Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ŞTIRI (politice, economice, sociale, culturale * Meteo * Sport) Vineri, 06 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Zenaida Luca-Hac

18 Aprilie 2011
Vizualizari: 4482
Comentează add

Creştinii romani, înainte ca religia lor să devină liberă, aveau un cod secret după care se recunoşteau între ei: ΙΧΘΥΣ (se pronunţă ihtys), ce înseamnă peşte.

Codul lui Iisus

zenaida-luca-hac

Creştinii romani, înainte ca religia lor să devină liberă (graţie lui Constantin cel Mare în anul 313) aveau un cod secret, o ”parolă” după care se recunoşteau între ei: ΙΧΘΥΣ (se pronunţă ihtys).

Un acronim/acrostih în greaca veche care înseamnă ”peşte”.

Desfăşurat, el se citeşte: ΙΗΣΟΥΣ ΧΡΙΣΤΟΣ ΘΕΟΥ ΥΙΟΣ ΣΩΤΗΡ, adică Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul.

De ce în greacă ? Pentru că în greacă s-a scris Noul Testament şi pentru că greaca a fost în tot imperiul roman, cel puţin în primele trei secole, limba oficială a Bisericii.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul

ΙΧΘΥΣ apare ca acrostih în epitafurile mormintelor din catacombele Romei, dar şi gravat pe lespezi, mozaicuri, picturi, cupe, opaiţe (unele în formă de peşte) sau inele - amuletă, sigiliu sau semn de recunoaştere.

Cuprinde numele esenţiale ale Mântuitorului: Iisus Hristos,Yehoşua ha-Maşiah.

1. Iisus – Salvatorul trimis de Dumnezeu

Iisus este numele-I propriu, cel pe care I l-au dat părinţii, Maria şi Iosif, la naştere, la îndemnul îngerului Domnului. O citim în Ev. după Matei (1,21): “Ea (Maria) va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.”

Într-adevăr, în ebraică (Yehoşua, יהושע), înseamnă “Dumnezeu (este cel ce) salvează”. E alcătuit din: Ye (forma prescurtată a numelui lui Dumnezeu, Iahve, aşa cum El Însuşi l-a dezvăluit lui Moise în Cartea Ieşirii din Egipt, Exod) şi hoşua (de la verbul salvării, hoşia: a salva, a elibera, a ajuta; radicalul propriu-zis fiind iaşa:salvează/ salvare).

În treacăt fie spus, formula “osana” este, de fapt, imperativul acestui verb, hoşana: salvează-ne, mântuieşte-ne, scapă-ne, izbăveşte-ne.

Cu “hoşana” este, de altfel, întâmpinat Iisus de mulţime când intră în Ierusalim, cu o săptămână înainte de a fi răstignit. Ceea ce arată limpede că era întâmpinat ca Mântuitor, ipostaza unică a lui Dumnezeu.

Iisus din limbile moderne nu vine direct din Yehoşua, ci din forma lui prescurtată, Yeşua, care în greacă, limba evangheliştilor, a devenit Iησοῦς (Iisus).
Sau, din pronunţia lui în aramaica galileană, Ieşu.

Aşadar, Iisus se traduce prin: “Dumnezeu (ne/mă) salvează, scapă, izbăveşte, mântuieşte” sau “Dumnezeu este salvarea/salvarea este Dumnezeu”, altfel spus: Salvatorul trimis de Dumnezeu.

Astfel L-a recunoscut şi întâmpinat bătrânul Simeon, luându-L în braţe, atunci când părinţii săi, Maria şi Iosif, L-au prezentat, L-au închinat/afierosit lui Dumnezeu în Templul din Ierusalim. Povestea primirii numelui de Iisus se află în Evanghelia după Luca:

“Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece. Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. (…) Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus … el L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel”./Luca 2, 21-32

Creştinii evrei, toţi vorbitori de greacă, nu aveau nici o problemă în a-l recunoaşte pe Yehoşua în Iisus, forma lui grecizată. Ei ştiau că Yehoşua/Iisus înseamnă Mântuitorul.

Nu o ştiau însă creştinii neevrei, „neamurile” cum le spuneau evreii. Pentru ei evangheliştii au adăugat numelui lui Iisus şi apelativul de Sotir (în gr. Σωτήρ = Mântuitorul) pe care l-au luat din Septuaginta, Biblia în greacă (ex. Ps. 23) unde apare ca una din numirile lui Dumnezeu.

Cu timpul, dat fiind că cei mai mulţi creştini se aflau nu în Palestina (numele Israelului devenit provincie romană), ci în restul imperiului roman, unde greaca era ceea este astăzi engleza, Iisus şi-a pierdut semnificaţia. A rămas un nume propriu.

În ceea ce-l priveşte pe Sotir, el a funcţionat pentru latini şi pentru celelalte popoare care s-au creştint mai târziu doar până la apariţia traducerii Noului Testament în latină (v. Vulgata a Sf. Ieronim, sec. IV) şi în limbile proprii.

Mântuitor este un cuvânt format în română pe un verb maghiar: ment, menteni: a salva, a elibera, a scăpa pe cineva din primejdii, a ocroti,, a feri, a păzi; a ierta de (datorii), a achita, a exonera (de vină); a (se) curăţa şi a (se) spăla de…
… el însuşi provenind din adjectivul maghiar ment: liber de, scutit de, în siguranţă … neîndatorat, neaservit … neînrobit.

E uşor de recunosut: menteni-a mântui, de unde în română a fost creat Mântui-tor.
Cum a ajuns menteni în română ? Prin slava bisericească.

 2. Hristos – Unsul/împuternicitul lui Dumnezeu

Hristos este cel de-al doilea nume principal al lui Iisus. De fapt, e traducerea în greacă a cuvântului evreiesc Maşiah; Maşiah transcris în greceşte a dat Μεσσίας/Messias).

Înseamnă Unsul lui Dumnezeu.

Maşiah se înrudeşte cu şemen (care în ebraică înseamnă “mir, untdelemn sfânt”) şi înseamnă “uns cu mir, miruit, consacrat”.
Mirul era uleiul parfumat, balsamul, mirul pe care îl preparau atât sacerdoţii, cât şi creatorii de parfumuri.
Provine dintr-un cuvânt accadian, murru, pe care evreii l-au împrumutat în ebraică ca mor (există şi în arabă ca mur). Se pare că înseamnă ”amar”. Din ebraică a ajuns şi în greacă sub forma myron (μύρον).
Acest mor denumeşte de fapt răşina unui arbust, commiphora myrrha, ce creşte în sudul Arabiei şi în nordul Africii. Parfumerii îi spun simplu: myrrha. Este o mirodenie.
Atât untdelemnul sfinţit pentru mirungere, cât şi balsamurile, aveau mai multe ingrediente/ mirodenii amestecate în uleiul curat de măsline, totuşi amestecul s-a numit mir, pentru că myrhha era mirodenia principală, cu cea mai puternică mireasmă.

 Ca Hristos/Maşiah L-au recunoscut pe Iisus apostolii. Şi nu numai, El Însuşi a recunoscut în faţa arhiereului că este Unsul lui Dumnzeu:

“ El i-a întrebat: dar voi cine ziceţi că sunt Eu ? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul.” /Marcu 8,29
“Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat ? Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului.”/ Marcu 14, 61-62

Evangheliştii l-au înlocuit pe Messia cu Hristos (în gr. Χριστός, de la vb. Χρίω = a unge) pentru a le fi mai uşor creştinilor neevrei, dar elinofoni, să-i înţeleagă pe deplin semnificaţia.
Istoria ungerii a început în vechiul Israel:

Exod 30, 23-32: „Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: “Să iei din cele mai bune mirodenii:... smirnă aleasă... scorţişoară mirositoare... trestie mirositoare ... casie (…) şi untdelemn de măsline şi să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă (...) Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort, masa şi toate cele de pe ea, sfeşnicul şi toate lucrurile lui, jertfelnicul tămâierii (...) Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi. Să ungi de asemenea si pe Aaron şi pe fiii lui şi să-i sfinţeşti, ca să-Mi fie preoţi. Iar fiilor lui Israel să le spui: Acesta va fi pentru voi mirul sfintei ungeri, în numele Meu, în neamul vostru.”/Ex. 30, 23-31

 Aşadar Dumnezeu Însuşi a instituit ungerea Cortului Adunării (strămoşul Templului din Ierusalim şi al Bisericii), pentru că avea să fie spaţiul liturghiei şi al tainelor, şi, totodată, ungerea lui Aaron şi a fiilor lui, pentru că aveau să fie preoţii Lui.

După ce Dumnezeu a hotărât să-i dea lui Israel şi regi, şi aceştia se ungeau (îi ungeau profeţii, adică înainte-văzătorii). Era un semn că, deşi El Însuşi va rămâne întotdeauna Regele propriu-zis al poporului Său, totuşi, în numele Lui îi vor conduce regi aleşi de El.
Semnul acestei alegeri/împuterniciri era ungerea.

Până astăzi în istoria omenirii regele şi Unsul prin excelenţă al lui Israel a rămas marele rege David, întemeietorul Ierusalimului. În prima carte a Regilor ceremonia consacrării sale este descrisă ca o ceremonie în timpul căreia duhul lui Dumnezeu se aşează în Alesul Său:

“Atunci Domnul a zis: "Scoală de-l unge, căci acesta este!" Şi a luat Samuel cornul cu mir şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui, şi a odihnit Duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea.“I Regi 16, 12-13.

Simplu spus, în vechiul Israel orice împuternicit al lui Iahve se numea uns, (maşiah în ebr.), iar unşi nu erau decât: preoţii, regii şi profeţii, adică cei ce-I aduceau jerfe, cei ce domneau în numele Lui şi cei ce vorbeau în numele Lui.

Niciunul din ei nu era, însă, salvator.
Salvator/Mântuitor (”moşia” sau ”iaşa” în ebr.) în Vechiul Testament era numai Dumnezeu Însuşi, nimeni altcineva.

Ideea venirii unui Salvator, altul decât Dumnezeu, a apărut printre evrei în exilul din Babilon şi cu această idee s-au şi întors din exil. Un reflex se află în Cartea lui Daniel:
”... şi se va unge Sfântul Sfinţilor. (...) Cel-Uns va pieri, fără să se găsească vreo vină în El...” (9,25-26).

De fapt, o profeţie a venirii Unsului/Maşiah/Mesia ce va fi răstignit urmată de profeţia distrugerii Ierusalimului şi a Templului de către romani în anul 70 d.H.

Acest Uns va avea ceva în plus faţă de un preot, un rege sau un profet, Unşii cunoscuţi.
Va fi împuternicit de Dumnezeu să fie Salvator în numele Lui, ceea ce nu se mai întâmplase până atunci. Iar o asemenea persoană nu putea fi decât Fiul lui Dumnezeu.
Acest Mântuitor avea să fie împuternicit să salveze nu numai Israelul, ci toate neamurile, şi nu de cuceriri şi catastrofe, ci de păcate, fiindcă fără păcate, fiii lui Dumnezeu nu vor mai avea de ce să primească corecţii.

Evangheliile şi Scrisorile apostolilor către nou-întemeiatele comunităţi de creştini din toată lumea romană vorbesc despre acest Uns al lui Dumnzeu care a primit consacrarea nu pe frunte, cu mir sfânt, ci botezat de Ioan Botezătorul.

Numele de Hristos, ca şi cel de Iisus, şi-a pierdut în timp, semnificaţia.
Unsul era o realitate ce ţinea de iudaism şi de viaţa evreilor, iar noua religie, a salvării de păcat, devenea din ce în ce mai mult a neevreilor, de toate neamurile.

Iisus s-a numit şi urmaşul lui Moise, cunoscut ca Ioşua Navi. Iisus era, de fapt, un nume obişuit pentru evrei, pentru că iudaismul era o religie a salvării. Vechiul Testment este, la modul propriu, istoria salvării lui Israel.

Dar Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, a fost Salvatorul/Mântuitorul sufletelor. Opera Lui a fost aceea de a salva de păcate.

Din sec. I a încetat să mai fie un nume propriu: evreii necreştini nu-l mai doreau, iar creştinii îl considerau un nume sacru.

ΙΧΘΥΣ a încetat să mai fie un cod după ce creştinismul a devenit unica religie a imperiului roman.

S-a transformat însă într-o rugăciune sublimată, rostită poate cel mai des de creştinii ortodocşi: cea pe care părinţii greci ai Bisericii au numit-o rugăciunea inimii sau a minţii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.

Miluieşte-mă se spune în româneşte, sub influenţă slavă, dar sensul este: mântuieşte-mă cu iubirea Ta, pentru că în limbile slave milă înseamnă iubire !


Etichete exclusiv onlineCodul lui Iisusgreaca veche

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live