punct de vedere, cred că ar fi fost important, dacă ne ducem la români - şi aşa ar fi trebuit să facem periodic - să avem mai multe teme de referendum. Dacă tot sunt nişte bani...
Realizator: Susţineţi că ar fi trebuit modificată Constituţia în funcţie şi de ce s-a decis la celelalte referendumuri.
Petru Movilă: Noi trebuie să consultăm populaţia. Dacă populaţia ne spunea, tot într-un procent majoritar, pe patru buletine de vot, "da, vrem fără penali în funcţii publice", "vrem primari din două tururi", ar fi fost un lucru extraordinar şi românii s-ar fi simţit importanţi pe teme naţionale fundamentale, cum şi aceasta este, da? Să nu minimalizăm demersul privind definirea familiei şi în Constituţie, cu precizarea, încă o dată: nu se schimbă niciun drept al niciunui român cu această precizare.
Realizator: Haideţi să vă răspundă domnul Daniel Breaz.
Daniel Breaz: Aş vrea aici un răspuns scurt vizavi de ceea ce a însemnat "300 de parlamentari". Nu a fost un referendum, a fost o întrebare auxiliară. Preşedintele Băsescu, care era în funcţie în acel moment, a lipit acea întrebare cu ocazia unor alegeri şi, până la urmă, a indus ideea de referendum. Nu s-a strâns nicio semnătură prin care să generăm un referendum vizavi de numărul de parlamentari. Dacă ar fi fost strânse semnături, dacă s-ar fi întocmit toate condiţiile necesare unui referendum, cu siguranţă trebuia aplicat. Asta nu se discută! Nu a fost atunci un referendum. Pentru ideea cu 300 de parlamentari a fost ideea unui om; trebuia atunci să genereze semnături, să vadă dacă se strâng atâtea semnături - 3-4 milioane de semnături - şi în momentul respectiv discutam în alte direcţii vizavi de numărul de parlamentari. Dar nu a fost un referendum.
Realizator: Domnule Breaz, cu ce va fi ajutată o familie din România de modificarea aceasta a Constituţiei?
Daniel Breaz: Nu discutăm aici despre cum va fi ajutată o familie din România...
Realizator: Cum se va simţi ocrotită de legislaţie?
Daniel Breaz: Suntem o ţară preponderent creştină; sunt 87%, cred, dacă nu mai bine, creştin-ortodocşi, suntem catolici... Suntem o ţară care tinde către 100%. În momentul respectiv, dacă stăm şi ne uităm şi vedem în Biblie ceea ce de-a lungul timpului, practic, a fost promovat în Bisericile creştine - şi nu numai - legat de familie, aici venim doar cu o clarificare în Constituţie. Deci, nu putem spune că ajutăm familia.
Realizator: De ce credeţi că au semnat acele trei milioane de oameni? Ce-şi doresc acele trei milioane de oameni, de fapt? Ce i-a determinat să ceară aceasta?
Daniel Breaz: Acele trei milioane de oameni sau peste trei milioane văd căsătoria - şi încă o dată întăresc: căsătoria - între un bărbat şi o femeie. Nu văd altfel căsătoria. Deci, asta îşi doresc.
Realizator: Se simt ameninţaţi?
Daniel Breaz: Nu, nu spun că se simt ameninţaţi, dar îşi doresc asta.
Ionel Dancă: Nu există nicio ameninţare. Este vorba doar de a creşte gradul de protecţie al cadrului juridic actual.
Realizator: În faţa cui, domnule Dancă?
Ionel Dancă: Adică se doreşte prezervarea cadrului juridic actual. Ceea ce este o opţiune legitimă, din punctul meu de vedere. Deci, nu este, repet, un referendum împotriva cuiva. Şi aş vrea să accentuez aici două derapaje, pe care eu le consider total nocive la adresa acestei iniţiative, care au loc cel puţin în această ultimă săptămână, căreia putem să-i spunem aproape că e săptămâna nebunilor. Este un referendum care riscă să se transforme într-un referendum al divizării, al urii unora împotriva altora.
Realizator: S-au luat în calcul toate aceste lucruri înainte de a fi lansat acest demers?
Ionel Dancă: Păi, este o iniţiativă cetăţenească, repet. Noi parlamentarii eram obligaţi să respectăm dreptul la iniţiativă cetăţenească, aşa cum cerem, de exemplu, discutarea, dezbaterea în regim de urgenţă a iniţiativei fără penali şi pe care ne-o dorim aprobată cât mai rapid. Este dreptul la iniţiativă cetăţenească! Dar, ca să închei intervenţia mea, derapajele la care doresc să fac referire şi care consider că trebuie dezaprobate în mod radical sunt din două perspective: 1- că acest referendum este împotriva cuiva, şi este total fals, şi 2 - că acest referendum este, de fapt, o intenţie ascunsă de a contrapune valorile naţionale cu valorile europene şi că cine merge la acest referendum de fapt votează împotriva UE. Iar aici, din păcate, trebuie să spun că atât cei care susţin campania "Boicot", cât şi cei extremişti, care susţin declaraţii de independenţă ale României faţă de Uniunea Europeană, cu ocazia acestui referendum se găsesc în aceeaşi barcă. Ei nu fac decât să promoveze aceeaşi idee, aceeaşi idee putinistă că valorile naţionale se contrazic cu cele europene.
Emanuel Ungureanu: 53% dintre români, după ultimul sondaj, spun categoric că o problemă uriaşă este cea a corupţiei. Nu putem amesteca Iniţiativa "Fără penali", care vorbeşte despre corupţia endemică şi despre o problemă de actualitate extremă, cu o temă falsă pusă de PSD în ecuaţie, în condiţiile în care această temă este virusată inclusiv de declaraţii iresponsabile à la Dragnea, care explica la un moment dat că zoofilia...
Realizator: Să ştiţi că o să trebuiască să vă spun că vorbim de referendum, da?
Emanuel Ungureanu: Da, dar exact asta a spus domnul Dragnea: că e bun acest referendum pentru că a auzit el ţări care au legiferat zoofilia. Deci, practic, aceste campanii sunt grav politizate. Lideri ai unor biserici din PNL, din PSD, s-au întâlnit în biserici, în faţa altarului, şi au făcut campanie pentru acest referendum. Acest referendum a fost iniţiat cetăţeneşte, corect, onest, şi apoi a fost confiscat de o parte din liderii PNL şi PSD, care şi-au făcut campanie cu neruşinare în faţa altarului.
Realizator: Este afectată sau nu Biserica de tot acest demers, domnule Daniel Breaz?
Daniel Breaz: Nu. Eu spun că nu este afectată Biserica de acest demers, şi motivaţia cred că am spus-o în precedenta mea intervenţie, spunând procentele care sunt în România în momentul de faţă: 87% - mai mulţi suntem ortodocşi. Dar nu trebuie să mergem şi să încercăm politizăm. Este dorinţa a peste trei milioane de cetăţeni şi nu a politizat nimeni şi cred că niciun partid politic nu încearcă în momentul de faţă să-şi asume acest referendum./cvanatoru/atataru/ Faptul că doar aplicăm legea, faptul că în parlament s-a votat cu o majoritate, spun aici la Senat, o majoritate destul de mare, au fost aşa câteva persoane răzleţe care nu au votat, şi se poate vedea acest lucru, înseamnă că ţinem cont şi aplicăm ceea ce înseamnă şi ceea ce este lege şi Constituţie în România. Modificarea aceasta constituţională nu vine decât, practic, să ne confirme identitatea de sute de ani a poporului român, un popor creştin. Şi vă mai dau un exemplu, poate e bun, poate nu e bun acest exemplu, am plătit cred că 1.000 de ani sau peste 1.000 de ani tribut turcilor, cu care am avut nenumărate războaie, dacă nu am fi plătit acel tribut, eu cred că identitatea României, de popor creştin, ar fi putut fi alta în momentul de faţă.
Realizator: Domnule Movilă.
Petru Movilă: Nu cred că Biserica este afectată, indiferent care ar fi ea, pentru că noi suntem Biserica, creştinii care mergem la biserică, care o susţinem şi care credem în Dumnezeu. Din acest punct de vedere, nu văd în niciun fel de ce să fie afectată Biserica, în condiţiile în care - menţionez - nu este afectat în niciun fel dreptul cuiva odată cu înscrierea textului în Constituţie. Este o temă falsă. Cei care au alte orientări sexuale, au alte principii sunt liberi, ca şi până acum, să se manifeste conform legislaţiei României, şi România are dreptul, ca stat membru al UE, să decidă şi singură pe teme naţionale. Spuneam: nu suntem singurii. Şi Polonia şi Ungaria, sunt multe ţări din UE, Slovacia, la care în Constituţie este prevăzut foarte clar acest lucru şi Partidul Mişcarea Populară, noi am spus foarte clar, şi ca membri ai Partidului Popular European, familia este una din valorile de bază, noi vom merge la vot la referendum, că aşa considerăm noi de cuviinţă şi nici din considerente politice, nici din considerente populiste; aşa considerăm noi.
Realizator: Când vom trage linie şi vom aduna, cum credeţi că va ieşi toată povestea aceasta, cum va fi România după ce se va termina această poveste?
Ionel Dancă: Va fi la fel.
Realizator: Va fi la fel.
Ionel Dancă: Va fi la fel, doamna Ioniţă, dar aş vrea să fac o precizare, pentru că domnul Breaz spunea: cu o largă majoritate la Senat a fost adoptat proiectul de lege pentru organizarea acestui referendum. Şi aici vreau să-i atrag atenţia domnului Breaz că se vede intenţia manipulatorie şi propagandistică pe care aţi avut-o de la bun început cu acest referendum, domnule Breaz, pentru că momentul ales este foarte interesant. Aţi ţinut la sertar acest proiect de lege mult timp şi doar în această toamnă l-aţi pus pe masă şi doar cu voturile PNL a trecut, domnule Breaz. Asta arată că l-aţi ţinut pentru a distrage atenţia de la alte probleme.
Daniel Breaz: Aş vrea aici să îi dau o replică colegului meu de la PNL. Vreau să îi spun colegului de la PNL că în momentul de faţă în Senatul României avem 71 de senatori...
Ionel Dancă: Nu v-aţi mobilizat.
Daniel Breaz: Daţi-mi voie să îmi duc până la capăt ideea. Avem 71 de senatori, putem să trecem absolut orice tip de lege, inclusiv lege organică, fără ajutorul PNL sau altor grupe sau grupuri parlamentare. Nu am manipulat şi nu cred că putem să manipulăm PNL să vină la vot ca să ne ajute şi nici nu am avut nevoie să trecem...
Ionel Dancă: Nu, nu, nu. Aţi adus tema asta în momentul acesta pe agendă ca să acoperiţi alte teme.
Realizator: Aşadar era alta miza referendumului. Vă rog frumos să îi dăm voie şi domnului Ungureanu să vorbească.
Emanuel Ungureanu: Lucrurile sunt foarte limpezi, România nu va mai fi la fel după acest referendum, în sensul că va fi mai dezbinată, mai agitată, pe teme care nu sunt de interes imediat. Merg foarte des în spitale, văd infrastructura la pământ. Îmi amintesc de un copilaş, Marcus, din Cluj, a cărui mamă doarme sub pat, la propriu, pentru că nu există pe secţia de neurochirurgie din Cluj secţie pentru copii. Deci, problemele familiei nu se vor rezolva cu acest referendum.
Daniel Breaz: Şi dacă boicotaţi va fi rezolvat acest caz.
Realizator: Lasaţi-l să îşi susţină.
Emanuel Ungureanu: Eu am dat un semnal foarte clar: boicotul este împotriva ipocriziei partidelor care susţin un referendum pe care românii l-au cerut în cu totul alt sens, în cu totul alte circumstanţe şi fiind iarăşi virusaţi de teme politice care nu au nimic de-a face cu interesele supreme ale familiei.
Realizator: Domnul Movilă, după care o vă rog să pregătim mesajele de final.
Petru Movilă: Eu cred că toată această dezbatere despre familie, după referendum, va trebui să aducă lucruri bune în România, pentru că şi dvs aţi prezentat, şi colegii de platou, şi toată lumea a spus, s-a vorbit despre situaţia familiilor monoparentale, despre copiii care o duc foarte greu, nu au bani suficienţi alocaţi pentru şcoală, despre pacienţi, uitaţi-vă, de curând, un caz celebru de la Trichileşti, 10 pacienţi bolnavi de lepră care trăiesc cu 11 lei pe zi./avladucu/atataru/ Extraordinar de grav. Toată această dezbatere în societatea românească trebuie să aducă lucruri noi, soluţii şi rezolvări la situaţiile expuse. Tot la fel, un lucru foarte important...
Realizator: Şi le vor aduce, domnule Movilă? Că se discută despre ele, în principiu, în campanie electorală.
Petru Movilă: Eu nu sunt un politician care discută doar în campanie electorală, altfel nu aş fi aici. Dar, ne întoarcem înapoi, împreună trebuie să conştientizăm aceste probleme şi să găsim soluţii şi doar prin dialog. Aşa cum pe această temă, referendum pentru familie, toţi dialogăm în principiu, cu excepţia USR-ului, la fel pe celelalte teme...
Emanuel Ungureanu: Dialogăm şi noi.
Petru Movilă: ... trebuie /să dialogăm/ împreună, pentru că oamenii, la fel cum aşteaptă de la noi soluţia pentru referendum, validarea după aceea, aşteaptă soluţii şi pentru problemele de zi cu zi pe care le au.
Realizator: Pentru cei diferiţi, pentru oamenii diferiţi, ce soluţii există dacă referendumul va trece şi va fi modificată Constituţia? Domnule Dancă?
Ionel Dancă: Există posibilitatea parteneriatului civil, au fost mai multe propuneri în acest sens, se pot găsi, repet, până la urmă, este vorba de un act administrativ şi, ca să fim cinstiţi până la capăt, căsătoria în sensul moral este în faţa lui Dumnezeu. Aici vorbim de un act administrativ, care reglementează nişte drepturi patrimoniale, chestiuni de gestiune comună a unor bunuri. Iar pentru acest lucru există inclusiv opţiunea parteneriatului civil, pentru cei care nu se regăsesc în această formulă.
Petru Movilă: Dar trebuie precizat, şi este foarte important, noi suntem într-un sistem democratic, în care minoritatea se supune majorităţii, cum şi noi, în Parlament, avem de foarte multe ori idei foarte bune, din păcate, cad prin votul majorităţii care există acum. La fel, când se va schimba numărul celor...
Emanuel Ungureanu: Dacă îmi permiteţi, pentru că domnul Movilă, totuşi, a avut partea leului.
Petru Movilă: ... care vor o redefinire a familiei şi vor fi mai mulţi, probabil românii asta vor vrea, deocamdată vorbim despre o democraţie în care cei mai mulţi decid pentru cei puţini...
Realizator: Majoritatea decide, spuneţi. Domnule Emanuel Ungureanu.
Emanuel Ungureanu: Spunea domnul Dancă de confuzia care se creează între valorile pe care le promovăm în aceste zile, familie, creştinism, poate vorbim de fidelitate, de rata divorţurilor, despre femeile bătute în familiile tradiţionale, despre beţie în familiile creştine. Poate vorbim despre teme care sunt groaznice şi care înspăimântă o grămadă de copii care vin acasă în familii unde preotul acum umblă cu referendumul, dar nu merge să facă consiliere. Domnule Dancă există o problemă mare, noi am intrat în UE în 2007 şi ne-am asumat anumite valori, pe care acum, din perspectiva celor din Bruxelles, le călcăm în picioare. Asta se întâmplă acum. Părem o ţară extremistă, ultraconservatoare.
Realizator: Va trebui să vă răspundă şi după aceea să pregătim mesajul de final. Foarte scurt răspunsul, domnule Petru Movilă.
Ionel Dancă: Domnul coleg nu face decât să alimenteze acea propagandă la care făceam referire anterior că cine se duce şi votează la acest referendum, de fapt, este un vot antieuropean, adică propaganda te tip KGB, putinistă, care asta îşi doreşte.
Realizator: Fără să vă mai atacaţi. Vă rog frumos, mesajul dvs de final domnule Dancă.
Ionel Dancă: Eu sunt convins că acum ne ascultă milioane de familii de români, familii creştine, care sunt convins că nu îşi bat copiii, care sunt convins că nu...
Emanuel Ungureanu: Sper să nu o facă.
Ionel Dancă: Eu sunt convins, eu sunt convins...
Emanuel Ungureanu: Da, sigur, tot...
Petru Movilă: Decât din dragoste.
Ionel Dancă: Sunt convins că îşi iubesc copiii.
Emanuel Ungureanu: Nu fiţi populist, domnule Dancă.
Ionel Dancă: Dumneavoastră îmi vorbiţi de populism? Vă rog frumos!
Emanuel Ungureanu: Nu fiţi populist, că mă apucă greaţa!
Ionel Dancă: Sunt convins de acest lucru, că avem în România familii de români, familii creştine care îşi iubesc copiii...
Emanuel Ungureanu: Da, eu nu am zis că toţi românii.
Realizator: Mulţumesc mult. Domnule Ungureanu mesajul dvs de final. Mulţumesc.
Ionel Dancă: Şi este un lucru foarte clar...
Emanuel Ungureanu: Păi, nu am apucat să dau mesajul final.
Ionel Dancă: ... familia în România nu poate fi protejată de un val de ipocrizie care vine din partea unor oameni care nu sunt repere de moralitate. Politicienii în aceste zile trebuie să tacă, dacă este o iniţiativă a societăţii civile, atunci trebuie să fie aşa. Nu batalioane de politicieni să meargă în biserică să facă campanie.
Realizator: Mulţumesc frumos. Domnule Movilă mesajul dvs de final.
Petru Movilă: PMP a recomandat şi a spus foarte public, ca structură publică, că vom susţine referendumul, vom merge la referendum, pentru valorile româneşti, valorile creştine: familia formată din bărbat şi femei.
Realizator: Domnule Daniel Breaz.
Daniel Breaz: Trebuie să respectăm dorinţa celor peste trei milioane de cetăţeni care au semnat pentru acest referendum. Îi respectăm şi apreciem faptul că este o dorinţă majoră pentru a păstra valorile creştine în România, o ţară creştină, aşa cum suntem de mii de ani.
Realizator: Aşadar, pe 6 şi 7 octombrie, sâmbătă şi duminică, suntem chemaţi la referendum. Întrebarea la care trebuie să răspundem cu "Da" sau "Nu" este: "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlamen?" Invitaţii noştri de astăzi au fost: Daniel Breaz, senator PSD, Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL, Emanuel Ungureanu, deputat USR, Petru Movilă, deputat PMP. UDMR, ALDE şi Minorităţile naţionale au declinat participarea la această emisiune. Vă mulţumim pentru atenţie
 


Etichete Referendum 2018Dezbateri ReferendumReferendum familie

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live