Casa Coandă

O reţea subterană de transport între Bucureşti şi Ploieşti care poate fi parcursă în 10 minute,mobile cruciforme care asigură atât energie solară, cât şi un mediu ambiant nepoluat,locuinţe modulare ieftine care pot fi montate în câteva ore,un oraş al comunităţii ştiinţifice şi creative în Delta Dunării ca și efectul tehnic ce ii poartă numele, definesc in parte personalitatea polivalentă a lui Henri Coandă.

Pentru ca la anul , la 50 de ani de la moartea sa, unul dintre visele marelui savant sa se concretizeze , Casa Coandă asteaptă sa treacă în sfârșit printr-un proces de reabilitare.RadioDocumentarul ii aduce la microfon pe acad. Ioan Dumitrache, prof.univ.dr Iulian Creţu şi ing.dr. Sorin Dinea, împreună cu ghidul nostru ing. Veronel Tolea este este o fotografie a momentului în care ne aflăm în încercarea de a înfățișa, întreagă, istoria unor personalități de calibrul lui Constantin si Henri Coandă.

AUDIO:

Casa Coandă a fost construita în anul 1910 de către generalul Constantin COANDĂ după planurile arhitectului român de origine franceză Ernest DONEAUD, secondat de ucenicul său arh. Gregoire MARC. Construcția compusă din parter, etaj, mansardă și subsol a fost proiectată între 17.04 si 15.06 1910 și construită până în 15.09.1910, costând 88000 LEI (aproximativ 2mil Euro de astăzi) având 6% onorariul arhitectului.

Clădirea a fost dobândită în 1936 de către cele două surori ale lui Henri COANDĂ, prima fiind Aida Maria Elena POPOVICI și a doua fiind Jeanne Serge (Ioana) HERBERT, născute COANDĂ, moștenindu-l pe defunctul lor tată.

Imobilul a fost rechizitionat în 1947 și folosit până în 1967 de Ministerul Afacerilor Interne găzduind sediul agenției eline de presă Ellas Press si al Asociației Emigranților Politici din Grecia în RPR, între 1967 si 1969 acesta fiind administrat de Gospodăria de Partid.

Henri Coandă a căutat soluţii pentru criza locuinţelor de după războaiele mondiale. Şi-a imaginat locuinţe ieftine sub formă modulară. După Primul Război Mondial a construit astfel de locuinţe, ridicate din panouri prefabricate şi asamblate la faţa locului. Se putea înălţa o clădire în câteva ore. Un alt ansamblu major a fost cel al imobilului cruciform. Forma acestui imobil îi dă o rezistenţă bună la cutremure. Preocupările lui Coandă au mers chiar mai departe. A fost interesat de biologie, medicină, tehnologie militară, a proiectat prima farfurie zburătoare funcţională (aerodina lenticulară), despre care Sorin Dinea susţine că a şi fost construită: “Coandă a colaborat cu US Airforce. Există contracte în care se menţionează că se fac studii asupra efectului Coandă în vederea realizării aerodinei lenticulare – aparate de zbor fără nici un fel de piesă mecanică în mişcare, de forma unei lentile capabile să staţioneze la punct fix, să decoleze şi să aterizeze pe verticală şi să se deplaseze în orice direcţie. Aceste aparate, într-o variantă primară, depind de atmosfera terestră, nu pot să iasă în spaţiu. Există informaţii că s-au dezvoltat astfel de aparate şi pentru a putea ieşi în spaţiu. Uzinele Avro din Canada au făcut farfurii zburătoare, dar n-au zburat pentru că n-au ştiut să le proiecteze cum trebuia raportat la cerinţele efectului Coandă. Au realizat aparate foarte instabile la mai mult de jumătate de metru de sol, oscilau foarte periculos n-au putut să le stabilizeze la timp şi finanţarea a fost sistată. Se pare că singurele aerodine care au funcţionat au fost cele dezvoltate de Henri Coandă şi echipa lui, care nu ştim ce soartă au. În ‘70 afirma că într-un an, un an şi jumătate, aceste aparate vor fi gata, că sunt în lucru, deci nu este nici un dubiu că au fost finalizate.”

La 83 de ani, Henri Coandă s-a întors în România. „El a ajutat România să aibă primul program Rombac, a deschis nişte porţi la Rolls Royce ca să poată să importe motoare care nu prea ajungeau în Europa de Est, a ajutat România să aibă program nuclear. A reuşit să creeze INCREST-ul, institutul naţional de creaţie ştiinţifică şi tehnică, care a dezvoltat programele aeronauticii româneşti. Aici a fost făcut IAR93 primul avion de luptă românesc în colaborare cu iugoslavii, apoi IAR 99 avionul de şcoală şi antrenament foarte bine cotat internaţional, deşi are peste 30 de ani de la concepţie şi urma să se facă primul supersonic românesc. Au fost cel puţin cinci variante testate. Ar fi fost capabil să opereze chiar şi astăzi. Plus alte lucruri ce ţin de industrie: atenuatoare de zgomot, pulverizatoare, extractoare de ţiţei.”

(PH)