Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CE: noi investiţii în programele de conservare a mediului

În premieră, vor fi co-finanţate aşa-numitele "proiecte integrate", care acoperă regiuni mult mai vaste şi implică un număr mai mare de participanţi decât cele lansate până acum.

CE: noi investiţii în programele de conservare a mediului

Articol de Laurenţiu Văduva, 29 Ianuarie 2016, 09:00

Comisia Europeană a anunţat noi investiţii în programele de conservare a mediului.

În premieră, vor fi co-finanţate aşa-numitele "proiecte integrate", care acoperă regiuni mult mai vaste şi implică un număr mai mare de participanţi decât cele lansate până acum.

Pentru început, să ne reamintim de programul LIFE al Uniunii Europene. Este instrumentul financiar prin care Uniunea sprijină proiectele de conservare a mediului.

Audio: Agenda Europeana. Euranet Plus.

Lansat în anul 1992, LIFE a co-finanţat până acum peste 4100 de proiecte, contribuind cu aproape 3,4 miliarde de euro la protecţia mediului înconjurător şi a climei. Vorbim acum în premieră de proiectele integrate co-finanţate prin LIFE.

Ce sunt acestea şi prin ce diferă de cele obişnuite?

În primul rând, acoperă zone şi regiuni mult mai vaste. În al doilea rând, în ele sunt implicate un număr mult mai mare de companii din domenii cât mai multe şi variate, aşa încât să poată acoperi întreaga paletă de necesităţi ale unei regiuni.

Trebuie să existe cel puţin o sursă de finanţare, fie ea Uniunea Europeană, de nivel naţional sau privată.

Aceste proiecte au fost lansate pentru a ajuta statele membre să îşi armonizeze legislaţiile naţionale cu cea europeană în patru mari domenii: ocrotirea şi conservarea naturii, protecţia resurselor de apă, conservarea calitaţii aerului şi gestionarea deşeurilor.

Karmenu Vella, comisarul european pentru Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit, a declarat: „Este un exemplu în care Europa investeşte direct în calitatea vieţii cetăţenilor săi. Pentru a avea grijă cel mai bine de provocările majore de mediu şi sănătate – cum ar fi poluarea aerului şi a apei sau pierderile de biodiversitate - actualele politici trebuie făcute să lucreze în aceleaşi scopuri. Proiectele integrate exact asta fac”.

În Belgia, Finlanda şi Italia proiectele integrate vor ajuta la conservarea ecosistemelor. În Germania şi Marea Britanie se va lucra la planurile de management şi reabilitare a cursurilor râurilor, iar în cazul Poloniei va fi sprijinit un plan de reducere a poluării şi de conservare a calităţii aerului.

Per total, Comisia Europeană va contribui cu 63,8 milioane de euro la un buget total de 108,7.

Potrivit aşteptărilor Comisiei, aceşti bani vor putea atrage peste un miliard de euro din finanţări complementare din partea Fondurilor Agricole şi de Dezvoltare Regională şi alte surse, fie naţionale sau private.

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre UE în curând
Agenda europeană 07 Martie 2017, 08:41

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre UE în curând

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre Uniunea Europeană în curând.

EuranetPlus speră să vă ofere ştiri despre UE în curând
Miniştrii agriculturii din statele membre ale UE, reuniune la Bruxelles
Agenda europeană 06 Martie 2017, 10:16

Miniştrii agriculturii din statele membre ale UE, reuniune la Bruxelles

Miniştrii vor analiza, la întâlnirea de astăzi, propunerile preşedinţiei malteze a Uniunii Europene referitoare la viitoarea...

Miniştrii agriculturii din statele membre ale UE, reuniune la Bruxelles
Cât de digitalizată este ţara dumneavoastră?
Agenda europeană 03 Martie 2017, 08:11

Cât de digitalizată este ţara dumneavoastră?

Sub acest titlu, Comisia Europeană va da astăzi publicităţii Indexul Economiei şi Societăţii Digitale pe anul 2017.

Cât de digitalizată este ţara dumneavoastră?
Bruxelles: Forum european dedicat migrației
Agenda europeană 02 Martie 2017, 12:50

Bruxelles: Forum european dedicat migrației

Ajuns la cea de-a treia ediție, Forumul este organizat de Comisia Europeană și de Comitetul Economic și Social European.

Bruxelles: Forum european dedicat migrației
Acordurile comerciale au stimulat exporturile agricole ale UE
Agenda europeană 01 Martie 2017, 14:04

Acordurile comerciale au stimulat exporturile agricole ale UE

Este concluzia unui studiu independent privind acordurile comerciale încheiate cu trei țări – Mexic, Coreea de Sud și Elveția.

Acordurile comerciale au stimulat exporturile agricole ale UE
Reforma sistemului de acordare de azil
Agenda europeană 28 Februarie 2017, 13:22

Reforma sistemului de acordare de azil

Reforma sistemului de acordare de azil, pentru migranţi, în ţările europene, este analizată, astăzi, la reuniunea comitetului...

Reforma sistemului de acordare de azil
Propuneri legislative din pachetul privind energia curată
Agenda europeană 27 Februarie 2017, 14:06

Propuneri legislative din pachetul privind energia curată

O serie de propuneri legislative din pachetul privind energia curată vor fi discutate, astăzi, la Bruxelles, în Consiliul...

Propuneri legislative din pachetul privind energia curată
Comisia Europeană, ajutor de urgenţă pentru Sudanul de Sud
Agenda europeană 24 Februarie 2017, 06:13

Comisia Europeană, ajutor de urgenţă pentru Sudanul de Sud

Acest nou ajutor umanitar acordat de UE este destinat celor mai urgente nevoi ale populaţiei şi sprijinirii ţărilor vecine,...

Comisia Europeană, ajutor de urgenţă pentru Sudanul de Sud