Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: DESCHIS...DE RUSALII- continuare Duminică, 27 Mai

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Mihaela Helmis

28 Martie 2018
Vizualizari: 204
Comentează add

Mihaela Helmis ne reaminteşte că în urmă cu 45 de ani, într-un 12 martie cu noroc ! - începeau să fie difuzate primele emisiuni ale vestitului Program 3 , pentru tineret.

Cloşca cu puii de aur Cloşca cu puii de aur - Conține audio

mihaela-helmis

Foto: Mihaela Helmis.

Mihaela Helmis ne reaminteşte   că în urmă cu 45 de ani, într-un 12 martie  cu noroc ! - începeau să fie difuzate primele emisiuni ale vestitului Program 3 , pentru tineret ,al Radiodifuziunii Române. Mulţi dintre ascultatorii RRA de azi, sunt  foşti ascultători ai postului care le corespundea vârstei şi preferinţelor  în anii 70 si 80, iar vocile pe care le ascultăm  spun- și cu apel la Fonotecă-  povestea unui fenomen mediatic uneori asemuit  CLOȘTII CU PUII DE AUR . Intre vocile de ieri şi de azi : Sofia Şincan redactorul şef al postului timp de aproape 20 de ani , Camelia Stănescu,Titus Vâjeu,George Enache,Dan Ursuleanu , Sebastian Sârcă dar şi ,într-un cuplet George Enache, ca şi micul pe atunci Alexandru Tomescu, alături de foarte tinerii interlocutori , eroii şi ascultătorii de fiecare zi ai Programului 3 .

Audio.


Ascultând radioDocul artistic dedicat CLOȘTII CU PUII DE AUR  , una dintre vocile inconfundabile ale Programului 3 -Tineret Camelia Stănescu adăuga:

A FOST O DATĂ CA NICIODATĂ PROGRAMUL 3, cu emisiuni publicistice şi culturale semnate de  adevăraţi profesionişti ai microfonului, cu transmisii în direct datorate unor vajnici reporteri-cronicari ai clipei, cu  muzică de calitate, cu  excelente scenarii radiofonice, însufleţite de maeştri ai teatrului românesc.

A FOST O DATĂ CA NICIODATĂ PROGRAMUL 3, un proiect educaţional vizionar, un proiect cultural de anvergură, gândit pentru tineri şi realizat cu tineri, un laborator de creaţie radiofonică ale cărui producţii de valoare sunt validate în zilele noastre prin transferul de pe învechite benzi de magnetofon pe suport modern.

A FOST O DATĂ CA NICIODATĂ PROGRAMUL 3, a cărui tradiţie e continuată astăzi  de RADIO 3 NET, făurit cu dăruire şi talent de marele om de radio FLORIAN PITTIŞ, fidel colaborator al PROGRAMULUI 3, cel care era încredinţat că VIITORUL LE APARŢINE CELOR CE CRED ÎN FRUMUSEAŢEA VISELOR.

 

A FOST O DATĂ CA NICIODATĂ PROGRAMUL 3, ale cărui  savuroase emisiuni umoristice  pot fi regăsite ON LINE,  sub genericul TEATRU DE DIVERTISMENT,

ale cărui  scenarii radiofonice de referinţă, realizate cu aleasă iubire de cultură, selectate şi puse în valoare  cu profesionalism de MAGDA DUŢU în ciclul BIOGRAFIA UNEI CAPODOPERE, sunt difuzate pe lungimile de undă ROMÂNIA CULTURAL.

A FOST O DATĂ CA NICIODATĂ PROGRAMUL 3,  care pentru noi, realizatorii lui a însemnat UN VIS ÎMPLINIT. Pentru a sărbători acest vis împlinit, an de an, vreme de  patru decenii şi jumătate, în 12 martie, ziua de naştere a PROGRAMULUI 3 ne reunim la o tradiţională masă festivă. Atunci, pentru câteva ore,  se produce un miracol. Suntem din nou tineri. SOFIEI ŞINCAN, cloşca cu puii de aur,  cum  a denumit-o într-un articol pe care i l-a dedicat, fostul nostru coleg, ziaristul Valentin Verzeanu, redevine,ca prin farmec, şefa noastră. Părăsim prezentul gri şi ne tranferăm undeva  în peisajul ideal  al unei tinereţi arzătoare, acolo unde am trăit noi intens  BUCURIA DE A FACE RADIO.


Etichete closca cu puii de aurprogramul 3

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live