Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Consumul naţional de energie electrică

Consumul naţional de energie electrică şi preţurile pe bursă au ajuns, la începutul lunii decembrie, la cele mai mari valori din acest an, fiind foarte aproape de cele istorice.

Consumul naţional de energie electrică

Articol de Florin Lepădatu, 06 Decembrie 2018, 10:35

Consumul naţional de energie electrică şi preţurile pe bursă au ajuns, la începutul lunii decembrie, la cele mai mari valori din acest an, fiind foarte aproape de cele istorice, potrivit datelor publicate de Transelectrica şi de operatorul bursier OPCOM, analizate de Agerpres.

Astfel, miercuri, 5 decembrie, consumul maxim orar de electricitate a ajuns la 9.525 MW, între orele 17:00 şi 18:00.

Cu o zi înainte, pe 4 decembrie, consumul maxim a fost de 9.483 MW, iar luni, 3 decembrie, a ajuns la 9.508 MW, în acelaşi interval orar.

Aceste valori se apropie de cele istorice.

În ianuarie 2017, România a înregistrat un record de consum mediu orar de 9.750 MW.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut trecut, consumul de electricitate este mai mare cu 7-10 %.

În acest context, preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a atins, luni, cel mai mare nivel mediu zilnic din acest an, 406 lei pe MWh, cu un maxim de 559 de lei pe MWh între orele 17:00 şi 18:00.

Spre comparaţie, cel mai mare preţ orar din istoria tranzacţiilor bursiere pe piaţa spot a fost de 680 de lei pe MWh, în februarie 2017.

Şi în următoarele zile preţul a fost la niveluri ridicate: 396 de lei pe MWh marţi, 318 lei pe MWh miercuri şi 321 de lei pe MWh pentru energia cu livrare joi.

Aceste preţuri sunt cu 50-60 % mai mari decât începutul lunii noiembrie.

Producţia naţională de electricitate se ridica, joi dimineaţă la ora 9:50, la 9.179 MW, iar consumul, la 9.088 MW, diferenţa fiind exportată.

Etichete : energie electricitate
Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Economie 24 Aprilie 2024, 14:34

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită

Băncile sunt obligate să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari...

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
Economie 24 Aprilie 2024, 12:34

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei

Potrivit BNR este o majorare cu peste 11% față de luna martie a anului trecut.

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
Economie 23 Aprilie 2024, 21:10

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi

7 din 10 români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi, femeile fiind mai deschise...

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
Economie 23 Aprilie 2024, 17:54

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit astăzi, despre importanţa educaţiei financiare în societatea românească.

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
Economie 23 Aprilie 2024, 09:30

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"

Programul este dedicat companiilor antreprenoriale româneşti.

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Economie 22 Aprilie 2024, 14:52

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5%, iar...

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie
Economie 22 Aprilie 2024, 14:25

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie

Procentul va ajunge la 30 la sută, în 2050, dacă situaţia rămâne neschimbată, arată studiul făcut de Asociaţia Energia...

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie
Sancţiuni pentru operatorii economici care nu folosesc aparate de marcat electronice fiscale
Economie 19 Aprilie 2024, 14:40

Sancţiuni pentru operatorii economici care nu folosesc aparate de marcat electronice fiscale

Sancţiunile vor fi aplicate de la 1 octombrie şi constau în amenzi de până la 10 mii de lei sau suspendarea activităţii.

Sancţiuni pentru operatorii economici care nu folosesc aparate de marcat electronice fiscale