Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Combaterea violenţei împotriva femeilor "trebuie legiferată"

Deputatul Ana Birchall pledează pentru semnarea cât mai rapidă de către România a Convenţiei de la Istanbul, care are ca scop combaterea violenţei împotriva femeilor.

Combaterea violenţei împotriva femeilor "trebuie legiferată"
Marş împotriva violenţei în familie. Foto: Reuters Arhivă.

Articol de Radiojurnal, 25 Noiembrie 2013, 19:06

În toată lumea, se marchează astăzi "Ziua pentru combaterea violenţei împotriva femeilor".

În timp ce tot mai multe ţări adoptă Convenţia de la Istanbul, care are drept scop tocmai protejarea victimelor, România este printre ultimele state care fac paşi în această direcţie.

În context, deputatul Ana Birchall pledează pentru semnarea cât mai grabnică a documentului iniţiat de Consiliul Europei, care se află acum în atenţia guvernului şi ar trebui ratificat de parlament.

"Vreau ca această convenţie de la Istanbul să fie semnată şi ratificată de către Parlamentul României în cel mai scurt timp, pentru că, odată cu semnarea şi cu ratificarea, vor avea loc modificări legislative extrem de importante în legislaţia muncii, legislaţia din partea de Cod de procedură penală, de Cod penal, deci tot ce înseamnă legislaţie care se ocupă tangenţial sau direct pe această problematică", spune Ana Birchall.

Organizaţiile neguvernamentale susţin că autorităţile se mişcă greoi în vederea adoptării unei legislaţii îmbunătăţite.

Mai mult, normele în vigoare la acest moment îngreunează situaţia spune, pentru Radio România, Oana Băluţă, activistă, deoarece ordinul de protecţie, singurul definit, se emite în 30 de zile, timp în care orice femeie poate deveni victimă.

"Nu mă uimeşte că din nou se tergiversează ratificarea unui document care să aibă legătură cu acest subiect, pentru că România nu e ca şi cum ar avea o tradiţie democratică în a respecta drepturile cetăţenilor", spune Oana Voluţă.

Procedurile "trebuie grăbite"

Deputatul social-democrat Ana Birchall le-a cerut autorităţilor să grăbească procedurile legate de Convenţia de la Istanbul şi chiar ea este iniţiatoarea unei strategii pentru combaterea violenţei împotriva femeilor.

Oana Băluţă: Eu nu mă refer aici la intervenţii individuale ale unor parlamentari cu ocazia zilei de 25 noiembrie, care este "Ziua Internaţională de Luptă împotriva violenţei asupra femeilor". Abia în 2003 a fost adoptată acea primă lege pentru prevenirea şi combaterea violenţei asupra femeilor şi anul trecut, în 2012, a fost introdus în lege ordinul de protecţie.

Redactor: Iar preşedintele Traian Băsescu a promulgat decretul chiar de "Ziua femeii".

Oana Băluţă: Cred că este o gafă a Administraţiei Prezidenţiale pentru că din /ceea ce eu ţin minte/ domnia sa a spus că din acel moment femeile nu vor mai fi atinse nici măcar cu o floare.

Redactor: Cât de flagrantă este problema femeilor care sunt victime ale violenţei în familie în momentul de faţă în România?

Oana Băluţă: Ele trebuie să găsească un ajutor de undeva.

Redactor: Legea despre care am vorbit de ce nu ar oferi acest drept femeilor?

Oana Băluţă: Imaginaţi-vă o femeie care are un partener abuziv, care solicită un astfel de ordin de protecţie şi îl primeşte în 30 de zile. Este greu pentru o astfel de persoană să supravieţuiască câteva ore, sunt puţine adăposturi. Acoperă 4% din necesarul de care ar fi nevoie pentru victimele violenţei în familie. Nu este rezolvată problema printr-un adăpost, dar este un instrument.

Redactor: De ce România este printre ultimele ţări care fac paşi spre protejarea oamenilor ei?

Oana Băluţă: Pentru că fix acesta este interesul statului român în legătură cu securitatea femeilor din România, cetăţene ale acestui stat.

Prioritate în alte ţări europene

În celelalte ţări europene, combaterea violenţei împotriva femeilor este o prioritate.

În Franţa, de exemplu, unde, potrivit statisticilor, la fiecare două zile, o femeie este omorâtă în bătaie, autorităţile au lansat astăzi un nou plan de combatere a violenţei conjugale.

De altfel, în lupta cu acest flagel, Guvernul de la Paris îşi schimbă strategia în domeniu, o dată la trei ani, pentru a se putea adapta fenomenului.

La Roma, de asemenea, executivul a adoptat în vara aceasta un decret care cuprinde 12 măsuri împotriva a ceea ce a definit ca "feminicid".

În cursul primelor şase luni din 2013, 81 de femei au fost ucise în Italia, în 75% din cazuri, de către partenerul lor sau de un alt membru al familiei.

Până la începutul lunii noiembrie, numărul victimelor a crescut la 128, transmite corespondentul Radio România Elena Postelnicu.

Pedepse mai aspre

Decretul guvernului Letta prevede, totodată, pedepse mai aspre şi circumstanţe agravante când, de exemplu, violenţele sunt comise în faţa unui minor sau asupra unei femei însărcinate.

O dată o plângere depusă, ea nu va mai putea fi retrasă.

Soţii violenţi vor fi imediat scoşi din domiciliul familiei iar victimele vor fi constant informate cu privire la starea anchetei împotriva agresorului lor.

Victimele primesc ajutoare financiare indiferent de veniturile pe care le au, iar femeile de origine străină primesc în plus un permis de şedere umanitară.

Ziua Mondială Împotriva Violenţei asupra Femeilor a fost marcată în toate oraşele din peninsulă prin acţiuni de informare, sensibilizare şi prevenire, intitulate "Pantofii Roşii".

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
În lume 26 Aprilie 2024, 19:11

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în condiţii de război.

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
În lume 26 Aprilie 2024, 19:07

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”

Integrarea europeană este cea mai bună cale pentru creşterea rezilienţei Republicii Moldova în faţa actualelor provocări de...

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
În lume 26 Aprilie 2024, 16:51

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a acuzat China de faptul că ajută Rusia să îşi susţină asaltul asupra Ucrainei,...

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
În lume 26 Aprilie 2024, 16:45

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil

În anul 2023, Uniunea Europeană a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil, cu 7% mai mult față de...

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
În lume 26 Aprilie 2024, 14:53

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament

La începutul lunii iunie, în Ucraina vor ajunge avioanele F-16.

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
În lume 26 Aprilie 2024, 14:11

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale

Secretarul american de stat, Antony Blinken, efectuează, începând de miercuri, a doua sa vizită în China în mai puţin de un an.

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani
În lume 26 Aprilie 2024, 13:45

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani

5 dintre cele 30 de tancuri Abrams pe care SUA au fost de acord să le furnizeze Ucrainei în 2023 au fost pierdute.

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani
Restricții de circulație în Ungaria
În lume 26 Aprilie 2024, 12:26

Restricții de circulație în Ungaria

La 1 Mai, autorităţile din Ungaria vor impune interdicţia de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj.

Restricții de circulație în Ungaria