Cercetarea agricolă la... pământ

Mostră a nepăsării, a indiferenţei şi a intereselor obscure. Aceasta este Staţiunea de Cercetări Agricole Podu Iloaiei, din judeţul Iaşi. Un patrimoniu al statului lăsat de izbelişte. Doi cercetători, un mecanic şef, un şofer, o femeie de serviciu şi zece paznici întreţin ceea ce a a mai rămas din nucleul de elită al cercetării în domeniul ameliorării plantelor în judeţele Moldovei.

Imaginile văzute sînt jalnice.

Clădiri, altădată pline de viaţă, cu geamuri sparte şi varul căzut de pe pereţi; depozite, laboratoare, staţii de sortare şi de tratare şi conservare a seminţelor lăsate în părăsire; grajduri pentru animale abandonate, din care razbate mirosul de stătut pline de păienjeniş; un parc de maşini agricole, competitiv în urmă cu 20 de ani, astăzi adevarat morman de fiare vechi... Aceasta-i staţiunea.

Inclusiv firma de pe frontispiciul clădirii principale, cu înscrisul purînd denumirea unităţii a căzut. Ironie a sorţii, la exact 55 de ani de la înfiinţarea a ceea ce s-a dorit centrul de cercetare şi de realizare a soiurilor de plante pretabile condiţiilor climatice din zona Moldovei. Şi nu sînt puţine realizările înregistrate în timp, mai ales că la Podu Iloaiei se producea sămînţă de cultură, selecţionată, pentru toate judeţele din estul ţării. Toate sînt însă amintire şi subiect de adîncire a unor răni care dor profund. Îi afectează în primul rînd pe cei care au crezut în vocaţia lor şi care mai cred încă, spunîndu-şi că nu e totul pierdut.

Ascultînd însă vorbele inginerului mecanic şi ale celei care s-a angajat să facă posibilă revitalizarea staţiunii, cercetător Ionela Ioan, dar şi punînd cap la cap informaţiile care circulă pe seama dezastrului de la Staţiunea Podu Iloaiei, mă îndoiesc că locul va mai avea încărcătura de altădată.

Totul a plecat de la dezinteresul de la centru, al Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, aceasta renunţînd, anul trecut, din nu se ştie ce raţiuni şi presiuni, la nucleul de cercetare de la Iaşi, în favoarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă.

Guvernul care a formulat legea de trecere dintr-o parte în alta trebuia să emită şi o decizie cu privire la reorganizarea activităţii staţiunii, lucru pe care nu l-a mai făcut.

Între timp, diverşi politicieni şi tipi fară nici o legătură cu agricultura, au tot început să dea tîrcoale patrimoniului unităţii. Prima acţiune a fost deposedarea de pămînt. Din cele peste 2000 de hectare, staţiunea a ajuns să mai aibă doar 400, sub pretextul că, vezi bine, judeţul n-ar mai avea terenuri pentru rezolvarea unor titluri de propietate.

Prefectura şi a ei comisie de fond funciar poartă o mare vină. A se vedea cine sînt propietarii unor mari hălci de pămînt în chiar inima cîmpurilor de cercetare agricolă.

Dar nu numai atît. S-au tot amânat banii pentru activităţile curente, pentru ceea ce mai era încă în viaţă, staţiunea nefiind în stare să-şi plătească datoriile. Aşa s-au înmulţit dobînzile la facturile neachitate, încît oricine poate gîndi că nu e departe momentul cînd fiscul va scoate acareturile la licitaţie pe te miri ce. Lesne de înţeles că cei interesaţi vor afla primii de şansa pe care şi-au pregătit-o din vreme.

Multe bunuri ale statului s-au risipit la acest mod, peste tot în țară, ceea ce nu mai miră pe nimeni.

Strigător la cer este că maniera se perpetuează fară ca nimeni să pună piciorul în prag.

Dar, mă întorc şi spun: poate nu-i totul pierdut în ceea ce priveşte cercetarea agricolă de la Podu Iloaiei. Poate că... Cine ştie. În toate, se zice, este un al 12-lea ceas. Podul Iloaiei îl merită.