Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Criza datoriilor împinge economia spre un "deceniu pierdut"

Potrivit preşedintelui Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, criza datoriilor din zona euro ar putea împinge economia globală către un"deceniu pierdut", cu o creştere economică slabă şi deflaţie.

Foto: arhivă Reuters.

Articol de Cristina Ghioca, 10 Noiembrie 2011, 11:59

Temerile potrivit cărora liderii europeni pierd controlul asupra crizei datoriilor s-au intensificat.

Haosul politic de la Atena şi Roma, dar şi posibilitatea izbucnirii unei noi crize economice au creat panică pe piaţa burselor, notează The Guardian.

Potrivit unor informaţii de la Bruxelles, Germania şi Franţa au început discuţiile preliminare pentru a ieşi din zona euro, temându-se de faptul că salvarea Italiei ar putea presupune eforturi prea mari.

În pofida anunţului privind iminenta demisie a premierului italian Silvio Berlusconi, scăderea încrederii investitorilor în cea de-a treia economie din zona euro a determinat o creştere a ratei dobânzilor la împrumuturile externe ale Italiei la 7%, prag care în trecut a forţat Portugalia, Grecia şi Irlanda să ceară sprijin financiar.

Video: Criza datoriilor Italiei îngrijorează liderii europeni.

La Atena, discuţiile pentru nominalizarea unui nou premier au fost amânate, urmând să fie reluate joi dimineaţa, iar în Italia, preşedintele Giorgio Napolitano a încercat să calmeze piaţa burselor dând asigurări că Silvio Berlusconi va demisiona imediat ce planul de austeritate va fi aprobat.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că situaţia a devenit "neplăcută" şi le-a cerut membrilor din zona euro să colaboreze strâns pentru a face faţă provocărilor ce vor urma.

"Este timpul să înaintăm spre o nouă Europă. Întrucât lumea se schimbă atât de mult, trebuie să fim pregătiţi să facem faţă provocărilor care vor urma", a afirmat Angela Merkel.

Declaraţia sa a fost întârită şi de cea a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care a făcut apel la o Europă unită.

"Suntem martorii unor schimbări fundamentale a ordinii politice şi geopolitice. Situaţia actuală m-a convins că liderii europeni trebuie să colaboreze pentru a evita fragmentarea Europei. Europa trebuie să se transforme sau va cădea. Trebuie să fim uniţi sau vom suporta consecinţele", a avertizat Jose Manuel Barroso.

Liderii politici sunt îngrijoraţi de efectele crizei datoriilor

Liderii politici de la Paris, Berlin şi Bruxelles au lăsat să se înţeleagă că poartă discuţii referitoare la ieşirea unor state din zona euro, în timp ce alte voci cer implementarea unor noi norme, inclusiv referitoare la politica fiscală şi modificarea taxelor, informează The Guardian.

Miercuri seară, auditorii financiari au monitorizat atent băncile cu risc, pe fondul temerilor potrivit cărora tensiunile din zona euro ar putea duce la intrarea în incapacitate de plată sau la destrămarea acesteia.

Ministrul de finanţe britanic, George Osborne. Foto: Reuters.

În Marea Britanie, ministrul de finanţe George Osborne s-a arătat îngrijorat de faptul că problemele din Europa ar putea afecta creşterea economică a ţării sale.

Marţi, vicepremierul britanic Nick Clegg s-a aflat la Bruxelles, unde i-a cerut preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, să se concentreze pe modalităţile de sporire a creşterii economice.

El a avertizat că dacă nu va deveni mai competitivă, Europa riscă să intre în declin.

De partea cealaltă, specialiştii economici sunt de părere că tensiunile din zona euro duc spre o nouă perioadă de recesiune.

"În mod cert în ultimul trimestru al anului economia se va contracta şi există şanse de 60-70% ca declinul să continue şi în primul trimestru din 2012", a avertizat un înalt oficial al Băncii Naţionale din Australia.

Potrivit preşedintelui Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, criza datoriilor din zona euro ar putea împinge economia globală către un "deceniu pierdut" de creştere economică slabă şi deflaţie.

Directorul FMI, Christine Lagarde. Foto: Reuters.

"Dacă nu acţionăm împreună, situaţia economică globală ar putea deveni incertă. Suntem în pericol să intrăm în ceea ce analiştii numesc deceniul pierdut", a declarat Christine Lagarde.

În încercarea de a limita creşterea randamentelor obligaţiunilor italiene, Banca Centrală Europeană a intervenit pe piaţă cumpărând cantităţi limitate din datoriile Italiei.

Însă analiştii sunt de părere că în cele din urmă instituţia financiară va trebui să facă mai mult de atât, acţionând ca un creditor de ultimă instanţă pentru a aduce ratele dobânzilor la nivelul dinaintea izbucnirii crizei.

Potrivit The Guardian, Banca Europeană Centrală este considerată singurul posibil salvator al Italiei, întrucât Uniunea Europeană nu dispune de resursele necesare în acest sens.

Deocamdată însă, oficialii de la Bruxelles au dat asigurări că un plan pentru salvarea Italiei nu este luat în calcul.

Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA
Analize 14 Decembrie 2022, 11:40

Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA

Oamenii de ştiinţă americani au anunţat marţi o reuşită istorică în domeniul fuziunii nucleare: pentru prima dată, ei au...

Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA
Alegerile din Republica Moldova
Analize 21 Octombrie 2019, 20:14

Alegerile din Republica Moldova

Invitat, Ion Tăbârță, analist politic din Republica Moldova.

Alegerile din Republica Moldova
Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov
Analize 23 August 2019, 13:45

Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov

Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov
Dilemele lui Erdoğan
Analize 18 Iunie 2019, 14:17

Dilemele lui Erdoğan

Dilemele lui Erdoğan
Analize 15 Iunie 2019, 09:22

Profesorul Iulian Chifu despre situaţia din Republica Moldova

Profesorul Iulian Chifu despre situaţia din Republica Moldova
 T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"
Analize 10 Mai 2019, 09:25

T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"

"Summitul şi Declaraţia de la Sibiu" - comentariile lui Titus Corlăţean, Teodor Baconschi și Andrei Ţărnea, la RRA.

T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"
Analistul Claudiu Degeratu comentează actualitatea internaţională, la RRA
Analize 30 Martie 2019, 09:37

Analistul Claudiu Degeratu comentează actualitatea internaţională, la RRA

Analistul Claudiu Degeratu comentează actualitatea internaţională, la RRA
Interviu cu Iulian Fota, expert în probleme de securitate
Analize 19 Ianuarie 2019, 09:43

Interviu cu Iulian Fota, expert în probleme de securitate

Cum influenţează ieşirea Statelor Unite din Tratatul privind armele nucleare intermediare securitatea noastră?

Interviu cu Iulian Fota, expert în probleme de securitate