Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Demisie a ministrului "dacă ANI constată conflict de interese"

Ministrul muncii, Ioan Botiş, a declarat că soţia sa îşi va da demisia din ONG-ul ce ar fi primit bani din fondurile europene prin intermediul ministerului muncii. ANI s-a autosesizat în acest caz.

Demisie a ministrului "dacă ANI constată conflict de interese"
Ministrul muncii, Ioan Botiş. Foto: Agerpres Arhivă.

Articol de Răzvan Stancu, 19 Aprilie 2011, 16:11

Ministrul muncii, Ioan Nelu Botiş, a declarat că "începând de astăzi" soţia sa îşi va da demisia şi nu va mai fi angajată al asociaţiei Parteneriat Euroactiv Bistriţa.

Ioan Nelu Botiş a adăugat că un consilier ce era angajat la cabinetul ministrului şi era "angrenat" în aceasta asociaţie şi-a prezentat demisia.

"Este vorba despre domnul Ioan Moroşan", a mai spus Ioan Nelu Botiş.

Ioan Botiş a mai precizat că soţia sa câştiga din funcţia pe care o deţinea în cadrul asociaţiei 8.000 lei pe lună, iar proiectul pe fonduri europene în care a fost implicată şi soţia sa a fost lansat de Asociaţia Parteneriat Euroactiv Bistriţa în septembrie şi a primit finanţare la finele lui octombrie, această finanţare urmând calea legală.

"Nu a avut nicio influenţă din partea mea. Se face o evaluare şi aceasta a fost făcută de Organismul Intermediar regional Cluj Napoca, de către un evaluator independent.

"N-am nicio atribuţie directă în evaluarea, semnarea şi finanţarea acestor contracte", a adăugat ministrul muncii.

Ministrul muncii, Ioan Botiş, a declarat anterior că dacă Agenţia Naţională de Integritate va constata că există un conflict de interese în ceea ce îl priveşte "va demisiona".

Înaintea întâlnirii cu premierul Emil Boc, Ioan Botiş nu a precizat dacă demisia se referă la partidul din care face parte, PDL, sau din funcţia de ministru, deşi anterior afirmase că ia în calcul varianta să demisioneze din PDL.

Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat din oficiu şi verifică posibilul conflict de interese în care s-ar afla ministrul muncii, Ioan Botiş.

Emil Boc: "Botiş este un om onest "

Premierul Emil Boc a declarat că ministrul Ioan Botiş îşi va prezenta demisia dacă Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va constata un conflict de interese în cazul ONG-ului care a primit fonduri europene în domeniul muncii.

"Domnul Botiş este un om onest şi am discutat cu domnia sa situaţia pe care o are, o situaţie care nu este nouă, ea datează practic de la începutul acestui an şi am convenit în felul următor: dacă autorităţile statului, mă refer aici la Agenţia Naţională de Integritate, vor constata existenţa unui conflict de interese imediat îşi va prezenta demisia, pentru că aşa cum am spus este un om de bună-credinţă, un ministru care a făcut o treabă foarte bună. Dacă acest lucru se va constata, aceasta va fi soluţia", a spus primul ministru.

Potrivit premierului Boc, nici ministrul Ioan Botiş, nici soţia acestuia nu deţin o funcţie de conducere în ONG-ului care a obţinut fonduri europene.

"Din datele pe care le am aflat astăzi rezultă că nici domnul Botiş, nici soţia nu sunt membri ai ONG-urilor, nu deţin o funcţie de conducere în ONG, nu au vreo legătură cu absorbţia fondurilor europene, în sensul că domnul Botiş, nici direct, nici indirect n-a avut legătură cu atribuirea acelui proiect european, dar e treaba autorităţilor statului să lămurească şi, dacă va fi într-o situaţie de conflict de interese, domnul Botiş îşi va da demisia", a explicat Emil Boc.

"Reconversie profesională la domiciliul ministrului muncii"

Potrivit unei anchete de presă, o asociaţie care are sediul în Bistriţa a primit în perioada mandatului actualului ministru al muncii fonduri europene şi bugetare.

Siteul timponline.ro a scris că asociaţia "Parteneriat Euroactiv Bistriţa" are sediul "la o adresă la care are domiciliul şi ministrul Ioan Botiş".

Ioan Botiş a recunoscut că soţia sa este consilier la asociaţia "Parteneriat Euroactiv Bistriţa" şi a fost plătită din bani europeni în cadrul unui proiect privind reconversia profesională a şomerilor.

Asociaţia are la dispoziţie peste 2 milioane de lei pentru reconversia profesională a şomerilor, din care aproximativ 90% fonduri nerambursabile din partea UE.

Ministrul muncii a declarat la Realitatea TV că nu crede că s-ar afla în conflict de interese şi că personal nu a luat nici un ban de la această asociaţie.

Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției
România 24 Aprilie 2024, 17:19

Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că până în iulie va fi finalizat studiul de fezabilitate.

Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției
Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu
România 24 Aprilie 2024, 15:28

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu

Locuitorii din județul Giurgiu nu vor putea beneficia de asistență medicală în unele dintre cabinetele noului ambulatoriu al...

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu
Restricţii de trafic în Bucureşti
România 24 Aprilie 2024, 15:20

Restricţii de trafic în Bucureşti

Vor fi restricţii de trafic la noapte în Bucureşti pentru pasajele Unirii şi Piaţa Presei Libere.

Restricţii de trafic în Bucureşti
Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice
România 24 Aprilie 2024, 14:49

Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice

Previziunile pentru următorii cinci ani sunt şi mai bune, economiile fiind estimate la o jumătate de miliard de euro.

Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice
Doar în jur de 350 de blocuri din capitală mai sunt fără apă caldă
România 24 Aprilie 2024, 14:47

Doar în jur de 350 de blocuri din capitală mai sunt fără apă caldă

Doar în jur de 350 de blocuri din Bucureşti mai sunt, la această oră, fără apă caldă, dar şi situaţia acestora se va remedia...

Doar în jur de 350 de blocuri din capitală mai sunt fără apă caldă
În România se deschide un nou aeroport, la Tulcea
România 24 Aprilie 2024, 14:43

În România se deschide un nou aeroport, la Tulcea

Se deschide Aeroportul Internaţional "Delta Dunării" din Tulcea.

În România se deschide un nou aeroport, la Tulcea
Primul tren nou pentru Magistrala Eroilor - Drumul Taberei, în depoul Metrorex
România 24 Aprilie 2024, 14:38

Primul tren nou pentru Magistrala Eroilor - Drumul Taberei, în depoul Metrorex

Trenul nou de metrou va începe testele pentru punerea în circulaţie.

Primul tren nou pentru Magistrala Eroilor - Drumul Taberei, în depoul Metrorex
Sumele confiscate de la infractori, folosite în beneficiul victimelor
România 24 Aprilie 2024, 14:20

Sumele confiscate de la infractori, folosite în beneficiul victimelor

Secretarul de stat în Ministerul Justiției, Roxana Momeu, spune că fondurile confiscate și recuperate de la infractori vor fi...

Sumele confiscate de la infractori, folosite în beneficiul victimelor