"De 27 de ani viaţa mea este împărţită între Franţa şi România"

Cristina Lapis a plecat în 1989 în Germania, apoi în Franţa, unde s-a stabilit. I-a fost greu departe de cei dragi, dar drumurile au purtat-o din nou acasă, la Braşov. A revenit în România cu gândul de a schimba imaginea ţării noastre şi în 1997 a înfiinţat prima asociaţie de protecţie a animalelor, "Milioane de prieteni", pentru protejarea câinilor fără stăpân. Nu s-a oprit aici, a avut curajul să înfiinţeze rezervaţia de urşi de la Zărneşti, cea mai etică rezervaţie de urşi din lume.

Şi aşa, de mai bine de 25 de ani, viaţa sa se împarte între ţara natală şi ţara care a primit-o la un moment dat.

Cristina Lapis: "De 27 de ani viaţa mea este împărţită între Franţa şi România. Când suntem în Franţa, spunem: "Plecăm acasă" şi atunci, în România, când suntem în România, spunem: "Plecăm acasă" - asta înseamnă că plecăm în Franţa.

Soţul meu a învăţat foarte bine limba română şi vorbim în româneşte când suntem în România, vorbim în franceză, în franco-română cât suntem în Franţa.

Sigur că în sufletul meu sunt româncă şi voi fi întotdeauna româncă, însă sunt ataşată de Franţa, care m-a primit, dar este sindromul emigrantului român, pentru că am avut ocazia să întâlnesc foarte mulţi emigranţi care rămân permanent în suflet împărţiţi între cele două ţări.

Oricât de bine am reuşi, situaţia noastră profesională, socială, de familie într-o ţară străină, sufletul rămâne întotdeauna ataşat de ţara de origine. Ştiţi că e un proverb: "Fie pâinea cât de rea, e mai bună-n ţara mea".

Reporter: Sunt mulţi români plecaţi la Marsilia?

Cristina Lapis: "Da, sunt foarte mulţi români plecaţi la Marsilia care rămân ataşaţi de ţara lor. Îşi înregistrează copiii care se nasc cu paşapoarte româneşti, se duc de Paşti în România, de sărbători, să îşi vadă familia. Cred că este normal şi cred că asta se întâmplă tuturor emigranţilor, indiferent de naţionalitate.

Soţul meu este însă foarte ataşat de România, deşi nu are cetăţenie română; consideră că cei mai mulţi prieteni şi cel mai bine se simte în România, mai bine decât mine uneori. În general venim de două-trei ori pe an şi stăm două-trei luni în România; asta şi din cauza activităţii mele de preşedinte al Asociaţiei "Milioane de prieteni".

Reporter: În ce constă activitatea asociaţiei?

Cristina Lapis: "A fost înfiinţată pentru rezolvarea acestei probleme a câinilor fără stăpân. Între timp însă s-a ivit această problemă, problema urşilor, şi am înfiinţat rezervaţia de urşi de la Zărneşti, rezervaţie care anul trecut a fost catalogată drept cea mai etică rezervaţie din lume, dintre toate. A doua rezervaţie e cea de urangutani, din Borneo, apoi cea de elefanţi, din Thailanda, deci în lume suntem cunoscuţi că avem cea mai etică rezervaţie de urşi, unde sunt actual 98 de urşi, mai avem puţin şi atingem suta.

Noroc că nu am ştiut de la început ce o să fie, că nu ştiu dacă aş fi avut curajul să încep o astfel de acţiune, dar acum mă bucur pentru că a ridicat şi prestigiul României această rezervaţie de urşi - este vizitată de 30.000 de vizitatori pe an şi majoritatea din străinătate - şi a oferit o şansă urşilor care nu ar mai fi putut să se întoarcă în pădure şi care acolo şi-au găsit ultimii ani de libertate".

Reporter: Care este următoarea acţiune pe care o pregătiţi pentru urşii din rezervaţie?

Cristina Lapis: "Am construit un ţarc special, depărtat de vizitatori, în care am dori să punem ursuleţii pe care îi avem, care sunt în jur de 7 - 8. Am primit din pădure ursoaice cu pui care coborau la gunoaie şi pentru a nu fi împuşcate, le-am primit în rezervaţie cu pui cu tot.

Ursuleţii au acum un an şi mi-aş fi dorit foarte mult ca aceşti ursuleţi să fie reintegraţi în pădure. De ce? Pentru că şi în alte ţări, de exemplu, în America, se vânează ursul şi nu putem interzice vânătoarea decât dacă vântorii se hotărăsc ei să renunţe la acest sport, ca să nu zic act de cruzime, dar în America ei reintroduc ursuleţii tineri în pădure. Deci ar trebui găsită o soluţie pe plan naţional prin care să se gestioneze această populaţie ca să nu mai existe nici conflictul om-urs, nici, ştiu eu, măcelul urşilor cum se face, nici braconajul lor şi atunci ursuleţii tineri salvaţi ar putea fi reintroduşi.

Pentru că, după părerea mea, chiar dacă trăiesc 10 ani în pădure şi sunt vânaţi după aceea, 10 ani de libertate fac mai mult decât 35 - 40 de ani, cât trăiesc ei, în rezervaţie. Deci încercăm să îi învăţăm să trăiască liberi, ceea ce este foarte greu. Libertatea se învaţă şi ea, dovadă că la noi în România ne-au trebuit mulţi ani să învăţăm să fim liberi".