Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cancelarul Germaniei vizitează Bulgaria şi România

Aderarea României, dar şi a Bulgariei la spaţiul Schengen ar putea fi una din temele abordate de autorităţile celor două ţări în discuţiile cu Angela Merkel.

Cancelarul Germaniei vizitează Bulgaria şi România
Angela Merkel întâmpinată de primul-ministru bulgar Boiko Borisov, la aeroportul din Sofia. Foto: Reuters.

Articol de Ovidiu Suciu, Berlin, 11 Octombrie 2010, 14:34

Vizita de marţi a cancelarului german, Angela Merkel la Bucureşti, reprezintă o premieră în relaţiile bilaterale româno-germane din ultimii ani.

Este pentru prima oară cînd şefa executivului de la Berlin efectuează o astfel de vizită în România de la preluarea mandatului, în 2005.

Răceala din plan politic, plan în care autorităţile de la Bucureşti sunt admonestate deseori dinspre Berlin, nu se resimte şi în plan economic, Germania fiind principalul partener comercial al României.

Totuşi, Angela Merkel nu vine însoţită de o delegaţie economică, aşa cum se face de regulă. Subiectele economice nu vor lipsi însă de pe agenda discuţiilor, pe care cancelarul federal le va purta cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc.

Pe lângă relaţiile economice bilaterale, ei vor aborda şi consecinţele crizei economico-financiare. Potrivit purtătorului său de cuvânt, Steffen Seibert, doamna Merkel este de părere că o criză de proporţiile celei care bântuie Europa poate fi depăşită doar dacă toate statele din Uniunea Europeană aplică măsuri şi urmăresc obiective comune.

Cu liderii de la Bucureşti, şefa cabinetului german va discuta şi despre mecanismele care să împiedice repetarea unor crize economice de amploarea celei recente.

Atât autorităţile române, cât şi cele bulgare, cu care Angela Merkel se întâlneşte, vor cere sprijin din partea Germaniei pentru acceptarea celor două ţări în Spaţiul Schengen la termenul stabilit - primăvara lui 2011.

Poziţia Berlinului nu este clară pe această temă, dar cancelarul va analiza cu liderii români şi bulgari criteriile care trebuie îndeplinite pentru aderarea la zona Schengen şi progresele realizate deja.

În fine, expulzările de romi din Franţa în România şi Bulgaria reprezintă o altă temă de interes recent în spaţiul comunitar, care nu va fi ignorată, se pare, la întâlnirile doamnei Merkel cu Traian Băsescu şi Emil Boc.

Berlinul va rezolva problema transnistreană?
În lume 13 Mai 2010, 12:19

Berlinul va rezolva problema transnistreană?

Cancelarul german, Angela Merkel, i-a promis premierului Republicii Moldova că va interveni pe lângă Federaţia Rusă în...

Berlinul va rezolva problema transnistreană?
Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
În lume 26 Aprilie 2024, 19:11

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în condiţii de război.

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
În lume 26 Aprilie 2024, 19:07

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”

Integrarea europeană este cea mai bună cale pentru creşterea rezilienţei Republicii Moldova în faţa actualelor provocări de...

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
În lume 26 Aprilie 2024, 16:51

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a acuzat China de faptul că ajută Rusia să îşi susţină asaltul asupra Ucrainei,...

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
În lume 26 Aprilie 2024, 16:45

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil

În anul 2023, Uniunea Europeană a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil, cu 7% mai mult față de...

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
În lume 26 Aprilie 2024, 14:53

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament

La începutul lunii iunie, în Ucraina vor ajunge avioanele F-16.

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
În lume 26 Aprilie 2024, 14:11

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale

Secretarul american de stat, Antony Blinken, efectuează, începând de miercuri, a doua sa vizită în China în mai puţin de un an.

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani
În lume 26 Aprilie 2024, 13:45

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani

5 dintre cele 30 de tancuri Abrams pe care SUA au fost de acord să le furnizeze Ucrainei în 2023 au fost pierdute.

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani