Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Criza diminuează consumul de droguri în Italia

Potrivit unui raport prezentat de guvernul de la Roma, de la peste patru milioane în 2008, s-a ajuns astăzi la circa trei milioane de consumatori de droguri.

Criza diminuează consumul de droguri în Italia
Foto: Mediafax

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 23 Iunie 2010, 14:59

Potrivit unui raport prezentat de guvernul de la Roma, în ultimele 18 luni s-a diminuat cu un sfert folosirea stupefiantelor.

În schimb, italienii s-au îndreptat spre soluţii mai ieftine, cum ar fi alcoolul.

Pentru prima dată, după ani consecutivi de creştere, consumul de droguri este în scădere în Italia. De la peste patru milioane în 2008, s-a ajuns astăzi la circa trei milioane de consumatori de droguri, recesiunea economică fiind principala cauză care a orientat viciaţii spre alte droguri mai convenabile, cum ar fi alcoolul.

Potrivit unui raport prezentat de guvernul de la Roma, numărul consumatorilor de stupefiante în Italia era de aproximativ 7,5% din populaţie înainte de criza economică.

Majoritatea celor care au renunţat la droguri erau consumatori ocazionali, în timp ce numărul consumatorilor înrăiţi a rămas aproximativ constant, fiind estimat la circa 400.000 de persoane.

Nivelul de alertă rămâne însă ridicat în rândul tinerilor italieni, 1,6% dintre aceştia consumând cocaină sau heroină în ultima lună, faţă de 0,4% la nivelul populaţiei adulte.

Scade consumul de droguri dar creşte cel de alcool

Raportul anual al Guvernului italian indică, pe de altă parte, creşterea consumului de alcool în ultimii doi ani cu 18,2 %.

Stefano Zeida este proprietarul unui bar din centrul Romei şi a constatat că, de exemplu, în ultimele zece zile a vândut alcool cât într-o lună.

"Criza îi determină pe oameni să cumpere lucruri mai ieftine. Normal că preferi să dai doi euro pe o sticlă de bere şi nu zece euro pe o ţigară de canabis. Eu am clienţi care şi dimineaţa cer alcool. Aceştia nu par să fie afectaţi de vreo criză,"a declarat Stefano Zeida.

"Trebuie să recunosc că am observat că din ce în ce mai mulţi tineri se delectează cu un pahar de vin sau cu cocteiluri alcoolice. Sucurile naturale se vând numai la copii, mai nou. Asta este, desigur, şi din cauza lipsei educaţiei, dar şi a unor campanii de prevenire" a mai spus Stefano Zeida.

Autorităţile de la Roma susţin însă că aceste campanii se fac tot mai des.

"Am făcut o adevărată operă de prevenire, de informare şi educare, dar şi o serie de controale în teritoriu, desfăşurate tot mai mult la locul de muncă şi pe stradă" a declarat Carlo Giovanardi, şeful Departamentului Antidrog.

Premierul Silvio Berlusconi a subliniat în concluziile raportului că este decisivă pentru viitorul Italiei combaterea consumului de droguri, adăugând că scăderea numărului consumatorilor deblochează resurse financiare importante pentru asistenţa sanitară, dar reduce şi veniturile criminalităţii organizate şi accidentele rutiere.

Consum ridicat de alcool şi tutun printre tineri
România, devreme 05 Martie 2010, 08:58

Consum ridicat de alcool şi tutun printre tineri

Program amplu de combatere a consumului de tutun, alcool şi droguri a fost demarat în judeţul Sălaj.

Consum ridicat de alcool şi tutun printre tineri
Președinția Consiliului UE a activat Mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză
În lume 25 Aprilie 2024, 14:10

Președinția Consiliului UE a activat Mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză

Măsura intervine pe fondul creşterii tentativelor de manipulare prin dezinformare.

Președinția Consiliului UE a activat Mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză
SUA au confirmat că Ucraina a început să folosească rachete ATACAMS trimise de Washington în luna martie
În lume 25 Aprilie 2024, 12:07

SUA au confirmat că Ucraina a început să folosească rachete ATACAMS trimise de Washington în luna martie

SUA au transmis că Ucraina s-a angajat să nu folosească armele pentru a ataca teritoriul rusesc.

SUA au confirmat că Ucraina a început să folosească rachete ATACAMS trimise de Washington în luna martie
"S-ar putea ca amiciția comercială China-Rusia să nu fie tocmai ce pare"
În lume 25 Aprilie 2024, 11:12

"S-ar putea ca amiciția comercială China-Rusia să nu fie tocmai ce pare"

THE FINANCIAL TIMES: Relațiile comerciale dintre cele două puteri par mai degrabă că recuperează de la un nivel de pornire...

"S-ar putea ca amiciția comercială China-Rusia să nu fie tocmai ce pare"
Procurorii din Republica Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia
În lume 25 Aprilie 2024, 08:41

Procurorii din Republica Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia

Procurorii o acuză pe Evghenia Guțul a fost implicată activ în introducerea în Republica Moldova a unor mijloace financiare...

Procurorii din Republica Moldova au trimis în instanță dosarul guvernatorului regiunii Găgăuzia
Presupusa ingerinţă a Rusiei în Parlamentul European este dezbătută în ultima zi a actualei sesiuni
În lume 25 Aprilie 2024, 08:29

Presupusa ingerinţă a Rusiei în Parlamentul European este dezbătută în ultima zi a actualei sesiuni

Ingerinţa Rusiei în Parlamentul European şi sprijinul financiar pentru Ucraina sunt printre temele care vor fi...

Presupusa ingerinţă a Rusiei în Parlamentul European este dezbătută în ultima zi a actualei sesiuni
Israelul "este decis să lanseze o operaţiune terestră masivă în Rafah"
În lume 25 Aprilie 2024, 07:52

Israelul "este decis să lanseze o operaţiune terestră masivă în Rafah"

Rafah se află la graniţa dintre Gaza şi Egipt şi circa o jumătate din populaţia enclavei palestiniene s-a refugiat acolo....

Israelul "este decis să lanseze o operaţiune terestră masivă în Rafah"
Consolidarea parteneriatului strategic România - Coreea de Sud
În lume 25 Aprilie 2024, 07:19

Consolidarea parteneriatului strategic România - Coreea de Sud

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaționali în dezvoltarea și implementarea tehnologiei...

Consolidarea parteneriatului strategic România - Coreea de Sud