Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cine se ascunde în spatele darurilor din cizmuliţe?

De-a lungul secolelor, s-au conturat multe poveşti şi legende în privinţa vieţii şi faptelor Sfântului Nicolae.

Cine se ascunde în spatele darurilor din cizmuliţe?
Sfântul Nicolae, reprezentat ca ocrotitor al celor care fac comeţ pe mare. Foto: Arhivă/Wikipedia.

Articol de Izabela Aivăncesei, 06 Decembrie 2016, 11:23

De-a lungul secolelor, s-au conturat multe poveşti şi legende în privinţa vieţii şi faptelor Sfântului Nicolae. Viaţa sfântului ne ajută să înţelegem caracterul lui, gesturile sale şi de ce el este atât de iubit şi de venerat ca protector, dar şi de ce este solicitat pentru ajutor într-o măsură atât de mare de către cei aflaţi în necazuri.

AUDIO: Reportaj.

Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV în satul Patara, pe coasta de sud a Turciei de azi, pe atunci în zona grecească. A fost numit arhiepiscop al Mirei Lichiei şi generozitatea sa pentru nevoiaşi, dragostea lui pentru copii şi ocrotirea sa asupra tuturor călătorilor, în special a celor de pe mare, au devenit cunoscute în toată regiunea încă din timpul vieţii. Episcopul Nicolae a suferit pentru credinţa lui, a fost exilat şi închis în timpul domniei lui Diocleţian, împăratul roman care a persecutat fără milă creştinii. După eliberare, Nicolae, episcopul Mirei participă la Sinodul de la Niceea din anul 325. A murit pe 6 decembrie 343 d.Hr. şi a fost îngropat în catedrala în care a şi slujit. Apariţia mirului şi minunile de la mormântul său au dezvoltat devotamentul oamenilor faţă de personalitatea sa, ziua morţii sale devenind sărbătoare pentru întreaga lume creştină.

Într-una din relatările despre viaţa sfântului, se aminteşte despre ajutorul pe care l-a oferit unui tată cu trei fiice, care săraci fiind, ar fi fost obligat să le vândă ca sclave. Fără zestre, ele nu s-ar fi putut căsători, dar, în mod misterios, în trei ocazii diferite, câte o pungă de aur a apărut lângă casa lor şi astfel au fost salvate, Sfântul Nicolae devenind cunoscut, după această faptă, pentru calitatea sa de a oferi daruri.

Mai multe povestiri arată intervenţia sfântului în condiţiile grele ale călătoriilor de pe mare, el fiind ocrotitorul marinarilor şi al călătorilor. Mormântul lui Nicolae din Myra a devenit un loc de pelerinaj pentru europeni. Din cauza numeroaselor războaie şi atacuri din regiune, unii creştini au fost îngrijoraţi de faptul că accesul la mormântul arhiepiscopului ar putea deveni dificil. Printr-un context comercial şi religios, în primăvara lui 1087, marinarii italieni au reuşit să preia rămăşiţele pământeşti ale sfântului, aducându-le la Bari, un port de pe coasta de sud-est a Italiei. O biserică impresionantă a fost construită peste Cripta Sfântului Nicolae şi mulţi credincioşi au călătorit spre această destinaţie pentru a-l onora pe cel care a salvat copii, prizonieri, marinari, oameni înfometaţi şi mulţi alţii, pentru a-l cinsti pe bătrânul milos şi mijlocitor către Dumnezeu. Altarul Sfântului Nicolae din Bari a devenit, în scurt timp, unul dintre marile centre de pelerinaj ale Europei şi prin mijlocirile sale minunate, lui Nicolae i-a fost atribuit numele de "Sfântul din Bari." Basilica di San Nicola este vizitată şi astăzi de pelerini şi turişti.

Poveştile despre bunătatea şi generozitatea sa au făcut înconjurul lumii, ziua de 6 decembrie fiind marcată prin gesturi identice. În Germania şi Polonia, băieţi îmbrăcaţi în episcopi, cereau de pomană pentru cei săraci sau pentru ei înşişi. În Olanda şi Belgia exista obiceiul ca în această zi să sosească un episcop călare pe un cal alb care oferea tuturor daruri. Copiii germani lăsau în seara de 5 decembrie fân şi morcovi în ghete în speranţa că sfântul bun le va lua pentru calul său şi, în schimb, le vor lăsa dulciuri şi alte daruri.

Românii au ridicat încă din primele veacuri în cinstea sfântului multe biserici şi de mai bine de 400 de ani au privilegiul de a i se închina pentru că mâna sa dreaptă a fost adusă de către Mihai Viteazu la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală.
Cine este Sfântul Nicolae şi despre cum devine sărbătoarea din 6 decembrie prilej de pregătire pentru Naşterea Domnului aflăm din documentarul difuzat în cadrul emisiunii Obiectiv România!

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Cultură 24 Aprilie 2024, 18:33

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca

Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România şi-a deschis astăzi porţile în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu o ofertă bogată şi...

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
Cultură 24 Aprilie 2024, 15:37

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila

Sâmbătă, în localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de...

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român
Cultură 24 Aprilie 2024, 14:55

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, în cadrul Târgului de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), va avea loc o „celebrare prin carte” a...

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român
Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Cultură 23 Aprilie 2024, 18:53

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024

Singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România, a avut loc luni, 22 aprilie, în prezența unui public...

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Cultură 23 Aprilie 2024, 09:36

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024

Diplomele galei, adevărate opere de artă, au fost desenate de pictorul Ștefan Câlția.

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes
Cultură 23 Aprilie 2024, 08:06

Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes

A 77-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14-25 mai.

Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes
Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee
Cultură 22 Aprilie 2024, 22:30

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee

Ministerul Culturii acordă 1,5 milioane de lei pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee.

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee
Urări de Paştele Evreiesc
Cultură 22 Aprilie 2024, 21:24

Urări de Paştele Evreiesc

În mesajul transmis astăzi cu prilejul Sărbătorii de Pesah, Paştele Evreiesc, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat...

Urări de Paştele Evreiesc