Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: RADIOJURNAL Vineri, 28 Februarie

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Zenaida Luca-Hac

2 Iulie 2014
Vizualizari: 7524
Comentează add

Picturile lui El Greco au fost și au rămas o enigmă. Care este mesajul lor secret ? Atingerea desăvârșirii (marea operă a alchimiștilor medievali) prin devoțiune.

Codul lui El Greco

zenaida-luca-hac

 


Anul acesta, comunitatea artiștilor din întreaga lume îl omagiază pe „pictorul figurilor alungite”, El Greco, astfel că, din SUA până în Oceania, anul 2014 este an El Greco…
… pentru că, în 2014, se împlinesc 400 de ani de la „adormirea sa întru Domnul”.

Așa se face că, Toledo, orașul care l-a adoptat în 1577 și pe care pictorul nu l-a mai părăsit niciodată, a devenit în 2014 „orașul lui El Greco”, capitala mondială a picturii și locul de pelerinaj pentru „devoții” săi din toată lumea.



Devoții, oamenii extazului, cei asemenea lui, de fapt…
… pentru că el însuși a fost un devot, un mare mistic, un trăitor în extaz și… unul din marii inițiați !
Viața sa este, încă, un mister. Pentru cei mai mulți !
Totuși, tablourile sale… vorbesc !
Chipurile sale, reale sau imaginare, sunt tot acolo.


 
Sfântul Mauriciu: unul din chipurile lui El Greco: tânăr, așa cum arăta atunci când a pornit din Creta-i natală în lumea largă, adică în Italia, în căutarea unui maestru.

Compasiunea și iubirea care i se revarsă din privirile ce văd dincolo de lumea reală nu lasă nicio îndoială că era deja … un casnic/familiar al lui Hristos.
Detaliu din Martiriul Sf. Mauriciu

 


  Martiriul Sf. Mauriciu și legiunea tebană/ El martirio de San Mauricio y la legión tebana (1580-1581), ulei pe pânză, Mănăstirea San Lorenzo, Mănăstirea Escorial, Madrid, Spania

 

Un tablou care l-a dezamăgit profund pe regele Spaniei, Felipe al II-lea, unul din cei mai râvniți Mecena ai Europei, închizându-i lui Dominicos Theotocopulos, pentru totdeauna, porțile Escorialului: Martiriul Sf. Mauriciu.
Un tablou pe care regele însuși îl comandase și pe care îl plătise „extraordinar de bine”, după cum a descoperit de curând istoricul spaniol Fernando Marías.

Povestea lui ?

Când Felipe al II-lea a vizitat Toledo, în 1579, ca să asiste la Corpus Cristi, i s-a sugerat să viziteze și atelierul lui El Greco.
Putem bănui că a fost ideea unor nobili toledani care mai sperau să-l convingă pe rege să părăsească Madridul și să mute din nou capitala la Toledo.

Pe de o parte, regele era în căutare de pictori buni pentru Escorialul său, după ce-l pierduse pe pictorul său preferat, Navarrete el Mudo (Navarrete Mutul), pe care-l angajase să picteze biserica mănăstirii și care murise de câteva luni.
Și, pe de altă parte, El Greco își finisa atunci primele-i lucrări importante: retablurile comandate de cei de la Santo Domingo el Antiguo și Batjocorirea/El Espolio comandată de Catedrala din Toledo.

Așa se face că, în aprilie 1580, El Greco lucra deja la Martiriul Sf. Mauriciu : există un document care arată că ceruse un avans pentru materiale, mai ales pentru culoarea sa preferată și… foarte scumpă, albastrul ultramarin.

Aici să spunem că Sfântul Mauriciu, care arată mai degrabă ca un înger coborât pe pământ, poartă în acest tablou culorile lui Hristos, albastru și roșu: sunt culorile hristice prin excelență, consacrate de primii iconari greci, culori care simbolizau cele două firi ale Domnului: roșul, pentru cămașă ,trupul din carne și sânge, și, desigur, firea omenească, iar albastrul, pentru tunică, cerul și firea dumnezeiască, celestă.

De ce Martiriul Sf. Mauriciu ?

Pentru că trebuia să facă parte dintr-o serie de tablouri ce susțineau programul de luptă al regelui și al Bisericii Catolice împotriva Reformei: Martiriul Sfintei Ursula și a celor 11 mii de fecioare sau Arhanghelul Mihail luptând cu Lucifer, de Luca Cambiaso (înlocuite mai târziu cu lucrările lui Pellegrino Tibaldi).

Și de ce Martiriul … lui El Greco l-a nemulțumit pe rege ? …
… așa cum notează fratele José de Sigüenza (1544-1606), cel care a scris cronica construirii Escorialului (1563-1584):

„(Această pânză) nu l-a mulțumit pe Majestatea Sa… și, în realitate, mulțumește pe puțini, deși, spun unii, e făcut cu multă artă și autorul lui știe multe” („no le contentó a Su Majestad… y contenta a pocos, aunque dicen que es de mucho arte y que su autor sabe mucho”).

Tabloul lui El Greco are două scene: una, principală, care ocupă aproapte toată pânza, și una secundară, în colțul din stânga, jos.
El Greco a pictat subiectul cerut, martiriul propriu-zis, adică decapitarea, nu în prim plan, ci în colțul din stânga, jos…
… pictând în scena principală un alt moment: momentul crucial de dinaintea execuției, când Sf. Mauriciu le spune celor doi căpitani ai săi ((Sf. Candid și Sf. Exuperiu) să-și îndemne soldații din legiunea tebană să devină … soldații, mai bine spus, atleții lui Hristos.

Ce le putea spune ? Evident, că în curând vor ajunge în împărăția lui Dumnezeu, că El îi așteaptă ca un tată atotiubitor, dar și că ar putea pierde, în ultima clipă, cununa și gloria de soldat al lui Hristos: o arată cununa pe care o țin cei doi îngeri din … cerul tabloului.

Ce era cu legiunea tebană ? Tradiția ne spune că, în secolul al III-lea, exista o legiune, numită tebană, alcătuită numai din creștini din Egipt…
… legiune care nu s-a supus ordinului împăratului Maximian de a-i persecuta pe creștini…
… sau care, după o altă variantă, a refuzat să facă sacrificii zeilor romani…
… și care a fost executată, prin decapitare, până la ultimul soldat.

Maniera în care a pictat El Greco această pânză…
… pe care Felipe al II-lea o comandase pentru Mănăstirea El Escorial…
… ca o operă de propagandă agresivă catolică împotriva ereticilor protestanți…
…este o dovadă a faptului că grecul-venețian era un teolog desăvârșit dar și a toleranței sale religioase.

Și nu-i de mirare, de vreme ce El Greco îi citea pe Sf. Vasile cel Mare și pe Sf. Ioan Gură de Aur și de vreme ce studiase arta icoanei la Academia Cretană.
În Martiriul… el a ales să înfățișeze nu moartea, ci viața de după viață, viața eternă, în Hristos.

În cele din urmă, Martiriul… lui El Greco n-a mai ajuns în galeria… martiriilor.
Acolo a ajuns, însă, Martiriul Sf. Mauriciu pe care Felipe al II-lea l-a comandat unui pictor lipsit de spirit și străin de teologie, manieristul Romolo Cincinato (1540-1597), o pânză despre care padre Sigüenza, scria că este „foarte veselă și bine tratată”/ „harto alegre y bien tratada”.

Iat-o:



  Martiriul Sf. Mauriciu, Romolo Cincinato

 

Martiriul Sf. Mauriciu al lui Cincinato nu este altceva decât un afiș… de propagandă imperială, un instrument de intimidare a „ereticilor hughenoți”: o arată mai ales batjocorirea/ dezonorarea/profanarea trupurilor decapitate: capetele martirilor sunt călcate în picioare de soldați.

Un tablou a cărui temă este antică, dar ale cărui semnificații erau cât se poate de actuale. Scena, foarte realistă, era des întâlnită în Franța și în Spania și redă execuțiile, prin decapitare, ale protestanților, declarați eretici de Biserica Catolică. Era, de fapt, un avertisment dat Reformei… foarte străin de spiritul tolerant al lui El Greco.

Un tablou din care răzbate, de fapt, spiritul lui Carol al V-lea/ Carol Quintul, tatăl lui Felipe al II-lea, marele apărător al catolicismului, trufia-i oarbă și … insațiabilitatea-i de mare cuceritor.


Există și o variantă a Martiriului… aflată la București:



 

Martiriul Sf. Mauriciu (1580 și urm.), ulei pe pânză, MNA al României, București



Desigur, n-a fost o coincidență, faptul că,  în 1914, adică exact la 300 de ani după moartea sa, au început să iasă la iveală lucruri importante, până atunci necunoscute, despre viața sa.

1914 – anul redescoperirii lui El Greco
În 1914 celebrul critic de artă și pedagog spaniol Manuel Bartolomé Cossío și-a refăcut, entuziasmat și fericit, primul capitol al cărții sale El Greco (Madrid, 1908), schimbându-i și titlul, din Ceea ce nu se știe despre viața lui El Greco  în  Ceea ce se știe despre viața lui El Greco (Lo que se sabe de la vida del Greco).

Ce se întâmplase ?
Se deschiseseră arhivele din Toledo și din Veneția, arhive în care stăteau, necercetate și uitate, documente foarte importante El Greco.
Grație unui asemenea act s-a aflat, de pildă, că s-a născut în 1541.

„ În 1606 declara, într-un litigiu, că are 65 de ani. S-a născut, deci, în 1541” – scrie Cossío (cap. Ceea ce se știe despre viața lui El Greco, Nașterea).

Să spunem aici că, grație actului său de deces, publicat deja în 1876, de un arhivar spaniol, știm că a murit în 1614.


De fapt, este o notă foarte simplă din Registrul de înmormântări  al Bisericii Santo Tomé din Toledo: dominico greco. În șapte a murit dominigo greco… a primit împărtăș(ania). a fost înmormântat în S(anto) domingo el antiguo   a dat lumânări (Cossío).

Iată ce scrie tot Cossío în Ceea ce se știe despre viața lui El Greco: „Dar o altă fericită întâmplare m-a făcut să descopăr… declarația pe care pictorul o face în fața Tribunalului Inchiziției din Toledo, în luna mai a anului 1582, ca interpret în procesul unui compatriot al său, acuzat că este maur: document în care același pictor spune despre el: originar din orașul Candia”.

Un alt act, descoperit în arhiva cretană din Veneția (arhivă salvată după cucerirea Cretei de către turci, în 1669), arată că pictorul mai locuia încă, în anul 1566, în Candia, astăzi Iraklio, capitala Cretei.
Este vorba despre un act notarial datat 6 iunie 1566 pe care îl semnase ca martor, astfel: Maistro Menegos Theotokopoulos sgourafos, unde Menegos este diminutivul lui Dominicos, iar sgourafos este varianta cretană a grecescului zografos (ζωγράφος) pictor.

De la Dominicos Theotocopoulos la El Greco
În Registrul de înmormântări al Bisericii Santo Tomé din Toledo apare ca dominico greco…
… dar semnătura lui pe multe lucrări este: δομήνικος θεοτοκόπουλος ἐποίει sau δομήνικος θεοτοκόπουλος κρής ἐποίει, adică Dominicos Theotocopulos a făcut-o sau Dominicos Theotocopulos cretanul a făcut-o :


 


Așadar numele său era Dominicos Theotocopoulos ? Nu există nici un certificat de naștere ca să o ateste.
Există doar aceste semnături: Dominicos/Domenicos Theotocopoulos sau Domenico/ Dominico Theotocopuli (în timpul șederii sale în Italia, Theotocopoulos a devenit Theotocopuli).

Cine era Dominicos Fiul Maicii Domnului ?

Arhivele din Toledo arată că, în Spania, i se spunea Dominico Greco sau simplu, El Greco, ceea ce voia să însemne: Grecul italian, pentru că Greco înseamnă grec în italiană, nu în spaniolă.
Și sunt foarte rare actele spaniole în care apare ca Dominicos Theotocopoulos sau Theotocopuli  și, tot foarte rar este menționat ca El Griego, Grecul, în spaniolă.

Și, de ce Dominico Greco, Dominic Grecul, într-o italo-spaniolă ciudată ?

Probabil pentru că în primii ani ai șederii sale în Toledo, când nu vorbea spaniola, ci doar italiana, se înțelegea cu spaniolii într-o italo-spaniolă care-i făcea să-l vadă ca pe un … grec italian și atât.


Revenind la întrebarea cine era Dominicos Fiul Maicii Domnului, trebuie să spunem că Dominicos era, desigur, numele-i de botez, dar că Theotocopoulos era, mai degrabă, o poreclă, poate un nume de pictor care voia să arate că „avea o mare evlavie la Maica Domnului”, cum spun grecii, și că o picta în cele mai multe icoane/tablouri.


Dominicos trimite la Domenico, care nu e grecesc, dar care putea fi un prenume din familia… tatălui, sau chiar prenumele tatălui, care, mai degrabă trebuie că era italian/venețian și nu grec/ cretan.
Să ne gândim că, în greacă, există Kiriakos (Κυριάκος) de la kiriaki (κυριακή) care înseamnă duminică.
Iar Theotocopulos, care înseamnă Fiul Născătoarei de Dumnezeu, Fiul Maicii Domnului (Θεοτόκος/Theotocos în greacă este Născătoarea de Dumnezeu) poate fi un nume căpătat, și nu cel real, al familiei, dacă ne gândim că nu este un nume obișnuit în Grecia.

Cossío vorbește despre un sigiliu de plumb din sec. al XIV-lea, aflat la Muzeul de Numismatică din Atena, pe care scrie, pe una din fețe: Sigiliu/ Manuil/ din neamul/Theotocos (Σφραγίς/ Μανούηλ, εκ γένους Θεωτόκου), care ar atesta existența unei familii bizantine Theotocos…
… o familie care s-a stabilit în Corfu după căderea Constantinopolului, dar și în Creta (una din ramuri).
Totuși, diferența dintre Theotocos și Theotocopoulos pune sub semnul îndoielii descendența lui El Greco din această familie constantinopolitană.

Și acum răspunsul: Dominicos al Maicii Domnului, putea fi 1) fiul unui pictor sau meșter venețian stabilit în Creta (care apare ca Sfântul Petru) în tablourile fiului său, un om modest, chiar sărac și trecut de prima tinerețe când l-a avut…
…și 2) pictorul Maicii Domnului.

Oricum, numele Theotocopoulos (Fiul Maicii Domnului) pare a-i fi fost predestinat, pentru că a pictat multe Bune Vestiri și a pictat-o pe Fecioară în multe tablouri.

Iconarul Dominicos Grecul
Candia, 1566: Maistro Menegos Theotocopoulos sgourafos - Maestrul Menegos Theotocopoulos pictor. Avea 25 de ani și era deja un maistro, un meșter zugrav, de fapt, un pictor consacrat.
Și nici nu e de mirare. Trebuie că absolvise celebra, înfloritoarea și unica Școală Cretană, cea mai mare Academie de pictură bisericească a vremii.

O Școală care…
… o depășise pe cea macedoneană din Kastoria (ce decăzuse din cauza ocupației turcești de la sfârșitul sec. al XIV-lea) …
… care, deși Creta se afla încă din sec. al XIII-lea sub stăpânire venețiană, mai păstra canoanele vechi ale icoanei bizantine…
… și care, după căderea Constantinopolului, a devenit creuzetul magic în care s-au topit tradiția cretană și cea bizantină adusă de pictorii refugiați.
 Există mărturii cum că numai în Candia/ Iraklio lucrau, pe la mijlocul sec. al XV-lea, 120 de iconari constantinopolitani…
… și că, deja din 1526 Școala Cretană primea comenzi de icoane și pictură murală pentru Veneția și pentru regiunile cucerite de venețieni, pentru mănăstirea din Sinai și pentru cele din Patmos.

La Academia de pictură din Candia, El Greco a avut cei mai mari maeștri iconari, pe care i-a cunoscut direct sau indirect:

Teofan Cretanul, cel mai important aghiograf al Școlii Cretane, născut în Candia/ Iraklio, la sfârșitul sec. al XV-lea.
El a pictat biserica cea mare a mănăstirii Sf. Nicolae Anapavsάs, la Meteora, în 1527 și în 1535 biserica cea mare (catholicos-ul) Marii Lavre de la Sfântul Munte Athos.
Important de știut este că Teofan, după șederea-i la Athos, s-a reîntors în Creta-i natală, ca să moară, în 1559… când Dominicos avea 28 de ani și, poate, se mai găsea în insulă.

Antonie Cretanul, un aghiograf auster, cu o tehnică mai simplă, care a pictat catholicos-ul mănăstirii Xenofon tot la Athos.

Tzeortz (probabil Ceorgio) Cretanul, ucenic al lui Teofan, care a pictat catholicos-ul mănăstirii Dionisiu, în 1545.

Mihail Damaschin Cretanul, poate un coleg al lui El Greco, născut undeva între 1530-35 care s-a bucurat de mare faimă și ale cărui „canoane” au devenit foarte imitate până în sec. al XVIII-lea.

Sau:
Francos Catelanos (probabil Franco Catalanul) care, deși se născuse în Teba, s-a format la Școala Cretană. El a condus, în 1560, Școala macedoneană din Epir și a pictat paraclisul Sf. Nicolae al Marii Lavre de la Athos și catholicos-ul mănăstirii Varlaam de la Meteora.

Manuil Panselinos (Lună Plină) – cel mai de seamă maestru al Școlii macedonene, în sec. al XIV-lea…
… și, nu în ultimul rând,
…Teofan Grecul (tot Grecul !), care a trăit și a pictat în Rusia și care a fost profesorul lui Andrei Rubliov.

Și, iarăși nu-i de mirare că El Greco a plecat la Veneția, spre care luau drumul multe din icoanele pictorilor cretani și de unde soseau în Creta  multe lucrări ale artiștilor italieni.

Că El Greco a fost la începuturi un iconar, o dovedesc primele lui lucrări care au fost… icoane:


 
Adormirea Maicii Domnului, icoană pe lemn pictată înainte de 1567. Ermoupolis, Syros, Grecia


 
Sfântul Luca pictând-o pe Maica Domnului cu pruncul (Odighitria/Călăuzitoarea), aprox. 1567, icoană pe lemn, Muzeul Benaki, Atena.


Se pare că Sfântul Luca pictând-o pe Maica Domnului este o temă târzie în iconografia bizantină care a devenit populară în perioada postbizantină, dar și în gravura italiană și flamandă din secolele al XV-lea și al XVI-lea: pictorii îl considerau pe Sf. Luca (primul pictor de icoane) patronul lor.
Se pare, de asemenea, că această icoană a lui El Greco a fost imitată de iconografii  greci.

Nu întâmplător i-am pomenit pe Giorgio Cretanul și pe Franco Catalanul: un italian și un catalan grecizați, cum probabil erau destul de mulți în Grecia și în Creta… venețiană.

Exemplul lor sprijină ipoteza conform căreia tată lui El Greco era unul ca ei.

Pe de altă parte mai putem crede că micul Dominicos vorbea cu el italiana și că a învățat să picteze acasă, cu el.

De altfel mari iconari greci au moștenit și au transmis meseria de pictor de icoane din tată-n fiu și, poate nu-i întâmplător faptul că fiul lui El Greco, Jorge Manuel, a fost, ca și tatăl său, „pictor, sculptor și arhitect” (din 1625 până 1631, când a murit, a fost „maestrul principal al catedralei din Toledo”).

Putem presupune că a plecat la Veneția și ca să cunoască locurile tatălui său.
Când a plecat, nu știm. Oricum, după 1566.

La Veneția a fost elevul lui Tițian, iar la Roma, unde a stat, de asemenea, o vreme (mai puțin de doi ani) a lucrat în atelierul lui Clovio până în 1577, când a primit invitația de a veni să lucreze la Toledo și, poate, la Madrid, la Escorial.

Ce l-a adus în Italia ? Cu siguranță pictura maeștrilor Renașterii.
Oricum, acolo s-a produs marea lui transformare, din iconar în pictor.
În Italia n-a mai pictat icoane bizantine, ci tablouri religioase și portrete.
De ce ?
Pentru că tablourile îi îngăduiau să picteze liber tot ce simte și pentru nu că nu erau obiect de adorație și supuse canoanelor, precum icoanele.

Iată câteva lucrări de dinainte de venirea lui la Toledo, în 1577:


 
Vindecarea orbului (1570-1575), ulei pe pânză, Galleria Nazionale, Parma, Italia


  Pietà (1565-1570), pictură pe lemn, Museum of Art, Philadelphia, SUA


 
Pietà (1574-1576), ulei pe pânză, Hispanic Society, New York, SUA



Acest chip al Maicii Domnului nu poate fi altul decât chipul real al mamei sale, pe care trebuie să-l fi văzut de multe ori copleșit de suferință.

Acest chip trebuie că l-a inspirat pe pictorul francez Nicolas Pussin în a sa Pietà din 1625:


 
Pietà, Musee d'Art Thomas Henry, Cherbourg, France



Ciudat, deși Tițian i-a fost maestru, Pietà a lui El Greco nu are nimic în comun cu Pietà a maestrului său venețian din 1576:



 
Gallerie dell'Accademia, Veneția



… și nu seamănă cu vreo altă Pietà a vreunui alt pictor. Este în întregime grecească și amintește de o scenă pe care, desigur, trebuie că a văzut-o acasă, în Creta: o mamă jelindu-și fiul înecat sau mort, uitându-se spre cer și întrebându-l pe Dumnezeu: De ce mi l-ai luat ?

El Greco în Toledo
El Greco a venit în Toledo la invitația lui Don Diego de Castilla, care l-a întâlnit la Roma în palatul Farnese, palatul cardinalului Nepote, unde locuia și lucra, împreună cu protectorul său Giulio Clovio.
Don Diego de Castilla, decanul orașului Toledo, îi propusese să construiască și să picteze retablurile capelei Mănăstirii Santo Domingo el Antiguo.

 Iată un fragment din angajamentul scris al pictorului, semnat la 8 august 1577:

„Eu, Dominico Theotocopulo, declar că, întrucât ilustrul domn Don Diego de Castilla, Decan al orașului Toledo, mi-a comandat și eu am acceptat să pictez opt tablouri pentru capela care, din dispoziția sa, se ridică în Mănăstirea Santo Domingo el Antiguo din acest oraș (…) mă oblig, prin persoana și bunurile mele, să pictez și să predau, terminate, cele opt tablouri amintite, dacă Domnul îmi va da sănătate, mie și mâinilor mele, și să le pictez la Toledo, fără a le scoate în afara lui, și să le fac întrutotul desăvârșite, așa cum Domnul mă va povățui să înțeleg și cum se va pricepe meșteșugul meu…” (Cossίo).

Avea 36 de ani, nu era bogat și nu era un pictor la modă. Nu vorbea spaniola și probabil nici nu credea că va rămâne în Toledo până la sfârșitul vieții.

Ciudat este faptul că atunci când „Sfânta Biserică din Toledo și mănăstirea” l-au dat în judecată pentru unul din tablourile pe care le-a pictat pentru Catedrala din Toledo:  Batjocorirea (1579) …
… și când administratorul bisericii, Diego de Orense, a cerut să fie întrebat la proces, în fața primarului orașului, Martin Romero de Villaquiran, „… dacă este adevărat că a fost adus în acest oraș pentru a face retablul Bisericii Santo Domingo el Viejo, pe care l-a terminat și așezat în amintita biserică”…
… Dominico a răspuns „că nu este obligat să dea socoteală de ce a venit în acest oraș și că la tot ce va mai fi întrebat nu trebuie să răspundă, deoarece nu este obligat” (Cossίo).

Iată Batjocorirea din 1579:


 
Batjocorirea sau Dezbrăcarea lui Hristos înaintea răstignirii (El Espolio) (1577-1579) ulei pe pânză, retablul principal al sacristiei Catedralei din Toledo



Ce a scandalizat prelații ?

Aparent, cele trei Marii din colțul de jos, care, după Evanghelie, n-ar fi trebuit să apară în tablou, „pentru că nu erau de față la acea întâmplare extraordinară”, precum și „unele lucruri ne la locul lor pe care le conține tabloul, care jignesc amintita legendă și Îl discreditează pe Hristos” (fr. din scrisoarea preoților Catedralei).

Dar, mai degrabă, cea care deranja era prea-umila figură a lui Iisus, pe care nu se citește suferință, ci devoțiune, care lor, probabil, le lipsea !
Devoțiune simbolizată de mâna la piept „o a doua semnătură El Greco” – un gest de supunere și ascultare totală, de slujire și de dăruire fără limite care apare în multe din tablourile sale.

Și a rămas în Toledo unde, la un an de la sosire, în 1578, i s-a născut unicul fiu, Jorge Manuel Theotocopuli, „fiul doñei Jerόnima de las Cuevas”, despre care nu știm dacă i-a fost sau nu soție.
Presupunem că da, pentru că, cu opt zile înainte de a muri, și-a împuternicit fiul, pe Jorge Manuel, să-i redacteze testamentul „împreună cu doña Jerόnima de las Cuevas” „care este o persoană de încredere și foarte cinstită”.

Și mai există un motiv să credem că doña Jerόnima de las Cuevas, adică Ieronima a Peșterilor,  i-a fost soție: cele mai multe Fecioare pictate de El Greco după 1577 au chipul ei.

Iată câteva:


 
Fecioara cu pruncul – putem presupune că apar aici Jerόnima de las Cuevas și Jorge Manuel (1580-1590), ulei sau tempera pe lemn, Institute of Arts, Detroit, SUA

 

 Imaculata conceptie  (1580-1585), ulei pe pânză, Muzeul Santa Cruz, Toledo, Spania

Vedem aici o preacuminte Jerόnima de las Cuevas și un El Greco… îndrăgostit, liniștit și fericit.
De remarcat: pictorul și Fecioara poartă culorile cristice: roșu și albastru, cu diferența că Fecioara are cămașa roșie și maforiul (vălul) albastru, precum Hristos, iar adoratorul său, El Greco, cămașa albastră și tunica roșie, ca un muritor… îndumnezeit !



  Imaculata concepție (1605-1610), ulei pe pânză, Muzeul Thyssen-Bornemisza, Madrid, Spania

 

Ce departe de cealaltă Imaculată concepție: O Jerόnima de las Cuevas… trecută de vârsta de 50 de ani; chipul ei îmbătrânit și nemulțumit, poate dezamăgit, arată că nu i-a fost chiar ușor să trăiască alături de un bărbat ca El Greco, un bărbat împărțit între două lumi, cea reală și cea a „penitenților”, extaticilor și devoților săi, Hristoși și Marii Magdalene, Sfinți Francisc, Sfinți Petru sau Sfinți Pavel.

Tonurile și câmpurile de energie maronii, sumbre, străfulgerările de lumini cerești, redau furtuna din sufletul Jerόnimei, care, probabil, traversa o perioadă a marilor nemulțumiri.

Adoratorul ei, El Greco, nu mai apare. Locul lui este luat în întregime de chivotul/biserica care, în tabloul de mai sus, se afla între ei, unindu-i.

Marourile dominante, mai bine spus, culoarea mâlului/noroiului, aici sugerează pământul, lumea umană căzută și, prin urmare, mizeria și murdăria ei, adică cufundarea în suferință și ignoranță, dar și penitența, în timp ce dincolo, în tabloul din anii 80 predomină tonurile de albastru celest, albastrul ce sugerează cerul coborât pe pământ și lumea văzută ca un cer, plină de lumină. Precum în cer, așa și pe pământ !

Lumina este peste tot în partea de jos a primului tablou și-l luminează pe pictor mai mult chiar de cât pe Fecioară/ Jerόnima.

În cea de-a doua Imaculată Concepție, lumina cerească fulgerătoare, puternică, o scaldă doar pe Fecioară și pe îngerii care i se închină și parcă o … consolează.

Și cei doi porumbei/Sfântul Duh sunt diferiți. În primul tablou porumbelul este mai mic și lumina lui, blândă și caldă e foarte puțină, pentru că lumina inundă partea „pământească” a pânzei, în timp ce în a doua Imaculată Concepție, porumbelul/ Sfântul Duh este mai mare, iar lumina violentă, a fulgerelor, e retrasă doar în partea cerească a pânzei.

O altă mare diferență: părțile „cerești” ale ambelor lucrări sugerează, în prima, o armonie desăvârșită: îngerii cântă la liră și lăută, iar în cea de-a doua, îngerii, siluete stranii, i se închină Fecioarei/ Jerόnimei, într-o adorație mută, consolatoare.
O ultimă observație: în prima pânză, ziua scaldă, veselă și plină de lumină albă, lumea pământească, iar în cer domnește noaptea – întunericul misterios ca sălaș al lui Dumnezeu, iar în cea de-a doua, noaptea… spiritului s-a mutat pe pământ, ca o pedeapsă divină.

Dacă ar fi să luăm ca exemple doar aceste două lucrări, felul în care le-a pictat ne arată că Dominicos Theotocopulos era un teolog desăvârșit.




 
Sfânta Familie cu Sf. Ana (1595) ulei pe pânză, Spitalul Tavera, Toledo, Spania


  … unde alături de Jerόnima de las Cuevas, de fiul său și de, probabil, servitoarea, Marίa Gόmez, îl putem vedea pe El Greco într-un minunat autoportret…

  … ca și acesta, unde s-a pictat împreună cu Jorge Manuel:

 

 
Sf. Iosif și Iisus copil (1597-1599), ulei pe pânză, Biserica San José, Toledo, Spania


 
Buna Vestire (1597-1600), ulei pe pânză, Muzeul Prado, Madrid, Spania

 




 Femeia cu floare (1582-1600), ulei pe pânză, colecție particulară
De remarcat semnătura în greacă: δομήνικος θεοτοκόπουλος ἐποίει adică Dominicos Theotocopulos a făcut-o.

 

Chipurile devoțiunii
Spuneam că Batjocorirea a provocat un scandal la Catedrala din Toledo, aparent din cauza celor trei Marii din colțul de jos, care asistau la dezbrăcarea lui Iisus de cămașă și la pregătirea crucii, „un lucru împotriva Evangheliei” (cum spuneau scandalizați preoții catedralei).

Și totuși, motivul scandalului era cu totul altul: chipul lui Iisus care radia devoțiune și care nu era deformat de suferință.

Devoțiunea față de Dumnezeu și smerenia/umilința ! Iată secretul/codul lui El Greco, unul din marii devoți și inițiați ai tuturor timpurilor.


Iată câteva chipuri ale devoțiunii, chipuri ale sfinților lui El Greco, cărora le-a dedicat câte o întreagă serie, pictându-i și repictându-i în multe pânze:

Marea penitentă Maria Magdalena, mărturia, prin excelență, a faptului că Marea Operă a prefacerii sufletului este posibilă:
 



 
Maria Magdalena penitentă (aprox. 1577) ulei pe pânză, Worcester Art Museum, Massachussetts, SUA



 
Maria Magdalena penitentă (aprox. 1585-1590) ulei pe pânză, Cau Ferrat Museu, Sitges

 


 
Maria Magdalena penitentă (aprox. 1605-1610) ulei pe pânză, colecție privată, Bilbao, Spania

Sf. Francisc, un ascet și un devot exemplar:



 
Sf. Francisc din Assisi (aprox. 1600), ulei pe pânză, Museu de Arte de São Paulo, Brazilia

 

Sf. Petru, penitentul prin excelență:



 
Sf. Petru penitent (1585-1590), ulei pe pânză, Bowes Museum, Castelul Barnard, Marea Britanie



 
Sf. Petru penitent (1585-1590), ulei pe pânză, Spitalul Tavera, Toledo, Spania



 
Sf. Petru penitent (1585-1590), ulei pe pânză, Muzeul El Greco, Toledo, Spania


 
Sf. Petru (1605-1610), ulei pe pânză, Mănăstirea El Escorial, Madrid, Spania

Este foarte posibil ca figura Sf. Petru să fie chiar figura tatălui său.

 

Alte chipuri ale devoțiunii:



 
Sf. Andrei și Sf. Francisc (1590-1600), ulei pe pânză, Prado, Madrid, Spania



 
Sf. Iacob pelerin (1595-1600), ulei pe pânză, Hispanic Society New York, SUA



 
Sf. Ieronim penitent (1612-1614), ulei pe pânză, National Gallery Washington SUA, poate chiar portretul fratelui său mai în vârstă, Manuso, cu care locuia la Toledo.



Să spunem aici că Manussos Theotocopulos (1529 – 1604), fratele mai mare al lui El Greco… ar putea fi domnul din această pânză:

 

Portretul lui Manusos Theotocopulos (?) (1591), ulei pe pânză, Norton Simon, Pasadena, California, SUA



Primul care a bănuit că domnul cu guler exotic de linx și cu un cercel în urechea stângă din portretul de mai sus este Manussos, a fost profesorul universitar José Camón Aznar, care a cercerat tabloul pe când aparținea colecției Contini-Bonacossi din Florența.

Cine a fost Manussos Theotocopulos ?

Un „vameș” în sens biblic, adică agentul Republicii Veneția în Creta: omul care colecta impozitele…
… președintele Confreriei Navigatorilor din (anii 60 și 70) în Candia, capitala Cretei…
… un temut corsar, cu brevet, al Republicii Veneția, însărcinat cu capturarea corăbiilor turcești (există un document din 22 actombrie 1571 prin care ducele Veneției i-a permis să exercite pirateria împotriva… inamicilor otomani)…
…și, nu în ultimul rând, un cititor al textelor patristice/teologice (de pildă, a arătat Maria Konstantoudaki, în anul 1579 căuta în Veneția un text al diaconului Giorgis Kalamatianos).

Se pare că, în lipsa corăbiilor turcești, Manussos a atacat o corabie italiană, a căzut în dizgrație, a fost întemnițat și a plătit, cu greu, o amendă uriașă…care l-a ruinat…
… pe care probabil, l-a ajutat s-o achite fratele său, pictorul.

Poate, acesta să fi fost motivul pentru care Manussos să se fi mutat definitiv la Toledo, în 1591, unde a locut împreună cu fratele său, Dominicos, timp de 13 ani, până în ultima sa zi, 13 decembrie 1604.
Știm că a avut patru fii și că unul din ei, Frangiskos (un nume sută la sută venețian/ italian!), a murit în Veneția, la numai 15 ani.



Din nou, chipuri ale devoțiunii:


 
Iisus în grădina Ghetsimani (1590-1598), ulei pe pânză, National Gallery, Londra



 
Portretul lui Hristos (1590-1595), ulei pe pânză, Galeria Publică, Praga, Rep. Cehă



 
Portretul lui Hristos (1590-1595), ulei pe pânză, San Antonio, Texas, SUA


Mântuitorul/ El Salvador /Salvator Mundi (1586-1590), ulei pe pânză, Beverly Hills, SUA


Aici apare Iisus Hristos ca Salvator Mundi cu orbul pământesc, cu o mână, dreapta, binecuvântând lumea și cu cealaltă, stânga, ținând-o.
Se observă figura Pantocratorului/ Atotțiitorului/ Stăpânului Lumii consacrată de iconarii greci: cu cele două expresii ușor diferite: firea pământească și cea dumnezeiscă a Fiului lui Dumnezeu.

 

Mântuitorul/Salvator Mundi (aprox. 1600), ulei pe pânză, Prado, Madrid, Spania…



… unde cămașa roșie, singurul veșmânt al lui Hristos aici, scoate în evidență firea pământească, umană a Domnului, iar orbul, globul pământesc, complet opac și de culoarea … pământului, sugerează o lume căzută, păcătoasă și prea pământeană, în-tinată, din tină…

…spre deosebire de orbul pe care-l ține Salvatorul lui Leonardo, o sferă transparentă, ce sugerează curăția/puritatea absolută a lumii lui Dumnezeu:



Salvator Mundi, Leonardo da Vinci (aprox 1500)

Aici am dorit să arătăm distanța uriașă care-l separa pe Dominicos Theotocopulos de maeștrii iconari greci.

Iată-L pe Hristos pe tronul împărătesc, fresca lui Manuil Panselinos (aprox. 1290) din Biserica Adormirii Maicii Domnului din Karies, capitala Sf. Munte:


 
Iisus Hristos, M. Panselinos

 
Iisus Hristos, M. Panselinos
Detaliu

Și iată prototipul, modelul Pantocratorului, cea mai veche icoană a lui Iisus Hristos ca Pantocrator sau Atotțiitor: a fost creat în secolul al VI-lea, probabil la Constantinopol, și se găsește în Mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai:

 

Pantocrator, Sf. Ecaterina din Muntele Sinai



Foarte important: cele două expresii ușor diferite ale feței lui Iisus, care o împart în două, simbolizează cele două firi ale sale, cea umană și cea dumnezeiască.
Aceasta este explicația celebrului „astigmatism” al lui El Creco !



 
Calvarul (1590-1595), ulei pe pânză, București, România



 
Calvarul (1590-1595), ulei pe pânză, Muzeul Brooklyn, New York, SUA




 
Răstignirea (aprox. 1600), ulei pe pânză, colecție particulară, Sotheby΄s 2013



 
Răstignirea având ca fundal Toledo (aprox. 1605-1610), ulei pe pânză, colecție particulară, Madrid, Spania



Toate aceste chipuri ale devoțiunii/evlaviei s-au ivit din El Greco devotul, dar și din compasiunea pe care trebuie că o simțea față de toledani, concetățenii săi, care asistau neputincioși la (de)căderea orașului lor.

În anii 1600 Toledo era un oraș „seniorial prin tradiție, dominat de cler”, o fostă capitală care decădea brusc.

Un oraș în care consiliul municipal le interzisese maurilor, în 1580, să vorbească araba pentru ca, apoi, să-i expulzeze, un loc în care Inchiziția era foarte ocupată cu procesele de credință (El Greco, spun documentele, era deseori chemat ca interpret la procese), și, nu în ultimul rând, un oraș care răsuna de disputele iezuiților, franciscanilor și dominicanilor.
Iată cum descriu învățați ai vremii orașul:

„… Pentru că, din două treimi din populația Spaniei, două nu au ce munci (…).
Nefiind folosite, (oamenii) uită meseriile și meșteșugurile, care erau atât de înfloritoare în Spania,… și nu mai există nici urmă de comerț….
Astăzi constați că, deși nu mai există nici jumătate din populația de mai înainte, există un număr dublu de călugări, de clerici și de studenți, căci nu găsesc un alt mod de a trăi și nici de a-și asigura hrana. (…)
Meseriașii și țăranii… nu vor să-și nenorocească fiicele și nici fiii, ci îi trimit să învețe, să devină călugărițe, clerici și membri ai ordinelor religioase, pentru că meseria a devenit, din beneficiu, o pacoste și un blestem pentru cel ce o are, căci nu se poate trăi din ea.
Așa că nu mai există zeciuială pentru căsătorii și botezuri, ca mai înainte, și din această pricină populația scade.
De mizerie,  își abandonează copiii sau îi duc la orfelinat, neavând ce să le dea de mâncare și, trăind prost, mor, așișderea și cei mari, sau părăsesc regatul plini de furie.” (Fragment din cererea Universității din Toledo adresată lui Filip al III-lea). (Cossίo)
 
„Din străzi întregi (în Toledo) de șelari și armurieri, sticlari sau alte meserii asemănătoare, n-a mai rămas nici un singur meseriaș… ci doar o amărâtă de prăvălie de geamuri a mai rămas în acest oraș și o piață, în fiecare marți, de unde își făceau cumpărăturile localnicii, dar fiind săracă și mizeră, și-a pierdut importanța (…).
Posesiunea de case, care era înainte proprietatea cea mai valoroasă în acest oraș, este astăzi în situația cea mai rea, pentru că nu are cine să le locuiască… și când se ruinează una nu se mai ridică alta la loc... (proprietarii) și ar fi bucuroși să le dea fără chirie celor care ar vrea să stea în ele...
Bietele călugărițe care își câștigau existența  cu munca atât de grea a broderiei ce împodobea pânzele pe care se punea ostia… sau paliile, pânzele pe care se puneau potirele și alte lucruri pentru oficierea slujbei religioase, a încetat odată cu pătrunderea din Franța și din alte părți a acelor dantele, cărora li se spune de Flandra… iar cele din ordinele religioase mor de foame închise în mănăstirile lor” (Memorial de la ciudad de Toledo a Filipe III, în 1617). (Cossίo)

„Stăpânii orașului Toledo și îndeosebi ai celor mai frumoase femei, sunt preoții, care au minunăție de case și cheltuiesc cu nemiluita, ducând cel mai bun trai din lume, fără ca cineva să le atragă atenția… și mai multe venituri au Arhiepiscopia și Biserica din Toledo decât restul orașului la un loc” (Navagiero, Viaggio fatto in Spagna ed in Francia, Venecia, 1563). (Cossίo).
 
„Dar mai există o cauză nouă a micșorării populației, pentru că în anul 1600 Maiestatea Voastră a fost încunoștiințată de marea ei lipsă, iar în 1601 a fost ciumă, în 1609 expulzarea a peste 400 de mii de mauri, iar cea mai mare a avut loc acum câțiva ani, astfel încât preoții au trimis un memoriu către orașul Toledo, în care atrag atenția că lipsește o treime din populație (și unii zic că lipsesc chiar două treimi) și se spune că la măcelărie se vinde mai puțin de jumătate din carnea ce se vindea înainte (…)
…iar călugărul Diego de la Escorial relatează că episcopul de Avila i-a spus că, în ultimul timp, cel puțin 65 de biserici și-au închis porțile în eparhia sa…
Și, ceea ce este și mai dureros este să vezi cum se înmulțesc lăcașurile viciilor, cum ar fi casele de joc, teatrele în aer liber, cârciumile, ca și cele legate de vanitate, cum ar fi atelierele croitorilor ticsite de meseriași și de materiale (căci Regatul fiind pe moarte, toți, de groaza morții, își fac haine), ca și de sărăcie, ca spitalele, închisorile și altele asemănătoare unde se stâng toți ca să mănânce” (Opt discursuri al doctorului Sancho de Moncada, profesor de teologie la Universitatea din Toledo… anul 1619). (Cossίo).

El Greco inițiatul
Câteva dintre tablourile lui Dominic Cretanul arată limpede că primise o inițiere. Unde ? Când ? Cu cine ? O inițiere în ideile și credințele care circulau în cercurile neoplatoniștilor renascentiști și ale alchimiștilor  vremii.

Nici nu era greu să fie convins că rostul sufletului este acela de a se cunoaște pe sine, de a se desăvârși/îndumnezei, adică de a tinde să semene cu Zeul/ cu Dumnezeu (o idee dragă lui Platon)… ceea ce alchimiștii numesc Marea Operă (a se vedea lunga serie a Mariei Magdalena penitentă).

În biblioteca lui se găseau operele lui: Platon, Aristotel, Homer, Euripide, Plutarh, Scrierile Morale și Viețile Paralele, Demostene și Isocrate, Josephus Flavius, Hipocrate, Esop și Lucian, dar și operele sfinților Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, desigur în original,  lucrarea de arhitectură a lui Vitruviu, în latină, Petrarca, Ariosto, sau scrierile neoplatoniștilor renascentiști alături, bineînțeles, de Biblie.

Să spunem aici că, la Roma, el Greco locuise în palatul Farnese, alături de celebrul bibliotecar al contelui Nepote, eruditul și bibliofilul Fulvio Orsini și că palatul era frecventat de mulți umaniști (și poate esoteriști) spanioli.

Iată portretul unui inițiat, ascuns în persoana Sf. Ioan Evanghelistul (cel care a scris cea de-a patra Evanghelie, Evanghelia iubirii):



 
Sf. Ioan Evanghelistul (1577-1579), ulei pe pânză, Santo Domingo el Antiguo, Toledo, Spania, unul din cele opt tablouri, primele pe care le-a proiectat și pictat în Spania.



Iată și două tablouri cu Fecioara Maria, o Înălțare și o Încoronare în care Maica Domnului are la picioare … cornul lunii, adică simbolul, prin excelență, al Marii Zeițe, simbolul fertilității, al nașterii și al feminității/principiului feminin – izvor al nașterilor, nașterii/renașterii, o temă mai veche a iconografiei apusene ( creată, probabil, de monahii alchimiști):



 
Înălțarea Fecioarei (1577-1579), ulei pe pânză, Institute of Art, Chicago, SUA

De comparat cu Înălțarea Fecioarei a lui Tițian din 1516-1518:

 

Tițian, Înălțarea Fecioarei (1516-18)
Santa Maria Gloriosa dei Frari, Veneția, Italia



 
Încoronarea Fecioarei (aprox. 1590), ulei pe pânză, Muzeul Prado, Madrid, Spania


Sigur, ar putea indica cineva începutul capitolului 12 din Apocalipsă: „Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele, şi luna era sub picioarele ei, şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.” Și totuși… ideea este alta.



 
Icoană apuseană din seria Maicii Domnului având cornul lunii la picioare


   
Următorul portret intitulat de El Greco M. Juan D. Ávila, despre care unii istorici de artă afirmă că este al Maestrului Juan de Ávila (1500-1569), astăzi San Juan de Ávila (v. Gregorio Marañón, Toledo y el Greco, Madrid, 1956),…
… este mai degrabă, al lui Juan de la Cruz (1542-1591), poetul mistic fascinat de erosul dumnezeiesc al Părinților Răsăriteni (mai ales al Sf. Dionisie Areopagitul):




 
Juan de Ávila (aprox. 1580), ulei pe pânză, Muzeul El Greco, Toledo, Spania



E limpede, din această pânză atât de grăitoare, că Sf. Ioan al Crucii practica rugăciunea inimii și că era obișnuit cu stările extatice, ca și El Greco.

Am ales câteva fragmente din poemele mistico-erotice ale lui San Juan de la Cruz care pare să-l exprime atât de bine pe pictor, fragmente pe care le-am tradus mai puțin literar, pentru a fi cât mai aproape de textul original:



NOCHE OSCURA DEL ALMA/NOAPTEA ÎNTUNECATĂ A SUFLETULUI
sau
Canciones del alma que se goza de haber llegado al  alto estado de la perfección, que es la unión con Dios, por el camino de la negación espiritual

Cântările sufletului care se bucură de a fi ajuns la înalta stare de desăvârșire care este unirea cu Dumnezeu pe calea negației duhovnicești.

5
¡Oh noche, que guiaste,
oh noche amable más que alborada:
oh noche que juntaste
Amado con Amada,
Amada en el Amado transformada!

O, noapte, ce m-ai călăuzit,
o, noapte, mai frumoasă ca dalbii zori:
o, noapte ce unit-ai
Iubitul cu Iubita,
preschimbând Iubita în Iubit !



Unde „calea negației duhovnicești”  este calea apofatică, a cunoașterii lui Dumnezeu prin ceea ce nu cunoaștem despre El și unde ultimul vers este o trimitere la Marea Operă, aceea de prefacere, preschimbare, transformare și transfigurare a sufletului până la a deveni una cu modelul său, divin, Dumnezeu, pe calea iubirii, a erosului de care vorbea Sf. Dionisie Areopagitul.



LLAMA DE AMOR VIVA/FLACĂRA VIE A IUBIRII
sau
Canciones del alma en la ίntima comunicatiόn de amor de Dios

Cântările sufletului în intimă comuniune de iubire cu Dumnezeu

¡Oh, cauterio suave!
¡Oh, regalada llaga!
¡Oh, mano blanda ¡Oh, toque delicado,
que a vida eterna sabe,
y toda deuda paga!
Matando muerte en vida la has trocado.

O, rană delicată  !
O, rană preaplăcută !
O, mână blândă! O, atingere gingașă,
Ce ești ca viața în eternitate,
și păcatele răscumperi, toate!
Omorând moartea, ai (pre)schimbat-o în viață .



COPLAS EN PENA DEL ALMA POR VER A DIOS
sau
Cântările de dor ale sufletului care tânjește să-L vadă pe Dumnezeu
Vivo sin vivir en mi,
y de tal manera espero,
que muero porque no muero.

Trăiesc și nu trăiesc în mine,
și aștept de nu mai pot,
că mor că nu mai mor.

(Tema dragă Sfintei Teresa de Jesύs/Teresa de Ávila, maestra Sfântului Ioan al Crucii/Juan de la Cruz și reprezentată de craniile care apar în mod obișnuit în picturile lui El Greco și care trimit la ideea neoplatonică/esoterică cum că viața de dincolo este una plină de o fericire necuprinsă).



Iată și două tablouri cu Sf. Francisc (pe care l-a pictat și repictat de nenumărate ori):


 
 
Sf. Francisc în extaz (1577-1580), ulei pe pânză, Muzeul Lάzaro Galdiano, Madrid, Spania



 
Sf. Francisc primind stigmatele (1585-1590), ulei pe pânză, colecție privată.


Aici se vede foarte bine că El Greco vedea câmpurile de energie.

Iată și două pânze cu Sf. Ioan Evanghelistul, sau, mai degrabă, a Sf. Ioan Teologul, autorul Apocalipsei, un sfânt care, de fapt are înfățișarea Arhanghelului Mihail, cel care se luptă cu balaurul și-l învinge.

Cum a reprezentat El Greco biruința asupra balaurului ? Pictându-l mic, prizonier în cupa/ potirul euharistiei.

Mesajul este limpede: împărtășania cu trupul și cu sângele lui Hristos biruie demonii interiori.

Desigur, poate exista și o altă interpretare a micului dragon din potirul împărtășaniei, una legată de vreun ordin secret ce avea această emblemă. Până acum însă, acest ordin a rămas … secret.



 
Sf. Ioan Teologul (1595-1604), ulei pe pânză, Muzeul Prado, Madrid, Spania


 
Sf. Ioan Teologul (1610-1614), ulei pe pânză, Muzeul El Greco, Toledo, Spania

 

… și A cincea pecete – unul din cele mai enigmatice, ultime, mesaje pe care ni le-a lăsat Dominicos Theotocopulos:

 

A cincea pecete (1608-1616), ulei pe pânză, Metropolitan Museum, New York, SUA


… un tablou care trimite la Apocalipsă (cap. 6):

Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o.
Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ ?
Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei
. (9-11)

… și al cărui mesaj, rămâne, până astăzi, obscur !

Ce putem spune este că personajul îmbrăcat în albastru este un înger – Atlas, care unește cerul cu pământul și sprijină bolta cerească să nu se prăbușească peste pământ…
… că mantia roșie lepădată este firea omenească, lepădată odată pentru totdeauna pentru dobândirea unirii cu Dumnezeu: MAREA OPERĂ ÎNFĂPTUITĂ.

S-a întâmplat ca Picasso să vadă în A cincea pecete ceva ce n-ar vedea nimeni: un bordel filosofic:

 



Pablo PICASSO, Les Demoiselles d’Avignon sau Le Bordel philosophique/Le Bordel d’Avignon, iunie-iulie 1907, New York, Museum of Modern Art

***
   

Portretul de mai jos trece drept un autoportret. Cine știe ? Tabloul se intitulează Portretul unui gentilom în vârstă. Este posibil ca El Greco să fi arătat așa spre sfârșitul vieții.



 
Portretul unui gentilom în vârstă  (1590-1600), ulei pe pânză, Metropolitan Museum, New York, SUA



Oricum, spre sfârșit, picta mai degrabă energii, decât persoane, așa cum o arată una din ultimele sale lucrări aflată în România :


 
Logodna Fecioarei (1613-1614), ulei pe pânză, Muzeul de Artă, București, România

Mantia azurie a Fecioarei, singura pe care o vedem, simbolizează … natura-i exclusiv celestă !

Considerând mesajele secrete din picturile lui Dominicos Grecul, Fiul Maicii Domnului, mesaje din care foarte multe ne scapă încă, se poate întreba cineva cum de au scăpat Inchiziției?

Răspunsul simplu este acesta: El Greco era traducătorul oficial al Inchiziției pentru limba greacă, așadar „preasfințiții judecători” aveau o încredere totală în el, dar răspunsul adevărat este că aceste mesaje trebuiau să ajungă la noi.

Pe de altă parte, El Greco însuși declara în testamentul lui: „având, crezând și împărtășind tot ceea ce crede și împărtășește sfânta biserică mamă de la Roma, crezând în misiunea Prea Sfintei Treimi, în a cărei religie și credință declar să trăiesc și să mor ca un bun credincios și catolic creștin…”.


***
   

Pictura lui El Greco a fost o enigmă pentru timpul său, o enigmă rămâne și astăzi.
Paradoxal, „pictorul figurilor alungite” nu era prea cunoscut, nu figura în tratatele de istorie a  artei  și nu era considerat un mare maestru…  până în secolul al XIX-lea, când, brusc, l-au redescoperit romanticii și pictorii francezi ai sec. XIX și de atunci influența lui continuă să se reverse asupra artiștilor moderni și contemporani.

Atunci a fost, propriu-zis descoperit și de atunci lucrările lui au început să iasă în lume ca să-și ocupe locul în principalele muzee ale lumii și în principalele colecții private.

Se spune că această diasporă a operelor lui  din Toledo a avut ca efect o recunoaștere bruscă și universală a lui El Greco în toate centrele mari de creație si artă.


Și, se mai poate spune că din miraculosul an 1914, la al treilea centenar al morții sale, figura lui El Greco a început să fie recuperată și pictorul a devenit unul din cei mai mari maeștrii ai artei universale.

De atunci, Toledo a început să se pregătească, cu lucrări de infrastructură, să-și primească vizitatorii care doreau să vadă locul unde a creat acest artist enigmatic. A construit hoteluri și chiar și o gară, care acum este o gară AVE (cu trenuri de mare viteză).

De atunci Toledo, care se identifică cu El Greco, a început să se deschidă spre lume și acum se pregătește să sărbătorească figura acestui pictor universal, ale cărui opere se reîntorc acasă, pentru a fi prezentate în expozițiile (dintre care șase expoziții mari) celui de-al patrulea centenar al morții artistului, devenind un mare muzeu El Greco.

LUCRĂRI CONSULTATE:
Manuel B. Cossίo: El Greco, Ed. Meridiane, București, 1985

Web Oficial del IV Centenario del Greco
Web site-uri San Juan de la Cruz
Website-ul La Tribuna de Toledo.es


Etichete exclusiv onlineEl GrecoToledoSan Juan de la Cruzpicturăcentenar El GrecoFecioaraMaica DomnuluiautoportretRenașterea,

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live