Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cum va fi sărbătorit Paştele în Grecia: ce este permis, ce este interzis

Cum va fi sărbătorit Paştele în Grecia: ce este permis, ce este interzis
Biserică din Grecia. Foto: Arhivă.

Articol de Sergiu Şteţ, 16 Aprilie 2020, 11:15

Guvernul grec urmează să ia ultimele decizii care să împiedice o posibilă creştere a răspândirii virusului în zilele de Paşte, în special în cele trei zile de celebrare a Învierii.

Toată lumea spune că anul acesta Paştele nu va mai fi la fel. Oamenii nu vor merge la biserică, nici nu vor mai organiza petreceri de familie sau cu prietenii cu tradiţionalul miel la proţap, guvernul fiind hotărât să nu permită mari adunări de oameni în curţi şi pe terasele caselor.

Paşte cu drone în loc de grătare

Monitorizarea regiunii Attica (în care se află capitala Atena n.trad.) se va realiza prin patrule sporite pentru identificarea unor eventuale adunări în număr mare în curţi sau pe terase.

Pentru identificarea unor astfel de cazuri vor fi utilizate drone şi elicoptere care vor transmite informaţiile echipajelor terestre de poliţie. Acestea vor face mai întâi recomandări prin megafoane sau chiar şi prin discuţii directe cu persoanele în cauză, iar în caz de neconformare se va ajunge la aplicarea unor amenzi sau, în cazuri extreme, chiar şi la arestări.

Nu este permisă folosirea locului pentru grătare din spaţiile de folosinţă comună ale blocurilor de locuinţe sau din spaţii deschise la care au acces mai mulţi vecini. Sunt permise doar grătarele din curţi sau terase individuale, folosite de membrii unei singure familii, fără invitaţi.

Apelul epidemiologului Sotiris Tsiodras

Este în creştere optimismul că Grecia se află în ultimele stadii ale măsurilor restrictive, după ce reprezentantul Ministerului Sănătăţii pe teme de coronavirus, Sotiris Tsiodras, a părut marţi optimist cu privire la evoluţia epidemiei în Grecia, subliniind că el crede că "suntem într-o etapă foarte bună în care răspândirea virusului în comunitate scade".

Însă o eventuală încălcare masivă a măsurilor în cele trei zile de celebrare a Învierii ar putea răsturna rezultatele pozitive înregistrate de Grecia până în prezent, atenţionează Tsiodras.

Cimitirele vor fi închise

Secretarul de stat pentru protecţia cetăţenilor, Nikos Chardalias, a anunţat miercuri închiderea cimitirelor în Vinerea Mare. Este o măsură suplimentară luată de guvern pentru a nu se crea noi focare ce ar permite o reintensificare a epidemiei.

În plus, poliţia este chemată şi ea să supravegheze cimitirele întrucât este perioada în care mulţi cetăţeni doresc să cinstească memoria persoanelor dragi pe care le-au pierdut.

Deşi reprezentanţii poliţiei apreciază că nu vor exista comportamente extreme, poliţia va avea totuşi o prezenţă discretă pentru a supraveghea în special cimitirele regionale din Attica.

Bisericile vor fi închise pentru credincioşi

Secretarul de stat pentru protecţie civilă a repetat joia trecută că bisericile vor rămâne închise şi în perioada Paştelui. El a insistat chiar asupra deciziei Bisericii Greciei cu privire la Săptămâna Mare.

"Biserica Greciei, contribuind în mod eficient la combaterea răspândirii virusului, a dat, cu un înalt simţ al răspunderii şi cu generozitate în cadrul deciziilor luate de stat, instrucţiuni către credincioşi în perspectiva Săptămânii Mari".

În acest context le-a cerut credincioşilor să urmeze îndemnul Sfântului Sinod, precizând că rugăciunea individuală nu este inclusă printre motivele excepţionale de deplasare.

Interzicerea circulaţiei autoturismelor - soluţia finală

Guverul grec transmite deja mesaje cetăţenilor cu privire la măsurile care ar putea fi considerate drept necesare în perspectiva zilelor de Paşte, lăsând în mod clar deschisă eventualiatea de a interzice circulaţia autoturismelor în noaptea Învierii şi în ziua de Paşte.

Caracteristice în acest sens au fost declaraţiile făcute marţi de purtătorul de cuvânt al guvernului.

"Nu sunt prevăzute vizitele la prieteni, la vecini sau la rude. Urmăm una dintre cele şase opţiuni care există în declaraţie atunci când e nevoie să ne deplasăm, cum ar fi de exemplu la farmacie sau supermarket. Prin urmare, rămânem în casă în aceste zile".

"Încercăm să păstrăm ceea ce am câştigat cu atâta efort în săptămânile anterioare pentru a putea spre sfârşitul lunii aprilie să fim în măsură să vedem un plan de revenire treptată, de lungă durată la normalitate" a spus Stelios Petsas.

Filtre, amenzi şi obligaţia de a face cale întoarsă pentru cei care vor să facă excursii

Planul poliţiei de a împiedica deplasările pentru mese de familie în format extins, la case de vacanţă sau ale prietenilor din suburbiile Atticii prevede instituirea unor filtre în puncte rutiere nodale.

Însă, potrivit ministrului grec al transporturilor, premierul Kostas Mitsotakis va decide dacă vor fi luate măsuri restrictive suplimentare pentru deplasările de Paşte, după ce va asculta mai întâi părerile specialiştilor.

Până atunci, poliţia greacă a început deja controale mai stricte şi a pregătit un plan special de acţiune care cuprinde filtre, patrulări şi supraveghere aeriană cu drone şi elicoptere.

Hotărârea guvernului grec de a reduce deplasările inutile în perspectiva Paştelui este demonstrată şi de dublarea numărului de amenzi primite de cei care ignoră măsurile de interzicere a circulaţiei.

Miercuri - 22 de noi cazuri, numărul total al deceselor: 102

Epidemiologul Sotiris Tsiodras a anunţat miercuri 22 de cazuri noi de coronavirus, numărul total ajungând la 2.192 din care 56,4% sunt bărbaţi. Din acestea 559 de cazuri sunt persoane care au călătorit în străinătate, iar 899 sunt contacţi ai unui caz cunoscut.

Tsiodras a anunţat de asemenea că în acest moment sunt 72 de persoane intubate, cu o vârstă medie de 68 de ani, din care 15 sunt femei.

Numărul total al deceselor se ridică la 102, din care 28 femei, iar vârsta medie a persoanelor decedate este de 73 de ani. 89,2% dintre victime aveau comorbidităţi şi/sau vârste de peste 70 de ani.

Traducerea: Carolina Ciulu/RADOR

Primele norme comunitare privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice
În lume 24 Aprilie 2024, 18:48

Primele norme comunitare privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice

Parlamentul European a adoptat astăzi, în ultima sa sesiune plenară din acest mandat legislativ, primele norme comunitare...

Primele norme comunitare privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice
România a primit asistență europeană și a creat un instrument pentru a reduce abandonul școlar
În lume 24 Aprilie 2024, 18:44

România a primit asistență europeană și a creat un instrument pentru a reduce abandonul școlar

România captează atenţia la Conferinţa Anuală a Direcţiei Generale pentru Reformă din cadrul Comisiei Europene, care se...

România a primit asistență europeană și a creat un instrument pentru a reduce abandonul școlar
Cel puţin 7 persoane au fost rănite astăzi în urma unui nou atac cu rachete al Rusiei în regiunile Harkiv şi Odessa
În lume 24 Aprilie 2024, 18:39

Cel puţin 7 persoane au fost rănite astăzi în urma unui nou atac cu rachete al Rusiei în regiunile Harkiv şi Odessa

De când a început anul 2024 foarte mulţi analişti se întreabă dacă orașul Odessa va putea fi cucerit, așa cum a spus de...

Cel puţin 7 persoane au fost rănite astăzi în urma unui nou atac cu rachete al Rusiei în regiunile Harkiv şi Odessa
Ultima zi a vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Coreea de Sud
În lume 24 Aprilie 2024, 18:27

Ultima zi a vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Coreea de Sud

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaționali în dezvoltarea și implementarea tehnologiei...

Ultima zi a vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Coreea de Sud
Parlamentul European a marcat 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE
În lume 24 Aprilie 2024, 17:06

Parlamentul European a marcat 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE

România şi Bulgaria nu auvintrat în UE în 2004, dar au primit foi de parcurs pentru integrarea care avea să urmeze în 2007.

Parlamentul European a marcat 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE
Rusia va trebui să extindă așa-numita "zonă tampon", dacă Kievul primeşte de la SUA sisteme avansate de rachete
În lume 24 Aprilie 2024, 15:09

Rusia va trebui să extindă așa-numita "zonă tampon", dacă Kievul primeşte de la SUA sisteme avansate de rachete

Rusia va trebui să împingă forţele ucrainene mai departe şi să extindă ceea ce consideră a fi o "zonă tampon", dacă Kievul...

Rusia va trebui să extindă așa-numita "zonă tampon", dacă Kievul primeşte de la SUA sisteme avansate de rachete
Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii”, consideră Amnesty International
În lume 24 Aprilie 2024, 15:01

Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii”, consideră Amnesty International

Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii”, avertizează secretara generală a Amnesty International,...

Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii”, consideră Amnesty International
Prima lege a Uniunii Europene împotriva violenţei faţă de femei
În lume 24 Aprilie 2024, 14:30

Prima lege a Uniunii Europene împotriva violenţei faţă de femei

Parlamentul European votează miercuri prima lege a Uniunii Europene împotriva violenţei faţă de femei, care deschide calea...

Prima lege a Uniunii Europene împotriva violenţei faţă de femei