Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CCR respinge sesizarea preşedintelui Iohannis vizând organizarea judiciară

Administraţia prezidenţială susţine în sesizarea către CCR că Legea de modificare a Legii privind organizarea judiciară conţine prevederi neconstituţionale.

CCR respinge sesizarea preşedintelui Iohannis vizând organizarea judiciară
Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.

Articol de Sergiu Şteţ, 30 Mai 2018, 13:19

Curtea Constituţională a României a respins ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, a anunţat miercuri, 30 mai, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, citat de agenţia Agerpres.

"Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma ajunsă la promulgare după deferirea ei de trei ori Curţii Constituţionale şi reexaminarea de către Parlament pentru a fi pusă de acord cu deciziile de neconstituţionalitate adoptate de jurisdicţia constituţională, încă mai conţine unele prevederi neconstituţionale", se arată în sesizare.

Agerpres mai scrie că potrivit documentului, primul punct din legea dedusă controlului de constituţionalitate stabileşte că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

Conform preşedintelui, în urma punerii în acord a dispoziţiilor cu Decizia CCR 33/2018, forma adoptată pentru art. 9 din Legea 303/2004 - art. I pct. 4 din legea criticată - este următoarea: 'hotărârile Secţiei pentru judecători, respectiv ale Secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. 3 din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la Secţia de contencios administrativ a Curţii de apel competente, conform dreptului comun'.

LIVE VIDEO: Ședință de guvern la Timișoara
România 25 Aprilie 2024, 12:48

LIVE VIDEO: Ședință de guvern la Timișoara

Urmează să fie adoptate mai multe proiecte cu impact major pentru regiunea de Vest a ţării.

LIVE VIDEO: Ședință de guvern la Timișoara
CFR Călători: Defecţiune la sistemul de cumpărare a biletelor
România 25 Aprilie 2024, 12:42

CFR Călători: Defecţiune la sistemul de cumpărare a biletelor

Pot fi cumpărate însă legitimaţii de călătorie fără loc de la casele de bilete sau direct din tren.

CFR Călători: Defecţiune la sistemul de cumpărare a biletelor
Poliţist, depistat că ar fi utilizat substanţe psihoactive
România 25 Aprilie 2024, 12:39

Poliţist, depistat că ar fi utilizat substanţe psihoactive

El a fost retras din dispozitivul de pe raza de competenţă a oraşului Şomcuta Mare şi condus la spital, unde i-au fost...

Poliţist, depistat că ar fi utilizat substanţe psihoactive
Cod galben de inundații
România 25 Aprilie 2024, 12:18

Cod galben de inundații

În sudul, centrul și estul țării, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări...

Cod galben de inundații
Bărbat arestat preventiv după ce a înjunghiat o femeie în Centrul Vechi al Capitalei
România 25 Aprilie 2024, 11:19

Bărbat arestat preventiv după ce a înjunghiat o femeie în Centrul Vechi al Capitalei

Din datele existente, nu a rezultat vreo relaţie între inculpat şi victimă, atacul fiind unul întâmplător.

Bărbat arestat preventiv după ce a înjunghiat o femeie în Centrul Vechi al Capitalei
Ședință de guvern la Timișoara
România 25 Aprilie 2024, 09:58

Ședință de guvern la Timișoara

Guvernul ar urma să aprobe deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria, la Beba Veche.

Ședință de guvern la Timișoara
"Târg de Florii" cu produse agroalimentare din zona montană a României la Ministerul Agriculturii
România 25 Aprilie 2024, 09:41

"Târg de Florii" cu produse agroalimentare din zona montană a României la Ministerul Agriculturii

Potrivit organizatorilor, toate produsele sunt obţinute exclusiv în zona montană a judeţelor Alba, Maramureş, Bistriţa,...

"Târg de Florii" cu produse agroalimentare din zona montană a României la Ministerul Agriculturii
Poşta Română a lansat un portal imobiliar pentru închirierea proprietăților sale nefolosite
România 25 Aprilie 2024, 09:32

Poşta Română a lansat un portal imobiliar pentru închirierea proprietăților sale nefolosite

Anul trecut compania a câştigat peste un milion de lei lunar din închirierea acestor spaţii.

Poşta Română a lansat un portal imobiliar pentru închirierea proprietăților sale nefolosite