Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cuc dezminte că i-a cerut șefei Tarom să anuleze zboruri în ziua moțiunii

Ministrul demis al transporturilor, Răzvan Cuc, a negat acuzaţiile aduse de către fostul directorul general al TAROM, Mădălina Mezei.

Cuc dezminte că i-a cerut șefei Tarom să anuleze zboruri în ziua moțiunii

Articol de Radiojurnal, 18 Octombrie 2019, 19:29

Fostul directorul general al companiei TAROM, Mădălina Mezei, demisă, marţi, din funcţie susţine că a refuzat să anuleze, în ziua moţiunii, cinci zboruri interne care aduceau parlamentari la Bucureşti, aşa cum îi ceruse ministrul demis al transporturilor, Răzvan Cuc.

Mădălina Mezei: ”Domnul ministru m-a chemat la dumnealui în birou cu două zile înainte să-mi spună că trebuie să anulăm nişte curse interne ca să oprim accesul parlamentarilor la votarea moţiunii de cenzură.

I-am răspuns că aşa ceva este imposibil pentru că noi nu suntem stăpâni de sclavi, suntem o companie de oameni liberi.

Aceşti piloţi, indiferent ce le-aş fi spus eu, nu ar fi făcut niciodată aşa ceva şi, evident, eu n-aş fi putut să cer așa ceva subordonaţilor companiei.

Iniţial, era vorba despre cinci zboruri - Timişoara, Oradea, Baia Mare, Satu Mare.

Domnul ministru mi-a cerut să identific senatorii şi deputaţii aflaţi la bord, i-am arătat, după care a zis că mă contactează a doua zi să-mi spună finalul deciziei dumnealui.”

Ministrul demis al transporturilor, Răzvan Cuc, a negat acuzaţiile aduse de către fostul directorul general al TAROM şi a acuzat-o că face jocuri politice.

El a declarat că nu i-a solicitat Mădălinei Mezei să reţină avioane la sol, dar a precizat că a întrebat-o pe aceasta ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă.

Răzvan Cuc: ”Doamna Mezei a venit cu tot felul de poveşti şi mi-a spus că a fost contactată de cineva de la SRI care i-a spus de nişte aeronave că vor fi ţinute la sol şi i-am spus: doamnă, nu ştiu şi nu mă interesează.

Eu, la rândul meu, am un contact instituţional cu SRI şi dacă există o asemenea informaţie, sunt convins că, în primul rând, m-ar fi înştiințat pe mine.

Eu m-am întâlnit cu doamna Mezei miercuri seara, dar nu i-am cerut un astfel de lucru. Cum puteam eu să opresc de la zbor cinci aeronave? Gândiţi-vă logic, mai multe tipuri de aeronave, nici nu ştiu ce operau în ziua aceea.

Am întrebat-o, într-adevăr, pe doamna Mezei ce parlamentari zboară, dacă totul este în regulă şi dacă vin, îşi fac cursele cum trebuie, fiindcă aflasem şi eu pe surse, ca să spun aşa, şi se lamentase toată lumea de la opoziţie că aş opri eu avioanele.

A demonstrat acum ceea ce am văzut în aceste patru luni: incompetenţă, inconsecvenţă şi că este aservită anumitor grupuri de interese.”

Reporterul RRA Cătălin Radu transmite că premierul în exerciţiu, Viorica Dăncilă, a dispus trimiterea Corpului de control al Prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA, 'în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media'.

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paşti
România 25 Aprilie 2024, 15:43

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paşti

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paşti.

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paşti
Proiecte de investiţii în Bucureşti, Râmnicu Sărat, Buzău, Galaţi şi Alba, aprobate de executiv
România 25 Aprilie 2024, 15:20

Proiecte de investiţii în Bucureşti, Râmnicu Sărat, Buzău, Galaţi şi Alba, aprobate de executiv

Guvernul a aprobat 7 proiecte de investiţii în Bucureşti, Râmnicu Sărat, Buzău, Galaţi şi Alba.

Proiecte de investiţii în Bucureşti, Râmnicu Sărat, Buzău, Galaţi şi Alba, aprobate de executiv
Procurorii au început audierile în dosarul mineriadei din 1990
România 25 Aprilie 2024, 15:02

Procurorii au început audierile în dosarul mineriadei din 1990

La Parchetul General au venit, astăzi, fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu. În acelaşi...

Procurorii au început audierile în dosarul mineriadei din 1990
Noi garnituri de metrou
România 25 Aprilie 2024, 14:45

Noi garnituri de metrou

Noua garnitură de metrou, Metropolis, produsă de compania franceză Alstom, a ajuns astăzi în Depoul Berceni al Metrorex.

Noi garnituri de metrou
Maramureș: Un polițist care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise
România 25 Aprilie 2024, 14:34

Maramureș: Un polițist care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

IPJ Maramureș spune că la intrarea în serviciu, toți polițiștii sunt instruiți și evaluați din punct de vedere al capacității...

Maramureș: Un polițist care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise
În sudul, centrul şi estul ţării sunt anunţate în continuare ploi
România 25 Aprilie 2024, 14:30

În sudul, centrul şi estul ţării sunt anunţate în continuare ploi

Potrivit prognozei meteo, va mai ninge până mâine dimineaţă în toate zonele de altitudine şi mai ales în Carpaţii Meridionali...

În sudul, centrul şi estul ţării sunt anunţate în continuare ploi
Directorul pentru Europa al OMS: Trebuie să prelumgim viaţa sănătoasă
România 25 Aprilie 2024, 13:59

Directorul pentru Europa al OMS: Trebuie să prelumgim viaţa sănătoasă

Interviu cu directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge.

Directorul pentru Europa al OMS: Trebuie să prelumgim viaţa sănătoasă
Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră
România 25 Aprilie 2024, 13:52

Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră

Biroul regional cuprinde 53 de state membre din Europa, fosta Uniune Sovietică plus Israel.

Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră