Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dezastru ecologic în Ungaria

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 60 au fost rănite după ce aproximativ 700 de mii de metri cubi de reziduri chimice au inundat un sat din Ungaria, potrivit autorităţilor ungare.

Dezastru ecologic în Ungaria
Localnicii din Kolontar, din Vestul Ungariei, au fost salvaţi cu ajutorul maşinilor grele din cauza cantităţii mari a rezidurilor chimice. Foto: EPA.

Articol de Ionuţ Dragu, 04 Octombrie 2010, 21:02

Două persoane au murit, 60 au fost rănite, iar alte două sunt date dispărute, după ce aproximativ 700 de mii de metri cubi de reziduri chimice, scurse dintr-un rezervor avariat, au inundat satul Kolontar, din vestul Ungariei.

Potrivit autorităţii pentru managementul dezastrelor, citată de MTI, în total, aproximativ 60 de persoane au suferit arsuri, iar între opt şi zece dintre ele se află într-o situaţie gravă, potrivit serviciilor de ambulanţă.

Ministerul Apărării din Ungaria a anunţat că vehicule militare şi soldaţi au fost trimişi să ofere ajutor în cadrul operaţiilor de salvare.

De asemenea, un elicopter efectuează deja o misiune de recunoaştere deasupra zonei, pentru a afla unde este nevoie de mai mult ajutor.

Purtătorul de cuvânt al autorităţii pentru managementul dezastrelor, Gyorgy Bakos a anunţat că Serviciile de pompieri au fost chemate să salveze copii dintr-o şcoală, după ce atât drumurile, cât şi calea ferată au fost blocate, accesul în zonă fiind imposibil.

Anna Nagy, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că Ministrul Afacerilor Interne, Sandor Pinter, dar şi comandantul autorităţii de management s-au deplasat către localitatea inundată de rezidurile chimice.

Un alt purtător de cuvânt al autorităţii pentru managementul dezastrelor din Ungaria a declarat că rezidurile au avariat o conductă de gaze naturale, în afara zonei locuite.

Rezidurile au inundat trei sferturi din localitate

Potrivit primarului localităţii Devecser, Tamas Toldi, rezidurile au inundat aproximativ 400 de clădiri, reprezentând aproximativ o treime din suprafaţa totală a localităţii.

Serviciile de pompieri au cerut locuitorilor să părăsească zona, iar oamenii au fost evacuaţi cu ajutorul tractoarelor.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Laszlo Kovacs, a declarat că rezidurile chimice au ajuns în râul Torna şi vor reprezenta o ameninţare la adresa zonelor riverane.

"Ungaria este împotriva proiectului Roşia Montană"
În lume 20 Iunie 2010, 15:01

"Ungaria este împotriva proiectului Roşia Montană"

Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat că Ungaria ar dori să nu se realizeze proiectul minier Roşia Montană.

"Ungaria este împotriva proiectului Roşia Montană"
SUA şi Israelul au atacat Iranul, după o mobilizare militară în Orientul Mijlociu fără precedent
În lume 28 Februarie 2026, 13:41

SUA şi Israelul au atacat Iranul, după o mobilizare militară în Orientul Mijlociu fără precedent

Preşedintele american şi premierul israelian le-au cerut iranienilor să se revolte împotriva regimului ayatollahilor.

SUA şi Israelul au atacat Iranul, după o mobilizare militară în Orientul Mijlociu fără precedent
Iranul a lansat rachete înspre Israel și bazele americane din Qatar, Bahrein, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Irak şi Iordania
În lume 28 Februarie 2026, 13:33

Iranul a lansat rachete înspre Israel și bazele americane din Qatar, Bahrein, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Irak şi Iordania

Teheranul a transmis că ayatollahul Khamenei a fost transferat într-o locaţie sigură, în afara Teheranului.

Iranul a lansat rachete înspre Israel și bazele americane din Qatar, Bahrein, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Irak şi Iordania
TAROM suspendă temporar zborurile către și dinspre Tel Aviv
În lume 28 Februarie 2026, 13:30

TAROM suspendă temporar zborurile către și dinspre Tel Aviv

Mai multe companii aeriene internaționale au anunțat anularea curselor spre Tel Aviv, Beirut și Oman, în contextul...

TAROM suspendă temporar zborurile către și dinspre Tel Aviv
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite orice deplasare în Israel
În lume 28 Februarie 2026, 12:26

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite orice deplasare în Israel

În acest moment este foarte important pentru cei din zona de conflict să contacteze misiunile diplomatice ale României pe...

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite orice deplasare în Israel
Iranul a răspuns cu lovituri multiple asupra unor ținte din Orientul Mijlociu
În lume 28 Februarie 2026, 12:20

Iranul a răspuns cu lovituri multiple asupra unor ținte din Orientul Mijlociu

Iranul a răspuns atacului declanșat de SUA și Israel cu lovituri asupra unor multiple ținte din Orientul Mijlociu

Iranul a răspuns cu lovituri multiple asupra unor ținte din Orientul Mijlociu
Israelul a catalogat atacul său asupra Iranului drept preventiv
În lume 28 Februarie 2026, 12:17

Israelul a catalogat atacul său asupra Iranului drept preventiv

Tensiunile în regiune s-au accentuat în ultimele două luni, în condiţiile în care Statele Unite au criticat reprimarea...

Israelul a catalogat atacul său asupra Iranului drept preventiv
Președintele Donald Trump a catalogat atacul asupra Iranului drept un răspuns la o amenințare existențială
În lume 28 Februarie 2026, 12:14

Președintele Donald Trump a catalogat atacul asupra Iranului drept un răspuns la o amenințare existențială

Donald Trump a mai spus că Iranul intenționa să fabrice o armă nucleară și rachete balistice capabile să lovească teritoriul...

Președintele Donald Trump a catalogat atacul asupra Iranului drept un răspuns la o amenințare existențială

Radio România

Război în Orientul Mijlociu: Liderii europeni fac apel la maximă reţinere, protejarea civililor şi să respectarea dreptului internaţional

MAE: Evitați orice călătorie în Israel!

MAE: Evitați orice călătorie în Israel!

MAE: Evitați orice călătorie în Israel!
BOTOȘANI: Un bărbat a murit după ce locuința sa din Cernești a fost cuprinsă de un incendiu

BOTOȘANI: Un bărbat a murit după ce locuința sa din Cernești a fost cuprinsă de un incendiu

BOTOȘANI: Un bărbat a murit după ce locuința sa din Cernești a fost cuprinsă de un incendiu
Război în Orientul Mijlociu: TAROM suspendă temporar zborurile comerciale către şi dinspre Tel Aviv

Război în Orientul Mijlociu: TAROM suspendă temporar zborurile comerciale către şi dinspre Tel Aviv

Război în Orientul Mijlociu: TAROM suspendă temporar zborurile comerciale către şi dinspre Tel Aviv