Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Creşterea economică la nivel mondial, "inegal distribuită"

Potrivit FMI, dintre economiile ţărilor dezvoltate, cea a Statelor Unite a reuşit să depăşească cel mai bine criza. Economiile zonei euro riscă în continuare să intre în deflaţie.

Articol de Sergiu Şteţ, 09 Aprilie 2014, 14:37

Conducerea FMI avertizează că creşterea economică la nivel mondial, prognozată pentru anul acesta, va fi foarte inegal distribuită între ţări.

Dintre ţările dezvoltate, Statele Unite par economia care a reuşit să depăşească cel mai bine criza, înregistrând creştere, inflaţie redusă şi dobânzi foarte mici.

Economiile zonei euro riscă în continuare să intre în deflaţie, adică o spirală a scăderii preţurilor cu efecte economice negative.

Înaintea întâlnirii de primăvară a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, directorul FMI a avertizat statele cu datorii mari să se pregătească pentru o creştere a dobânzilor.

Dobânzile se află la minime istorice de mai mulţi ani, atât în Statele Unite, cât şi în ţările europene, şi revenirea creşterii economice va forţa o creştere a dobânzilor în economiile dezvoltate.

Dobânzile mai mari în ţările dezvoltate vor face mai puţin atractive plasamentele în economiile în curs de dezvoltare şi vor creşte riscul retragerii masive de bani. Ieşirea rapidă de capitaluri va pune în pericol monedele şi economiile din ţările în curs de dezvoltare.

Creşterea dobânzilor va afecta şi ţările dezvoltate, în special pe cele cu datorii foarte mari, pentru că vor plăti tranşe mai mari pentru a-şi respecta obligaţiile financiare.

Ţările îndatorate "vor trebui să-şi prioritizeze cheltuielile"

Directorul FMI, Christine Lagarde, este de părere că ţările îndatorate vor trebui să-şi prioritizeze cheltuielile.

"În multe ţări, mai ales din Europa, creşterea veniturilor la buget prin creşterea taxelor sau lărgirea bazei de impozitare este practic epuizată.

"Odată cu scumpirea finanţării datoriei publice, ajustarea necesară pentru a putea face faţă plăţilor va trebui realizată prin reducerea cheltuielilor statelor, nu prin creşterea impozitelor în speranţa creşterii veniturilor", spune Christine Lagarde.

Directorul FMI a insistat şi asupra nevoii păstrării independenţei băncilor centrale care se ocupă de stabilitatea preţurilor şi de dobânzile cheie.

Reformele instituţionale şi riscurile geopolitice care pot afecta economiile la nivel regional sau chiar mondial vor fi printre subiectele întâlnirii de primăvară a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

Întâlnirea va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Washington şi va prilejui publicarea celui mai recent raport asupra perspectivelor economiei mondiale, World Economic Outlook.

Deficitul bugetar a ajuns, după primele două luni ale anului, la aproape 29 de miliarde de lei
Economie 27 Martie 2024, 07:20

Deficitul bugetar a ajuns, după primele două luni ale anului, la aproape 29 de miliarde de lei

Este aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate ieri de Ministerul de Finanţe.

Deficitul bugetar a ajuns, după primele două luni ale anului, la aproape 29 de miliarde de lei
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor
Economie 26 Martie 2024, 11:19

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor

Scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor de la 500.000 la 100.000 euro ar conduce la aplicarea cotei...

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor
Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 960 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat
Economie 25 Martie 2024, 16:32

Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 960 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat

În cadrul unei licitații suplimentare, statul vrea să atragă marți încă 75 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor a împrumutat peste 960 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat
Importurile de cereale, mai mici cu peste 25% anul trecut față de 2022
Economie 24 Martie 2024, 17:19

Importurile de cereale, mai mici cu peste 25% anul trecut față de 2022

Și exporturile româneşti de cereale au scăzut în 2023 faţă de anul precedent, arată datele INS.

Importurile de cereale, mai mici cu peste 25% anul trecut față de 2022
Mielul sacrificat „s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul”
Economie 24 Martie 2024, 08:54

Mielul sacrificat „s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul”

Estimările au în vedere scumpirea hranei pentru animale, dar și lipsa forței de muncă.

Mielul sacrificat „s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul”
Banca Naţională a Elveţiei a redus dobânda de politică monetară
Economie 22 Martie 2024, 07:57

Banca Naţională a Elveţiei a redus dobânda de politică monetară

Banca Naţională a Elveţiei a redus ieri dobânda de politică monetară la 1,5%, pentru prima dată în ultimii doi ani, preluând...

Banca Naţională a Elveţiei a redus dobânda de politică monetară
500 de milioane de euro pentru Spitalul Fundeni
Economie 21 Martie 2024, 13:40

500 de milioane de euro pentru Spitalul Fundeni

Guvernul intenționează să aprobe, în şedinţa de astăzi, o investiție importantă pentru construirea unui ansamblu medical nou...

500 de milioane de euro pentru Spitalul Fundeni
Cotaţia aurului a atins un nou maxim istoric de 2.200 de dolari uncia
Economie 21 Martie 2024, 08:39

Cotaţia aurului a atins un nou maxim istoric de 2.200 de dolari uncia

Preţul spot al aurului a depăşit joi pentru prima dată pragul de 2.200 de dolari uncia, după ce Rezerva Federală americană a...

Cotaţia aurului a atins un nou maxim istoric de 2.200 de dolari uncia