Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Concert aniversar la Sala Radio dedicat Zilei Radio România

În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, Orchestra Naţională Radio vă invită la un concert special, dedicat Zilei Radio România.

Concert aniversar la Sala Radio dedicat Zilei Radio România

26 Octombrie 2015, 15:05

În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, Orchestra Naţională Radio vă invită la un concert special, dedicat Zilei Radio România.

În concertul aniversar programat vineri, 30 octombrie (ora 19:00) la Sala Radio, sub bagheta lui Adrian Morar, dirijor al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, veţi asculta o lucrare a compozitorului şi dirijorului român Alfred Alessandrescu: Amurg de toamnă.

Numele muzicianului este strâns legat de această aniversare: el a condus Orchestra Simfonică Radio (astăzi Orchestra Naţională Radio) între 1933-1959 şi a fost director muzical al Radiodifuziunii Române (1933-1938,1945-1947).

La 1 noiembrie 1928, cu 87 de ani în urmă, a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciul public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune (cunoscută sub numele de brand Radio România).

În acelaşi eveniment veţi aprecia şi unul dintre cele mai cunoscute concerte pentru vioară, creaţie a lui Beethoven: Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, în interpretarea Cristinei Anghelescu, solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio.

În a doua parte a serii, Orchestra Naţională Radio vă propune două compoziţii - Uvertura Academică Festivă şi Variaţiuni pe o temă de Haydn - semnate de un alt „titan” al repertoriului german: Brahms. Prima lucrare a fost compusă de Brahms în semn de recunoştinţă pentru Universitatea din Breslau (sau Wrocław – denumirea poloneză) din Polonia, una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din Europa Centrală, fondată în 1702. Premiera Variaţiunilor pe o temă de Haydn a avut loc chiar sub bagheta lui Brahms, în interpretarea Filarmonicii din Viena, în 1873.

Din anul 1995, Adrian Morar este dirijor la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, dar a colaborat frecvent cu teatrele lirice şi filarmonicile din ţară. La Opera Naţională Bucureşti a debutat în anul 2001, iar în stagiunea 2006-2007 a fost director artistic al instituţiei. De asemenea, susţine frecvent spectacole şi la teatrele muzicale din Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Craiova. Este adesea oaspete al Filarmonicilor din Iaşi, Cluj, Ploieşti, Craiova, Sibiu, Braşov, Botoşani, Timişoara, Târgu Mureş, Satu-Mare şi colaborează cu Orchestrele Radio din Bucureşti. Adrian Morar a participat, în compania diferitelor ansambluri a căror conducere muzicală a asigurat-o, la festivalurile: Cluj modern (1996), Bartók-Puccini (Miskolc, Slovacia, 2002, 2006), Festivalul cântecului şi dansului (Bangkok, Thailanda, 2002), Oameni de aur ai Operei (Cluj-Napoca 2003, 2004), Dimitrios (Salonic, Grecia, 2003), Schubertiada (Bucureşti, 2003), Festival la Citadelle (Îls d’Yeu, Franţa, 2004), Festivalul Internaţional George Enescu (Bucureşti, 2007) şi a susţinut turnee în Elveţia, Franţa Germania, Grecia, Spania, Ungaria, Thailanda.

Cristina Anghelescu provine dintr-o familie de muzicieni şi a început studiul viorii cu tatăl său, cel care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică. Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus – Berlin, Ceaikovski – Moscova, Teatro Monumental y Auditorium – Madrid, Smetana Hall – Praga, St. John’s Smith Square – Londra, Finlandia Hall - Helsinki şi în compania unor orchestre importante din Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Caracas, Moscova, Budapesta, Londra etc. A efectuat numeroase turnee în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud etc.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Reprezentaţie de teatru tradiţional japonez la Ateneul Român
Cultură 30 Iunie 2025, 18:25

Reprezentaţie de teatru tradiţional japonez la Ateneul Român

O reprezentaţie de teatru tradiţional japonez va avea loc luni seară la Ateneul Român din Capitală.

Reprezentaţie de teatru tradiţional japonez la Ateneul Român
Activitatea cultural-artistică în anul 2024
Cultură 30 Iunie 2025, 14:36

Activitatea cultural-artistică în anul 2024

Bibliotecile au eliberat anul trecut 19 milioane de volume pentru 2,4 milioane de utilizatori, potrivit datelor Institutului...

Activitatea cultural-artistică în anul 2024
Programul ultimei zile a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Cultură 29 Iunie 2025, 12:01

Programul ultimei zile a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Este programat un concert în Piața Mare al lui Damian Drăghici, după care în Piața Teatrului va avea loc un spectacol...

Programul ultimei zile a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Actorul Sebastian Stan, nou membru al Academiei de Film din SUA
Cultură 29 Iunie 2025, 10:59

Actorul Sebastian Stan, nou membru al Academiei de Film din SUA

Artistul de origine română face parte din asociația care oferă premiile Oscar.

Actorul Sebastian Stan, nou membru al Academiei de Film din SUA
Roxana Mînzatu: Europa mulțumește Festivalului Internațional de Teatru Sibiu
Cultură 29 Iunie 2025, 09:36

Roxana Mînzatu: Europa mulțumește Festivalului Internațional de Teatru Sibiu

Pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu, şapte stele s-au alăturat celor 70 acordate din anul 2013 încoace, în cadrul Festivalului...

Roxana Mînzatu: Europa mulțumește Festivalului Internațional de Teatru Sibiu
FITS: "Faust"-ul lui Purcărete și staruri de la Hollywood pe Aleea Celebrităților
Cultură 28 Iunie 2025, 15:48

FITS: "Faust"-ul lui Purcărete și staruri de la Hollywood pe Aleea Celebrităților

Penultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

FITS: "Faust"-ul lui Purcărete și staruri de la Hollywood pe Aleea Celebrităților
Penultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Cultură 28 Iunie 2025, 09:27

Penultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

sâmbătă vor fi dezvelite șapte noi stele ale Festivalului de Teatru de la Sibiu, eveniment urmat de Gala Celebrităților.

Penultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Scriitorul Virgil Tănase a murit la 79 de ani
Cultură 28 Iunie 2025, 09:00

Scriitorul Virgil Tănase a murit la 79 de ani

Uniunea Scriitorilor din România anunţă trecerea în nefiinţă a dramaturgului Virgil Tănase.

Scriitorul Virgil Tănase a murit la 79 de ani