Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Concert Mozart cu pianistul ceh Jan Simon

Pianistul Jan Simon, unul dintre cei mai mari muzicieni cehi ai momentului, este invitatul special al Orchestrei de Cameră Radio în concertul ce marchează închiderea stagiunii.

Concert Mozart cu pianistul ceh Jan Simon
Orchestra de Cameră Radio. Foto: Alexandru Dolea.

Articol de Radio România, 12 Iunie 2015, 13:23

Pianistul Jan Simon, unul dintre cei mai mari muzicieni cehi ai momentului, este invitatul special al Orchestrei de Cameră Radio în concertul ce marchează închiderea stagiunii 2014-2015 pentru ansamblul ce face parte din Orchestrele şi Corurile Radio România. Evenimentul programat miercuri, 17 iunie (ora 19:00), la Sala Radio, este dedicat în exclusivitate lui Mozart şi se derulează sub bagheta unuia dintre cei mai activi muzicieni ai tinerei generaţii - Gabriel Bebeşelea, dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi, care ocupă aceeaşi poziţie şi la Filarmonica din Sibiu.

Jan Simon va interpreta la Sala Radio Concertul nr. 12 în la major pentru pian şi orchestră, ce poartă semnătura lui Mozart. Pe lângă activitatea sa artistică, Jan Simon lucrează la Radio Cehia din 2001, iar din 2012 este director al orchestrelor din cadrul Radiodifuziunii naţionale din Cehia. Jan Simon a susţinut concerte alături de orchestre renumite, ca BBC Symphony Orchestra, Israel Philharmonic Orchestra, Baltimore Symphony Orchestra, Czech Philharmonic, Prague Radio Symphony Orchestra, Moscow Soloists, Slovak Philharmonic, Prague Philharmonia, Prague Symphony Orchestra etc. A susţinut turnee în majoritatea ţărilor europene, dar şi în Statele Unite, Canada, Mexic, Australia, Egipt, Japonia, China şi Taiwan.

Jan Simon a studiat la Conservatorul din Praga, iar ulterior şi-a continuat educaţia muzicală la Academia de Arte ale Spectacolului din capitala cehă. A urmat un an de studiu la Zürich şi doi ani la Academia de Muzică din Lübeck. Ca student, s-a bucurat de succes la numeroase concursuri muzicale. A câştigat cele mai importante premii la Concursul Naţional Chopin şi la Concursul sponsorizat de Ministerul Culturii din Cehia. A câştigat mai târziu mai multe premii Chopin la Concursul de la Mallorca din 1985, la Prague Spring Festival Competition din 1988, la W. Kappel Competition din SUA în 1990 şi la Queen Elizabeth Competition, la Bruxelles, în 1991.

Programul serii se va deschide cu uvertura celebrei opere mozartiene Flautul fermecat, una dintre cele mai des interpretate şi mai populare opere din toate timpurile. Între premiera absolută dirijată chiar de Mozart, la Viena, în septembrie 1791 (cu doar câteva luni înainte de trecerea în nefiinţă a compozitorului) şi noiembrie 1792 au avut loc 100 de reprezentaţii!

Concertul de la Sala Radio se va încheia cu Misa Trinitatis, interpretată cu participarea Corului Academic Radio, dirijor Dan Mihai Goia. Se pare că Mozart a compus această misă pentru catedrala din Salzburg, mai exact pentru sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt (sau Rusaliile, în termenii culturii noastre), moment marcat la 10 zile după Înălţare.

Dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din stagiunea 2011-2012), Gabriel Bebeşelea este cel mai tânăr muzician care ocupă o astfel de funcţie. Artistul este şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu şi asigură conducerea muzicală a ansamblurilor Sibiu Youth Orchestra şi Icon Arts Ensemble.

A fost distins cu titlul de cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014 la Gala Premiilor Operelor Naţionale. Prezenţa dirijorului Gabriel Bebeşelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica George Enescu, Orchestra de Camera Radio, Szekelyfoldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti - Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius, cât şi în spectacolele lirice de la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

The Magic of Funk la Sala Radio
Cultură 28 Martie 2024, 14:33

The Magic of Funk la Sala Radio

Joi, 4 aprilie 2024 (de la 19.00), Big Band-ul Radio vă propune un nou eveniment special.

The Magic of Funk la Sala Radio
Un secol de pictură basarabeană, la Muzeul Naţional de Artă al României
Cultură 27 Martie 2024, 08:21

Un secol de pictură basarabeană, la Muzeul Naţional de Artă al României

Unirea Basarabiei cu România - eveniment de la care se împlinesc astăzi 106 ani - este marcată şi în străinătate, la...

Un secol de pictură basarabeană, la Muzeul Naţional de Artă al României
Paris: Expoziție Brâncuși la Centrul Pompidou
Cultură 27 Martie 2024, 07:37

Paris: Expoziție Brâncuși la Centrul Pompidou

Peste 200 de sculpturi, fotografii de sene, filme, arhive, unelte și mobilier de atelier pot fi văzute până pe 1 iulie la Paris.

Paris: Expoziție Brâncuși la Centrul Pompidou
Cantautorul George Nicolescu a murit la vârsta de 74 de ani
Cultură 26 Martie 2024, 13:47

Cantautorul George Nicolescu a murit la vârsta de 74 de ani

Printre piesele sale cele mai cunoscute se numără "Ordinea de zi" și "Cântec pentru sănătatea ierbii".

Cantautorul George Nicolescu a murit la vârsta de 74 de ani
FRÉDÉRIC CHASLIN dirijează GRIEG și MAHLER la SALA RADIO
Cultură 25 Martie 2024, 12:45

FRÉDÉRIC CHASLIN dirijează GRIEG și MAHLER la SALA RADIO

Vineri, 29 martie 2024 (de la 19.00), alături de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va urca pe scenă cunoscutul dirijor și compozitor...

FRÉDÉRIC CHASLIN dirijează GRIEG și MAHLER la SALA RADIO
Doritorii vor putea trece luni pe la catafalcul lui Nicolae Manolescu de la Ateneul Român
Cultură 24 Martie 2024, 17:09

Doritorii vor putea trece luni pe la catafalcul lui Nicolae Manolescu de la Ateneul Român

Înmormântarea cunoscutului critic literar va avea loc marţi, la Râmnicu Vâlcea.

Doritorii vor putea trece luni pe la catafalcul lui Nicolae Manolescu de la Ateneul Român
Osemintele principelui regent Nicolae al României vor fi repatriate
Cultură 24 Martie 2024, 11:20

Osemintele principelui regent Nicolae al României vor fi repatriate

Nicolae a fost cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand și al Reginei Maria.

Osemintele principelui regent Nicolae al României vor fi repatriate
Cultura română este în doliu, după moartea criticului și istoricului literar Nicolae Manolescu
Cultură 24 Martie 2024, 09:05

Cultura română este în doliu, după moartea criticului și istoricului literar Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu a fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România și din 2013 era membru titular al Academiei Române.

Cultura română este în doliu, după moartea criticului și istoricului literar Nicolae Manolescu