Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru Oltchim

UPDATE: Realizatorul TV a oferit 203 milioane de lei pentru 54,8% din acţiuni, a declarat Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizarii în Industrie.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru Oltchim
. Dan Diaconescu (stânga), câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea Oltchim. Foto: Agerpres.

Articol de Gabriela Tătărău, 21 Septembrie 2012, 07:44

Pentru pachetul majoritar de acţiuni, deţinut de Ministerul Economiei la Combinatul OLTCHIM, cea mai mare ofertă a fost a lui Dan Diaconescu, de peste 203 milioane de lei, urmată de Aisa Investment, de 30 milioane lei.

Chimcomplex Borzeşti a ofertat aproape 19 milioane de lei pentru acţiuni, în timp ce Grupul PCC a ofertat 13,44 de milioane de lei pentru întreg blocul scos la licitaţie, însemnând pachetul de acţiuni şi cele două creanţe ale combinatului către Electrica şi AVAS.

Reprezentanţii salariaţilor Oltchim s-au declarat surprinşi de ofertele mici pe care doi dintre ofertanţi, PCC şi o firmă a omului de afaceri din Cluj, Ştefan Vuza, le-au făcut pentru privatizarea combinatului.

Ei susţin că Oltchim valorează mult mai mult decât sumele oferite în cadrul licitaţiei de astăzi.

Salariaţii de la Oltchim speră că astăzi va fi desemnat un câştigător al licitaţiei, astfel încât să poată fi reluată în scurt timp activitatea de producţie la combinat, iar tensiunea din rândul angajaţilor să scadă.

Deşi salariaţii Oltchim au primit astăzi ultimii bani din restanţele salariale aferente lunii iulie, ei nu renunţă la intenţia de reluare a protestelor luni, la Râmnicu Vâlcea, în semn de nemulţumire faţă de situaţia actuală în care se află combinatul, transmite corespondentul RRA, Ana Maria Cârstea.

Licitaţia pentru Oltchim a început, fiind deschise ofertele de cumpărare.

Toate cele patru oferte primite de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie pentru privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea, depuse de companiile PCC SE, Aisa Invest, Chimcomplex şi Dan Diaconescu, au fost acceptate pentru licitaţia deschisă cu strigare.

Ministerul economiei a scos la vânzare pachetul majoritar de acţiuni pe care-l are la Oltchim, dar şi două creanţe pe care le deţin Electrica şi AVAS.

În cursă au rămas patru oferte, după ce joi a expirat termenul de depunere a documentaţiilor pentru cumpărarea combinatului, iar dacă licitaţia eşuază, combinatul va intra într-o administrare specială.

Companiile PCC SE, Aisa Invest, Chimcomplex şi Dan Diaconescu au depus joi oferte pentru privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea. De la licitaţie lipsesc marii investitori străini.

Singurul investitor care a depus oferte pentru toate cele trei categorii este compania germană PCC, care mai are deja 18,3% din acţiunile combinatului.

Acest investitor are 76 de filiale şi companii asociate în 13 ţări, în care lucrează în total 2.300 de angajaţi.

Un alt ofertant care doreşte doar acţiunile statului de la Oltchim şi creanţa de la Electrica este Ştefan Vuza. El controlează grupul de firme Serviciile Comerciale Române care cuprinde 17 companii şi are 2.400 de salariaţi.

Clujeanul Ştefan Vuza a depus oferte prin societăţile AISA Invest şi Chimcomplex Borzeşti.

A patra ofertă a fost făcută de Dan Diaconescu, proprietar al unei televiziuni de nişă, care, potrivit unor topuri ale celor mai bogaţi români, ar avea o avere cuprinsă între 9 şi 26 de milioane de euro.

Statul va alege investitorul "care va menţine locurile de muncă"

Premierul Victor Ponta a promis că statul va alege acel investitor care va asigura reluarea producţiei şi menţinerea locurilor de muncă.

Analiştii spun însă că astfel de asigurări sunt prea optimiste şi că impunerea de condiţii la vânzare reprezintă chiar o restricţionare a dreptului de proprietate.

Singurele modalităţi de acţiune - spune analistul Dan Suciu - sunt puterea de convingere a negociatorilor şi preţul.

"Singurul element de protecţie necesar pentru ca o companie care cumpără anumite active să nu le închidă este preţul. Dacă dă o sumă consistentă, va fi în interesul companiei care a cumpărat acele active să le eficientizeze", a explicat Dan Suciu.

Deocamdată, angajaţii de la Oltchim aşteaptă salariile restante. Ministrul pentru dialog social, Liviu Pop, a promis că cele din iulie vor veni în 25 septembrie, iar pentru lunile august şi septembrie urmează să se facă o analiză a drepturilor salariale, întrucât combinatul a fost închis.

Liviu Pop a mai precizat că ajutorul financiar promis de guvern, de 1.400 de lei, va fi acordat după finalizarea anchetelor sociale.

"Din toţi angajaţii Arpechim şi Oltchim, cumulaţi undeva la 3.325, ajutorul se acordă celor care au până la un venit anume. Nu vă pot spune care va fi numărul exact al angajaţilor, pentru că nu s-au finalizat anchetele sociale", a declarat ministrul.

Sindicaliştii de la Oltchim sunt nemulţumiţi că acest ajutor va fi acordat diferenţiat şi nu vor beneficia de el toţi angajaţii.

Deficitul bugetar a ajuns, după primele două luni ale anului, la aproape 29 de miliarde de lei
Economie 27 Martie 2024, 07:20

Deficitul bugetar a ajuns, după primele două luni ale anului, la aproape 29 de miliarde de lei

Este aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate ieri de Ministerul de Finanţe.

Deficitul bugetar a ajuns, după primele două luni ale anului, la aproape 29 de miliarde de lei
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor
Economie 26 Martie 2024, 11:19

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor

Scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor de la 500.000 la 100.000 euro ar conduce la aplicarea cotei...

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor
Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 960 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat
Economie 25 Martie 2024, 16:32

Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 960 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat

În cadrul unei licitații suplimentare, statul vrea să atragă marți încă 75 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 960 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat
Importurile de cereale, mai mici cu peste 25% anul trecut față de 2022
Economie 24 Martie 2024, 17:19

Importurile de cereale, mai mici cu peste 25% anul trecut față de 2022

Și exporturile româneşti de cereale au scăzut în 2023 faţă de anul precedent, arată datele INS.

Importurile de cereale, mai mici cu peste 25% anul trecut față de 2022
Mielul sacrificat „s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul”
Economie 24 Martie 2024, 08:54

Mielul sacrificat „s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul”

Estimările au în vedere scumpirea hranei pentru animale, dar și lipsa forței de muncă.

Mielul sacrificat „s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul”
Banca Naţională a Elveţiei a redus dobânda de politică monetară
Economie 22 Martie 2024, 07:57

Banca Naţională a Elveţiei a redus dobânda de politică monetară

Banca Naţională a Elveţiei a redus ieri dobânda de politică monetară la 1,5%, pentru prima dată în ultimii doi ani, preluând...

Banca Naţională a Elveţiei a redus dobânda de politică monetară
500 de milioane de euro pentru Spitalul Fundeni
Economie 21 Martie 2024, 13:40

500 de milioane de euro pentru Spitalul Fundeni

Guvernul intenționează să aprobe, în şedinţa de astăzi, o investiție importantă pentru construirea unui ansamblu medical nou...

500 de milioane de euro pentru Spitalul Fundeni
Cotaţia aurului a atins un nou maxim istoric de 2.200 de dolari uncia
Economie 21 Martie 2024, 08:39

Cotaţia aurului a atins un nou maxim istoric de 2.200 de dolari uncia

Preţul spot al aurului a depăşit joi pentru prima dată pragul de 2.200 de dolari uncia, după ce Rezerva Federală americană a...

Cotaţia aurului a atins un nou maxim istoric de 2.200 de dolari uncia