Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CE propune ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii

Cu cel mai mare şomaj din zona euro de la introducerea monedei unice, Comisia Europeană a cerut ridicarea restricţiilor impuse încă de unele ţări pentru lucrătorii români şi bulgari.

CE propune ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii
Foto: Agerpres.

Articol de Carmen Valică, Bruxelles, 18 Aprilie 2012, 16:18

Cu cel mai mare şomaj din zona euro de la introducerea monedei unice şi cu niveluri extrem de ridicate ale şomajului în rândul tinerilor, Comisia Europeană a propus miercuri un pachet de măsuri menite să încurajeze crearea de locuri de muncă în Europa.

Comisarul pentru piaţa muncii, László Andor, susţine că pachetul face referire la importanţa ridicării restricţiilor de pe piaţa muncii.

"Subliniem efectele pozitive ale liberei circulaţii a forţei de muncă şi am sugerat vechilor state membre să ridice restricţiile mai repede.

"Unele au făcut acest lucru. Nu suntem mulţumiţi de motivele prezentate pentru menţinerea restricţiilor şi am solicitat noi explicaţii", a declarat László Andor.

Comisarul pentru piaţa muncii a adăugat că este importantă combaterea muncii la negru, care apare din cauza menţinerii restricţiilor, şi că România şi Bulgaria trebuie să facă la rândul lor eforturi pentru a reduce şomajul şi rata sărăciei la nivel naţional.

Propunerile prezintă căi de încurajare a angajărilor prin reducerea taxării muncii sau prin creşterea sprijinului acordat la începerea unei afaceri.

Comisia identifică domeniile cu potenţial pentru crearea de locuri de muncă şi atrage atenţia că şomajul a ajuns la cote alarmante în Uniunea Europeană.

Pentru a îmbunătăţi mobilitatea forţei de muncă Comisia transmite, din nou, un semnal puternic pentru ridicarea restricţiilor impuse încă de unele ţări pentru lucrătorii români şi bulgari.

De asemenea, Comisia Europeană sugerează că statele membre ar trebui să permită accesul cetăţenilor din alte state membre la locurile de muncă din sectorul public.

E vizată îmbunătăţirea condiţiilor în care pot fi transferate drepturile de pensii dintr-o ţară în alta şi se recomandă acordul guvernelor europene de a transfera în alt stat membru drepturile aferente unui şomer care doreşte să îşi caute un loc de muncă în altă ţară.

Soluţiile pentru crearea de locuri de muncă


Comisia Europeană consideră că dezvoltarea economiei ecologice ar putea crea 20 de milioane de locuri de muncă până în 2020.

În acelaşi interval, sistemul sanitar ar putea genera peste 17 milioane de locuri de muncă.

Comisia consideră că o sursă importantă de locuri de muncă ar putea fi domeniul IT, însă numărul persoanelor calificate în acest domeniu este în prezent insuficient.

Comisia recomandă îmbunătăţirea legăturii dintre cererea de pe piaţa muncii şi educaţie şi investiţii sporite în calificările care se dovedesc insuficient acoperite.

Recunoaşterea calificărilor este un alt punct menţionat în propunerile CE.

Pachetul propus de Comisie cere mai multă eficienţă a politicilor naţionale din domeniul muncii prin încurajarea fiscală a creării de noi locuri de muncă sau transferarea taxelor de pe piaţa muncii către alte domenii, cum ar fi protecţia mediului, fără ca încasările la buget să fie astfel afectate.

O mai mare flexibilitatea a pieţei muncii reduce insecuritatea legată de locurile de muncă şi costurile fiscale, mai arată CE, care susţine că salariile ar trebui să fie “decente şi sustenabile“.

Şomaj record în UE

Şomajul în Uniunea Europeană atins un nivel record de 10,2% în luna februarie.

Între 2008 şi mijlocul lui 2011 au fost create un milion şi jumătate de locuri de muncă şi s-au pierdut şase milioane.

Din vara anului trecut lucrurile au continuat să se înrăutăţească.

Şomajul din zona euro e cel mai mare de la introducerea monedei unice, perspectivele economice nu arată o revenire rapidă şi consistentă, iar pentru a-şi atinge obiectivul de o rată a angajărilor de 75 la sută, Europa ar trebui să creeze peste 17 milioane şi jumătate de noi locuri de muncă.

Cel mai recent Eurobarometru pe tema impactului social al crizei arată că 80 la sută dintre europeni cred că nivelul de sărăcie din ţările lor a crescut în ultimele 12 luni.

Doar 14 % dintre europeni cred că situaţia lor se va îmbunătăţi în următorul an.

Pachetul prezentat mercuri va fi discutat în 6 şi 7 septembrie în cadrul unei conferinţe la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă.

Conferinţa ar urma să mobilizeze toţi partenerii în vederea punerii în aplicare a măsurilor anunţate.

Şomajul în zona euro, la un nou record istoric
În lume 01 Martie 2012, 17:51

Şomajul în zona euro, la un nou record istoric

Pentru a noua lună consecutiv în zona euro s-a înregistrat o rată a şomajului mai mare de 10% din populaţia activă. Potrivit...

Şomajul în zona euro, la un nou record istoric
Armata israeliană a lansat lovituri împotriva unor ţinte în sudul Libanului
În lume 24 Aprilie 2024, 18:55

Armata israeliană a lansat lovituri împotriva unor ţinte în sudul Libanului

Armata israeliană a declarat că a lansat miercuri lovituri de artilerie și lovituri aeriene împotriva a aproximativ 40 de...

Armata israeliană a lansat lovituri împotriva unor ţinte în sudul Libanului
Primele norme comunitare privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice
În lume 24 Aprilie 2024, 18:48

Primele norme comunitare privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice

Parlamentul European a adoptat astăzi, în ultima sa sesiune plenară din acest mandat legislativ, primele norme comunitare...

Primele norme comunitare privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice
România a primit asistență europeană și a creat un instrument pentru a reduce abandonul școlar
În lume 24 Aprilie 2024, 18:44

România a primit asistență europeană și a creat un instrument pentru a reduce abandonul școlar

România captează atenţia la Conferinţa Anuală a Direcţiei Generale pentru Reformă din cadrul Comisiei Europene, care se...

România a primit asistență europeană și a creat un instrument pentru a reduce abandonul școlar
Cel puţin 7 persoane au fost rănite astăzi în urma unui nou atac cu rachete al Rusiei în regiunile Harkiv şi Odessa
În lume 24 Aprilie 2024, 18:39

Cel puţin 7 persoane au fost rănite astăzi în urma unui nou atac cu rachete al Rusiei în regiunile Harkiv şi Odessa

De când a început anul 2024 foarte mulţi analişti se întreabă dacă orașul Odessa va putea fi cucerit, așa cum a spus de...

Cel puţin 7 persoane au fost rănite astăzi în urma unui nou atac cu rachete al Rusiei în regiunile Harkiv şi Odessa
Ultima zi a vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Coreea de Sud
În lume 24 Aprilie 2024, 18:27

Ultima zi a vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Coreea de Sud

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaționali în dezvoltarea și implementarea tehnologiei...

Ultima zi a vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Coreea de Sud
Parlamentul European a marcat 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE
În lume 24 Aprilie 2024, 17:06

Parlamentul European a marcat 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE

România şi Bulgaria nu auvintrat în UE în 2004, dar au primit foi de parcurs pentru integrarea care avea să urmeze în 2007.

Parlamentul European a marcat 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE
Rusia va trebui să extindă așa-numita "zonă tampon", dacă Kievul primeşte de la SUA sisteme avansate de rachete
În lume 24 Aprilie 2024, 15:09

Rusia va trebui să extindă așa-numita "zonă tampon", dacă Kievul primeşte de la SUA sisteme avansate de rachete

Rusia va trebui să împingă forţele ucrainene mai departe şi să extindă ceea ce consideră a fi o "zonă tampon", dacă Kievul...

Rusia va trebui să extindă așa-numita "zonă tampon", dacă Kievul primeşte de la SUA sisteme avansate de rachete