Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cluburile din Italia rămân fără licenţă, la a treia abatere

Proprietarii de localuri din Italia spun că verificările autorităţilor sunt foarte dese, şi regulile de siguranţă extrem de dure. Nerespectarea loor duce la pierderea licenţei.

Cluburile din Italia rămân fără licenţă, la a treia abatere
Foto: nightlife-cityguide.com.

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 03 Noiembrie 2015, 05:51

Italia este încă o ţară unde industria petrecerii timpului liber este foarte bine dezvoltată, dar tot aşa sunt şi obligaţiile patronilor de cluburi, discoteci şi restaurante.

Controalele autorităţilor sunt foarte frecvente, iar pedepsele pentru încălcarea legislaţiei pot să ducă rapid la închiderea afacerii.

Concertele de muzică rock se desfăşoară în Italia numai în spaţii deschise: pe stadioane, mai mari sau mai mici, în arene sau chiar pe câmp, unde se amplasează o scenă imensă şi câteva maxiecrane.

În cazul spaţiilor închise, fumatul este permis doar în exterior şi foarte rar se întâmplă să se accepte un număr mai mare de clienţi decât cel prevăzut de local.

Asta din cauza numeroaselor controale efectuate în special de carabinieri şi poliţie.

Potrivit lui Ionuţ Mocanu, proprietarul unui club-discotecă de lângă Roma, ieşirile de urgenţă sunt stabilite în funcţie de suprafaţa localului.

Ionuţ Mocanu: Clubul îl am din 2004, luna octombrie. Practic, aici, la un anumit local în baza metrilor pătraţi, ei îţi calculează câte ieşiri de urgenţă trebuie să ai şi câte persoane pot intra în acel local. Eu am trei ieşiri de urgenţă şi o capacitate maximă de 350 de persoane, la un local în jur de 600 metri pătraţi. Odată ce a venit un control şi tu ai 380 îţi retrag licenţa minim pe 30 de zile, prima dată; după aia, pe şase luni şi după aia, adio.

Reporter: Aveţi controale la club?

Ionuţ Mocanu: Controale am avut într-o seară 80 de persoane de la Garda de Finanţe, Carabinieri. Acest local a fost un an închis ca eu să iau autorizaţia pentru discotecă. Avem hidranţi cât au calculat inginerul şi toată Comisia asta de vigilenţă. Pentru spaţiul ăsta, la atâţia metri pătraţi trebuie să ai atâţia hidranţi, trebuie să ai atâtea ieşiri de urgenţă. Eu am certificate şi pe mochetă şi pe mobilier şi pe tavan, că e tavan din ăla fals, deci trebuie să fie totul antiincendiu.

Conaţionalii din Italia sunt profund îndureraţi de tragedia de la Bucureşti.

Majoritatea dintre ei îşi transmit gândurile de solidaritate pe reţelele de socializare, la fel ca şi numeroşi italieni care fie au trăit în România, fie sunt alături de comunitatea de români din Peninsulă.

Totodată, de sâmbătă, la toate instituţiile româneşti din Italia, la ambasadă, consulate şi la instituţiile de cultură, steagul României a fost coborât în bernă, iar uşile sunt deschise pentru cei care vor să lase un mesaj de solidaritate faţă de apropiaţii victimelor.

Mai multe știri despre incendiul din clubul Colectiv din capitală găsiți pe portalul nostru special.

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
În lume 19 Aprilie 2024, 13:53

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"

Surse militare iraniene au comunicat agenției Reuters că atacul a fost minimal și că, după toate probabilitățile a fost...

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
În lume 19 Aprilie 2024, 09:55

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene

Comandantul Forţelor Aeriene precitează că este pentru prima dată când unităţile ucrainene distrug un bombardier supersonic...

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 08:38

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan

Televiziunea de stat din Iran a informat despre explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan.

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih
În lume 19 Aprilie 2024, 08:34

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih

Un atac din partea Rusiei de la primele ore ale dimineţii de vineri a avariat infrastructura din oraşul ucrainean central...

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih
Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite
În lume 19 Aprilie 2024, 08:02

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu va avea vineri, în Abu Dhabi, o întrevedere cu reprezentanții Dubai Port World, pentru ca apoi...

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite
Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 07:28

Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan

Conform unor surse străine, americane și iraniene, Israelul atacat în această noapte, în jurul orei 4:00, zone din vestul...

Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan
Oficiali ucraineni: În regiunea Odesa sunt cei mai mulți spioni și troli ruși
În lume 19 Aprilie 2024, 07:24

Oficiali ucraineni: În regiunea Odesa sunt cei mai mulți spioni și troli ruși

Dincolo de campania militară, Rusia poartă şi una de spionaj şi dezinformare.

Oficiali ucraineni: În regiunea Odesa sunt cei mai mulți spioni și troli ruși
Presa din Iran: Explozie auzită în apropierea aeroportului Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 06:39

Presa din Iran: Explozie auzită în apropierea aeroportului Isfahan

UPDATE: Agenția internațională pentru energie nucleară: Nicio daună la facilitățile nucleare iraniene.

Presa din Iran: Explozie auzită în apropierea aeroportului Isfahan