Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: MATINAL - continuare Miercuri, 12 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Iulia Gherman

4 Iunie 2018
Vizualizari: 749
Comentează add

Săptămâna parlamentară începe, astăzi, cu dezbaterea, în Camera Deputaţilor, a moţiunii simple prin care PNL cere demisia ministrului finanţelor, Eugen Teodorovici.

Deputații dezbat luni moțiunea simplă la adresa ministrului finanțelor

iulia-gherman

Foto: Arhivă.

Săptămâna parlamentară începe, astăzi, cu dezbaterea, în Camera Deputaţilor, a moţiunii simple prin care PNL cere demisia ministrului finanţelor, Eugen Teodorovici.

Şi tot în această săptămână, Comisia specială pentru legile justiţiei discută pe marginea Codului de procedură civilă şi a Codului penal.

Semnatarii documentului susţin că ministrul este direct răspunzător de distrugerea credibilităţii economice a ţării şi de iniţierea unui plan prin care clientela politică a PSD să fie finanţată din banii Pilonului II de pensii.

Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL: Vedem cum sunt inventate tot felul de proiecte utopice sau jefuitoare, pentru a acoperi fie incompetenţa, fie foamea de bani.

Tot astăzi, membri Comisiei speciale privind legile justiţiei vor discuta amendamentele depuse la proiectul de modificare a Codului de procedură civilă.

Preşedintele Comisiei, deputatul PSD Florin Iordache, a precizat că documentul legislativ a primit miercuri votul cu valoare decizională din plenul Camerei Deputaţilor. Şi tot miercuri, Comisia specială va începe dezbaterile pe amendamente asupra modificărilor aduse Codului de procedură penală.

Florin Iordache: Pentru noi este o prioritate, pentru că în cadrul acestui proiect de lege este şi acea directivă care vizează prezumţia de nevinovăţie. Probabil că în ultima săptămână a lunii iunie şi Codul penal va fi adoptat de către Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.

Miercuri, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor se aşteaptă un vot şi asupra proiectului de lege prin care se introduce un regim de detenţie la domiciliu pentru persoanele condamnate la pedepse mai mici de un an de închisoare pentru fapte săvârşite fără violenţă.


Etichete Camera Deputaţilormotiune simplaministrul finanţelorEugen TeodoroviciCodul penal

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live