Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cine sunt teroriştii?

Originea teroriştilor, ce îi motivează să se radicalizeze şi să devină adepţi ai grupării extremiste autointitulate "Statul Islamic"?

Cine sunt teroriştii?

Articol de Luminiţa Apostol, 24 Martie 2016, 02:40

După atentatele de la Bruxelles, revin cu tot mai multă stringenţă întrebările referitoare la originea teroriştilor, cine sunt, din ce medii provin, ce îi motivează să se radicalizeze şi să devină adepţi ai grupării teroriste autointitulate "Statul Islamic"?

Responsabilii europeni din domeniul securităţii trebuie să facă faţă unei situaţii inedite, pentru care experţii spun că nu există, deocamdată, un răspuns, cum să gestioneze ameninţarea care vine din partea miilor de voluntari europeni care s-au alăturat grupării teroriste autointitulate "Statul Islamic".

Au parcurs stagii în Irak şi în Siria şi apoi au revenit în ţările de origine, de multe ori neştiuţi de nimeni. Agenţia France-Presse scrie că înainte de a muri, Abdelhamid Abaaoud, presupusul şef al comandoului care a executat atacurile de la Paris din noimembrie, le-a mărturisit prietenilor că a intrat în Franţa fără documente oficiale, însoţit de alţi 90 de bărbaţi sirieni, irakieni, francezi, germani şi englezi.

Estimările sunt că peste 5000 de europeni au plecat să lupte în Siria şi în Irak, iar din Franţa şi Belgia au plecat cei mai mulţi. Raportat la numărul de locuitori, Belgia deţine tristul record de a se afla pe primul loc în ce priveşte numărul celor plecaţi să se alăture jihadiştilor.

Daniel Byman, profesor la Universitatea Georgetown, scrie, în New York Times, că iniţial juhadiştii erau motivaţi de aventură, apoi de ideea că îşi apără comunităţile, dar acum prietenii recrutează prieteni promiţându-le glorie, iar acest fapt alimentează ciclul violenţei. Aceste afirmaţii confirmă ceea ce a spus un responsabil francez în lupta antiteroristă pentru France Presse, că atacurile de la Bruxelles arată că gruparea teroristă Statul Islamic poate mobiliza rapid voluntari aflaţi în Europa şi dispuşi să execute atacuri sinucigaşe.

În general, aceştia sunt oameni ce au legături cu locurile unde sunt executate atacurile, scrie cotidianul britanic The Guardian, bazându-se pe istoricul atentatelor din ultimele decenii din Europa. Acest lucru este valabil şi pentru atentatorii de la Paris, şi pentru cei din Belgia. Ei sunt musulmani aflaţi în aceste ţări la a doua sau la a treia generaţie, neintegraţi, radicalizaţi şi trăind în cartiere devenite adevărate ghetouri, unde poliţia şi serviciile de informaţii nu au acces.

Un exemplu elocvent este cartierul Molenbeek din Bruxelles, unde şi-au avut baza doi dintre teroriştii implicaţi în atacurile din noiembrie, de la Paris, şi unde s-a ascuns un altul, Salah Abdeslam, care până la arestarea sa, vinerea trecută, timp de patru luni a fost protejat de familie, de prieteni şi de mici infractori. Agenţia Reuters scrie că Molenbeek este numit baza aeriană a jihadiştilor, din cauza numărului de militanţi islamişti bănuiţi că ar trăi acolo.

Tot mai multe voci spun că Belgia este un exemplu pentru eşecul politicii multiculturale în Europa, iar autorităţile au fost acuzate că nu au reuşit să-i integreze pe musulmani şi să ofere locuri de muncă pentru tinerii disperaţi care au ajuns să se radicalizeze.

Pe de altă parte, există temeri că o altă posibilitate pentru terorişti de a ajunge în Europa ar putea fi imigraţia masivă din ultimele luni, chiar dacă responsabilul luptei antiteroriste la nivel european, Gilles de Kerchove, a negat şi a spus că ar putea fi doar cazuri izolate. Însă, Polonia a anunţat ieri că, după atentatele de la Bruxelles, va refuza să mai primească imigranţi pe teritoriul său, conform distribuţiei la nivel european, premierul Beata Szydlo afirmând că printre imigranţi se află şi terorişti şi că guvernul său este obligat să se gândească la securitatea cetăţenilor.

Terorism de cartier
Analize 23 Martie 2016, 14:28

Terorism de cartier

Temerea principală a unor experți în domeniul securității este acum posibila joncțiune dintre islamismul radical și rețelele...

Terorism de cartier
Israelul a lansat un atac asupra Iranului
În lume 19 Aprilie 2024, 06:11

Israelul a lansat un atac asupra Iranului

Televiziunea de stat iraniană a raportat vineri dimineaţa "explozii puternice" în provincia Isfahan, indicând că nu sunt...

Israelul a lansat un atac asupra Iranului
Rusia "ar putea fi pregătită să atace NATO" peste cinci până la opt ani
În lume 18 Aprilie 2024, 21:57

Rusia "ar putea fi pregătită să atace NATO" peste cinci până la opt ani

Administraţia de la Moscova a respins în mod regulat sugestiile occidentale că ar putea lua în considerare un atac asupra...

Rusia "ar putea fi pregătită să atace NATO" peste cinci până la opt ani
Obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu Emiratele Arabe Unite
În lume 18 Aprilie 2024, 20:14

Obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu spune că vizita sa va determina și o intensificare a prezenței companiilor românești pe piața din...

Obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu Emiratele Arabe Unite
Țările grupului G7 discută posibila sancționare a Iranului pentru atacul cu rachete asupra Israelului
În lume 18 Aprilie 2024, 19:18

Țările grupului G7 discută posibila sancționare a Iranului pentru atacul cu rachete asupra Israelului

Miniştri de Externe din cele mai mari economii ale lumii, membre ale grupului G7, discută şi situaţia privind traficul...

Țările grupului G7 discută posibila sancționare a Iranului pentru atacul cu rachete asupra Israelului
Comisarul european pentru afaceri interne speră la aderarea deplină a României şi Bulgariei la Schengen, în acest an
În lume 18 Aprilie 2024, 19:12

Comisarul european pentru afaceri interne speră la aderarea deplină a României şi Bulgariei la Schengen, în acest an

Ylva Johansson a discutat atât cu ministrul bulgar de interne, Kalin Stoyanov, cât şi cu cel român, Cătălin Predoiu.

Comisarul european pentru afaceri interne speră la aderarea deplină a României şi Bulgariei la Schengen, în acest an
Moscova acuză România că "încearcă să anuleze cultura rusă"
În lume 18 Aprilie 2024, 19:04

Moscova acuză România că "încearcă să anuleze cultura rusă"

România anulează cultura rusă prin rezilierea contractului de închiriere a unor sălil de cinema pentru...

Moscova acuză România că "încearcă să anuleze cultura rusă"
Războiul nevăzut din Ucraina
În lume 18 Aprilie 2024, 19:00

Războiul nevăzut din Ucraina

Lupta autoritatilor cu spionii rusi si cu trolii care propaga stiri false, mai ales in mediul online din regiunea Odesa.

Războiul nevăzut din Ucraina