Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CCR solicită listele permanente "până pe 21 august"

Plenul Curţii Constituţionale a solicitat executivului să comunice numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate până la data de 10 iulie 2012.

CCR solicită listele permanente "până pe 21 august"
Judecătorii Curţii Constituţionale. Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Ioana Dogaru, 14 August 2012, 14:11

Plenul Curţii Constituţionale a României a decis, marţi, în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei şi pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică ce se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, să dispună preschimbarea termenului de dezbatere acordat în privinţa referendumului de la data de 31 august la 21 august, se arată într-un comunicat al Curţii.

CCR a luat în discuţie marţi cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de preşedintele suspendat Traian Băsescu, precizează comunicatul.

"În vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, în temeiul art. 3, art. 14 şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă, plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 31 august 2012, la data de 21 august 2012", se mai arată în comunicat.

Curtea Constituţională precizează că se va pronunţa cu o majoritate de două treimi, adică şase voturi din nouă, asupra valabilităţii referendumului din 29 iulie, conform Legii privind organizarea şi funcţionarea CC.

Citiţi şi:
Comunicatul Curţii Constituţionale a României.

În comunicat se mai precizează că plenul CCR a solicitat executivului să comunice numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate (până la data de 10 iulie 2012), conform dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, se arată într-un comunicat al Curţii.

Conform comunicatului, listele electorale permanente sunt, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004, "listele cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit 18 ani până la ziua alegerilor inclusiv".

"Acolo unde această operaţiune nu s-a executat, urmează a se realiza în termenul acordat de Curte", se arată în comunicatul CCR.

Plenul Curţii Constituţionale, întrunit pentru a examina scrisoarea primului-ministru al guvernului României, a luat decizia cu majoritate de voturi, se mai arată în comunicat.

Erata "a fost trimisă legal"

Surse din interiorul Curţii Constituţionale, citate de redactorul Radio România Actualităţi, Mădălina Verman, au afirmat, de asemenea, că în discuţiile de marţi, majoritatea judecătorilor Curţii a opinat că aşa-numita erată la decizia Curţii din 2 august a fost trimisă legal către Monitorul Oficial pentru publicare.

Majoritatea judecătorilor Curţii Constituţionale consideră că judecătorul Ştefan Minea avea dreptul să trimită către Monitorul Oficial aşa-numita erată la prima decizie a Curţii referitoare la listele electorale de la referendumul din 29 iulie.

Surse citate susţin că şase din cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale şi-au dat telefonic acceptul înainte ca aşa-numita erată la decizia Curţii din 2 august să fie trimisă către Monitorul Oficial pentru publicare.

Preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, mai spun aceleaşi surse, şi-ar fi sunat colegii înainte de publicarea eratei care prevedea, spre deosebire de decizia anterioară din 2 august, că cetăţenii români cu domiciliul în străinătate vor fi trecuţi pe listele electorale permanente, ceea ce înseamnă că aceştia vor fi luaţi în calcul la stabilirea cvorumului pentru referendum.

De altfel, majoritatea judecătorilor Curţii sunt de părere că judecătorul Ştefan Minea avea dreptul în calitate de judecător de serviciu să dea erata respectivă.

Zilele trecute, trei judecători ai Curţii Constituţionale, Ion Predescu, Tudorel Toader şi Acsinte Gaşpar au pus în discuţie legalitatea emiterii şi publicării în "Monitorul Oficial" a respectivei erate.

Plenul Curţii discută marţi şi cu ce majoritate trebuie să se decidă valabilitatea referendumului, respectiv de cinci la patru dintre judecători sau de şase la trei.

Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale prevede că plenul Curţii ia decizia privind valabilitatea referendumului cu majoritate de două treimi.

Curtea Constituţională a României are nouă membri.

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
România 26 Aprilie 2024, 17:38

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac

Meteorologii avertizează că este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri...

Risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac
Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment
România 26 Aprilie 2024, 17:33

Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment

Ajutorul de restructurare a TAROM de 80 de milioane de euro, pe care Comisia Europeană îl va aproba în câteva zile, va...

Ajutorul de restructurare a TAROM va permite salvarea companiei de la faliment
ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor
România 26 Aprilie 2024, 17:13

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor

Autorităţile sanitare ne îndeamnă să fim atenţi la ce produse cumpărăm pentru masa de Paşte, deoarece, din neatenţie, putem...

ANSVSA a intensificat în ultima perioadă controalele specifice sărbătorilor
Nu vor fi restricţii sau lucrări pe A2 Autostrada Soarelui în următoarele zile
România 26 Aprilie 2024, 17:09

Nu vor fi restricţii sau lucrări pe A2 Autostrada Soarelui în următoarele zile

Nu vor fi restricţii sau lucrări pe A2 Autostrada Soarelui în următoarele zile - când se aşteaptă un trafic mai aglomerat...

Nu vor fi restricţii sau lucrări pe A2 Autostrada Soarelui în următoarele zile
42 de persoane evacuate din blocurile aflate în apropiere de surparea din Slănic Prahova
România 26 Aprilie 2024, 16:38

42 de persoane evacuate din blocurile aflate în apropiere de surparea din Slănic Prahova

Fisurile din pereții unei grădinițe s-au accentuat, după ce o stradă din Slănic, Prahova, s-a surpat ieri, formând un crater...

42 de persoane evacuate din blocurile aflate în apropiere de surparea din Slănic Prahova
3 milioane de elevi și preșcolari intră în vacanța de primăvară
România 26 Aprilie 2024, 16:27

3 milioane de elevi și preșcolari intră în vacanța de primăvară

Pe 8 mai se revine în sălile de curs pentru ultimul modul al acestui an școlar.

3 milioane de elevi și preșcolari intră în vacanța de primăvară
Următoarea ședință de guvern va avea loc la Brașov
România 26 Aprilie 2024, 15:24

Următoarea ședință de guvern va avea loc la Brașov

Proiectul care vizează construirea cu fonduri europene a lotului de 5 km de autostradă dintre localitățile Cristian și Codlea...

Următoarea ședință de guvern va avea loc la Brașov
Complexul Energetic Hunedoara face o nouă tranşă de angajări
România 26 Aprilie 2024, 14:39

Complexul Energetic Hunedoara face o nouă tranşă de angajări

Interesul pentru posturile scoase la concurs este foarte mare.

Complexul Energetic Hunedoara face o nouă tranşă de angajări