Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Campioana mondială en titre, Italia, părăseşte CM 2010

Italia a pierdut în faţa Slovaciei ultima şansă de a ieşi din faza grupelor. În optimi s-au calificat Paraguay şi Slovacia din Grupa F, iar din Grupa E merg mai departe Olanda şi Japonia.

Campioana mondială en titre, Italia, părăseşte CM 2010
Jucătorul italian Quagliarella a izbucnit în lacrimi la finalul partidei pierdute în fața Slovaciei cu 3-2. Foto: Reuters.

Articol de Ionuţ Dragu, 24 Iunie 2010, 14:27

A paisprezecea zi a Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud a adus a doua mare surpriză a grupelor, campioana mondială en titre Italia fiind eliminată din competiție după ce nu a reușit să treacă de Slovacia în Grupa F.

Italia a fost învinsă de Slovacia cu 3-2.

Din cauza celor două remize de la debutul Campionatului Mondial, Italia era obligată să câştige ultima partidă în faţa Slovaciei, pentru un loc în optimile de finală ale turneului din Africa de Sud.

Primul gol al partidei a fost înscris de slovacul Robert Vittek în minutul 25.

În repriza secundă, în minutul 67, jucătorul lui Liverpool Martin Skrtel reuşeşte să respingă o minge de pe linia porţii şi păstrează Slovacia în avantaj.

Câteva minute mai târziu, slovacul Robert Vittek înscrie al doilea gol al partidei.

Italia micşorează din diferenţă în minutul 81 prin Di Natale.

Mijlocaşul Kamil Kopunek înscrie golul al treilea pentru Slovacia în minutul 89.

Italia înscrie apoi în minutul 92 prin atacantul Fabio Quagliarella.

La nici un minut distanţă jucătorul lui Udinese Simone Pepe ratează din 3 metri ultima şansă a Italiei de a merge în optimile Campionatului Mondial de fotbal.

Înainte de acest meci selecţionerul echipei naţionalei Slovaciei, Vladimir Weiss, a fost acuzat că l-a agresat fizic pe jurnalistul Miroslav Spacek, de la Markiza Television, în timpul unui interviu.

Postul de televiziune susţine că jurnalistul ar fi fost lovit cu pumnul şi înjurat după ce l-a întrebat pe Weiss dacă nu consideră că a făcut unele erori în cele două partide disputate la Cupa Mondială.

Incidentul a fost denunţat de Asociaţia Internaţională a Presei Sportive (AIPS), care a cerut FIFA să deschidă o anchetă în acest caz.

În celălalt meci al grupei F,naţionala Paraguayuluia terminat la egalitate meciul cu Noua Zeelandă.

Chiar şi cu această remiză Paraguayul merge mai departe în optimile Campionatului Mondial de fotbal de pe prima poziţie a grupei F şi evită meciul împotriva Olandei.

Partida de joi, de pe stadionul ''Peter Mokaba'' din Polokwane, a fost al 750-lea meci din istoria Cupei Mondiale.

Paraguay şi Noua Zeelandă au intrat pe teren cu gândul de a scrie istorie în această competiţie.

Noua Zeelandă nu a câştigat niciun punct până acum la ediţiile anterioare ale Campionatului Mondial de Fotbal la care a participat.

În 1982 a reuşit doar trei eşecuri cu Scoţia, URSS şi Brazilia şi un golaveraj 2-12.

La Campionatul Mondial din 2010, Noua Zeelandă a obţinut 3 puncte din trei remize.

Noua Zeelandă, echipă care a surprins plăcut la Cupa Mondială de fotbal 2010, a avut suporteri chiar și din Antarctica, de la baza Scott, potrivit Associated Press.

Neozeelandezii de la staţia ştiinţifică situată la 1.500 km de Polul Sud au ieşit miercuri pe o temperatură de -35 de grade Celsius, ca să desfăşoare un banner cu un mesaj de susţinere pentru fotbaliştii Noii Zeelande, "All Whites".

De obicei la baza ştiinţifică lucrează 85 de persoane în perioada verii. Pe timpul iernii antarctice însă mai rămân ceva mai mult de 10 oameni.

Paraguay s-a calificat pentru a patra oară în optimile de finală, dar nu a depăşit niciodată această fază a competiţiei, iar acum pare a avea un culoar favorabil pentru atingerea obiectivului.

Înainte de acest meci Paraguay şi Noua Zeelandă s-au mai întâlnit o singură dată, în 1995, la Santiago de Chile, când sud-americanii s-au impus cu scorul de 3-2.

După ultimele partide din Grupa FParaguay și Slovacia se califică în optimi.

Din Grupa E a Campionatului Mondial de Fotbal Olanda și Japonia acced în faza optimilor.

Japoniaa trecut de Danemarca cu 3-1 după un meci disputat la Rustenburg.

Primul gol al partidei a fost înscris de jucătorul japonez Keisuke Honda în minutul 17 din lovitură liberă.

Japonezii au continuat asaltul la poarta Danemarcăi și au reușit să înscrie din nou prin Yasuhito Endo în minutul 30 tot din lovitură liberă.

Prin reușita lui Endo Japonia a devenit prima echipă care a reușit la un campionat mondial de fotbal să înscrie două goluri într-un singur meci din lovituri libere.

Danemarca a încercat să revină în joc prin Jon Dahl Tomasson care a înscris în minutul 81 după ce a ratat inițial lovitura de pedeapsă.

Japonezii stabilesc apoi scorul final în minutul 87 prin Shinji Okazaki.

Niponilor le-ar fi fost suficient și un egal pentru a merge mai departe, în timp ce danezii aveau nevoie de o victorie pentru calificarea în optimi.

Japonia a atins optimile de finală o singură dată, în 2002, când a organizat competiţia împreună cu echipa Coreei de Sud.

Unicul joc dintre cele două echipe a fost un amical jucat la Copenhaga, în 1971 şi câştigat de danezi cu scorul de 3-2.

Printre cei care au intrat pe teren atunci a fost şi actualul selecţioner al danezilor Morten Olsen.

Meci record pentru Camerun la Campionatul Mondial de fotbal

În celălalt meci al Grupei EOlanda a trecut fără probleme de Camerun cu 2-1.

Olandezii au deschis scorul în minutul 36 prin reușita lui Robin van Persie.

În repriza secundă Samuel Eto`o a transformat impecabil o lovitură de pedeapsă în minutul 65.

Apoi Klaas Jan Huntelaar preia o minge trimisă în bară și stabilește scorul final pentru Olanda în minutul 83.

Camerunezii au disputat în fața Olandei cel de-al 20-lea meci al lor la Cupa Mondială, un record pentru o ţară africană.

Dacă Argentina, Brazilia şi Portugalia au încântat la această ediţie cu jocul lor, ''portocala mecanică'', în ciuda celor două victorii care i-au adus calificarea în faza următoare, nu a impresionat deloc.

Olanda nu a pierdut niciodată în faţa unei formaţii africane la Cupa Mondială, dar a primit de fiecare dată gol în cele trei meciuri disputate.

Înainte de acest meci Olandezii au jucat două partide cu Camerunul, ambele acasă (amicale), remizând în 1998 (0-0) şi câştigând în 2006 (1-0).

Citeşte toate ştirile de la Campionatul Mondial de fotbal aici.

Argentina, Uruguay, Coreea de Sud și Mexic merg în optimi
Sport 22 Iunie 2010, 15:47

Argentina, Uruguay, Coreea de Sud și Mexic merg în optimi

Argentina a câștigat toate meciurile din grupă, Mexic a fost avantajată de golaveraj, Coreea de Sud s-a calificat pe ultima...

Argentina, Uruguay, Coreea de Sud și Mexic merg în optimi
Țiriac Open: Favoritul 2, învins în optimi
Sport 18 Aprilie 2024, 23:20

Țiriac Open: Favoritul 2, învins în optimi

Maghiarul Marton Fucsovics l-a eliminat pe favoritul 2, Tallon Griekspoor, cu scorul de 7-5 / 6-1.

Țiriac Open: Favoritul 2, învins în optimi
Vlad Covaliu câștigă medalia de aur la Mondialele de la Riad
Sport 18 Aprilie 2024, 22:25

Vlad Covaliu câștigă medalia de aur la Mondialele de la Riad

Sabrerul român Vlad Covaliu (18 ani) a cucerit medalia de aur la juniori în cadrul Campionatului Mondial de la Riad (Arabia...

Vlad Covaliu câștigă medalia de aur la Mondialele de la Riad
România și-a aflat grupa de la Europeanul feminin de handbal din decembrie
Sport 18 Aprilie 2024, 22:23

România și-a aflat grupa de la Europeanul feminin de handbal din decembrie

Naționala feminină de handbal și-a aflat grupa pentru EHF Euro 2024, care se va juca la Debrecen, în Ungaria, unde vom fi...

România și-a aflat grupa de la Europeanul feminin de handbal din decembrie
Hitzlsperger: România trece de grupe la Euro / Vreau să câștige Germania, dar Franța este mai bună
Sport 18 Aprilie 2024, 20:54

Hitzlsperger: România trece de grupe la Euro / Vreau să câștige Germania, dar Franța este mai bună

Ediția a 11-a a emisiunii Contracronometru, de joi 18 aprilie, dedicată ca de obicei participării României la Turneul Final...

Hitzlsperger: România trece de grupe la Euro / Vreau să câștige Germania, dar Franța este mai bună
EXCLUSIV Andrei Muntean: "Din momentul în care nu-mi mai simt mâinile, vreau să rezist cât mai mult"
Sport 18 Aprilie 2024, 16:24

EXCLUSIV Andrei Muntean: "Din momentul în care nu-mi mai simt mâinile, vreau să rezist cât mai mult"

Andrei Muntean este singurul gimnast român calificat la Jocurile Olimpice de la Paris. Va fi a doua ediție la care participă,...

EXCLUSIV Andrei Muntean: "Din momentul în care nu-mi mai simt mâinile, vreau să rezist cât mai mult"
Real Madrid și Bayern Munchen se califică în semifinala Ligii Campionilor
Sport 18 Aprilie 2024, 10:01

Real Madrid și Bayern Munchen se califică în semifinala Ligii Campionilor

S-au încheiat sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ultimele două meciuri din manșa secundă, în urma...

Real Madrid și Bayern Munchen se califică în semifinala Ligii Campionilor
Corvinul Hunedoara este prima finalistă a Cupei României la fotbal
Sport 18 Aprilie 2024, 10:00

Corvinul Hunedoara este prima finalistă a Cupei României la fotbal

În Cupa României la fotbal, miercuri, Corvinul Hunedoara a trecut în semifinale de FC Voluntari și s-a calificat în marea...

Corvinul Hunedoara este prima finalistă a Cupei României la fotbal