Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Congresul american cere explicaţii privind strategia din Libia

Republicanii şi democraţii l-au acuzat pe preşedintele Obama că nu a asigurat aprobarea explicită a Congresului înainte de a lansa operaţiunea militară din Libia, ridicând perspectiva unei intervenţii lungi şi costisitoare .

Congresul american cere explicaţii privind strategia din Libia
Congresul american. Foto: Reuters

Articol de Doina Saiciuc, corespondent RRA în Statele Unite, 24 Martie 2011, 08:19

În timp ce preşedintele era miercuri după-amiază în drum spre SUA, revenind dintr-un turneu în America de Sud, Casa Alba primea o scrisoare din partea purtătorului de cuvânt al Camerei Reprezentantilor, John Boehner, în care acesta insista ca Barack Obama să raspunda câtorva întrebari. Ele se referă la strategia SUA în Libia, la costul operaţiunii şi la sprijinul partenerilor din coaliţie .

Principala întrebare a liderului Camerei Reprezentantilor este daca menţinerea la putere a colonelului Gaddafi după ce eforturile militare se vor fi încheiat "este un rezultat acceptabil. Dacă nu , cum va fi el înlaturat de la putere?"

Congresmanul republican John Boehner spune că din cauza mesajelor contradictorii ale administraţiei şi partenerilor din coaliţie, există o lipsa de claritate în legătură cu obiectivele acestei misiuni."

Care sunt interesele naţionale de securitate ale SUA în ceea ce priveste Libia şi cum sunt ele încadrate în politica generală faţă de Orientul Mijlociu, întreabă în numele Congresului american, John Boehner.

Casa Albă şi aliaţii săi au raspuns criticilor, aratând că miza este viitorul relaţiilor Statelor Unite cu liderii musulmani emergenţi.

Liderul de la Casa Alba şi-a apărat politica aratând că misiunea militară din Libia este un efort internaţional menit să pună în aplicare obiectivele stabilite de rezoluţia Consiliului de Securitate .

Preşedintele Obama spune că speră că, odată cu zona de excludere aeriană, rebelii să încerce să se organizeze şi să articuleze aspiraţiile poporului libian.

"S-ar putea sa nu fie o chestiune de forta militara ci , în schimb , o idee care sa însamînteze în mintea libienilor ca a venit timpul pentru schimbare care sa conduca la înlaturarea lui Gaddafi de la putere."

Europa are miză mare în Libia

Suporterii preşedintelui spun că declaraţia acestuia se referă la multiplele instrumente pe care administraţia le are la îndemâna pentru a face presiuni asupra colonelului Gaddafi, după cum explica John Negroponte, fostul director al comunităţii naţionale a informaţiilor în timpul administraţiei George Bush.

"Avem, pe lînga cele militare, alte instrumente. Ca sprijinul de natură politică pe care îl putem da forţelor libiene pentru a-i încuraja pe europeni să ramână angajaţi în mod substanţial. Cred că unul din mesajele de pâna acum ale acestei experienţe pe care preşedintele încearca să-l transmită este că Europa, atât de aproape cum se află de Libia are o mare miză şi că trebuie să joace un rol de conducere alături, desigur , de ţările lumii arabe. Cred că este un experiment foarte interesant. După ce SUA au fost acuzate de unilateralism în toţi acesti ani, preşedintele Obama încearcă să facă sa funcţioneze abordarea multialterală ", a declarat acesta.

Statele Unite se vor retrage din rolul dominant al campaniei, a asigurat preşedintele Obama fără a expune, însă, o viziune prinvind modul în care s-ar putea sfârşi operaţiunea internaţională.

Secretarul Apărării Robert Gates a declarat că Statele Unite vor preda controlul operaţiunii poate chiar sâmbătă. Armata americana va avea " un rol de sprijin, va furniza informaţii şi echipamentele unice pe care le deţine .”

În particular,însa, unii oficiali militari recunosc că Statele Unite vor continua să aiba "o mîna grea " în spatele scenei în ceea ce priveşte operaţiunile zilnice pentru că armata americană are cele mai solide capacităţi de comandă şi control .

Colonelul Gaddafi ar putea să exploreze căi de ieşire

Secretarul de Stat Hillary Clinton a aratat miercuri, într-o conferinta de presă, în cei mai expliciţi termeni de până acum, că Muammar Gaddafi trebuie să părăsească puterea pentru a pune, astfel, rapid capăt crizei din Libia .

În vreme ce campania Odyssey Dawn continuă, colonelul Gaddafi şi apropiaţii săi trebuie să ia decizii .

De altfel, într-un interviu pentru postul de televiziune ABC , Hillary Clinton a spus ca cei din cercul lui Muammar Gaddafi exploreaza optiunile pe care le pot avea , contactînd aliati ai lor din strainatate. Ulterior interviului au apărut informaţii că aceştia încearcă contacte şi cu SUA. Nu se cunosc, însa adevăratele lor intenţii.

"Am auzit despre alţii, apropiaţi ai lui Gaddafi, că iau legătura cu persoane dinafara Libiei, pe care le cunosc – din Africa, Orientul Mijlociu , Europa , America de Nord şi dincolo de ele – întrebând ....ce facem ? cum ieşim din asta ? ce se va întîmpla? Nu am auzit ca Gaddafi să fi făcut demersuri, dar ştiu că alţii au făcut-o în numele lui .
Parte din toate acestea este teatru . Mare parte este doar din cauza modului în care se comportî Gaddafi dar, totuşi, credem ca în parte este real. Gaddafi explorează care sunt opţiunile şi ce ar putea face, iar noi încurajăm aceasta", e declarat Sectretarul de Stat.

Hillary Clinton a spus în aceeaşi conferinţa de presă că administraţia americană doreşte ca guvernul libian să ia "decizia corectă", instituind încetarea focului , retragându-şi forţele din oraşe şi pregătindu-se pentru o tranziţie care să nu îl includă pe dictator.

Revoltele din lumea arabă "modifică echilibrul în zonă"
Analize 25 Februarie 2011, 13:41

Revoltele din lumea arabă "modifică echilibrul în zonă"

Experţii americani susţin că revoltele din ultima perioadă din lumea arabă consolidează poziţia Iranului şi aruncă în...

Revoltele din lumea arabă "modifică echilibrul în zonă"
Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA
Analize 14 Decembrie 2022, 11:40

Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA

Oamenii de ştiinţă americani au anunţat marţi o reuşită istorică în domeniul fuziunii nucleare: pentru prima dată, ei au...

Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA
Alegerile din Republica Moldova
Analize 21 Octombrie 2019, 20:14

Alegerile din Republica Moldova

Invitat, Ion Tăbârță, analist politic din Republica Moldova.

Alegerile din Republica Moldova
Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov
Analize 23 August 2019, 13:45

Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov

Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov
Dilemele lui Erdoğan
Analize 18 Iunie 2019, 14:17

Dilemele lui Erdoğan

Dilemele lui Erdoğan
Analize 15 Iunie 2019, 09:22

Profesorul Iulian Chifu despre situaţia din Republica Moldova

Profesorul Iulian Chifu despre situaţia din Republica Moldova
 T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"
Analize 10 Mai 2019, 09:25

T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"

"Summitul şi Declaraţia de la Sibiu" - comentariile lui Titus Corlăţean, Teodor Baconschi și Andrei Ţărnea, la RRA.

T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"
Analistul Claudiu Degeratu comentează actualitatea internaţională, la RRA
Analize 30 Martie 2019, 09:37

Analistul Claudiu Degeratu comentează actualitatea internaţională, la RRA

Analistul Claudiu Degeratu comentează actualitatea internaţională, la RRA