Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CCR, reacție în cazul Toni Greblă

"Decizia demisiei îi aparţine judecătorului Toni Greblă" după ce DNA a început urmărirea penală împotriva magistratului, spune președintele CCR, Augustin Zegrean.

CCR, reacție în cazul Toni Greblă
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean. Foto: captură youtube.com

Articol de Radiojurnal, 22 Ianuarie 2015, 15:24

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, s-a declarat extrem de surprins, chiar şocat de acuzaţiile care i-au fost aduse azi unuia dintre membrii Curţii - judecătorul Toni Greblă.

Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală a acestuia pentru acuzaţii de trafic de influenţă, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Preşedintele Curţii Constituţionale spune că nu vrea ca asupra Instituţiei pe care o conduce să planeze vreo suspiciune, de aceea aşteaptă ca justiţia să-şi urmeze cursul, iar deciziile vor fi în conformitate cu prevederile legale.

La acest moment nu se impune demiterea lui Toni Greblă, spune Augustin Zegrean, mandatul i-ar putea fi suspendat doar dacă va fi trimis în judecată, iar acest demers poate fi făcut doar cu aprobarea Biroului Permanent al Senatului, Cameră care l-a numit ca judecător la Curte.

Judecătorul CCR Toni Greblă, audiat de DNA

Judecătorul Curţii Constituţionale, Toni Greblă, a fost adus cu mandat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticuropţie, pentru a fi audiat.

Potrivit unor surse judiciare, el ar fi venit într-un dosar în care există suspiciuni de săvârşire a unei infracţiuni de trafic de influenţă.

La intrare în sediul DNA, Toni Greblă a spus că nu ştie de ce a fost adus, precizând că nu are afaceri private.

Prezenţa unui judecător de la Curtea Constituţională la Parchet pentru implicarea într-un dosar penal este o premieră în ţară.

Toni Greblă desemnat de Senat judecător la CCR

Plenul Senatului l-a desemnat pe Toni Greblă judecător la Curtea Constituţională la finalul anului 2013.

Nominalizarea pentru ocuparea acestui post rămas vacant revenea Senatului conform legii.

Iniţial PSD l-a propus pe Lucian Bolcaş care a refuzat.

El fusese propus de PSD pentru a ocupa locul rămas liber după plecarea Iuliei Moţoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare
România 28 Martie 2024, 12:35

Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare

Ultima scumpire a fost făcută de compania de transport cu trenul în luna decembrie a anului trecut.

Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare
Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
România 28 Martie 2024, 12:22

Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

În prezent, în cazul energiei electrice, clienţii plătesc 60 de bani pentru un consum mai mic de 100 de kw/h şi 80 de bani...

Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
România 28 Martie 2024, 10:02

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC

Horia Constatinescu precizează că demisionează pentru a-şi dedica timpul campaniei electorale şi noului proiect politic.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
România 28 Martie 2024, 09:29

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan

Evenimentul a avut loc miercuri, 27 martie, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București. Claudia...

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
România 28 Martie 2024, 09:20

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”

"Apel matinal" - Invitat: Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:08

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere,...

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:02

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș. În acest scop, Poșta Română a...

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș
Artistul Victor Rebengiuc a primit titlul de "Cetățean de onoare al orașului" Ploieşti
România 28 Martie 2024, 07:41

Artistul Victor Rebengiuc a primit titlul de "Cetățean de onoare al orașului" Ploieşti

Autorităţile locale din Ploiești au acordat miercuri, 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, titlul de "Cetățean de...

Artistul Victor Rebengiuc a primit titlul de "Cetățean de onoare al orașului" Ploieşti