Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CCR se va pronunţa asupra referendumului "pe 31 august"

Curtea Constituţională susţine că a luat această decizie "în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei". Până pe 31 august guvernul trebuie să transmită CCR listele electorale.

CCR se va pronunţa asupra referendumului "pe 31 august"
O parte din judecătorii Curţii Constituţionale. Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Ionuţ Dragu, 03 August 2012, 14:26

Plenul Curţii Constituţionale a României a decis vineri preschimbarea termenului de dezbateri acordat în privinţa referendumului pentru demiterea preşedintelui României de la data de 12 septembrie la 31 august.

Această schimbare a venit ca urmare a termenului acordat guvernului pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate, dar şi în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei, susţine CCR

Potrivit unui comunicat al CCR, în ziua de 3 august, plenul Curţii s-a reunit pentru a lua în discuţie preschimbarea termenului de 12 septembrie stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia.

Citiţi şi
Comunicatul de presă al CCR

''Ţinând seama de faptul că termenul acordat Guvernului pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 este 31 august 2012, în vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea, în temeiul art.3, art.14 si art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedura civila, Plenul CCR a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 12 septembrie 2012, la data de 31 august'', se arată în comunicatul CCR.

Procurorii Parchetului General fac cercetări în legătură cu conţinutul listelor electorale permanente şi al listelor suplimentare utilizate în referendumul de duminica trecută, pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.

Verificările au loc după ce Curtea Constituţională a precizat că există date contradictorii primite de la autorităţile publice privind numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente.

Procurorii au solicitat copiile acestora, precum şi listele suplimentare în original, informează redactorul Radio România Constanţa Comănici.

Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde
România 26 Aprilie 2024, 10:10

Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde

Perimetrul de siguranţă a fost mărit, iar traficul este oprit.

Surparea de teren din Slănic Prahova se extinde
Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş:  Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"
România 26 Aprilie 2024, 09:42

Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş: Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"

RRA: Invitatul "Apelului matinal": Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş.

Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş: Vom deschide un "parc industrial de specializare inteligentă"
Elevii intră de azi în vacanța de Paște
România 26 Aprilie 2024, 09:12

Elevii intră de azi în vacanța de Paște

Vacanţa de Paşte se va încheia miercuri, pe 8 mai, când elevii vor reveni la ore pentru ultimul modul al anului şcolar.

Elevii intră de azi în vacanța de Paște
Peste 70% dintre angajatori vor oferi, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri angajaților
România 26 Aprilie 2024, 08:28

Peste 70% dintre angajatori vor oferi, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri angajaților

Peste 70% dintre angajatori vor oferi anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri...

Peste 70% dintre angajatori vor oferi, cu ocazia sărbătorilor de Paște, prime în bani sau cadouri angajaților
42 de persoane au fost evacuate din blocurile de lângă surparea din Slănic Prahova
România 26 Aprilie 2024, 08:10

42 de persoane au fost evacuate din blocurile de lângă surparea din Slănic Prahova

A fost stabilit un perimetru de siguranţă, iar traficul în zonă a fost oprit.

42 de persoane au fost evacuate din blocurile de lângă surparea din Slănic Prahova
Doina Ișfănoni, între Prietenii de la radio
România 26 Aprilie 2024, 07:51

Doina Ișfănoni, între Prietenii de la radio

Doina Ișfănoni, etnolog, istoric de artă și cercetător la Muzeul Satului Dimitrie Gusti din București ne vorbește despre cele...

Doina Ișfănoni, între Prietenii de la radio
Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului(UPDATES)
România 26 Aprilie 2024, 06:54

Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului(UPDATES)

Despre tradiții seculare și vremuri moderne, despre șezătorile înainte de Paști, dar și despre viața socială a lăpușenilor, o...

Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului(UPDATES)
Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
România 25 Aprilie 2024, 22:05

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi, spune ministrul familiei, Natalia...

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi