Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Controale intensificate la camioanele care circulă prin Ungaria

Controalele vor viza, în principal, modul în care sunt respectate reglementările privind timpul de condus şi de odihnă, dar şi cele privind transportul de mărfuri periculoase.

Controale intensificate la camioanele care circulă prin Ungaria
Foto: Arhivă.

Articol de Emil Groza, corespondent RRA în Ungaria, 09 Octombrie 2017, 17:46

Poliţia ungară a informat că, începând de astăzi şi până sâmbătă, vor avea loc ample verificări în trafic în ceea ce priveşte camioanele şi autobuzele care circulă pe teritoriul Ungariei.

Controalele vor viza, în principal, modul în care sunt respectate reglementările referitoare la timpul de condus şi de odihnă, dar şi cele privind transportul de mărfuri periculoase.

Potrivit poliţiei, vor fi verificate şi documentele necesare pentru intrarea în Ungaria, iar acţiunile de control vor fi extinse şi asupra eventualelor cazuri de migraţie ilegală, de infracţiuni contra patrimoniului sau legate de droguri şi arme de foc.

Controalele intensificate sunt efectuate în cadrul unei acţiuni a Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa.

Armistițiul în Fâșia Gaza și eliberarea de ostatici, negociate la Cairo
În lume 04 Mai 2024, 09:16

Armistițiul în Fâșia Gaza și eliberarea de ostatici, negociate la Cairo

Hamas a anunțat că trimite o delegație la Cairo pentru a ajunge la un acord în privința armistițiului în Fâșia Gaza și...

Armistițiul în Fâșia Gaza și eliberarea de ostatici, negociate la Cairo
GRU, „în spatele unui atac cibernetic asupra Partidului Social-Democrat” din Germania
În lume 03 Mai 2024, 14:32

GRU, „în spatele unui atac cibernetic asupra Partidului Social-Democrat” din Germania

Berlinul acuză serviciul militar rus de informaţii că s-ar fi aflat în spatele unui atac cibernetic asupra Partidului...

GRU, „în spatele unui atac cibernetic asupra Partidului Social-Democrat” din Germania
Presiunile politice la adresa presei „s-au intensificat în toată lumea”
În lume 03 Mai 2024, 14:25

Presiunile politice la adresa presei „s-au intensificat în toată lumea”

La nivel global, condițiile pentru jurnalism sunt rele în trei sferturi dintre țări, arată un raport al organizației...

Presiunile politice la adresa presei „s-au intensificat în toată lumea”
Continuă negocierile privind o încetare a focului în Gaza și un nou schimb de prizonieri
În lume 03 Mai 2024, 08:49

Continuă negocierile privind o încetare a focului în Gaza și un nou schimb de prizonieri

Discuțiile au loc pe fundalul amenințărilor Israelului că va lansa o operațiune în orașul de frontieră Rafah

Continuă negocierile privind o încetare a focului în Gaza și un nou schimb de prizonieri
Trupele occidentale în Ucraina nu sunt excluse "dacă Moscova străpunge linia frontului"
În lume 02 Mai 2024, 22:16

Trupele occidentale în Ucraina nu sunt excluse "dacă Moscova străpunge linia frontului"

Președintele francez, Emmanuel Macron, consideră că dacă Rusia ar câștiga în Ucraina, ar exista consecințe grave pentru...

Trupele occidentale în Ucraina nu sunt excluse "dacă Moscova străpunge linia frontului"
Mii de persoane au blocat o importantă intersecţie rutieră din Tbilisi, capitale Georgiei
În lume 02 Mai 2024, 22:07

Mii de persoane au blocat o importantă intersecţie rutieră din Tbilisi, capitale Georgiei

Mii de manifestanţi au blocat joi, 2 mai, o intersecţie importantă din capitala Georgiei, Tbilisi, pe fondul continuării...

Mii de persoane au blocat o importantă intersecţie rutieră din Tbilisi, capitale Georgiei
Rusia neagă acuzațiile conform cărora ar folosi arme chimice în războiul din Ucraina
În lume 02 Mai 2024, 17:30

Rusia neagă acuzațiile conform cărora ar folosi arme chimice în războiul din Ucraina

Departamentul de Stat al SUA a transmis săptămâna aceasta că trupele ruseşti au folosit cloropicrin, un lichid uleios...

Rusia neagă acuzațiile conform cărora ar folosi arme chimice în războiul din Ucraina
Cod portocaliu de precipitaţii și furtuni în şapte regiuni din Bulgaria
În lume 02 Mai 2024, 15:21

Cod portocaliu de precipitaţii și furtuni în şapte regiuni din Bulgaria

În restul zonelor, cu excepţia regiunilor Silistra şi Dobrici, a fost emisă o atenţionare de cod galben de precipitaţii.